Actualitatea Românească

Reapare in discutie, din cand in cand, si de-a dreptul obsedant, ideea monarhiei. Oamenii in general simt nevoia unor raspunsuri oricat de simple si banale. Un raspuns la un fenomen, observabil prin simturi sau perceput gratie facultatii omului de a fi rational, fie el un raspuns din lumea stiintei sau din mediul politico-economic, se impune cu necesitate. Raspunsul nu merge insa intotdeuna la radacina adevarului. Raspunsul e adeseori unul care priveste doar o latura superficiala a problemei. Am sa dau un exemplu.

Daca intrebi un om nespecialist de ce se aprinde becul in camera, raspusul lui este ceva de genul: pentru ca ai apasat pe comutator. Daca insa intrebi un om de stiinta (fizician) de ce se aprinde becul, acesta, bun cunoscator al tainelor fizicii teoretice, iti va raspunde ca lumina este o energie rezultata din excitarea electronilor din atom si trecerea lor de pe un strat electronic pe altul. Lumina, cu alte cuvinte, din punctul de vedere a unui fizician, e o energie cuantificata, cuante de energie determinate de pendularea electronului de pe un strat electronic pe altul. Vedeti, asadar, cata diferenta intre un raspuns si altul, intre raspunsul simplu cu care se multumeste un neinitiat si raspunsul profund cautat de un fizician ? Cam asa stau lucrurile si in/cu politica.

Cand intrebi pe cineva de ce lucrurile merg prost in Romania – din prost in mai prost adica -, omul de rand iti va raspunde: din cauza clasei politice. Mai departe: daca-i intrebi care-i problema cu clasa noastra politica, de nu stie ori nu poate conduce o tara, raspunsul invariabil va fi: pentru ca e corupta. Clasa politica si coruptia (atributul ei fundamental) e calul de bataie al propagandei ideologice a capitalismului. Nu zic (Doamne fereste!) ca nu e adevarata afirmatia cum ca clasa politica romaneasca nu e corupta. E cat se poate de adevarata concluzia la care ajunge opinia publica – asa cum e adevarata si aprinderea becului la o apasare a comutatorului – , insa, pentru un om mai curios, care nu e satisfacut de acest mult prea banal raspuns, acesta nu e suficient, nu-i satisface setea de cunoastere.

Zilele trecute purtam un dialog cu un tanar putin mai orgolios. Din aproape in aprope, ajungem la concluzia ca Romania e o tara subdezvoltata pentru ca ea nu dispune de capitalul necesar pentru a creea locuri de munca, pentru dezvoltare. Buun, zic eu, si de ce nu exista capital ? Sa-ti dau un exemplu, imi zice tanarul orgolios. Guvernul a alocat cateva milioane de euro pentru sportul numit box. Cat ? intreb eu. In jur de 3 milioane de euro. Si crezi tu ca acele trei miloane de euro ar fi suficient cat sa scoti tara din subdezvoltare ? De ce dau eu astfel de exemple ? o sa va intrebati. Pentru ca vreau sa demonstrez ca acest mod, superficial dar si facil, de a trage concluzii, nu face decat sa-ti paralizeze intelectul, te face sa incremenesti intr-o concluzie care nu e cea mai buna si nici cea mai sugestiva. Daca te multumesti ...

Romania de dupa anii ’89 e una a tradarilor fara precedent in toata istoria ei milenara. Nici hoardele de barbari sangerosi (tatari, mongoli etc), cei care maturau pamantul romanesc si lasau in urma lor lesuri umane, n-a pustiit-o asa cum a reusit s-o faca azi Occidentul. Nu cred ca vreodata tara asta sa fi fost condusa de o astfel de sleahta, de insi ce si-a facut o profesie de credinta din tradare, minciuna, inselatorie, demagogie, neomenie. De la un cap la altul, de la inceput si pana acum, economia de piata, cu pretinsele ei “mecanisme”, a fost si e o minciuna politica. Raul Romaniei nu este insa cauzat numai de clica autohtona, cea ce si-a infipt ventuzele in trupul tarii pentru a-i suge seva sangvina, ci mai ales de ipocrizia, viclenia si lacomia Apusului. Fara aceasta combinatie, letala, dintre cozile de topor autohtone si lacomele puteri occidentale, nu ar fi fost posibil sa ajungem in situatia rusinoasa de a fi purtatoarea “lanternei rosii” a plutonului european de state.

