Chitu Constantin

Romania de dupa anii ’89 e una a tradarilor fara precedent in toata istoria ei milenara. Nici hoardele de barbari sangerosi (tatari, mongoli etc), cei care maturau pamantul romanesc si lasau in urma lor lesuri umane, n-a pustiit-o asa cum a reusit s-o faca azi Occidentul. Nu cred ca vreodata tara asta sa fi fost condusa de o astfel de sleahta, de insi ce si-a facut o profesie de credinta din tradare, minciuna, inselatorie, demagogie, neomenie. De la un cap la altul, de la inceput si pana acum, economia de piata, cu pretinsele ei “mecanisme”, a fost si e o minciuna politica. Raul Romaniei nu este insa cauzat numai de clica autohtona, cea ce si-a infipt ventuzele in trupul tarii pentru a-i suge seva sangvina, ci mai ales de ipocrizia, viclenia si lacomia Apusului. Fara aceasta combinatie, letala, dintre cozile de topor autohtone si lacomele puteri occidentale, nu ar fi fost posibil sa ajungem in situatia rusinoasa de a fi purtatoarea “lanternei rosii” a plutonului european de state.

Citeam, de curand, o carte despre binefacerile economiei de piata (scrisa de un anume Stefan Gheorghe) si aproape ca ma apuca o greata profunda vazand cum e elogiat un sistem capitalist care, pentru noi cel putin, s-a dovedit fatal in ceea ce priveste nivelul nostru de viata materiala. Cartea a fost scrisa prin anii ’92, o perioada cand inca romanul nu simtise pe pielea lui ce-i aia o economie “libera” si (mai ales) “concurentiala”. Mi-am zis atunci ca trebuie neaparat sa traiesti intr-un anume sistem politico-economic ca sa poti pretinde ca-l intelegi asa cum se cuvine sa-l intelegi. Altfel, din buchisirea teoriei, asemeni unui “soarece de biblioteca”, nu vei intelege nimic. Ma numar printre “fericitii” care au trecut prin de toate. Am prins si ceva din comunism, dar am avut ocazia sa si traiesc realitatea asa-zisei “economie de piata”. Si n-am cunoscut-o doar din exterior, doar in calitate de salariat sau ca simplu spectator, ci din interior, ca “jucator”, in calitate de mic intreprinzator; deci am trait-o pe viu, cum se zice. E una sa cunosti un sistem din afara lui, si alta e sa fi parte dintr-un sistem si sa-i surprinzi mecanismele lui cele mai intime din interior.

Economiei romanesti i s-a dat prima lovitura (de gratie) atunci cand statul - instaurat la putere dupa ‘89, devenit automat continuator al statului comunist prin lovitura de stat din decembrie ’89, care ar fi avut si obligatia de a-si asuma raspunderea pentru administrarea capitalului acumulat in perioada comunista, al fabricilor, uzinelor, combinatelor - a luat mana de pe acest capital (in special prin legea 15/1990), lasandu-l prada haitelor flamande de indivizi pusi pe capatuiala si chivernisire personala fara munca si fara merit. Asta a fost primul pas care anunta ceea ce avea sa vina.

Lasate in voia domnului, ale nimanui, prada corbilor si vulturilor, prada hotilor si talharilor, hoti si talhari ce azi se autointituleaza cu emfaza “elita burgheaza” romaneasca, industria romaneasca a devenit sursa lor de hrana si de imbogatire. Uriasul economic, industria romaneasca, doborat la pamant, construita cu mari sacrificii, unde s-a investit munca, capital si inteligenta, a devenit asemeni unui bivol singuratic, oboist si incoltit de hienele infometate. Hienele au muscat din el fara mila, cat inca era in viata, asa cum fac hienele de regula, facand din ceea ce era un organsim viu (o industrie ce producea bunuri cu multa valoare adaugata) o sursa de hrana pentru hidoasele carnivore (cea mai mare parte din burghezii de azi ai tarii). Organismul viu, care era altadata industria romaneasca, a devenit un “morman de fier vechi” pentru aceasta clica de puslamale aflata in cardasie si interese comune cu clasa politica, cocotata la carma tarii in urma loviturii de stat din ’89. Aceasta a fost lovitura prima si cea mai puternica ce-a primit-o industria romaneasca, si o data cu ea intreaga economie si intreaga natiune.

