Dr. Constantin COJOCARU - IEŞIREA DIN PRĂPASTIE - II. LEGEA PROPRIETĂŢII ŞI PROSPERITĂŢII ROMÂNILOR, III. FILE DIN ISTORIA UNEI LUPTE NETERMINATE [p2, p3]
Dr. Constantin COJOCARU - IEŞIREA DIN PRĂPASTIE - Varianta Cojocaru - [1997]
I. PROGRAM ECONOMIC PENTRU NAŢIUNEA ROMÂNĂ (PROGRAMUL)
II. LEGEA PROPRIETĂŢII ŞI PROSPERITĂŢII ROMÂNILOR (LEGEA - PROIECT) Dr. Constantin COJOCARU (Martie, 1997)
III. FILE DIN ISTORIA UNEI LUPTE NETERMINATE (LUPTA) Dr. Constantin COJOCARU [31 ianuarie 1990 (Chicago, USA)]
II. LEGEA PROPRIETĂŢII ŞI PROSPERITĂŢII ROMÂNILOR (LEGEA)
1. Dispoziţii generale
2. Emisiunea de obligaţiuni
3. Dispoziţii finale şi tranzitorii
III. FILE DIN ISTORIA UNEI LUPTE NETERMINATE
1. Primăvara amânată a României )
2. “Reforma” criminală - demascată în faşă )
3. Scrisoare către... Ţară a Cartelului Sindical Alfa...
4. Restituirea... Refuzată
5. Legea care ar fi evitat dezastrul
PROIECT DE LEGE PRIVIND ÎMPROPRIETĂRIREA POPULAŢIEI ROMÂNIEI
6. Preşedinţii României... surzi în faţa interesului naţional
IV. NOTA BIOGRAFICĂ
Legea Proprietatii si Prosperitatii Românilor
Capitolul 1. Dispoziţii generale
Articolul 1. Întregul capital deţinut de statul român şi de autorităţile publice locale în societăţile comerciale şi regiile autonome, create în baza prevederilor Legii 15/1990, aparţine cetăţenilor României.
Articolul 2. Recunoaşterea drepturilor de proprietate asupra capitalului prevăzut la articolul 1 se realizează printr-o emisiune de obligaţiuni, în conformitate cu-prevederile prezentei legi.
Capitolul 2. Emisiunea de obligaţiuni
Articolul 3. În termen de 60 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi, Ministerul Finanţelor va efectua o emisiune de obligaţiuni prin care statul român se va angaja să restituie cetăţenilor României capitalul trecut în patrimoniul societăţilor comerciale şi regiilor autonome create prin aplicarea prevederilor Legii 15/1990.
Articolul 4. Obligaţiunile prevăzute la articolul 3 sunt nominative, ţinute în cont.
Articolul 5. Valoarea nominală a unei obligaţiuni este de 1.000.000 (un milion) lei.
Articolul 6. Fiecare cetăţean major al României este îndreptăţit să primească un număr de 60 obligaţiuni, fiecare obligaţiune având o valoare nominală de 1.000.000 de lei, respectiv un total de 60.000.000 lei.
Articolul 7. Sunt îndreptăţiţi să primească cele 60 de obligaţiuni toţi cetăţenii României care au primit cupoane nominative de privatizare, în baza Legii 55/1995, precum şi cei care au primit carnete cu certificate de proprietate în baza Legii 58/1991 şi le-au folosit înainte de adoptarea Legii 55/1995.
Articolul 8. De obligaţiunile emise în baza prevederilor prezentei legi beneficiază şi foştii proprietari sau acţionari ai societăţilor comerciale, preluate de regimul comunist, după 6 martie 1945. Numărul de obligaţiuni cuvenite foştilor proprietari sau acţionari, ca şi modul de distribuire al respectivelor obligaţiuni, va fi stabilit printr-o lege specială.
Articolul 9. Pentru atestarea calităţii de deţinător de obligaţiuni Ministerul Finanţelor va emite şi distribui cetăţenilor prevăzuţi la articolele 7 şi 8 câte un certificat de creditor, în care va fi menţionat numărul de obligaţiuni deţinut de fiecare cetăţean, valoarea nominală, unitară şi totală a acestora, dobânda anuală, numărul de identificare, precum şi condiţiile de răscumpărare a obligaţiunilor şi de plată a dobânzii.
Articolul 10. Certificatele de creditori pentru beneficiarii prevăzuţi la articolul 7 vor fi distribuite în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, iar cele pentru beneficiarii prevăzuţi la articolul 8 vor fi distribuite în termenele şi în condiţiile stabilite prin legea specială.
Articolul 11.Termenul limită de răscumpărare a obligaţiunilor emise în baza prevederilor prezentei legi este de 20 de ani de la data emiterii lor.
Articolul 12. Preţul de răscumpărare al fiecărei obligaţiuni este egal cu valoarea ei nominală, indexată cu indicele general al inflaţiei din România, între luna decembrie a anului 1997 şi antepenultima lună de dinaintea răscumpărării respectivei obligaţiuni.
Articolul 13. Dobânda la obligaţiunile ce fac obiectul prezentei legi este de 3 (trei) la suta pe an, respectiv 30.000 (treizeci mii) lei dobândă pe an, pentru fiecare obligaţiune, şi se datorează începând cu data de 1 ianuarie 1998.
Articolul 14. Dobânda datorată, în baza prevederilor prezentei legi de către statul român, cetăţenilor, deţinători de obligaţiuni, va fi indexată cu indicele general al inflaţiei din România, între luna decembrie a anului 1997 şi antepenultima lună de dinaintea plăţii dobânzii. Dobânda prevăzută la alineatul precedent este plătită din dividendele încasate de către Ministerul Finanţelor pentru acţiunile deţinute de statul român la societăţile comerciale, precum şi din alte surse, aprobate prin lege.
Articolul 15. Dobânda anuală, prevăzută la articolul 13, se plăteşte în două tranşe semestriale. Prima tranşă se plăteşte până la data de 30 iunie, iar cea de-a doua tranşă se plăteşte până la data de 31 decembrie a fiecărui an.
Articolul 16. Ministerul Finanţelor va organiza plata dobânzilor datorate în baza prevederilor prezentei legi în aşa fel încât în fiecare lună a unui an calendaristic sa se plătească aproximativ acelaşi volum de dobânzi, iar acesta să fie proporţional cu numărul deţinătorilor de obligaţiuni din fiecare judeţ al ţării.
Articolul 17. Răscumpărarea obligaţiunilor emise în baza prezentei legi se efectuează din încasările obţinute de Ministerul Finanţelor din vânzarea acţiunilor deţinute de statul român la societăţile comerciale, precum şi din alte surse, aprobate prin lege. Sumele încasate de Ministerul Finanţelor din vânzarea acţiunilor deţinute de statul român la societăţile comerciale vor fi utilizate, temporar, pentru recapitalizarea societăţilor comerciale la care statul român este acţionar şi pentru constituirea de depozite bancare purtătoare de dobânzi, până la utilizarea lor pentru răscumpărarea obligaţiunilor. Dobânzile încasate ca urmare a constituirii acestor depozite vor fi utilizate pentru răscumpărarea obligaţiunilor emise în baza prevederilor prezentei legi şi pentru acoperirea cheltuielilor de funcţionare ale Departamentului Capitalului de Stat.
Articolul 18. Începând cu data de 1 ianuarie 1999, Ministerul Finanţelor va răscumpăra, anual, întregul număr de obligaţiuni pentru care au fost create resurse de răscumpărare. Numărul de obligaţiuni ce vor fi răscumpărate anual, precum şi sumele destinate răscumpărării lor, vor fi aprobate prin lege.
Articolul 19. Ministerul Finanţelor va organiza efectuarea răscumpărărilor de obligaţiuni în aşa fel încât în fiecare lună a unui an calendaristic să se efectueze aproximativ acelaşi volum de răscumpărări, iar acesta să fie proporţional cu numărul deţinătorilor de obligaţiuni din fiecare judeţ al ţării.
Articolul 20. Obligaţiunile emise în baza prevederilor prezentei legi sunt convertibile în acţiuni deţinute de statul român la societăţile comerciale. Schimbul de obligaţiuni contra acţiuni se face luându-se în considerare preţul de piaţă al celor două tipuri de valori mobiliare.
Articolul 21. Obligaţiunile emise în baza prevederilor prezentei legi vor fi tranzacţionate pe piaţa secundară a valorilor mobiliare din România, ele putând fi cumpărate, de statul român, de persoane fizice, cetăţeni români şi de persoane juridice române. Primii deţinători ai obligaţiunilor emise în baza prevederilor prezentei legi nu le pot vinde la un preţ mai mic decât jumătatea valorii nominale, actualizată la data vânzării. Aceste obligaţiuni vor putea fi utilizate drept garanţii pentru obţinerea de credite de la băncile comerciale, credite care vor putea fi folosite exclusiv pentru achiziţionarea de valori mobiliare pe piaţa primară a acestora.
Capitolul 3. Dispoziţii finale şi tranzitorii
Articolul 22. La data intrării în vigoare a prezentei legi, toate regiile autonome create prin aplicarea prevederilor Legii 15/1990 şi netransformate, încă, în societăţi comerciale, se organizează ca societăţi comerciale, având ca acţionar unic statul român. În capitalul social al societăţilor comerciale rezultate din aplicarea prevederilor alineatului precedent nu se includ bunuri de natura celor prevăzute la art. 135 alin.(4) din Constituţie. Contractele de societate şi statutele societăţilor comerciale create prin aplicarea prevederilor prezentului articol, societăţi considerate de Guvernul României ca având caracter strategic pentru economia naţională, vor conţine clauza acţiunii de aur, prin care statul român, prin Ministerul Finanţelor, va avea drept de veto asupra hotărârilor adunărilor generale ale acţionarilor societăţilor comerciale în cauză. Sunt considerate societăţi comerciale cu caracter strategic toate băncile create prin aplicarea prevederilor Legii 15/1990, cele în al căror patrimoniu sunt incluse bunuri de natura celor prevăzute la art. 135 alin, 4 din Constituţie, precum şi cele provenite din fostele IAS-uri.