Citeam, de curand, o carte despre binefacerile economiei de piata (scrisa de un anume Stefan Gheorghe) si aproape ca ma apuca o greata profunda vazand cum e elogiat un sistem capitalist care, pentru noi cel putin, s-a dovedit fatal in ceea ce priveste nivelul nostru de viata materiala. Cartea a fost scrisa prin anii ’92, o perioada cand inca romanul nu simtise pe pielea lui ce-i aia o economie “libera” si (mai ales) “concurentiala”. Mi-am zis atunci ca trebuie neaparat sa traiesti intr-un anume sistem politico-economic ca sa poti pretinde ca-l intelegi asa cum se cuvine sa-l intelegi. Altfel, din buchisirea teoriei, asemeni unui “soarece de biblioteca”, nu vei intelege nimic. Ma numar printre “fericitii” care au trecut prin de toate. Am prins si ceva din comunism, dar am avut ocazia sa si traiesc realitatea asa-zisei “economie de piata”. Si n-am cunoscut-o doar din exterior, doar in calitate de salariat sau ca simplu spectator, ci din interior, ca “jucator”, in calitate de mic intreprinzator; deci am trait-o pe viu, cum se zice. E una sa cunosti un sistem din afara lui, si alta e sa fi parte dintr-un sistem si sa-i surprinzi mecanismele lui cele mai intime din interior.

Economiei romanesti i s-a dat prima lovitura (de gratie) atunci cand statul - instaurat la putere dupa ‘89, devenit automat continuator al statului comunist prin lovitura de stat din decembrie ’89, care ar fi avut si obligatia de a-si asuma raspunderea pentru administrarea capitalului acumulat in perioada comunista, al fabricilor, uzinelor, combinatelor - a luat mana de pe acest capital (in special prin legea 15/1990), lasandu-l prada haitelor flamande de indivizi pusi pe capatuiala si chivernisire personala fara munca si fara merit. Asta a fost primul pas care anunta ceea ce avea sa vina.

Lasate in voia domnului, ale nimanui, prada corbilor si vulturilor, prada hotilor si talharilor, hoti si talhari ce azi se autointituleaza cu emfaza “elita burgheaza” romaneasca, ...

Am ascultat si eu dialogul dintre amfitrionul de la postul de televiziune “Nasul” si dl Cojocaru, in calitate sa de invitat. Dincolo de orice indoiala, proiectul dlui Cojocaru este o solutie de asanare economica a tarii, mai ales in contextul politic si economic actual, al integrarilor de tot soiul, europene si globale; integrari ce reprezinta tot atatea buline terapeutice ce fac mai mult rau decat bine Romaniei. De fapt miezul intregii gandiri de modificare a constitutiei tari, dorita de grupul de initiativa, ce-l care ca reprezentat de frunte chiar pe dl Cojocaru, isi are ca scop tocmai statornicirea proiectului dlui Cojocaru, al carei scop urmareste recapitalizarea economiei prin redistribuirea lui (asa-zisul capital distributiv), si, in masura in care va fi posibila, fixarea mai temeinica a doctrinei economice a dlui Cojocaru in legea fundamentala a tarii.

