Opinii-Comentarii

Orice-as mai scrie eu in continuare despre asta mi se pare a fi de prisos. Mai limpede de atat nu se poate. Cine are ochi de vazut, vede; cine are urechi de auzit, aude. Niciun roman adevarat, si care iubeste neamul romanesc, nu poate fi impotriva proiectului Rosia Montana initiat de dl Cojocaru. Iar cel ce-o face totusi, in ciuda evidentei, nu poate fi decat un om cu ganduri si interese ascunse.

Nu poti sacrifica intr-atat de mult viitorul in numele prezentului incat sa-ti bati joc pur si simplu de propriile resurse. Aceste resurse nu sunt doar ale noastre, ci ele sunt mai ales ale copiilor si copiilor copiilor nostri; duse din veac in veac ca pe o stafeta sportiva. Un om de buna credinta nu poate alege prezentul firimiturilor de azi – ale celor 6% redeventa – in schimbul “totului” de maine; un “tot” preferat sau dorit in numele viitorului copiilor nostri.

Audierile din Comisia parlamentară privind Roşia Montană - înregistrarea VIDEO a audierii în Comisia specială…

Nu poti incremeni toate proiectele tarii de exploatare ale resurselor, la infinit, intr-un prezent asa de cenusiu. Trebuie sa dai ceva si prezentului de maine, si de poimaine, si de raspoimaine s.a.m.d. E prea mare sacrificiul pentru un prezent, care si asa e destul de indoielnic. Numai cei care gandesc necontenit si perseverent in viitor vor avea cu adevarat si un viitor. Daca mergi numai uitandu-te la un metru inaintea ta, te comporti asemeni miopului din nascare.

Trebuie sa scrutezi mereu viitorul, sa-l sondezi si apoi sa optezi intr-o maniera optima; deciziile politico-economice trebuiesc deci optimizate; prezentul pus in acord cu viitorul si viitorul in acord cu prezentul. Cu cat gandesti mai mult in preznet si mai putin in viitor, cu atat plaja optionala a strategiilor econonomice ti se ingusteaza si cu atat mai riscant e sa ajungi pe un ponor al caderii.

Trebuie, intr-un fel sau altul, fie democratic sau nedemocratic, sa oprim bolovanul decaderii economice a tarii, pornit (urnit) din deal de tradatorii si poltronii neamului romanesc, istalati la putere imediat dupa executarea lui Ceausescu; un bolovan ce se rostogoleste, fara oprire, de 23 de ani, intr-un abis istoric.

Romania e tara care orbecaie de 23 de ani pe drumul desfundat al globalismului si fara sa inteleaga ce i se intampla. Romania e tara unde “putinii” (si bogatii) fac pravilele convenabile doar lor, ale caror efecte negative le resimte, ca pe un seism politic si economic, majoritatea covarsitoare a romanilor. Romania e tara unde fericirea celor putini se plamadeste din durerea, suferinta si disperarea celor multi.

Romania e tara unde cei multi tac nepermis de mult. Cand ursul (poporul) se va trezi din hibernare, va fi vai si amar de cei ce si-au batut joc de neamul romanesc. Evenimentele violente din ‘89 ne-au demonstrat cu prisosinta ce inseamna ...

Citindu-l pe dl Radu Portocala( Regionalizarea si federalizarea Romaniei - in planurile Germaniei: Radu Portocala ), caruia ii impartasesc atat convingerile cat si temerile, imi dau seama ca e cat se poate de probabila strategia viclena a Occidentului european, in special scenariul pe termen lung al unei Germanii cu tendinte hegemoniste. Vointa imperialista germana nu pare niciodata resemnata, gata oricand sa fructifice, in scopul lor, o fisura, o bresa, o oportunitate pentru a-si atinge scopul politic. Poate ca de-aia nici nu e intamplator ca Friedrich Nietszche, ca german, cunoscand natura vointei neamului german, a inteles ca in spatele tuturor actiunilor omului sta instinctul de putere, dorinta si placerea de a-ti domina semenul, de a-l lua in stapanire si de a ti-l aservi ca pe un sclav. Imi dau seama ca, de la greci incoace, omul n-a avansat niciun pas in materie de moralitate, de norma etica. Normele etice, cum ar fi si cele ale drepturilor omului, nu-s decat o fardare a unei realitati hidoase, venita din subconstient, a omului in general.