Articolul 23. Capitalul societăţilor comerciale create prin aplicarea prevederilor articolului 22 al prezentei legi se divide în acţiuni nominative, fiecare cu o valoare nominală de 1.000 lei, emise în formă dematerializată.
Articolul 24. Se autorizează Ministerul Finanţelor să hotărască divizarea societăţilor comerciale create în baza prevederilor articolului 22 în aşa fel încât sa se asigure condiţii optime pentru managementul acestora, în scopul obţinerii unei maxime eficienţe a activităţii lor economice.
Articolul 25. La data intrării în vigoare a prezentei legi, Fondul Proprietăţii de Stat îşi încetează activitatea şi se reorganizează ca Departament al Capitalului de Stat, subordonat Ministerului Finanţelor. Departamentul Capitalului de Stat va funcţiona pe baza Statutului Fondului Proprietăţii de Stat modificat în conformitate cu prevederile prezentei legi, prin hotărâre a Guvernului României. Activitatea Departamentului Capitalului de Stat este supusă controlului Curţii de Conturi a României, ca şi celelalte instituţii ale statului român.
Articolul 26. Departamentul Capitalului de Stat va funcţiona cu un buget propriu, separat de bugetul de stat. Bilanţul contabil şi bugetul de venituri şi cheltuieli al Departamentului Capitalului de Stat vor fi aprobate prin lege. Cheltuielile de funcţionare ale Departamentului Capitalului de Stat vor fi acoperite din veniturile obţinute de această instituţie din administrarea capitalului de stat: dividende, dobânzi, câştiguri de capital etc. Profiturile realizate de Departamentul Capitalului de Stat se utilizează pentru răscumpărarea obligaţiunilor emise în baza prevederilor prezentei legi.
Articolul 27. Guvernul României este responsabil pentru administrarea eficientă a capitalului de stat. În cazul în care capitalul administrat prin Departamentul Capitalului de Stat nu înregistrează un profit net (dividende) anual de cel puţin 5 la sută, Primul Ministru şi Ministrul Finanţelor îşi vor prezenta demisia şi vor fi înlocuiţi, cu respectarea prevederilor Constituţiei. Diminuarea capitalului administrat de Departamentul Capitalului de Stat prin răscumpărarea obligaţiunilor şi conversia acestora în acţiuni nu este considerată pierdere de capital. Pierderile de capital înregistrate de Departamentul Capitalului de Stat se acoperă de la bugetul de stat, cu aprobarea Parlamentului României.
Articolul 28. Acţiunile deţinute de statul român la societăţile comerciale se tranzactionează pe piaţa secundară a valorilor mobiliare din România, la preţurile practicate pe această piaţă. Preţul la care pot fi oferite spre vânzare acţiunile prevăzute la alineatul precedent nu poate fi mai mic decât valoarea nominală a acţiunilor respective, actualizată la data vânzării. Preţul la care pot fi oferite activele deţinute de societăţile comerciale la care este acţionar statul român nu poate fi mai mic decât valoarea de achiziţie, actualizată la data vânzării.
Articolul 29. În cursul anilor 1998, 1999 şi 2000, toate sumele încasate de persoane fizice şi juridice din vânzarea de valori mobiliare (acţiuni, obligaţiuni, etc.) pe piaţa secundară a acestora, precum şi veniturile (dobânzi, dividende etc.) obţinute de persoanele fizice şi juridice ca urmare a deţinerii de valori mobiliare, rămase după plata impozitelor cuvenite statului român, vor fi utilizate exclusiv pentru capitalizare, respectiv, fie pentru constituirea de depozite bancare, purtătoare de dobânzi, fie pentru achiziţionarea de acţiuni şi obligaţiuni pe piaţa primară a valorilor mobiliare. Pe piaţa primară a valorilor mobiliare, sumele prevăzute la alineatul precedent vor putea fi investite numai în obligaţiuni emise de primării şi în acţiuni şi obligaţiuni emise de societăţi comerciale care au un capital social de cel puţin un miliard lei, în preţurile lunii decembrie 1997, şi un număr de cel puţin 3 de acţionari.
Articolul 30. Începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi, dobânda percepută de Banca Naţională, a României pentru sumele avansate băncilor comerciale, este de maximum 5 (cinci) la sută pe an. Începând cu aceeaşi dată, dobânzile acordate de băncile comerciale pentru depozitele constituite de persoanele fizice şi juridice sunt de maximum 10 (zece) la sută pe an, iar dobânzile percepute de băncile comerciale pentru creditele acordate persoanelor fizice şi juridice sunt de maximum 15 la sută pe an. Pentru obligaţiunile emise de primării şi de agenţii economici, dobânda acestora va fi de maximum 20 la sută pe an şi va fi scutită de impozit. Statul român se obligă să reconstituie valoarea depozitelor bancare juridice private, în funcţie de inflaţia realizată în România. De prevederile alineatului precedent, vor beneficia numai depozitele bancare în lei cu termen de cel puţin un an, iar sumele respective vor fi acoperite de la bugetul de Departamentului Capitalului de Stat.
Articolul 31. Pentru profiturile realizate în România din tranzacţiile cu terenuri şi active imobiliare, care au făut parte din patrimoniul societăţilor comerciale şi regiilor autonome create în baza Legii 15/1990, persoanele fizice şi juridice plătesc statului român un impozit de 80 la sută. Impozitul pe profitul realizat din tranzacţiile pervăzute la alineatul precedent se calculează şi se plăteşte pentru fiecare tranzacţie de vânzare în parte şi va fi utilizat pentru răscumpărarea obligaţiunilor emise în baza prevederilor prezentei legi.
Articolul 32. Profiturile din exploatare realizate de agenţii economici şi reinvestite pentru majorarea capitalului lor social sunt scutite de impozit. Prevederile alineatului precedent nu se aplică impozitului pe profitul realizat din activităţile de jocuri de noroc, de intermedieri şi tranzacţii valutare cu valori mobiliare. Impozitul pe profitul realizat din aceste activităţi este de 80 la sută şi va fi utilizat pentru răscumpărarea obligaţiunilor emise în baza prevederilor prezentei legi.
Articolul 33. La data intrării în vigoare a prezentei legi, toate datoriile agenţilor economici către alţi agenţi economici se transformă în acţiuni (părţi sociale) deţinute de creditori. Capitalul social al acestor agenţi economici, ca şi structura acţionariatului lor, se modifică în mod corespunzător. Prevederile acestui articol nu se aplică creditelor, ca şi dobânzilor aferente acestor credite, acordate de băncile cu capial exclusiv privat şi nici celor acordate de bănci agenţilor economici cu capital exclusiv privat.
Articolul 34. În termen de un an de la data intrării în vigoare a prezentei legi, Guvernul României va reanaliza toate tranzacţiile prin care Fondul Proprietăţii de Stat a transferat capitalul de stat către persoane fizice şi juridice private, el având obligaţia de a recupera, prin acţiuni în justiţie, întregul capital de stat înstrăinat, fără echivalent, prin încălcarea prevederilor legale în vigoare.
Articolul 35. Toţi agenţii economici din România au obligaţia de a-şi constitui fondurile de amortizare a activelor imobilizate, prin aplicarea cotelor de amortizare, stabilite prin lege, asupra valorii actualizate a activelor respective, şi de a utiliza aceste fonduri exclusiv pentru investiţii. Actualizarea valorii activelor imobilizate se realizează prin aplicarea coeficienţilor de actualizare stabiliţi prin hotărâri ale Guvernului României. Pentru surplusurile de capital rezultate din actualizarea valorii terenurilor şi activelor imobilizate care au făcut parte din patrimoniul societăţilor comerciale şi regiilor autonome create în baza Legii 15/1990 vor fi emise acţiuni care vor intra în proprietatea statului român.
Articolul 36. Emisiunile monetare, cerute de creşterea reală a volumului şi numărului tranzacţiilor din economia naţională, se aprobă prin lege. Banca Naţională a României răspunde pentru echilibrul monetar şi valutar al economiei naţionale, pe-care-1 realizează prin vânzări şi cumpărări de titluri de stat şi prin vânzări şi cumpărări de valută străină, ca şi prin alte tranzacţii şi mijloace specifice.
Articolul 37.Orice obligaţie financiară externă care angajează statul român se aprobă prin lege.
Articolul 38. Guvernul României răspunde pentru echilibrul bugetului de stat. El are obligaţia de a prezenta Parlamentului, spre aprobare, numai bugete de stat echilibrate şi conturi de execuţie bugetară cu excedente. În cazul în care bugetul de stat anual se realizează cu deficit, Primul Ministru şi Ministrul Finanţelor îşi vor prezenta demisia şi vor fi înlocuiţi, cu respectarea prevederilor Constituţiei.
Articolul 39. Guvernul României răspunde pentru echilibrul balanţei comerciale externe. El realizează acest echilibru, în principal, prin utilizarea adecvată a taxelor vamale şi a facilităţilor fiscale acordate exportatorilor. În cazul în care balanţa comercială externă anuală se realizează cu deficit, Primul Ministru, Ministrul Afacerilor Externe şi Ministrul Comerţului îşi vor prezenta demisia şi vor fi înlocuiţi, cu respectarea prevederilor Constituţiei.