Problema care se pune acum este una ce tine de insasi actuala constitutie. Actuala constitutie e gandita de asa natura incat vointa poporului sa nu mai conteze. Actuala constitutie e un fel de zabala pusa poporului in cazul in care acesta ar incerca sa schimbe raportul de forte dintre o minoritate oligarhica si o majoritatea, covarsitoare, cunoscuta sub termenul generic de populatie (sau de popor in cazul in care mai ramas un rest de spirit al poporului). Dovada ca “opinia” (sau vointa) poporului nu conteaza este aceea ca, in ciuda faptului ca poporul a dorit (dorinta exprimata prin vot, cu ocazia referendumului) reducerea numarului de parlamentari la maxim 300, s-a dovedit ca orice modificare a actualei constitutii nu e posibila fara “bunoavointa” parlamentarilor. Desi parlamentarii sunt alesi de/prin vointa poporului, totusi ei au puterea de decizie exclusiva si totodata se pretind, prin felul in care au gandit legea fundamental a tarii, ca ei au puterea de discernamant, capacitatea intelectuala de a aprecia daca e sau nu e necesara modificarea constitutiei precum si in ce fel anume trebuie ea modificata. Ni se arata fatis, fara perdea, daca mai era cazul, ca in materie de modificare a constitutiei vointa poporului nu conteaza, e nula de fapt si de drept.

Daca 90% din populatia tarii vrea s-o modifice, acest lucru nu e posibi decat daca parlamentul isi da acceptul ca ea sa fie supusa referendumului. Iata, asadar, cat de gaunoasa poate fi democratia, cat de golit de sens si de continut este sistemul in care traim. Astfel ni se demonstreaza ca democratia nu e decat un sofism, o nuca seaca, un concept golit de substanta, o minciuna politica poleita cu staniolul auriu al iluziilor.

Dupa opinia mea, actuala constitutie este o botnita ce se pune poporului pentru ca el sa nu guste din “strugurii” puterii, sa nu se “spurce” la a ravnii puterea politica si (mai ales) economica. Ascultam zilele trecute cum un ipochimen din aceasta categorie oligarhica (e vorba de Tariceanu) se exprima (dispretuitor, desigur) cam in fel urmator: eu nu am vazut ...

Lung mai e drumul Golgotei separarii Basarabiei de Romania. Doua sute de ani, cu o mica intrerupere intre 1918 si 1939, marea familie romaneasca a fost si este nevoita sa suporte drama despartirii dupa bunul plac si interes al marilor imperii. Ce sunt popoarele mici daca nu niste simpli pioni pe tabla de sah a celor mari ? Pentru Napoleon Bonaparte, provinciile romanesti erau un fel de moneda de schimb pe care le promitea, dupa pofta inimii lui, celor obedienti Frantei imperiale. Tarile romanesti constituiau un fel de compensatie intru compromisurile marilor popoare. Ele reprezentau un fel de as pe maneca al imparatilor pe care-l scoteau, la nevoie, la jocul diplomatiei si negocierilor. Iti dau cutare provincie, daca-mi lasi mie cutare teritoriu. O intamplare nefericita a facut ca o informatie de maxima importanta sa nu-i parvina sultanului la momentul oportun. Daca Imperiul Otoman ar fi aflat la timp de intentiile lui Napoleon de a ataca Imperiul tarist, cu siguranta ca n-ar fi cedat Basarabia.

O banala nesincronizare a informatiilor a facut ca Basarabia sa fie condamnata la un prizonierat rusesc pe termen nelimitat. Destinul dramatic al lui Napoleon, invins la Waterloo de coalitia europeana, a compromis iremediabil integritatea Moldovei, pecetluind definitiv drama Basarabiei. Victoria coalitiei europene impotriva trupelor imperiale napoleoniene, avea sa arunce Basarabia definitiv in bratele ursului de la rasarit.

Istoria politica a lumii, privita in general ca o succesiune de batalii si de intrigi diplomatice, inteleasa ca niste margele razboinice puse una langa alta pe siragul timpului, este o eterna lupta pentru putere, pentru coagularea puterii. Ratiunea insa i-a facut pe cei mari, mai ales in momentele de rascruce ale istoriei, sa caute echilibrul politic; insa pana la urma, acest echilibru politic s-a facut numai in interesul catorva popoare devenite, prin forta armelor si forta imprejurarilor, imperii. Instinctul animalic de dominatie a omului de catre om, a popoarelor de alte popoare, este proritar culturii; cultura care slefuieste, intr-un anume fel si numai limitat, materia bruta a animalului din om, a omului ghidat de instinctul animalic de dominatie. Si nici azi nu e altfel, intr-un prezent ce se pretinde, teoretic, secol al civilizatiei materiale si spirituale; si asta in ciuda afisarii unor principii pompoase, dar golite de continut; al obscenitatii globalismului si europensimului afisat de cei ce si-au vazut magarul legat de gard.