Cum de-a fost posibil acest lucru ? Eu cred ca a fost posibil din doua motive: primul a fost dorinta de imbogatire facila a acestei liote de indivizi (burghezii de azi) si, al doilea, ura pe care Iliescu (un ranchiunos si un incompetent notoriu printre comunisti) o nutria, in forul lui interior, fata de Ceusescu si realizarile lui practice. Pe de alta parte insa, Apusul, viclean, deloc strain de ceea ce se intampla in spatiul mioritic, chiar ii incuraja in aceste acte antinationale de distrugere, de dezintegrare a industriei romanesti. Si aveau tot interesul s-o si faca. Mi-aduc aminte cum, in zona Baraganului, de unde erau socrii mei, se furau conductele de aductiune ale sistemului de irigatii aflat in constructie la vremea respectiva. Tot taranul avea cate-o teava de aluminiu in curte, ca un fel de suvenir mostenitor. Ce mult trebuie sa-si mai fi ras (in sinea lui) frantuzul de noi, interesat sa ne dam cu stangul in dreptul, vazandu-ne cum ne distrugem sistemul de irigatii; frantuz care era, poate, cel mai interesat sa ne punem pe butuci propria noastra agricultura. Sau de ce-ar fi fost interesat neamtul, extrem de priceput la surubarie, un alt exemplu, sa fabricam noi camioane, tractoare si alte asemenea, la un prêt care sa le concureze produsele lor similare. In fine, sunt multe de spus, insa prefer sa ma limitez la aceste cateva exemple.

A doua lovitura, si poate ultima, ce ni s-a dat, a fost ceea ce numim acum “liberalizarea” (a preturilor, se subintelege) facuta in numele unor dogme liberale. Cu acesta ultima lovitura dogmatica, “liberalizarea”, industria romaneasca era ca un ranit pe front care isi astepta ultima lovitura care sa-l desfiinteze definitiv si pentru totdeauna, sa-l trimita pe lumea cealalta si sa-l scuteasca de chinuri inutile. Asa am ajuns, prin aceste doua miscarii politice si economice fatale, sa devenim iloti ai noii Sparte - Europa (apuseana), Apusul. Raul e facut, iar noi, supravietuitorii dezastrului, cei ce indura calvarul saraciei in mijlocul abundentei, nu putem decat sa ne plangem singuri de mila. Nu putem nici sa dam vina pe altii (adica pe clasa politica), atunci cand mergem cu jalba in fata marilor puteri ale Apusului, fiindca democratia e cea mai perversa forma prin care clica conducatoare (clasa politica) ne face partasi le erorile, talhariile si hotiile ei; cum se zice: fierbem in suc proriu. Orice repros facut la adresa celor ce ne-au adus la sapa de lemn, se intoarce automat impotriva noastra in virtutea dogmelor democratice ce pretind ca puterea se afla in ... mana poporului.

Democratia, prin iluziile participative ale jocului ei, te ia in partasie cu hotii si talharii care-au praduit patrimoniul tarii. Nu i-ati ales voi ? ar putea sa ne intoarca vorba lumea ipocrita (si mai ales inumana) a Apusului ? Da, e adevarat, noi i-am ales, onorabili domni ai Occidentului, insa ei au jucat dupa muzica voastra, nu dupa regulile intereselor noastre. Hoti din fire cum au fost, si ascultand cantecul de sirena al dogmelor voastre liberale, au facut din Romania o vale a plangerii, a dureriilor, a suferintelor colective, a disperarilor individuale. O tara disperata si resemnata, asta am ajuns, dragi occidentali, sfetnici ai celor ce ne-au talharit sub bagheta voastra dirijorala si dupa partitura voastra dogmatica insidioasa, ascultand minciunile voastre integratoare de economii si de popoare. Va place ce-ati facut din noi ? Ar trebui sa va fie rusine, asta daca aveti totusi putin obraz pentru ceea ce-ati facut din tara noastra. Indatorandu-ne, ne-ati transformat intr-un popor de slugi la darloaga voastra. Stiu insa ca nu va e rusine. Stiu de asemeni ca nici n-aveti demnitatea sa recunoasteti ca pe mana voastra Romania (si nu numai ea) a ajuns o ruina economica. Prin politica voastra negustoreasca, a “laissez-passer”-ului si a “laissez-faire”- ului, poporul roman se destrama in fiecare zi cate un pic (pana n-o mai ramanea nimic).

Chitu Constantin
*******
Lista: Economia politica in societate: teze, idei, concepte!