Articolul 40. În cazul în care inflaţia anuală realizată în România este mai mare de 10 la sută, ca şi în cazul în care devalorizarea anuală a monedei naţionale - leul -este mai mare de 10 la sută, Primul Ministru şi Guvernatorul Băncii Naţionale a României îşi vor prezenta demisia şi vor fi înlocuiţi, cu respectarea prevederilor Constituţiei. Prevederile acestui articol se aplică începând cu anul calendaristic următor celui în care se împlineşte un an de la data intrării în vigoare a prezentei legi.
Articolul 41. Se autorizează Guvernul României şi Banca Naţională a României să stabilească instrucţiuni şi norme metodologice pentru aplicarea prevederilor prezentei legi.
Articolul 42. Începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi, orice dispoziţii contrare îşi încetează aplicabilitatea.
Martie, 1997 Dr. Constantin COJOCARU
***---***Ω*
III. FILE DIN ISTORIA UNEI LUPTE NETERMINATE
1. Primăvara amânată a României )
2. “Reforma” criminală - demascată în faşă )
3. Scrisoare către... Ţară a Cartelului Sindical Alfa...
4. Restituirea... Refuzată
5. Legea care ar fi evitat dezastrul
PROIECT DE LEGE PRIVIND ÎMPROPRIETĂRIREA POPULAŢIEI ROMÂNIEI
6. Preşedinţii României... surzi în faţa interesului naţional
IV. NOTA BIOGRAFICĂ
1. Primăvara amânată a RomânieiElemente de optimism.
Restructurarea proprietăţii.
Tehnica împroprietăririi.
Cu oarecare întârziere, mi-a parvenit, la Chicago, Comunicatul Consiliului Frontului Salvării Naţionale, dat publicităţii în ziua de 24 Decembrie 1989. Comunicatul conţine 20 de puncte, de propuneri, al căror ansamblu trebuie privit ca reflectând platforma politică a acestuia. 6 din cele 20 propuneri se referă direct la problemele economice ale ţării. Ele sunt următoarele:
7 - Se acţionează pentru restructurarea întregii economii naţionale pe baza rentabilizării şi eficienţei, renunţarea la conducerea centralizată;
8 - Promovarea iniţiativei libere şi competenţei în conducerea unităţilor economice;
9 - Restructurarea agriculturii prin ajutorarea micilor proprietari şi producători;
15 - Reorganizarea întregii activităţi de comerţ;
16 - Stoparea exportului de alimente şi produse agro-alimentare;
17 - Diminuarea exportului de produse petroliere, pentru a asigura necesităţile naţionale.
Ultimele, două puncte - stoparea exportului de produse alimentare şi diminuarea celui de produse petroliere - sunt acţiuni de moment, desigur, bine venite, însă ele pot, cu greu, fi legate de noţiunea de platformă politică. Pe termen lung, România va continua să facă schimb de produse agricole cu alte ţări, să exporte unele produse agricole - sunt ramuri ale agriculturii în care ţara, în condiţii normale de eficienţă, va avea, întotdeauna, un surplus – şi să importe produse agricole, pe care nu le poate produce rentabil. La fel cu produsele petroliere. Ce şi cât va importa şi exporta ţara din aceste produse va depinde de condiţiile concrete ale fiecărei perioade, deciziile urmând a fi luate de către întreprinzători, pe criterii economico-financiare, nu în mod arbitrar, de către birocraţi incompetenţi. Guvernul va trebui însă să-şi asume răspunderi proprii în acest domeniu, să ajute întreprinzători particulari prin acţiuni diplomatice şi pârghii financiare adecvate, sistem judicios de taxe vamale, de garanţii pentru creditele acordate de bănci exportatorilor şi importatorilor etc.
Celelalte patru puncte ale Comunicatului, referitoare la economie, pot fi, cu uşurinţă, grupate într-unul singur: RESTRUCTURAREA ECONOMIEI NAŢIONALE. Într-adevăr, punctul 7 se referă la “restructurarea întregii economii naţionale”, punctul 9 - la “restructurarea agriculturii”, punctul 15 la “reorganizarea întregii activităţi de comerţ”. Agricultura şi comerţul nu sunt nimic altceva decât COMPONENTE ale economiei naţionale. - Alături de industrie, transporturi, bănci etc. - Iar “reorganizarea” este un alt fel de a spune “restructurare”. Punctul 8, privind “promovarea iniţiativei” (care, în paranteză fie spus, nu poate fi decât ‘’liberă” si “competentă”, aşa că nu are nevoie de aceste atribute) în conducerea unităţilor economice”, este o dependentă a structurilor, intrând şi ea în conceptul de restructurare a economiei naţionale.
Comunicatul nu ne spune nimic despre structura ACTUALĂ, respectiv, cea lăsată de dictatură, nici despre structura VIITOARE, ce va rezulta ca urmare a procesului de schimbare, de restructurare. Nu căpătăm prea multe detalii nici relative la CUM, prin ce mijloace, se va face restructurarea. Tot ceea ce ni se spune este că “restructurarea întregii economii naţionale” se va face “pe baza rentabilizării şi eficienţei”, în timp ce “restructurarea agriculturii” se va face “prin ajutorarea micilor proprietari si producători”.
Relaţia naturală între restructurare, pe de o parte, si rentabilizare şi eficienţă, pe de altă parte, este exact inversă, în sensul că rentabilizarea constituie SCOP, în timp ce restructurarea este MIJLOC, eficienţa (cum o arată şi numele) este EFECT, în timp ce structura este CAUZA. Altfel spus, trebuie să ne propunem să ridicăm nivelul rentabilităţii şi eficienţei economice naţionale prin, pe baza restructurării acesteia. Să punem boii şi carul la locul lor natural. În ceea ce priveşte agricultura, observ, mai întâi, că nu numai MICII proprietari-producători agricoli au nevoie de ajutor, ci toţi agricultorii, mici şi mari. În al doilea rând, ajutorul pe care guvernul îl va da întreprinzătorilor români, nu numai celor din agricultură, ci din toate ramurile economiei naţionale, este de dorit şi va fi bine venit, însă el, ca atare, nu este de natură să schimbe structura economiei.
Elemente de optimism.
Conceptul de structură economică este unul deosebit de complex. Elementele sale constitutive pot însă fi grupate astfel: structura materială, de ramură (produse, ramuri, subramuri), structura tehnică (utilaje, tehnologii), structura forţei de muncă (meserii, nivele de calificare), structura financiară (taxe, impozite, dobânzi) etc. şi structura de proprietate. Aceste componente sunt interdependente, se influenţează reciproc, fiecare contribuind la crearea avuţiei naţionale, fie direct, fie indirect, prin influenţa, favorabilă, sau nefavorabilă, pe care o exercită asupra celorlalte elemente structurale.
Ce. Este rău în structura economiei româneşti, ce trebuie schimbat, restructurat? Răspunsul meu la această întrebare este că, DEŞI TOATE COMPONENTELE STRUCTURII ECONOMIEI NAŢIONALE VOR SUFERI SCHIMBĂRI, AJUSTĂRI, ACEEA CARE ARE CEA MAI MARE SI ACUTĂ NEVOIE DE SCHIMBARE, CU CARE TREBUIE ÎNCEPUT SI ASUPRA CĂREIA TREBUIE CONCENTRATĂ ATENŢIA FACTORILOR POLITICI ÎN ACESTE MOMENTE ESTE STRUCTURA DE PROPRIETATE.
Aceasta deoarece schimbarea formei de proprietate va determina si schimbarea celorlalte componente structurale, schimbare favorabilă, care să le facă propice creşterii eficienţei, rentabilităţii. Altfel spus, SCHIMBAREA FAVORABILĂ A CELORLALTOR COMPONENTE ESTE IMPOSIBILĂ FĂRĂ SCHIMBAREA FORMEI DE PROPRIETATE.
Referitor la acest subiect, circulă multe idei eronate, născute fie din necunoaştere, fie din nu prea lăudabile intenţii. Nu sunt puţini aceia care afirmă că structura de ramură a economiei româneşti este complet necorespunzătoare, dându-se ca exemplu construirea unor ramuri industriale - siderurgie, petrochimie - consumatoare de materii prime de care ţara nu dispune, trebuind să le importe. Pe cei ce fac astfel de afirmaţii îi invit să privească la alte ţări - spre exemplu, Japonia - care, deşi sunt şi mai puţin dotate cu acele materii prime, au construit puternice industrii în domeniile respective, foarte, foarte rentabile. RĂUL NU CONSTĂ ÎN FAPTUL CĂ S-AU CONSTRUIT FABRICI SIDERURGICE ŞI PETROCHIMICE, CI CĂ, DIN CAUZA FORMEI DE PROPRIETATE, CARE A GENERAT INCOMPETENŢĂ ŞI IRESPONSABILITATE, NU S-A CONSTRUIT SISTEMUL DE PIAŢĂ, DE MARKETING, CARE SĂ PERMITĂ VÂNZAREA EFICIENTĂ A PRODUSELOR ACESTOR INDUSTRII, ATÂT PE PIAŢA INTERNĂ, CÂT ŞI, MAI ALES, PE CEA EXTERNĂ.