Ratiunea, de unde zicem noi ca purced normele etice, prin legile ei norative si impuse ca imperative, cum pretindea Descartes, si mai tarziu Kant, ramane doar o anexa servila a instinctului animalic din om. Aceleasi metehne primitive, de stapanire, aceleasi lacune morale pe care omul le poarta dupa el, de-a lungul istoriei, ca pe o tinichea legata de coada. Zanganitul tinichelei animalice de stapanire ale omului este receptat insa de cei cu “auzul” etic mai dezvoltat, cum e dl Radu Portocala.

Descoperirea fortei energetice nucleare distructive, prin fragmentarea nucleului atomului pentru a-i pune energia interioara in libertate, aproape ca a facut imposibil un razboi, unul clasic, cu care omul se obisnuise; de bine, de rau. Sofisticatele arme nuclere sau biologice a facut din razboi, in special in Europa, o absurditate, chiar o imposibilitate. Consecinta acestei descoperiri distructive – anume ca masa este tot energie, o masa posibil a fii convertita in energie si ca valoarea acelei energii este echivalenta cu produsul dintre masa si viteza luminii la puterea a doua – nu putea sa nu aiba efecte si in plan politic.

Conceptul “politic” are, la originea lui, un inteles sinonim cu termenul de asociere a oamenilor. Gruparea si asociarea oamenilor, din punct de vedere laic, se numeste politizarea omului. De aici si afirmatia aristotelica “omul, un animal politic”, in sensul ca omul e tot un animal, dar unul care stie sa se asocieze din interes, din nevoia de aparare mai eficace prin punerea in comun a puterii fiecaruia. Intai, oamenii, pentru a se apara, s-au asociat in clanuri, forma asociativa de punere in comun a puterii care mai e valabila si azi in grupurile nomade de oameni. Cand clanul devenea insuficient pentru a face fata amenintarilor din afara, s-au format cete, apoi triburi, apoi popoare si, in sfarsit, in epoca ce-a urmat Renasterii, s-au format ...

A fost adus in dicutie, la disecat cum se zice, de dl Doru M. Ionescu, un subiect interesant: banii. Pretentia de a trata exhaustiv o astfel de problema mi se parea ridicola, ca sa pot spune, emfatic, ca am epuizat subiectul in trei pagini de format A4. Imi propun doar sa ridic, in masura in care pot fi limpede in exprimari, valul ce acopera acest aspect al vietii noastre. Aceasta problema, a banilor, e mult prea opaca pentru multi dintre noi. Banii, ca si marfa, reprezinta un fetis. Ce e un fetis ? Un fetis e un obiect pe care-l avem in fata si spunem despre el ca, iata, asta e realitatea. Daca eu am in fata o icoana, si cand mai uit la ea nu vad decat icoana, atunci acest obiect de cult se numeste un fetis. Daca, dimpotriva, asa cum intelege si Biserica, privind icoana vad ( sau inteleg) sfantul de dincolo de icoana, atunci icoana nu mai e un fetis, ci un mijlocitor care ma lumineaza sa vad o realitate pe care simturile mele nu o percep. Sunt lucruri care pot fi intelese imediat, nemijlocite de un ceva anume (cum e icoana), pe cand altele au nevoie de un mijlocitor, deci mediate de un ceva anume, pentru a fi intelese. Din pacate, multi dintre noi, cand privim obiectul nu vedem ce-i dincolo de obiect, ci ramanem cantonati intr-o aparenta, contempland fetisul, si fara putinta de a sparge opacitatea obiectului ce ne impiedica sa vedem ce-i dincolo de simbol, dincolo de fetis. Asa e si in cazul banilor.

