Chitu Constantin

Reapare in discutie, din cand in cand, si de-a dreptul obsedant, ideea monarhiei. Oamenii in general simt nevoia unor raspunsuri oricat de simple si banale. Un raspuns la un fenomen, observabil prin simturi sau perceput gratie facultatii omului de a fi rational, fie el un raspuns din lumea stiintei sau din mediul politico-economic, se impune cu necesitate. Raspunsul nu merge insa intotdeuna la radacina adevarului. Raspunsul e adeseori unul care priveste doar o latura superficiala a problemei. Am sa dau un exemplu.

Daca intrebi un om nespecialist de ce se aprinde becul in camera, raspusul lui este ceva de genul: pentru ca ai apasat pe comutator. Daca insa intrebi un om de stiinta (fizician) de ce se aprinde becul, acesta, bun cunoscator al tainelor fizicii teoretice, iti va raspunde ca lumina este o energie rezultata din excitarea electronilor din atom si trecerea lor de pe un strat electronic pe altul. Lumina, cu alte cuvinte, din punctul de vedere a unui fizician, e o energie cuantificata, cuante de energie determinate de pendularea electronului de pe un strat electronic pe altul. Vedeti, asadar, cata diferenta intre un raspuns si altul, intre raspunsul simplu cu care se multumeste un neinitiat si raspunsul profund cautat de un fizician ? Cam asa stau lucrurile si in/cu politica.

Cand intrebi pe cineva de ce lucrurile merg prost in Romania – din prost in mai prost adica -, omul de rand iti va raspunde: din cauza clasei politice. Mai departe: daca-i intrebi care-i problema cu clasa noastra politica, de nu stie ori nu poate conduce o tara, raspunsul invariabil va fi: pentru ca e corupta. Clasa politica si coruptia (atributul ei fundamental) e calul de bataie al propagandei ideologice a capitalismului. Nu zic (Doamne fereste!) ca nu e adevarata afirmatia cum ca clasa politica romaneasca nu e corupta. E cat se poate de adevarata concluzia la care ajunge opinia publica – asa cum e adevarata si aprinderea becului la o apasare a comutatorului – , insa, pentru un om mai curios, care nu e satisfacut de acest mult prea banal raspuns, acesta nu e suficient, nu-i satisface setea de cunoastere.

Zilele trecute purtam un dialog cu un tanar putin mai orgolios. Din aproape in aprope, ajungem la concluzia ca Romania e o tara subdezvoltata pentru ca ea nu dispune de capitalul necesar pentru a creea locuri de munca, pentru dezvoltare. Buun, zic eu, si de ce nu exista capital ? Sa-ti dau un exemplu, imi zice tanarul orgolios. Guvernul a alocat cateva milioane de euro pentru sportul numit box. Cat ? intreb eu. In jur de 3 milioane de euro. Si crezi tu ca acele trei miloane de euro ar fi suficient cat sa scoti tara din subdezvoltare ? De ce dau eu astfel de exemple ? o sa va intrebati. Pentru ca vreau sa demonstrez ca acest mod, superficial dar si facil, de a trage concluzii, nu face decat sa-ti paralizeze intelectul, te face sa incremenesti intr-o concluzie care nu e cea mai buna si nici cea mai sugestiva. Daca te multumesti ...

Orice-as mai scrie eu in continuare despre asta mi se pare a fi de prisos. Mai limpede de atat nu se poate. Cine are ochi de vazut, vede; cine are urechi de auzit, aude. Niciun roman adevarat, si care iubeste neamul romanesc, nu poate fi impotriva proiectului Rosia Montana initiat de dl Cojocaru. Iar cel ce-o face totusi, in ciuda evidentei, nu poate fi decat un om cu ganduri si interese ascunse.

Nu poti sacrifica intr-atat de mult viitorul in numele prezentului incat sa-ti bati joc pur si simplu de propriile resurse. Aceste resurse nu sunt doar ale noastre, ci ele sunt mai ales ale copiilor si copiilor copiilor nostri; duse din veac in veac ca pe o stafeta sportiva. Un om de buna credinta nu poate alege prezentul firimiturilor de azi – ale celor 6% redeventa – in schimbul “totului” de maine; un “tot” preferat sau dorit in numele viitorului copiilor nostri.