O idee particulară, legată de structura de ramură, o reprezintă aşa-zisa “industrializare forţată” a României în perioada postbelică. Această idee vrea să spună că, în respectiva perioadă istorică, România s-a industrializat prea repede şi prea mult, dincolo de posibilităţile şi nevoile sale. Ideea este greşită, deoarece o analiză mai atentă arată că, pe de o parte, industria românească actuală este mult sub nevoile şi posibilităţile ţării, iar, pe de altă parte, alte ţări s-au industrializat într-un ritm mult mai accelerat. Există numeroase produse, industrii - tehnică de calcul, telecomunicaţii, medicamente, echipament turistic, de cercetare, învăţământ, bunuri de larg consum etc. - De care ţara are acută nevoie şi pe care le poate asimila rapid. INDUSTRIALIZAREA ŢĂRII VA CONTINUA; DEOSEBIREA VA CONSTA ÎN ACEEA CĂ NOILE INDUSTRII VOR FI RENTABILE, EFICIENTE, DEOARECE VOR FI CREATE DE ÎNTREPRINZĂTORI COMPETENŢI DIN PUNCT DE VEDERE TEHNIC ŞI COMERCIAL.
O altă idee falsă referitoare la economia românească priveşte forţa de muncă. Se afirmă că forţa de muncă de care dispune ţara este slab calificată, incapabilă să mânuiască tehnologia modernă. Din acest motiv, spun vocile descurajatoare, vor fi necesari ani mulţi pentru reeducarea tehnică a populaţiei, implicit ajutorul străin în acest domeniu. Adevărul este altul. Corpul profesoral românesc, format în covârşitoarea lui majoritate din români în prima generaţie de la opincă, a preluat de la părinţi o atitudine corectă faţă de muncă şi profesie, un profund ataşament faţă de interesele poporului, este înzestrat cu bune cunoştinţe tehnice, profesionale. În pofida intervenţiilor distrugătoare ale clicii comunist-dejist-ceauşiste, sistemul instructiv-educativ românesc şi-a păstrat independenţa funcţională, asigurând o bună pregătire profesională a poporului, nu numai la nivelul muncitorilor, dar şi al celor cu pregătire medie şi superioară. O dovadă o constituie faptul că, după o perioadă scurtă, deşi grea, de adaptare, numeroşi emigranţi români - muncitori, tehnicieni, ingineri, economişti, medici etc. - Devin la fel de buni, în multe cazuri mult mai buni, decât colegii lor autohtoni: americani, francezi, germani, australieni etc.
ROMÂNIA DISPUNE DE UN POTENŢIAL PRODUCTIV CARE O POATE TRANSFORMA ÎNTR-O ŢARĂ BOGATĂ ŞI PROSPERĂ, ÎNTR-UN SCURT INTERVAL DE TIMP. POPORUL ROMÂN A FOST ADUS ÎN STAREA DE SĂRĂCIE ACTUALĂ CA URMARE A DOI FACTORI PRINCIPALI:
1) PRODUCTIVITATEA SCĂZUTĂ A ECONOMIEI NAŢIONALE, DETERMINATĂ DIRECT DE FACTORI MOTIVAŢIONALI - LIPSA DE INIŢIATIVĂ, COINTERESARE, COMPETENŢĂ, RESPONSABILITATE - DETERMINAŢI, LA RÂNDUL LOR, DE STRUCTURA DE PROPRIETATE - PROPRIETATEA COMUNISTĂ, DE CLICĂ, ASUPRA AVUŢIEI NAŢIONALE;
2) JEFUIREA ŢĂRII DE CĂTRE CLICĂ, ÎN CÂRDĂŞIE CU ACOLIŢII EI DIN AFARĂ, JEFUIRE CARE N-AR FI FOST POSIBILĂ FĂRĂ EXISTENŢA RESPECTIVEI STRUCTURI DE PROPRIETATE.
Restructurarea proprietăţii.
Structura de proprietate se referă la relaţia dintre individ şi rezultatele muncii sale şi ale muncii altora, la relaţia dintre membrii societăţii şi bogăţia acesteia.
Omenirea a cunoscut, practic, două forme fundamentale de proprietate: proprietatea individuală (care ar putea fi denumită şi proprietate provenită din muncă), în care individul producător este şi proprietar în sensul că-şi însuşeşte şi dispune liber de rezultatele muncii sale - şi numai ale muncii sale - şi proprietatea înstrăinată, care, indiferent de formele ei istorice concrete - iobăgistă, feudalistă, comunistă - se caracterizează prin aceea că producătorul este deposedat de o parte a rezultatelor muncii sale, acestea fiind însuşite de un grup redus de membri ai societăţii, deţinători ai puterii politice, financiare şi/sau militare – stăpânii de sclavi, feudali, clicile comuniste.
PROPRIETATEA INDIVIDUALĂ ŢINE LA DISTANŢĂ PUTEREA DE VIAŢA ECONOMICĂ, ÎN TIMP CE PROPRIETATEA COMUNISTĂ INFILTREAZĂ PUTEREA ÎN ECONOMIE CU TOATE CONSECINŢELE RELE, CE DECURG DE DE AICI. ÎN ROMÂNIA, CLICA DE LA CONDUCEREA ŢĂRII, ADUSĂ DIN AFARA ŢĂRII, MAI ÎNTÂI A EXPROPRIAT POPORUL ROMÂN, însuşindu-şi avuţia acumulată de acesta de-a lungul secolelor, APOI, treptat, a instaurat proprietatea sa, a clicii - cunoscută sub denumirile de proprietate de stat şi cooperatistă – prin care, an de an, ŞI-A ÎNSUŞIT PARTEA CEA MAI IMPORTANTĂ A REZULTATELOR MUNCII POPORULUl, lăsându-i acestuia strictul necesar pentru a fiinţa ca forţă de muncă, iar în ultimii ani nici atâta.
O bună parte a avuţiei creată de poporul român în această jumătate de secol a fost consumată în mod parazitar de clică, o altă parte a fost transferată, fără echivalent, în străinătate, iar restul se găseşte în ţară, sub formă de fabrici, uzine, drumuri etc. ACEASTĂ AVUŢIE ESTE A POPORULUI ŞI EA TREBUIE DATĂ ÎNAPOI ROMÂNILOR, PRIN ÎMPROPRIETĂRIRE, PRIN TRANSFORMAREA PROPRIETĂŢII COMUNISTE ÎN PROPRIETATE INDIVIDUALĂ. ÎMPROPRIETĂRIREA ESTE PRIMUL ŞI CEL MAI IMPORTANT ELEMENT AL “RESTRUCTURĂRII ÎNTREGII ECONOMII NAŢIONALE”.
PROPRIETATEA INDIVIDUALĂ - sub formele în care ea este practicată astăzi în ţările democratice ale lumii - proprietate personală, de asociaţie şi corporatistă - prin faptul că garantează producătorului însuşirea rezultatelor muncii sale şi libertate deplină în folosirea acestora, ESTE GENERATOARE DE INIŢIATIVĂ, CREATIVITATE, INVENTIVITATE, COINTERESARE, COMPETENŢĂ ŞI RESPONSABILITATE, din partea TUTUROR participanţilor la activitatea economică, nu numai, a cadrelor de conducere, tot aşa cum IRESPONSABILITATE, LENE, PARAZITISM, IMPOSTURĂ, SPIRIT DE DESCURCĂREALĂ, NEPOTISM ŞI, PRIN TOATE ACESTEA, INEFICIENTĂ ŞI SĂRĂCIE.
ÎMPROPRIETĂRIREA POPORULUI ESTE O NECESITATE ECONOMICĂ - FĂRĂ EA NU VA FI EFICIENŢĂ, PRODUCTIVITATE, RENTABILITATE, BOGĂŢIE, PROSPERITATE - ESTE O NECESITATE POLITICĂ – FĂRĂ EA NU VA FI DEMOCRAŢIE, UNITATE, PACE SOCIALĂ: ESTE O NECESITATE MORALĂ – FĂRĂ EA NU VA FI DREPTATE ŞI CINSTE.
Tehnica împroprietăririi.
Există desigur mai multe modalităţi tehnice de înfăptuire a împroprietăririi şi invit specialiştii, ca şi publicul larg, să-şi exprime părerile în acest sens. Personal, consider că aceea care răspunde cel mai bine necesităţilor economice şi politice, de moment şi de perspectivă, ale României este următoarea:
1 - Împărţirea întregii avuţii naţionale, reflectată în valoarea netă de bilanţ la data de 31 decembrie 1989, către populaţie, prin emiterea de TITLURI DE PROPRIETATE (TDP-uri) prin care românii, particulari, vor deveni CREDITORI asupra avuţiei naţionale existente la acea dată.
2 - Transformarea unităţilor economice de stat şi cooperatiste în CORPORAŢII (pe care le voi denumi DE STAT, pentru a le distinge de cele ce vor fi înfiinţate exclusiv cu capital particular, denumite CORPORAŢII PUBLICE). Corporaţiile de stat vor emite ACŢIUNI DE CORPORAŢIE (AC-uri), ce vor reflecta valoarea netă de bilanţ a unităţilor respective la data de 31 decembrie 1989.
3 - Schimbarea, treptată, de către populaţie a TDP-urilor pe acţiuni şi activele corporaţiilor de stat, astfel încât, în final, toate aceste corporaţii de stat să devină corporaţii publice.
4 - Înfiinţarea, treptată, de ÎNTREPRINDERI particulare, care vor utiliza drept capital iniţial TDP-uri şi bani economisiţi de populaţie.
5 - Introducerea mecanismelor PIEŢEI LIBERE pentru desfăşurarea schimbului de mărfuri, pe baza legii cererii şi ofertei, prin reactivarea vechiului Cod Comercial Român, îmbunătăţit cu experienţa din ultimele decenii a ţărilor democratice.