Popoarele sunt ca niste familii mai mari. Liantul care face posibila familia numita popor si-o consolideaza este sentimentul. Dar sentimentul pe ce fundament sta ? El sta pe unitatea de limba, cultura (in special cultura religioasa) si istorie. Poporul este pana la urma definit ca o unitate de limba, cultura si istorie. Si totusi, desi marile popoare accepta ca lumea politica sa fie conditionata si alcatuita in functie de principii, in realitate ele se ...

Interesant punctul de vedere al dlui Doru M. Ionescu. Conceptul acesta de democratie, mult prea fetisizat dupa parerea mea, devenit mai mult un sofism, pare a fi castigat teren in competitia cu alte modele de societate in care puterea era mult mai ierarhizata, mai verticalizata. Ce spune (sau pretinde) democratia ? Ea pretinde (un cuvant mai potrivit decat “spune”) ca poporul detine puterea. Cuvantul democratie isi are orginea in Grecia Antica: demos (popor) + kratos (putere) = demos-kratos (demo-cratie). Aceasta idée, preluata de la greci, este implementata ca o grefa pe comunitatile istoriei moderne europene, natiunile. Cum natiunile moderne erau compuse din milioane, zeci de milioane, si chiar sute de milioane, modelul de democratie directa (si autentica), cu izvorul in antichitatea greceasca, este o solutie imposibila, insolvabila. In cetatile grecesti, intr-adevar, poporul delibera, hotara si executa. E de precizat ca, la greci, poporul nu era, asa, fiestecine, orice sarantoc, ci doar o elita (si acolo aveau elite) definita, ca si acum, de/prin proprietate. De la categoria “elitelor”(deci din popor) erau exclusi sclavii si femeile. Dar, asa eterogeni cum erau ei, totusi elitele, intr-adevar, detineau puterea, conduceau direct adica.

Democratia de azi nu mai e una directa ca in vremea grecilor, ci una reprezentativa, ceea ce dilueaza puterea, o pulverizeaza in mici cuante de putere, cuante ce, ulterior alegerilor, se insumeaza si se coaguleaza in mana unei minoritati ce-o numim clasa politica sau elita politica. Elita politica e un fel de a spune, fiindca, dupa cum ne-am convins de vreo 22 de ani, eu i-as considera, pe cei ce ne-au guvernat si ne guverneaza, mai curand non-elite, non-valori (umane, morale si intelectuale).

Cu alte cuvinte, pe calea domocratiei politice, cea la care facem noi referire cand vorbim de democratie, “produsul politic” al optiunilor (clasa politica, care detine teoretic puterea) a fost si este un produs de cea mai proasta calitate, un rebut uman.

Daca in procesul democratiei rezulta un astfel de produs de proasta calitate umana, atunci ar trebui sa ne intrebam care e rostul elogierii acestui model de societate de tip occidental. De ce ni-l dorim cu atat ardoare ? Ce ne aduce el daca, de la an la an, de la ciclu electoral la ciclu electoral, calitatea oamenilor ce ne reprezinta e tot mai indoielnica ? Sa fi devenit omul, din fiinta biologica si spirituala de altadata, o fiinta prin excelenta politica (cum zicea si Arisiotel) sau prin excelenta libertate (dupa filosofia lui Rousseau) ? Ce-i este specific omului pana la urma ? Libertatea ? Politica (puterea) ? Existenta biologica si perpetuarea speciei ? Existenta spirituala (intru Dumnzeu) ? Noi, romanii, constatam ca, pe masura ce democratia numara tot mai multi ani de existenta, pe masura ce trece de la minorat la maturitate, o ducem tot mai rau, saracim de la an la an, devenim o comunitate paupera ce tinde sa intre ...