Audierile din Comisia parlamentară privind Roşia Montană - înregistrarea VIDEO a audierii în Comisia specială…

Nu poti incremeni toate proiectele tarii de exploatare ale resurselor, la infinit, intr-un prezent asa de cenusiu. Trebuie sa dai ceva si prezentului de maine, si de poimaine, si de raspoimaine s.a.m.d. E prea mare sacrificiul pentru un prezent, care si asa e destul de indoielnic. Numai cei care gandesc necontenit si perseverent in viitor vor avea cu adevarat si un viitor. Daca mergi numai uitandu-te la un metru inaintea ta, te comporti asemeni miopului din nascare.

Trebuie sa scrutezi mereu viitorul, sa-l sondezi si apoi sa optezi intr-o maniera optima; deciziile politico-economice trebuiesc deci optimizate; prezentul pus in acord cu viitorul si viitorul in acord cu prezentul. Cu cat gandesti mai mult in preznet si mai putin in viitor, cu atat plaja optionala a strategiilor econonomice ti se ingusteaza si cu atat mai riscant e sa ajungi pe un ponor al caderii.

Trebuie, intr-un fel sau altul, fie democratic sau nedemocratic, sa oprim bolovanul decaderii economice a tarii, pornit (urnit) din deal de tradatorii si poltronii neamului romanesc, istalati la putere imediat dupa executarea lui Ceausescu; un bolovan ce se rostogoleste, fara oprire, de 23 de ani, intr-un abis istoric.

Romania e tara care orbecaie de 23 de ani pe drumul desfundat al globalismului si fara sa inteleaga ce i se intampla. Romania e tara unde “putinii” (si bogatii) fac pravilele convenabile doar lor, ale caror efecte negative le resimte, ca pe un seism politic si economic, majoritatea covarsitoare a romanilor. Romania e tara unde fericirea celor putini se plamadeste din durerea, suferinta si disperarea celor multi.

Romania e tara unde cei multi tac nepermis de mult. Cand ursul (poporul) se va trezi din hibernare, va fi vai si amar de cei ce si-au batut joc de neamul romanesc. Evenimentele violente din ‘89 ne-au demonstrat cu prisosinta ce inseamna ...

Nu cred deloc ca-s niste lunatici acesti “privatizatori” post-decembristi. Privatizarile nu-s niste halucinatii, nu-s niste decizii luate la intamplare si intr-o stare de semiconstienta somnambula. Clasa politica stie destul de bine ce face. A stiut si stie. Daca ne uitam in istorie, vom vedea ca multi indivizi insurubati in jiltul puterii au facut jocurile stapanirilor vremelnice ale imperiilor ce ne aserveau tara. Omul politic isi face din tradare o profesie, si inca o profesie “banoasa”. Deosebirea, intre ce era inainte si ce e acum, e ca vantul asupritor venea atunci de la rasarit, pe cand acum vine dinspre apus. Ceea ce-i specific si comun politicienilor, cu care ne-am capatuit dupa anii ’89, e tradarea, tradarea neamului romanesc, a intereselor lui. Dar asta nu e o noutate daca urmarim sirul de evenimente istorice. Si inca tradarea s-a facut (si se mai face inca) la presiunea inconstienta a masselor ignorante, a ceea ce romanii din opera lui Plutarh (inainte de a fi devenit imperiu) numeau “plebea”. A fi Om, a fi un adevarat patriot, se numeste atunci cand ai curajul sa sfidezi pofta nesabuita a celor pe care-i conduci, cand te opui dorintelor imposibil de indeplinit ale celor multi si sa faci ceea ce trebuie sa faci in interesele lor, nu in dorintele lor.