6 - Introducerea în economia românească a unor forme moderne de organizare - leasing, franchising, etc. - Prin care întreprinzătorii particulari - mari sau mici - pot folosi, prin. Închiriere, mijloace fixe - clădiri, echipamente, vehicule, etc. - Cate rămân în proprietatea marilor corporaţii sau a statului.
7 - Crearea unui nou sistem de taxe - pe venituri, salarii, vânzări, proprietăţi etc. - Care să asigure organelor de stat suficiente venituri pentru îndeplinirea funcţiilor lor, să introducă disciplină şi spirit de răspundere financiară; atât în activitatea întreprinzătorilor particulari, cât şi a organelor de stat, ELEMENTUL CENTRAL AL PROPUNERII MELE ÎL CONSTITUIE TITLUL DE PROPRIETATE (TDP-ul). EL VA ÎNDEPLINI DOUĂ FUNCŢII PRINCIPALE:
1) TRANSFERAREA PROPRIETĂŢII DIN MÂINILE STATULUI ÎN CELE ALE POPULAŢIEI, FĂRĂ PERTURBAREA CIRCULAŢIEI BĂNEŞTI, CU EVITAREA COMPLICAŢIILOR TEHNICE ŞI SOCIALE PE CARE LE-AR PROVOCA ÎMPĂRŢIREA “ÎN NATURĂ” A AVUŢIEI NAŢIONALE ÎNTRE MEMBRII SOCIETĂŢII;
2) SURSA DE CAPITAL PENTRU DEMARAREA RAPIDĂ A ZECI DE MII DE ÎNTREPRINDERI PARTICULARE: PERSONALE, ÎN ASOCIAŢIE SAU CORPORAŢII. TDP-urile vor fi hârtii de valoare, ce vor putea fi schimbate pe bani, la valoarea lor de piaţă, care va fi egală, mai mare sau mai mică decât valoarea lor nominală, ca şi pe acţiuni şi active ale corporaţiilor. De asemenea, ele vor putea fi ipotecate, la bănci, pentru obţinerea de împrumuturi (de capital, nu şi pentru consum), sau drept garanţii pentru obţinerea de contracte de leasing sau franchising. Ele vor circula pe piaţă prin simpla andosare, care va preciza cine este cel căruia i-au fost vândute, noul proprietar, cu formularea: “Plăteşte D-lui...” sau “Plăteşte Companiei..”.”. Cele schimbate pe active şi acţiuni ale corporaţiilor de stat vor fi anulate, retrase de pe piaţă şi distruse. În acest moment, ele îşi încheie existenţa, misiunea lor, aceea de transferare a proprietăţii în mâinile întreprinzătorilor particulari, fund îndeplinită. Titlurile de Proprietate vor avea o valabilitate de 4 ani, în sensul că cele care până la 31 decembrie 1994 nu vor fi fost schimbate de către deţinătorii lor pe acţiuni sau active ale corporaţiilor, vor fi anulate.
Valoarea nominală a TDP-urilor va reflecta valoarea netă de bilanţ (capitalul net) a avuţiei naţionale la data de 31 decembrie 1989. Să presupunem că la acea dată, prin estimări competente, se stabileşte că această valoare este de 5.000.000.000.000 lei. Să presupunem, în continuare, că la aceeaşi dată, numărul celor îndreptăţiţi să fie împroprietăriţi (poate fi şi număr de ani lucraţi, la rândul lui corectat cu un coeficient dat pentru proprietăţile confiscate - colectivizate - de către comunişti) este de 10.000.000. Rezultă că, în medie, fiecare român este îndreptăţit la 500.000 lei, primind 5.000 TDP-uri, fiecare cu o valoare nominală de 100 lei.
Concomitent cu emiterea TDP-urilor, toate unităţile economice de stat şi cooperatiste - cu excepţia unor sectoare care, prin natura lor specifică, pot şi trebuie să rămână în proprietatea organelor de stat, locale şi centrale - gospodărirea localităţilor, poştă, învăţământul general obligatoriu, asigurările sociale, banca naţională etc. - Vor fi transformate în CORPORAŢII de stat. Pe măsură ce populaţia va cumpăra acţiunile lor, corporaţiile de stat se vor transforma în corporaţii publice. Pe timpul existenţei lor, corporaţiile de stat vor avea două conturi de capital: capitalul acţionarilor particulari - acţiuni vândute populaţiei - şi capitalul guvernului - acţiuni încă nevândute populaţiei. Evident, fiecare acţiune va avea drept de vot în numirea consiliilor de administraţie - şi de participare la profit, la dividende, ca şi la pierderi.
Activele corporaţiilor de stat vor fi oferite spre vânzare numai prin licitaţii publice, atât contra bani, o astfel de tranzacţie neafectând conturile de capital - se va reduce un cont de activ, mijloace fixe, de exemplu - şi va creste alt cont de activ, cel de bani - cât şi contra TDP-uri, caz în care reducerea contului de activ - mijloace fixe - va fi compensată prin reducerea contului de capital al guvernului, reducerea numărului de acţiuni deţinut de guvern. TDP-urile respective fiind anulate, vor fi retrase din circuit. Dividendele încasate de stat de la corporaţiile în care el va deţine acţiuni - cele rentabile - precum şi diferenţele favorabile de preţ obţinute din vânzarea la licitaţie a activelor corporaţiilor de stat vor fi folosite pentru sprijinirea (subsidii, împrumuturi etc.) acelor corporaţii de stat care, deşi se vor dovedi nerentabile în arena pieţii libere, vor fi angajate în realizarea de produse şi servicii considerate vitale pentru buna funcţionare de ansamblu a economiei naţionale în această perioadă de tranziţie. Fără îndoială că aplicarea în practică a propunerilor de mai sus va cere un susţinut şi competent efort legislativ şi organizatoric. Acesta poate şi trebuie să fie făcut: prin el vom aduce... PRIMĂVARA în economie, în întreaga societate românească.
Dr. Constantin COJOCARU, 31 ianuarie 1990 (Chicago. USA)
***_***
2. “Reforma” criminală - demascată în faşă
Studiul "PRIVATIZAREA EFECTUATĂ DE GUVERNUL ROMÂNIEI, publicat în ziarul ADEVĂRUL din 14 august 1990. Toate previziunile făcute în acest studiat au fost confirmate de istoria postcomunistă a României. Într-adevăr, prin aplicarea prevederilor Legii nr. 58/1991 şi Legii nr 55/1995, în proprietatea cetăţenilor României a ajuns "mai nimic", respectiv mai puţin de 6% din capitalul societăţilor comerciale şi regiilor autonome create în baza Legii 15/1990. Sectorul particular creat în economia românească este unul oligarhic, bazat pe capital acumulat prin corupţie, speculă şi furt din avuţia statului şi a popilaţiei; - din lipsa surselor de capital, întreprinderile mici şi mijlocii falimentează una după alta: - economia românească a depăşit situaţia de "inferioritate", aflându-se, deja, în situaţia de subordonare şi de "cerşetorie faţă de capitalul străin.
Ţinând seama de legile şi hotărârile adoptate până în prezent, concepţia de privatizare a Guvernului României (Guvernul - n.a. ) se concretizează următoarele:
1. Prin Decretul-lege nr. 54/1990 privind libera iniţiativă s-a dat voie să se organizeze mici întreprinderi particulare. Aceste întreprinderi au fost organizate de către cei care au avut bani, capital, la data respectivă. Cei care au avut astfel de capital au fost - si sunt - privilegiaţii şi bişniţarii vechiului regim, nu masele largi de muncitori, ţărani, intelectuali, care din salariile şi retribuţiile plătite de către vechiul regim de-abia dacă au avut din ce să trăiască de azi pe mâine, nicidecum să acumuleze capitaluri cu care să cumpere hoteluri, restaurante, terenuri etc.
Un efect important al apariţiei acestor întreprinzătorii-bişniţari a fost acela al înfloririi corupţieii şi speculei, prin care se jefuiesc de două ori masele largi de salariaţi: - o dată pentru că o parte din munca lor, din avuţia care, în prezent, le aparţine, dar se găseşte "în proprietatea statului" trece pe gratis, prin tot felul de aranjamente, în proprietatea particulară: - a doua oară prin vânzarea, către cumpărători a produselor şi serviciilor la preturi de speculă. În felul acesta, se îmbogăţesc, fără muncă, atât întreprinzătorii-bişniţari, cât şi admninistratorii întreprinderilor de stat (sticla de bere, în loc să fie vândută cu 5 lei, este vândută bietului cumpărător cu 25 lei, 5 lei intrând în buzunarul statului, adică în proprietatea "întregului popor", 10 lei în buzunarul bişniţarului şi 10 lei în cel al funcţionarului întreprinderii de stat, sub forma ciubucului, funcţionar care, mai "devreme sau mai târziu, devine şi el întreprinzător-bişniţar.
Este o mare deosebire între situaţia de dinainte de Revoluţie - mai exact înainte de adoptarea Decretului-lege nr. 54/1990, atunci când proprietatea "de stat", "a întregului popor" era singura existenta - când din punct de vedere al salariaţilor, transferurile de avuţie dintr-o unitate economică într-alta nu aveau nici o importanţă - şi situaţia de după Decretul-lege nr. 54/1990, când avuţia trece efectiv dintr-o proprietate într-o altă proprietate, de la proprietarul abstract, întregul popor, la proprietarul concret, din proprietatea salariaţilor în proprietatea lui Popescu sau Georgescu. Prin această "mişcare", domnul Popescu, posesor de capital bănesc, în cele mai multe cazuri de provenienţă ilicită, devine proprietar de avuţie reală - hotel, restaurant, tractor, autobuz etc. - în mod definitiv şi veşnic, în timp ce proprietatea "salariaţilor" se micşorează continuu până la completa dispariţie.
