Chitu Constantin

Orice-as mai scrie eu in continuare despre asta mi se pare a fi de prisos. Mai limpede de atat nu se poate. Cine are ochi de vazut, vede; cine are urechi de auzit, aude. Niciun roman adevarat, si care iubeste neamul romanesc, nu poate fi impotriva proiectului Rosia Montana initiat de dl Cojocaru. Iar cel ce-o face totusi, in ciuda evidentei, nu poate fi decat un om cu ganduri si interese ascunse.

Nu poti sacrifica intr-atat de mult viitorul in numele prezentului incat sa-ti bati joc pur si simplu de propriile resurse. Aceste resurse nu sunt doar ale noastre, ci ele sunt mai ales ale copiilor si copiilor copiilor nostri; duse din veac in veac ca pe o stafeta sportiva. Un om de buna credinta nu poate alege prezentul firimiturilor de azi – ale celor 6% redeventa – in schimbul “totului” de maine; un “tot” preferat sau dorit in numele viitorului copiilor nostri.

Audierile din Comisia parlamentară privind Roşia Montană - înregistrarea VIDEO a audierii în Comisia specială…

Nu poti incremeni toate proiectele tarii de exploatare ale resurselor, la infinit, intr-un prezent asa de cenusiu. Trebuie sa dai ceva si prezentului de maine, si de poimaine, si de raspoimaine s.a.m.d. E prea mare sacrificiul pentru un prezent, care si asa e destul de indoielnic. Numai cei care gandesc necontenit si perseverent in viitor vor avea cu adevarat si un viitor. Daca mergi numai uitandu-te la un metru inaintea ta, te comporti asemeni miopului din nascare.

Trebuie sa scrutezi mereu viitorul, sa-l sondezi si apoi sa optezi intr-o maniera optima; deciziile politico-economice trebuiesc deci optimizate; prezentul pus in acord cu viitorul si viitorul in acord cu prezentul. Cu cat gandesti mai mult in preznet si mai putin in viitor, cu atat plaja optionala a strategiilor econonomice ti se ingusteaza si cu atat mai riscant e sa ajungi pe un ponor al caderii.

Trebuie, intr-un fel sau altul, fie democratic sau nedemocratic, sa oprim bolovanul decaderii economice a tarii, pornit (urnit) din deal de tradatorii si poltronii neamului romanesc, istalati la putere imediat dupa executarea lui Ceausescu; un bolovan ce se rostogoleste, fara oprire, de 23 de ani, intr-un abis istoric.

Romania e tara care orbecaie de 23 de ani pe drumul desfundat al globalismului si fara sa inteleaga ce i se intampla. Romania e tara unde “putinii” (si bogatii) fac pravilele convenabile doar lor, ale caror efecte negative le resimte, ca pe un seism politic si economic, majoritatea covarsitoare a romanilor. Romania e tara unde fericirea celor putini se plamadeste din durerea, suferinta si disperarea celor multi.

Romania e tara unde cei multi tac nepermis de mult. Cand ursul (poporul) se va trezi din hibernare, va fi vai si amar de cei ce si-au batut joc de neamul romanesc. Evenimentele violente din ‘89 ne-au demonstrat cu prisosinta ce inseamna ...

Romania de dupa anii ’89 e una a tradarilor fara precedent in toata istoria ei milenara. Nici hoardele de barbari sangerosi (tatari, mongoli etc), cei care maturau pamantul romanesc si lasau in urma lor lesuri umane, n-a pustiit-o asa cum a reusit s-o faca azi Occidentul. Nu cred ca vreodata tara asta sa fi fost condusa de o astfel de sleahta, de insi ce si-a facut o profesie de credinta din tradare, minciuna, inselatorie, demagogie, neomenie. De la un cap la altul, de la inceput si pana acum, economia de piata, cu pretinsele ei “mecanisme”, a fost si e o minciuna politica. Raul Romaniei nu este insa cauzat numai de clica autohtona, cea ce si-a infipt ventuzele in trupul tarii pentru a-i suge seva sangvina, ci mai ales de ipocrizia, viclenia si lacomia Apusului. Fara aceasta combinatie, letala, dintre cozile de topor autohtone si lacomele puteri occidentale, nu ar fi fost posibil sa ajungem in situatia rusinoasa de a fi purtatoarea “lanternei rosii” a plutonului european de state.

Citeam, de curand, o carte despre binefacerile economiei de piata (scrisa de un anume Stefan Gheorghe) si aproape ca ma apuca o greata profunda vazand cum e elogiat un sistem capitalist care, pentru noi cel putin, s-a dovedit fatal in ceea ce priveste nivelul nostru de viata materiala. Cartea a fost scrisa prin anii ’92, o perioada cand inca romanul nu simtise pe pielea lui ce-i aia o economie “libera” si (mai ales) “concurentiala”. Mi-am zis atunci ca trebuie neaparat sa traiesti intr-un anume sistem politico-economic ca sa poti pretinde ca-l intelegi asa cum se cuvine sa-l intelegi. Altfel, din buchisirea teoriei, asemeni unui “soarece de biblioteca”, nu vei intelege nimic. Ma numar printre “fericitii” care au trecut prin de toate. Am prins si ceva din comunism, dar am avut ocazia sa si traiesc realitatea asa-zisei “economie de piata”. Si n-am cunoscut-o doar din exterior, doar in calitate de salariat sau ca simplu spectator, ci din interior, ca “jucator”, in calitate de mic intreprinzator; deci am trait-o pe viu, cum se zice. E una sa cunosti un sistem din afara lui, si alta e sa fi parte dintr-un sistem si sa-i surprinzi mecanismele lui cele mai intime din interior.

Economiei romanesti i s-a dat prima lovitura (de gratie) atunci cand statul - instaurat la putere dupa ‘89, devenit automat continuator al statului comunist prin lovitura de stat din decembrie ’89, care ar fi avut si obligatia de a-si asuma raspunderea pentru administrarea capitalului acumulat in perioada comunista, al fabricilor, uzinelor, combinatelor - a luat mana de pe acest capital (in special prin legea 15/1990), lasandu-l prada haitelor flamande de indivizi pusi pe capatuiala si chivernisire personala fara munca si fara merit. Asta a fost primul pas care anunta ceea ce avea sa vina.

Lasate in voia domnului, ale nimanui, prada corbilor si vulturilor, prada hotilor si talharilor, hoti si talhari ce azi se autointituleaza cu emfaza “elita burgheaza” romaneasca, ...