Dupa anii ’89, in perioada halucinantelor democratii devastatoare, in care tot romanul isi alegea directorul de fabrica, alegeri mediatizate de niste sindicate in formare, am avut ocazia sa inteleg perversiunea gandirii celor multi si despre care se pretinde ca detin puterea politica (democrata). La vremea respectiva, salariatii, dupa ce-si inscaunau directorii prefereti, pretentiile lor erau ca acestia sa le mareasca salariile si, in masura in care se putea, sa presteze o munca cat mai mica pentru salariile primite. Dar treaba asta nu merge la infinit, iar firma respectiva a inceput sa scartaie din articulatiile ei financiare. Atunci, la o intrunire a “poporului” (alegator), directorul le-a reprosat muncitorilor ca, la insistentele lor, a luat niste decizii proaste si ca, din aceasta cauza, fabrica se afla in aceasta situatia fara iesire. Atunci unul dintre “alegatori”, adica un “democrat” cu mai mult tupeu, i-a spus cam asa directorului: Dle director, eu recunosc ca noi am fost niste prosti cand v-am cerut ce v-am cerut, dar dv. ati gresit atunci cand v-ati luat dupa capul nostru. Interesant raspuns (replica), nu ? “Democratii”, astfel, cum se vede, se auto-exonerau de orice raspundere vis-a-vis de ceea ce se intampla cu fabrica lor.

O sa va intrebati de ce-am dat acest exemplu ? Nu l-am dat intamplator. Am luat acest exemplu, fiindca acest exemplu e o macheta, in miniatura, a ceea ce s-a intamplat la scara nationala. Clasa politica, populata de tribuni mincinosi, de demagogi ce vroiau sa dea satisfactie unei populatii de oameni frustrati de politica de austeritate a lui Ceausescu, n-a facut decat sa vina in intampinarea unor dorinte (irealizabile ...

Romania de dupa anii ’89 e una a tradarilor fara precedent in toata istoria ei milenara. Nici hoardele de barbari sangerosi (tatari, mongoli etc), cei care maturau pamantul romanesc si lasau in urma lor lesuri umane, n-a pustiit-o asa cum a reusit s-o faca azi Occidentul. Nu cred ca vreodata tara asta sa fi fost condusa de o astfel de sleahta, de insi ce si-a facut o profesie de credinta din tradare, minciuna, inselatorie, demagogie, neomenie. De la un cap la altul, de la inceput si pana acum, economia de piata, cu pretinsele ei “mecanisme”, a fost si e o minciuna politica. Raul Romaniei nu este insa cauzat numai de clica autohtona, cea ce si-a infipt ventuzele in trupul tarii pentru a-i suge seva sangvina, ci mai ales de ipocrizia, viclenia si lacomia Apusului. Fara aceasta combinatie, letala, dintre cozile de topor autohtone si lacomele puteri occidentale, nu ar fi fost posibil sa ajungem in situatia rusinoasa de a fi purtatoarea “lanternei rosii” a plutonului european de state.

Citeam, de curand, o carte despre binefacerile economiei de piata (scrisa de un anume Stefan Gheorghe) si aproape ca ma apuca o greata profunda vazand cum e elogiat un sistem capitalist care, pentru noi cel putin, s-a dovedit fatal in ceea ce priveste nivelul nostru de viata materiala. Cartea a fost scrisa prin anii ’92, o perioada cand inca romanul nu simtise pe pielea lui ce-i aia o economie “libera” si (mai ales) “concurentiala”. Mi-am zis atunci ca trebuie neaparat sa traiesti intr-un anume sistem politico-economic ca sa poti pretinde ca-l intelegi asa cum se cuvine sa-l intelegi. Altfel, din buchisirea teoriei, asemeni unui “soarece de biblioteca”, nu vei intelege nimic. Ma numar printre “fericitii” care au trecut prin de toate. Am prins si ceva din comunism, dar am avut ocazia sa si traiesc realitatea asa-zisei “economie de piata”. Si n-am cunoscut-o doar din exterior, doar in calitate de salariat sau ca simplu spectator, ci din interior, ca “jucator”, in calitate de mic intreprinzator; deci am trait-o pe viu, cum se zice. E una sa cunosti un sistem din afara lui, si alta e sa fi parte dintr-un sistem si sa-i surprinzi mecanismele lui cele mai intime din interior.