2. Prin Decretul-lege nr. 96/1990 s-a legiferat dreptul guvernului de a încheia contracte de societăţi mixte cu întreprinzătorii străini, societăţi în care o parte a capitalului va reprezenta avuţia în proprietate "de stat", a "întregului popor român", în timp ce o altă parte o va reprezenta avuţia întreprinzătorului (particular) străin. Una dintre urmările acestui decret-lege este aceea că s-au încheiat sau sunt pe cale de a se încheia contracte care au ca efect transferul neechivalent de avuţie din "proprietatea întregului popor român" în aceea a întreprinzătorilor particulari străini. A se vedea în acest sens articolul "O afacere de un miliard" publicat în ziarul "Adevărul" din 22 iulie 1990. Aceasta este posibil datorită faptului că "partenerul" român de afaceri nu este proprietarul averii în cauză, nici reprezentant al proprietarilor individuali ai averii respective, ci unul sau mai mulţi birocraţi guvernamentali, de regulă incompetenţi şi fără răspundere materială pentru consecinţele deciziilor şi actelor lor.
3. Prin Legea nr. 15/1990 privind reorganizarea unităţilor economice de stat ca regii autonome şi societăţi comerciale, recent adoptată de către parlamentul României, se stabileşte că:
A.) O parte importantă a unităţilor econimice de stat - cele din industria energetică, exploatarea minelor şi a gazelor naturale, poştă, transporturi feroviare, armament şi altele stabilite de guvern - vor fi transformate în regii autonome. Trebuie observat că legea declară regia autonomă ca proprietară a bunurilor din patrimoniul său. Prin această hotărâre, Parlamentul îşi depăşeşte, atribuţiile, deoarece bunurile respective sunt proprietatea poporului român şi ele nu pot fi transferate, fără compensaţie, în nici o altă proprietate, fără consimţământul direct - prin Constituţie sau referendum naţional - al poporului român. De fapt, prin alte prevederi ale legii, statul, adică guvernul, continuă să exercite atribuţiile de proprietar, în principal acela de a numi managementul (conducerea) şi de a-şi însuşi beneficiile unităţilor economice în cauză.
B.) Restul unităţilor economice de stat vor fi transformate în societăţi (comerciale) pe acţiuni. La început, adică în momentul când va fi adoptată legea în cauză, în ceea ce priveşte proprietatea, nici aceste societăţi nu vor fi altceva decât "aceeaşi Mărie dar cu altă pălărie". Vor fi aceleaşi unităţi economice de stat cu numele schimbat în SOCIETĂŢI PE ACŢIUNI. Deşi şi societăţile sunt declarate proprietare ale patrimoniului lor, tot statul, guvernul, va rămâne adevăratul proprietar, el fiind acela care va numi managementul SOCIETĂŢII şi care-şi va însuşi beneficiile acesteia.
4. După cum se ştie, acţiunile SOCIETĂŢILOR exprimă o relaţie foarte importantă, şi anume dreptul de proprietate al celor care le deţin asupra unei părţi din capitalul societăţilor respective. Exemplu: SOCIETATEA PE ACŢIUNl "AURORA", să zicem, are un capital de 10.000.000 lei. Aceasta este valoarea clădirilor, utilajelor, maşinilor, materialelor ce formează averea ei. SOCIETATEA va emite 10.000 de acţiuni a câte 1.000 lei fiecare (10.000 x 1.000 = 10.000.000 lei). Dacă cineva deţine 5.100 acţiuni, asta înseamnă că el are 51 la sută din totalul acţiunilor "Aurora", ceea ce îi asigură majoritatea de voturi necesare pentru numirea membrilor consiliului de administraţie şi, evident, 51 la sută din beneficiile ce vor fi realizate de către SOCIETATE. Cel care deţine acţiunile, acţionarul, este proprietarul lor şi el le poate vinde liber pe piaţă, pe bani. Preţul real de piaţă al acţiunilor poate fi, dar de regulă nu este egal cu valoarea lor nominală. O acţiune din exemplul de mai sus, cu o valoare de 1.000 lei, poate fi vândută şi cu 1.000 lei, dar şi cu 900 lei sau 1.100 lei. Preţul real de piaţă al acţiunilor depinde de capacitatea SOCIETĂŢII de a realiza beneficii: cu cât SOCIETATEA este mai rentabilă, adică realizează beneficii mai mari, cu atât acţiunile ei au un preţ mai mare, "se vând mai bine".
5. Din prevederile Legii privind reorganizarea unităţilor economice de stat ca regii autonome şi societăţi comerciale rezultă că, la început, singurul acţionar, singurul proprietar al tuturor acţiunilor, ale tuturor SOCIETĂŢILOR va fi statul, guvernul.
Articolul 23 al legii prevede că, în perioadă următoare, o parte din aceste acţiuni, şi anume până la 30 la sută din acţiunile noilor "societăţi", va intra în mod gratuit în proprietate particulară, aşa fel încât populaţia, indivizii vor deveni proprietari de acţiuni, acţionari. Mecanismul prin care cele 30 de procente din capitalul "societăţilor" vor intra în proprietate particulară este următorul: fiecare SOCIETATE constituită prin reorganizarea unei unităţi de stat va emite un TITLU DE VALOARE egal cu 30 la sută din capitalul său social - o bucată de hârtie, pe care va fi înscrisă o anumită valoare, în cazul nostru, al societăţii AURORA de 3.000.000 lei. Titlurile de valoare emise de SOCIETĂŢI vor fi trimise la AGENŢIA NAŢIONALĂ DE PRIVATIZARE (A.N.P.); Agenţia le va însuma şi va calcula totalul valorii lor pe ţară, să zicem, 75 miliarde lei; această sumă urmează a fi distribuită, "în mod egal şi gratuit, tuturor cetăţenilor români cu domiciliul în ţară, care până la data de 31 decembrie 1990 au împlinit vărsat de 18 ani" (legea exclude de la "distribuire" anumite categorii de "condamnaţi", care nu prezintă însă importanţă pentru subiectul nostru); - să presupunem că cei îndreptăţiţi la distribuire sunt în număr de 15 milioane; împărţind cele 75 de miliarde (titluri de valaore) la cei 15 milioane rezultă că fiecare cetăţean român va fi îndreptăţit la 5.000 lei; pentru această sumă; Agenţia va emite o altă hârtie, denumită ÎNSCRIS NOMINATIV, pe care va fi tipărită valoarea de 5.000 lei; se înţelege că s-ar putea să rezulte ca fiecare cetăţean să primească nu unul, ci două sau mai multe înscrisuri nominative, fiecare cu valoare de 5.000 lei; rămâne de văzut, legea nu ne-o spune; timp de un an de la data publicării legii, ÎNSCRISURILE NOMINATIVE nu vor avea nici o valoare, nu se va putea face nimic cu ele, vor trebui ţinute la ciorap sau la oglindă, numai după un an ele vor deveni negociabile, adică vor putea fi vândute pe bani; această vânzare nu se va putea face însă direct, şi nici printr-o bursă de valori, ci numai prin intermediul Agenţiei Naţionale pentru Privatizare, careva trebui să înregistreze fiecare, adică toate zecile de milioane de tranzacţii cu înscrisuri nominative; oricum, în final, cu înscrisurile nominative, negociate şi înregistrate ca atare, o dată sau de mai multe ori ia A.N.P., posesorii lor le vor putea schimba numai pe ACŢIUNI ale societăţilor; - cum, pe ce criterii, legea nu ne spune, ea asigurându-ne numai că A.N.P.-ul o să reglementeze astfel de probleme.
Acesta este mecanismul prin care 30 la sută dintr-o parte a actualei proprietăţi de stat se va transforma în proprietate particulară, privată. Am subliniat "o parte" ca să nu uităm că o altă parte, cu o valoare foarte mare, va rămâne complet în proprietatea statului, sub formă de regii autonome. Este foarte posibil ca cei 30 la sută să se transforme în 6 la sută, de exemplu, adică mai nimic. Acest mecanism de privatizare prin ÎNSCRISURILE NOMINATIVE respective prezintă mai multe dezavantaje, atât de natură etică, cât şi economică şi socială. Etic, aplicarea în practică a mecanismului propus va crea o mare nedreptate: - este nedrept ca un salariat care s-a angajat de 2 zile să primeacă ca şi cel care a lucrat 30 de ani în fabrica respectivă aceeaşi sumă, să zicem de 10.000 lei; - social, mecanismul ÎNSCRISURILOR NOMINATIVE, aşa cum este el conturat în lege, va favoriza, mai departe, proliferarea bişniţarilor. Aceasta datorită faptului că ele vor fi negociabile, adică vor putea fi schimbate pe bani, înainte de a fi schimbate pe acţiuni. Bişniţarii dispun de o poziţie avantajoasă faţă de marea masă a salariaţilor, atât prin puterea lor de cumpărare - dispun de bani, în condiţii de sărăcie generalizată a restului populaţiei - cât şi prin putere informaţională- sunt mai "aproape" de informaţia pertinentă referitoare la valoarea acţiunilor unei "societăţi" sau alteia.
