Chitu Constantin

Voi mai posta inca un comentariu, scris tot de mine, de data asta in Curierul National (la un articol la dlui Panaite Adrian), care comentariu, cred eu, este de folos acestui site. Iata-l:

Dle Panaite, de data asta va dau nota maxima si cu maxima tragere de inima. E cat se poate de adevarat ceea ce scrieti. In mare, categoria asta socio-economica, de-i zicem noi “patroni”, este de proasta calitate. Patronii din Romania, rasariti ca ciulinii si ca maracini pe pamantul lasat de izbesliste, asa cum a fost si cu economia romaneasca ramasa orfana si de mama si de tata dupa ‘90, cu o industrie parasita de stat in numele unor idei occidentale neadecvate tarii noastre in acel moment (de “liberalizare”), ei bine astia sunt mai curand niste poltroni decat patroni.

Industria, prada hotilor si-a talharilor cu gulere albe, ce predicau lozinci reformatoare pe la televizor, abandonata, asa cum ai abandona o cocota imbatranita si cu tenul brazdat de trecerea nemilosului timp, a devenit dupa anii ’90 izlazul comunal al celor ce troneaza azi in clasamentele celor mai priceputi “intreprinzatori”. Patronatul din Romania e un patronat de carton. El arata tot asa cum arata si balonul imobiliar, cu volum mare dar gol pe dianuntru.

Tot ce-au acumulat prin furt (un furt cu staif, un furt practicat sistematic de la cel mai inalt nivel), noua categorie socio-economica (patronii), cu pretentia de specialisti ai noului sistem economic ce urma sa vina, a fost convertit in vile construite (in zonele rezidentiale ale oraselor), in masini de lux sau au fost externalizate in banci straine, conservate in moneda in bancile straine.

Patronii ce-au demolat industria si-au devalizat bancile din Romania, nu stiu sa construiasca altceva la loc. Patronii au stiut doar sa fure, nu sa ofere ceva societatii. Politicienii anilor ’90 au fost ca niste lupi pusi sa apere stana (industria) pana cand, intr-o buna zi, ne-am trezit ca toate “mioarele” (fabrici, uzine si combinate) a fost mancate de lacomele haite puse, de obstea poporului, sa le pastoresca. Asa am ajuns aici unde suntem. Romania a fost ca o turma de mioare ce s-a dat pe mana lupilor, iar lupi au facut ceea ce le sta in fire sa faca: au decimat turma. Asta insa in ceea ce priveste calitatile manageriale ale acestei clase sociala de… patroni (era sa zic poltroni).

Dar ceea ce ni se intampla noua azi, ramasi cu mai putin de trei milioane de muncitori productivi, nu este cauzat exclusiv de nepriceperea sau reau-credinta a acestor insi, de acesti poltroni ai patronatelor. Economia de piata (sau de schimb), stimate domn, inseamna competitie, iar competitia functioneaza ca un motor cu doua categorii de “combustibil”: cu tehnologie si costuri mici. Tehnologia inseamna capital, iar capitalul s-a scurs pe-o Apa a Sambetei Occidentului (lucru care se face si azi de altfel) sau in buzunarele unor insi ce-au devalizat cu buna stiinta bancile romanesti (Bancorex de exemplu). Ca sa ai tehnologie, e nevoie sa acumulezi, sa ai profit (brut), iar profitul brut sa-l capitalizezi sub forma de profit net in scop investitional, nu sa-l transformi in dividende, sa-l risipesti pe vile si masini de lux sau sa-l cheltuiesti prin hoteluri in prezenta “doamnelor de companie”. Romania e, acum, o tara decapitalizata. Romania arata ca un copac pe care l-ai desfrunzit, taindu-i ramurile, si la care nu se mai produce fotosinteza necesara vietii florei, fiind privat de binefacerile razelor de caldura ale soarelui. Capitalizarea, acum, dupa ce altii ne-au decapitalizat, nu se face decat optand pentru varianta de a te inrobii bancilor, dar pentru asta trebuie sa-ti asumi un risc enorm. La profiturile mici de azi, tot “caimacul” profitului ti-l ia bancile prin dobanzi si comisioane.

Crestere economica prin tehnologizare (lucru pe care-l recomanda Isarescu, acest roman ne-roman) nu e posibila decat pe calea investitiei si cu bani exclusiv veniti din imprumut; desi, precizez, nu e suficient numai sa ai capital; capitalul fiind o conditie necesara, dar nu si suficienta. Cu alte cuvinte, capitalul romanesc veritabil dupa anii ’90 a fost furat la propriu, iar cei ce-ar trebui acum sa ofere tehnologie si locuri de munca trebuie sa apeleze la banci ca sa tehnologizeze o industrie rudimentara si aproape pe duca. Tehnologizarea nu e de nasul nostru. Tehnologizarea trebuia facuta atunci cand industria inca nu suferise de un atac cerebral si cand aveam capitalul necesar s-o facem. Mortul nu se mai intoarce de la groapa, iar capitalul risipit sau furat nu mai poate fi reconvertit, din vile si masini de lux, in capital productiv. Asta in ceea ce priveste tehnologizarea.