Banul, “ochiul dracului”, promite, nerusinat si ostentativ, orice placere lumeasca. Dincolo de bani, resortul interior care ne face sa ni-l dorim cu atata ardoare, sunt de fapt nevoile noastre firesti; unele nevoi fundamentale ale existentei trupesti, altele mofturi cu care vrem sa ne impodobim viata pentru a ne crea o iluzie de fericire. Din punct de vedere psihologic, banul, ca obiect de adoratie, reprezinta nevoile, poftele, trebuintele, aspiratiile noastre materiale. Din punct de vedere economic, explicarea categoriei economice numita “bani” este mult mai delicata si mai dificila. Banul este o unitate de masura a valorii, un echivalent universal al valorii. Asa cum metrul masoara intinderea (lungimea), kg masoara greutatea (sau masa, cum mai zic fizicienii), joule masoara cantitiv energia s.a.m.d., tot asa si banul masoara ceva: masoara valoarea. Dar valoarea ce e ? Ca sa intelegm ce este banul, trebuie mai intai se intelegem ce e valoarea.

Valoarea (conceptul de valoare) e cel mai bine elucidata in teoria marxista a valorii. Putini stiu ca Marx, pus la stalpul infamiei pentru vina de a fi devoalat si a fi condamnat anumite practici spoliatoare ale unei minoritatii (oligarhice) asupra majoritatii (poporul), a facut o adevarata stiinta din economia politica. Mergand, in privinta valorii, pe filonul teoriei obiective a clasicilor liberali (William Petty, A Smith, D Ricardo etc), Marx a demonstrat cel mai bine ce e valoarea. Valoarea e un lucru abstract care reflecta munca (sociala) inglobata intr-un produs (energia ...

Recent am postat un comentariu, tot in Curierul National si tot la un articol al dlui Panaite, pe care, cu ingaduinta administratorului acestui site, vi-l ofer sa-l lecturati. Precizez, pentru a fi bine inteles, ca eu nu sunt un opozant liberal, ci un liberal care este nemultumit de racilele sociale ale abuzului de liberalism. Iata-l:

Si totusi banii “baltesc” pe undeva. Din ceea ce scrieti dvs, eu inteleg ca Isarescu (guvernatorul) distribuie populatiei “armament” monetar intr-un mod iresponsabil, cu riscul de a scapa preturile de sub control. Noi traim azi intr-o criza economica cronicizata ca un reumatism in corpul uman, criza care e un fenomen normal (e un caz tipic de anormalitate devenita normalitate; o normalitate a raului i-as zice eu) daca tinem seama de cine ne conduce, in numele caror oameni o fac si ale caror principii sunt dogmatizate pana la idolatrie. Traim asadar sub autoritatea unor valori liberale economice, pe care azi numai un “nebun” (cum sunt eu) le poate critica in principiile lor defectuoase si generatoare de inegalitate. Racilele sociale ale liberalismului dogmatic reprezinta un subiect tabuu. Liberalismul de azi este explicat opiniei publice intr-o limba de lemn (fara rezonanta) criptata. Liberalismul, megatendinta economica ce-a urmat feudalismului anacronic, este un sistem de idei (doctrine) avand la baza, din punct de vedere economic, proprietatea (in special cea de capital) si, din punct de vedere filosofic, a promovarii inegalitatii (in numele elitismului, zis si ideologie de “drepta”) sub aureola inselatoare a individualismului.

Liberalismul poate fi si o stiinta (cu conditia sa raspunda unui interes national), dupa cum poate, la fel de bine, fi si o ideologie (a proprietarilor de capital, burghezia in speta) ce promoveaza interesul unei caste bogate in detrimentul altor categorii sociale paupere. Si comunismul era tot o ideologie: ideologia clasei muncitoare indreptata impotriva burgheziei si-a proprietatii de capital. Sistemul legislativ in care traim este sistemul care garanteaza proprietatea asupra capitalului (considerata sacra si inviolabila), iar proprietatea asupra capitalului da puterea administrarii acestui capital in intersul acestei minoritati egoiste si lacome de putere si avere.