Principalul dezavantaj al mecanismului ÎNSCRISURILOR NOMINATIVE este de natură economică: ele nu vor aduce capitalul necesar pentru demararea de noi întreprinderi particulare, româneşti, sănătoase, capabile să creeze noi locuri de muncă (contracararea şomajului) şi noi produse şi servicii pe piaţă (contracararea inflaţiei, a speculei, a corupţiei). Singurul lor efect pozitiv - toate celelalte sunt negative - va consta în faptul că în unele foste unităţi economice de stat 30 la sută din acţiuni vor fi deţinute de particulari. Efect pozitiv, dar de valoare aproape nulă, deoarece 70 la sută din acţiunile SOCIETĂŢILOR şi 100 la sută din capitalul regiilor autonome vor rămâne în proprietatea statului, acesta dându-i guvernului dreptul fundamental de a hotărî cine conduce, adică cine decide soarta societăţilor pe acţiuni şi a regiilor autonome. Economia românească va rămâne astfel tot monopolist-statală, tot ineficientă, tot producătoare de sărăcie, ca şi înainte.
6. O altă modalitate de privatizare însuşită de guvern este aceea a vânzării avuţiei aflate în proprietatea lui către particulari. Această vânzare se va realiza pe două căi: - vânzarea.de acţiuni şi vânzarea de active (activ înseamnă orice bun material ce intră în patrimoniul unităţilor economice - clădiri, maşini, echipamente, terenuri, materiale etc.). În ceea ce priveşte acţiunile, se prevede ca pe lângă cele 30 la sută care vor intra în proprietatea populaţiei, mai mult sau mai puţin gratuit, aşa cum am văzut, statul să poată vinde pe piaţă, contra lei şi valută, restul acţiunilor societăţilor provenite din fostele unităţi economice de stat. Cine le va cumpăra? Evident, cei care au lei şi valută! în buzunarul cui vor intra leii şi valuta? 70 la sută în buzunarul statului şi 30 la sută în buzunarul celor care au fost "împroprietăriţi" inechitabil prin înscrisurile nominative. Cu precizarea că, treptat, treptat, procentul "împroprietăriţilor" pe seama speculei şi corupţiei va creşte de la 30% în sus, până vor stăpâni integral economia românească. Vânzarea de active ale societăţilor către sectorul particular înseamnă schimbarea lor pe lei şi valută, lei şi valută care vor avea aceeaşi destinaţie şi aceleaşi consecinţe descrise mai sus la vânzarea de acţiuni.
7. Concluzionând, putem spune că privatizarea preconizată de guvern (Guvernul Roman - n.a.) se va materializa în:
a) dezvoltarea în economie a unui sector particular bazat pe capital acumulat în vechea economie monopolist-statală, prin privilegii şi furt din avuţia statului şi în noua economie statal-bişniţărească, prin corupţie, speculă şi furt din avuţia atât a statului cât şi a populaţiei;
b) păstrarea dominaţiei în economie a sectorului de stat care s-a dovedit întotdeauna şi oriunde ineficient, incapabil să asigure prosperitate şi bunăstare pentru populaţie: continuarea actualei stări de criză, de indisciplină şi dezorganizare, cu tot cortegiul de lipsuri şi umilinţe pe care-l vedem la tot pasul;
c) lipsa surselor de capital pentru construirea de noi întreprinderi particulare româneşti eficiente, sănătoase, singurele capabile să asigure noi locuri de muncă şi noi produse şi servicii pentru populaţie;
d) punerea economiei interne într-o permanentă situaţie de inferioritate. faţă de capitalul străin.
3. Scrisoare către... Ţară a Cartelului Sindical Alfa...încă neajunsă la destinatar
SCRISOARE CĂTRE ŢARA, publicată de Cartelul Sindical ALFA în ziarul ADEVĂRUL din 14 August 1990.
Proiectul de lege, republicat în acest volum (pag. 100), însuşit de liderii Cartelului Sindical ALFA, deşi a fost introdus în Parlamentul României, ca iniţiativă legislativă a unui grup de senatori FSN, n-a fost luat în dezbatere şi n-a fost adoptat. În schimb, au fost adoptate legile criminale nr. 15/1990 şi nr. 58/1991, ca şi altele, care au transformat România nu într-o ţară democratică, ci una oligarhică, nu cu o economie sănătoasă, ci cu o economie bolnavă, în care singurii "beneficiari" au devenit "o mână de privilegiaţi şi bişniţari parazitari". Bine pregătiţi în arta manipulării, "reformiştii" români; au reuşit, printre altele, să deturneze atenţia mişcării sindicale de la problema centrală a reformei, aceea a drepturilor de proprietate asupra capitalului naţional, şi s-o canalizeze în lupta sterilă pentru "compensarea" subunitară a salariilor, efectele finale al acestei "lupte" fiind scăderea la jumătate a salariului real, distrugerea potenţialului productiv al ţării, formarea unei armate de un milion de şomeri şi încălcarea drepturilor de proprietate ale tuturor românilor, inclusiv cele ale milioanelor de membrii de sindicat. Aşa se face că scrisoarea către ţară a Cartelului Sindical ALFA, lansată în August 1990, nu a ajuns, practic, la destinatar, adică la cetăţenii României, nici până astăzi, luna mai, a anului 1998.
În numai câteva zile poporul român a înfăptuit Revoluţia prin care a scăpat de dictatură, în câteva săptămâni şi-a creat zeci de partide politice, în câteva luni şi-a construit o structură statală modernă, şi-a ales preşedintele, senatorii, deputaţii, la rândul lor aceştia au ales şi confirmat în posturi un nou guvern, o nouă echipă de miniştri, a căror misiune este de a crea şi pune în aplicare mecanismul transformării României într-o ţară democratică, cu o economie sănătoasă, o viaţă socială paşnică şi constructivă, o cultură înfloritoare. Elementul central al acestui proces transformator îl constituie realizarea unui nou mecanism economic, cel al economiei de piaţă, singurul capabil să aducă bunăstare şi prosperitate pentru toţi cetăţenii ţării, aşa cum dovedeşte experienţa istorică a milioane şi milioane de oameni. Măsurile legislative şi organizatorice luate până în prezent de către noile organisme legislative şi executive ale ţării subliniază, pe de o parte, extraordinara complexitate a procesului dar, de pe altă parte, faptul că măsurile în cauză afectează profund interesele materiale fundamentale ale maselor largi ale populaţiei: muncitori, ţărani, intelectuali. O componentă esenţială a acestui proces priveşte soarta uriaşei avuţii naţionale acumulate în ultimii 50 de ani de către dictatură prin exploatarea nemiloasă a poporului român.
Ce se va întâmpla cu această bogăţie?
Care este cea mai echitabilă şi eficientă modalitate de utilizare a acestei avuţii? Cine vor fi adevăraţii ei beneficiari? Cei care au muncit şi s-au chinuit pentru strângerea ei, milioane de muncitori, ţărani şi intelectuali cinstiţi, care au trăit în limitele salariilor de mizerie plătite de dictatură? Sau o mână de privilegiaţi şi bişniţari parazitari?
Cum trebuie înfăptuită privatizarea - fiindcă ea este aceea prin care se va hotărî soarta avuţiei naţionale - în aşa fel încât ea să fie în avantajul celor mulţi şi cinstiţi?
Răspunsurile la aceste întrebări privesc pe toţi cei ce au lucrat - şi lucrează - în unităţile de stat şi cooperatiste, pe toţi membrii de sindicat, indiferent de unitate, ramură, sector, ligă, federaţie, confederaţie, cartel etc.
Conştienţi de importanţa deosebită a acestei probleme, ca şi de responsabilitatea ce le revine în apărarea intereselor materiale ale tuturor membrilor sindicatelor, liderii sindicali ai Cartelului "ALFA", audiind cursul "PRIVATIZAREA" - susţinut de dr. Constantin Cojocaru în cadrul programului de perfecţionare recent încheiat la CEMPPIEX - şi însuşindu-ne integral ideile acestuia, cu acordul autorului, supunem atenţiei şi dezbaterii maselor largi de sindicalişti studiul şi proiectul de lege, propuse de autor.
***********----------------****************CARTELUL SINDICAL "ALFA"
Din cartelul ALFA, care cuprinde peste 1.300.000 membri sindicalişti, în prezent, fac parte:
Federaţia Sindicatelor Libere din Petrol "PETROM".
Federaţia Sindicatelor Libere din Electrotehnică, Electronică şi Mecanică "SOLIDARITATEA '90".
Federaţia Sindicatelor Libere din Chimie şi Petrochimie.
Federaţia "ALIANŢA DEMOCRATICĂ" din Construcţiile de Maşini.
Federaţia Sindicatelor Libere Miniere din-România.
Federaţia Sindicatelor Libere din Metalurgie şi Siderugie "METAROM"
Federaţia Sindicatelor Libere a metalurgiştilor din sectoarele calde "UNIREA".'