Economiei romanesti i s-a dat prima lovitura (de gratie) atunci cand statul - instaurat la putere dupa ‘89, devenit automat continuator al statului comunist prin lovitura de stat din decembrie ’89, care ar fi avut si obligatia de a-si asuma raspunderea pentru administrarea capitalului acumulat in perioada comunista, al fabricilor, uzinelor, combinatelor - a luat mana de pe acest capital (in special prin legea 15/1990), lasandu-l prada haitelor flamande de indivizi pusi pe capatuiala si chivernisire personala fara munca si fara merit. Asta a fost primul pas care anunta ceea ce avea sa vina.

Lasate in voia domnului, ale nimanui, prada corbilor si vulturilor, prada hotilor si talharilor, hoti si talhari ce azi se autointituleaza cu emfaza “elita burgheaza” romaneasca, ...

Am ascultat si eu dialogul dintre amfitrionul de la postul de televiziune “Nasul” si dl Cojocaru, in calitate sa de invitat. Dincolo de orice indoiala, proiectul dlui Cojocaru este o solutie de asanare economica a tarii, mai ales in contextul politic si economic actual, al integrarilor de tot soiul, europene si globale; integrari ce reprezinta tot atatea buline terapeutice ce fac mai mult rau decat bine Romaniei. De fapt miezul intregii gandiri de modificare a constitutiei tari, dorita de grupul de initiativa, ce-l care ca reprezentat de frunte chiar pe dl Cojocaru, isi are ca scop tocmai statornicirea proiectului dlui Cojocaru, al carei scop urmareste recapitalizarea economiei prin redistribuirea lui (asa-zisul capital distributiv), si, in masura in care va fi posibila, fixarea mai temeinica a doctrinei economice a dlui Cojocaru in legea fundamentala a tarii.

Problema care se pune acum este una ce tine de insasi actuala constitutie. Actuala constitutie e gandita de asa natura incat vointa poporului sa nu mai conteze. Actuala constitutie e un fel de zabala pusa poporului in cazul in care acesta ar incerca sa schimbe raportul de forte dintre o minoritate oligarhica si o majoritatea, covarsitoare, cunoscuta sub termenul generic de populatie (sau de popor in cazul in care mai ramas un rest de spirit al poporului). Dovada ca “opinia” (sau vointa) poporului nu conteaza este aceea ca, in ciuda faptului ca poporul a dorit (dorinta exprimata prin vot, cu ocazia referendumului) reducerea numarului de parlamentari la maxim 300, s-a dovedit ca orice modificare a actualei constitutii nu e posibila fara “bunoavointa” parlamentarilor. Desi parlamentarii sunt alesi de/prin vointa poporului, totusi ei au puterea de decizie exclusiva si totodata se pretind, prin felul in care au gandit legea fundamental a tarii, ca ei au puterea de discernamant, capacitatea intelectuala de a aprecia daca e sau nu e necesara modificarea constitutiei precum si in ce fel anume trebuie ea modificata. Ni se arata fatis, fara perdea, daca mai era cazul, ca in materie de modificare a constitutiei vointa poporului nu conteaza, e nula de fapt si de drept.

Daca 90% din populatia tarii vrea s-o modifice, acest lucru nu e posibi decat daca parlamentul isi da acceptul ca ea sa fie supusa referendumului. Iata, asadar, cat de gaunoasa poate fi democratia, cat de golit de sens si de continut este sistemul in care traim. Astfel ni se demonstreaza ca democratia nu e decat un sofism, o nuca seaca, un concept golit de substanta, o minciuna politica poleita cu staniolul auriu al iluziilor.

Dupa opinia mea, actuala constitutie este o botnita ce se pune poporului pentru ca el sa nu guste din “strugurii” puterii, sa nu se “spurce” la a ravnii puterea politica si (mai ales) economica. Ascultam zilele trecute cum un ipochimen din aceasta categorie oligarhica (e vorba de Tariceanu) se exprima (dispretuitor, desigur) cam in fel urmator: eu nu am vazut ...