Singura solutie de a fi devenit competitiva industria romaneasca, ce ne-ar fi fost la indemana, ar fi fost costul de productie: costul energetic si costul de materii prime in special. Numai ca, o data cu integrarea europeana si cu liberalizare preturilor din energie, lucrul asta nu mai e posibil. Peste intreg sistemul energetic si de materii prime si-au pus fundul niste plosnite (“baietii destepti”), care sunt de fapt niste paraziti ce si-au infipt ventuzele in sistem si extrag (cu lacomie) valoarea adaugata. Ca sa fi competitiv intr-o economie rudimentara, e nevoie sa vinzi ieftin, dar ca sa poti vinde ieftin e nevoie sa ai costul energetic redus. Energia e un cost de productie care patrunde prin toti “porii” produsului de consum. Fara energie ieftina si cu tehnologia rudimentara pe deasupra, nu poti fi competitiv. Peste toate astea, ca si cum nu erau suficiente nenorocirile facute de haitele de lupi ale anilor ’90, mai vine si B. N. si pune niste proptele leului ca sa aiba curs ridicat si sa mentina un nivel redus al preturilor bunurilor de consum (venite din import). Mentinand acest curs valutar ridicat al leului, lovesti in producatorul intern si favorizezi consumatorul (pe principiul “suveranitatii consumatorului” al lui Friedman Milton). Multi spun (in calitate de consumator) ca asta e bine, dar se inseala in calitate de producator. E bine numai in aparenta, in realitate aceasta politica a cursului valutar submineaza producatorul roman, iar asta la randul ei face sa avem venituri salariale mici si pana la urma sa nu mai avem consumatori. Romanul devine, pe zi ce trece, tot mai sarac si nu inteleage de unde i se trage saracia. Asta e si motivul pentru care, printre altele, il consider pe acest Isarescu un tradator si o coada de topor a Occidentului.

Acum sa revin la ideea dvs initiala, respectiv a nivelului salarial din Romania. Dle Panaite, eu traiesc oarecum in mijlocul evenimentelor si stiu ce insemna lucrul acesta. Si eu am un defect, sunt un om sincer; desi chestia asta nu mi-a adus niciun folos in viata. Ca sa poti oferii salarii crescute in Romania ai nevoie sa fie indeplinite cel putin una din cele doua conditii pe care tocmai le-a enumerat: tehnologia (care implica capitalul) si energie ieftina (care tine de politica si de integrare in sistemul european). Niciuna din ele nu este indeplinita. Acest lucru face ca intreprinzatorul (spun asa fiindca cuvantul patron mai irita) sa nu aiba solutii. Eu sunt unul dintre cei pe care dvs ii puneti la zidul “infamiei” in acest articol, si care-o fac pe-ai dracului si nu vor sa dea salarii mari muncitorilor, care muncitori, dupa aia, suparati pe noi, iau calea bejeniei occidentale. Eu nu sunt un om de rea-credinta. Am ajuns pana acolo incat le-am spus ca impart, pentru a-i tine langa mine, tot ce e valoare adaugata (neta) frateste cu salariatii. Si asa am si facut. Mai mult de atat nu se poate face si asta tot nu e suficient. Asta nu ajuta la nimic, pentru ca sansele unei schimbari (in bine sau rau) pleaca de la ceea ce va spusei la inceputul comentariului: nevoia de tehnologie si/sau cost de produtie scazut.

Toate conditiile de integrare europeana, sunt platite prin povara costului de productie pusa pe umerii acestor firme care trag ca o martoaga, abia rasufland, in panta economiei roamnesti. Gloaba asta care a mai ramas, economia sau industria, e ca un cal neingrijit, netesalat si nehranit, care intr-o zi isi va da ultima lui suflare: suflarea izbavitoare de dureri si suferinte. Faptul ca oamenii aia iau calea bejeniei, este urmarea unui compromis cu puterile europene. Intelegerea e cam asa: noi va primim oamenii sa lucreze la noi, pe feudele noastre, iar voi puneti energia, combustibilul si materia prima la comun cu noi (ca prêt ma refer). Asta e noua comunitate europeana, o comunitate economica care te obliga la tehnologizare, dar care tehnologizare nu e posibila in Romania. Lipsindu-te de facilitatea costului redus de/din productie, si fiind incapabila de tehnologizare, Romania se pravaleste, ca bolovanul pornit din deal, pe povarnisul istoriei. Daca continuam asa, Romania va devenii in curand izlazul comunal al Europei unde cresc numai scaieti, izlazul Europei ce va sa vina ca o fatalitate, ce ne va zdrobii ca un tavalug. Ca sa lamuresc o astfel de problema, mai ales sa ma lamuresc pe mine insumi, probabil ca ar trebui sa scriu o carte, nu un sumar comentariu ca acesta. In orice caz, ca sa conchid intr-un fel, pot afirma ca toate pleaca din politica si se intorc tot in politica.

Chitu Constantin
***