Dar sa revin la problema monetara. Economia planetara, si mai ales cea romaneasca, e ca un motor care nu se mai alimenetaza cu carburant. Carburantul este masa monetara capabila sa se converteasca in venituri salariale. De fapt si de drept, noi trebuie, pentru a intelege lucrurile si mai bine, sa plecam de la repartitia valorii adaugate, a venitului net, acolo unde liberalismul, ca ordine naturala in economie, este cel mai deficitar. Liberalismul s-a dovedit intotdeuna corigent la capitolul repartizarii venitului net ce se face intre casta patronilor si masa salariala. Crizele de supraproductie isi au la baza tot aceasta cauza: repartitia. Goana dupa profit a proprietarului ...

Si totusi, ar fi bine sa ne intrebam ( eventual sa ne si raspundem) cine e aceasta Mare Finanta (cum o numea St. Zeletin), ce planeaza peste economia lumii ca uliul in vazduhul ce pare fara sfarsit si care-a devenit stapana peste tot si peste toate ? Si unde vor sa ajunga imprumutand asa, la nesfarsit ? Daca atatea sute de miloane de oameni si atatea zeci de state le sunt debitoare, pe ce sta puterea acestei Mari Finante de-si inchipuiesc ei ca vor primii banii de credit inapoi. Cum se vor returna aceste zeci de trilioane de dolari (si/sau euro) daca oamenii planetei muncesc tot mai putin si pe salarii tot mai mici, sau daca economiile statelor intra la apa continuu, asemeni tesaturii de bumbac la fiecare spalare ? Cum se vor restitui sumele uriase imprumutate in conditiile in care crizele (in special recesiunile) sunt tot mai frecvente si tot mai profunde ? Sau cum mai ramane cu superioritatea societatilor (zis si democrate) care pretind ca garanteaza libertati si drepturi ? Omul inglotat in datorii, datorii echivalente cu zeci de ani de munca si economii, se mai poate numi el, oare, in astfel de conditii, un om liber ? Dar libertatea ce e ? Faptul ca eu ma misc liber, de o parte si de alta a planetei Pamant, asta numim noi libertate ? Sau poate ca libertate se numeste ca eu ma pot gandii si exprima liber ?

Kant spunea, cu doua secole in urma, ca omul a iesit din minorat (copilarie) si-a devenit major (adult); ca omul, emancipat definitiv, ireversibil si irevocabil de sub autoritatea Bisericii, nu mai are nevoie de tutela nimanui si, de aici inainte, se incredinteaza propriei lui Ratiuni. Pana acum omul – déjà intrat de ceva timp in “majoratul” varstei preconizata de Kant, de vreo doua secole – , prin asta, de cand e autonom si stapan pe soarta lui, n-a dovedit ca e si mai intelept. Dupa multe secole de sclavie si, mai tarziu, de robie, secole in care omul (sclavul) devenise animalul de munca al omului (seniorului feudal), s-a anticipat ca omul nu va ma fi niciodata sclavul omului; altfel spus, ca omul nu va mai exploata omul. In locul exploatarii omului, credeau ilustri filosofi in naivitatea lor, va fi exploatata Natura. Biata Natura, habar n-avea ce-i urzea mintea omului in secolele urmatoare. De unde sa stie, biata de ea, ce i se pregateste. Are dreptate dna Marinescu (la al carei articol n-am putut, fiind luat cu alte treburi, face un comentariu pe masura importantei subiectului domniei sale) ca Natura este maltratata fara mila si fara discernamat.

Hegel zicea ca traiectoria istoriei arata ca o spirala. Daca ne imaginam o axa a timpului, si o curba a evolutiei omului in functie de aceasta variabila (timpul), atunci, e adevarat, cel mai repede ne vine in minte o spirala. O spirala a devenirii universului este si o curba a evolutiei, dar si o repetare (pe un alt plan; unii zic un plan superior) a istoriei. Cand mergi in spirala (pe o scara de exemplu), ajungi de multe ori in acelasi loc de pe o generatoare ...