4. Restituirea... Refuzată, Dr. VIOREL SALAGEAN (25 august 1990) [*]
L-am întrebat pe Constantin Cojocaru într-o lungă discuţie avută la telefon (mă sunase din Chicago, la trei zile de la Revoluţie) dacă are de gînd să revină în ţară. S-a arătat uluit de întrebare şi mi-a răspuns după o „ploaie" de întrebări lămuritoare pe care mi le-a pus: Ce s-a întîmplat, de fapt, în ţară? S-a terminat cu garda lui Ceauşescu, sau s-a terminat şi cu comunismul ? Cine face parte din guvernul provizoriu ? Ce îşi propune Frontul Salvării ? Se va trece la privatizare ? Ce se va întîmpla în agricultură, vor fi desfiinţate cooperativele agricole ? Discuţia, care a durat mai bine de un ceas, s-a încheiat cu hotă-rîrea lui: „Am să vin acasă. După şase ani de pribegie dureroasă prin lume voi reveni în ţară. Cred că pot face ceva bun pentru ţara mea, cred că am învăţat aici, în America, ceva care ar putea fi de folos acasă. Da, pînă în primăvară îmi închei socotelile şi sper să ne revedem. Pe curînd". Şi ne-am revăzut, cu emoţiile pe care le stîrneşte momentul reîntîlnirii unui prieten, unui coleg de facultate, coleg de grupă, a unui, cîndva, apropiat coleg de breaslă, Constantin Cojocaru lucrînd ani în şir la revista „Viaţa economică". Surpriza revederii avea să aibă un inspirat prolog. În primele zile ale lunii februarie 1990 am primit de la el o scrisoare, de fapt un lung articol intitulat „Restructurarea de care avem nevoie". Articolul a fost publicat, în două părţi, în ziarul „Adevărul" din 13 şi 14 februarie. Era pentru prima dată cînd în presa noastră liberă post-revoluţionară se prezenta un punct de vedere limpede, de fapt un scenariu privind privatizarea prin împroprietărirea întregii populaţii majore a României.[*] Prefaţa, având titlul “RESTITUIRE”, la broşura PRIVATIZAREA: DE CE?, CUM?, PENTRU CINE?, publicată în anul 1990, prefaţă semnată de dl. Viorel Sălăgean, viitor senator PUNR, PDSR, ApR, autor al proiectului de lege, cunoscută sub denumirea de privatizare de tip MEBO. Deocamdată, “cel mai bun”, adică naţiunea română, n-a învins, ştie bine dl. Sălăgean din ce cauză, iar “sufletele milioanelor de oameni ai României” sunt pline nu de “speranţă”, ci de umilinţă, disperare şi desnădejde.“Varianta Cojocaru” a fost refuzată de “reformişti”, de către clasa politică românească post-comunistă, care a trădat interesele naţionale, fiindu-i mai aproape CIOLANUL decât NEAMUL, ea n-a fost aplicată, “chinurile facerii” n-au fost scurtate la “cel puţin jumătate”, ba, dimpotrivă, au fost prelungite pe durata unui deceniu, în care “reformiştii”
au împins România în cel mai cumplit dezastru economic şi social al întregii sale istorii.
Patru idei majore a dezvoltat el în acele articole, rămase, pînă în prezent, de referinţă în literatura noastră economică:
1) trecerea la economia de piaţă trebuie abordată prin prisma unui sistem nou, radical schimbat, al relaţiilor de proprietate, privatizarea fiind „argintul viu" al acestei acţiuni;
2) industria românească poate fi retehnologizată în 1-1,5 ani - şi, ţinînd seama de calitatea buna a personalului muncitoresc şi tehnic, de toate categoriile, în următorii 2-3 ani poate deveni competitivă iar în unele sectoare chiar dătătoare de ton;
3) pentru atragerea stimulativă a populaţiei în sfera rigorilor economiei de piaţa este nevoie ca aceasta să aibă capital, să dispună de el, să simtă că îi aparţine şi să fie convinsă că de modul în care îl investeşte şi gospodăreşte depinde starea ei materială;
4) iar sursa de capital există, o avem în-magazinată în fondurile fixe create de-a lungul anilor, prin sudoarea şi cumplita trudă a întregului popor, fonduri concretizate în fabrici, uzine, căi de comunicaţie, mijloace de transport, laboratoare, instituţii de invăţămint, magazine, etc, care trebuie să se reîntoarcă acum în miinile întregului popor.
De aici, de pe aceste rampe lămuritoare, lansează doctorul in economie Constantin Cojocaru argumentaţia ştiinţifică a unui întreg concept original privind trecerea spre economia de piaţă şi, mai ales, privind privatizarea. Şi-a expus pe larg concepţia sa in faţa academicianului Tudorel Postolache, in acea vreme, preşedintele Comisiei guvernamentale pentru trecerea României la economia de piaţă, reputat analist de sisteme macro-economice şi deosebit de apreciat profesor în anii studenţiei noastre. Surprins de pregnanţa şi profunzimea argumentaţiilor lui Constantin Cojocaru, domnul Postolache i-a spus, eu fiind prezent la această discuţie :„Abia am încheiat elaborarea programului de trecere la economia de piaţă, program discutat, în mai multe runde, cu primul ministru. Ce propui dumneata este cu totul altceva decît ceea am gîndit şi am finalizat noi. ldeea mi se pare foarte interesantă. O să te pun în contact cu alţi economişti de prestigiu ai noştri, pentru a-ţi confrunta punctul tău de vedere cu al lor, urmînd să elaborezi în detalii „varianta Cojocaru", care mi se pare că ar putea scurta cel puţin la jumătate „chinurile facerii" din perioada de tranziţie. Mă bucur că ai revenit în ţară, aşa cum m-am bucurat cînd am luat cunoştinţa si de interesantele propuneri de reformă ale profesorului american Rugină. Economiştii români, fie că se află în ţară sau peste hotare, au acum, un rol imens în gîndirea şi aplicarea programului de trecere la economia de piaţă. Sper ca acest rol să nu fie diminuat".
Nu fără dificultăţi, propunerile doctorului Cojocaru au găsit drum spre împlinire, cu o variantă a programului de trecere la economia de piaţă, variantă pe care el a supus-o atenţiei guvernului. A fost cel mai important cîstig, intrucît ulterior, varianta practică a guvernului avea să aibă o cu totul altă înfăţişare. Crezînd în argumentele ştiinţifice conţinute în peste 30 de articole publicate în „Adevărul" şi înregistrînd încetineala cu care se fac paşi spre economia de piaţă, aceeaşi redacţie a publicat în detaliu, pe două pagini de ziar (14 august Î990) observaţiile critice formulate de către C. Cojocaru cu privire la privatizarea efectuată de Guvern, ca şi propunerile sale pentru un nou scenariu de privatizare, inchizînd şi o propunere de proiect de lege privind împroprietărirea populaţiei României.
Admir sinceritatea gîndului doctorului Constantin Cojocaru, acurateţea şi prounzimea argumentaţiei, perseverenţa sa în ruperea tiparelor imbîcsite ale diletantismului în conducerea economică, sinceritatea demersurilor sale spre binele ţării. Ideile lui, constituite acum într-un sistem coerent, fundamentat pe o bună cunoaştere atît a realităţilor din economia românească, cît şi a celor din economia americană, avind meritul de a spulbera graniţele păgubitoare ale tatonărilor diletanţilor dispuşi să conducă economia „după ureche", de a ne „pune pe masă" un sistem de privatizare mai mult decît promiţător, intr-o ţară, pînă mai ieri, comunistă, de a umple de speranţă sufletele milioanelor de oameni ai României, porniţi în căutarea unui drum spre lumea civilizată. Vor găsi, oare, aceste idei, ecoul cuvenit ? „Heaven is not reached at a single bound" (Cerul nu se atinge dintr-un singur salt). Ştie bine C. Cojocaru acest proverb american. Eu ştiu că el ştie bine că dacă nu ai reuşit prima dată, trebuie să încerci, să încerci din nou, convins fiind că cel mai bun învinge. Un cuvânt de sinceră apreciere se cuvine cartelului sindical “Alfa” - cu cei peste 1.300.000 membri din prestigioase unităţi industriale - care a întâmpinat cu real interes “varianta Cojocaru” pentru privatizare...
Bucureşti, 25 august 1990. dr. VIOREL SALAGEAN
**************----------------------************
5. Legea care ar fi evitat dezastrul [Ω-©®-Document] Dr. Constantin COJOCARU - Varianta Cojocaru : PROIECT DE LEGE PRIVIND ÎMPROPRIETĂRIREA POPULAŢIEI ROMÂNIEI [August 1990] [*1]
Capitolul I.
Dispoziţii generale
Art. 1. Pentru eliminarea marilor inechităţi făcute poporului român prin naţionalizarea şi cooperativizarea economiei naţionale de către ciclocratia comunistă, ca şi pentru formarea structurilor de proprietate cerute de economia de piaţă, întreaga avuţie naţională - care la data de 31 decembrie 1989 era constituită ca patrimoniu al unităţilor economice de stat şi cooperatiste este trecută integral în proprietate individuală a cetăţenilor României, corespunzător aportului fiecăruia la formarea acestei avuţii.
Art. 2. Bunurile care sunt necesare îndeplinirii funcţiilor statului trec în proprietatea statului român şi sunt administrate direct de instituţiile cărora le sunt date în folosinţă. Patrimoniul ce trece în proprietatea statului român este cel din Anexa 1 la prezenta lege.
Art. 3. În conformitate cu prevederile Legii privind reorganizarea unităţilor economice de stat ca regii autonome şi societăţi comerciale, unităţile economice din Anexa 2 la prezenta lege se organizează ca regii autonome. Toate celelalte unităţi economice de stat, ca si cele cooperatiste - meşteşugăreşti, de consum şi agricole - cu rang de întreprindere şi cooperativă se organizează ca societăţi pe acţiuni, capitalul lor fiind egal cu patrimoniul net înregistrat la data de 31 decembrie 1989.
Capitolul II.
Titlurile de proprietate
Art. 4. În termen de 30 de zile de la data adoptării prezentei legi, Ministerul de Finanţe va comunica Agenţiei Naţionale de Privatizare valoarea totală a capitalului (patrimoniul net) pe care unităţile economice menţionate la art. 3 din prezenta lege îl aveau la data de 31 decembrie 1989. Pentru sprijinirea unităţilor economice de stat şi cooperatiste în stabilirea valorii suprafeţelor de teren pe care-l au în folosinţă, Ministerul de Finanţe, în termen de 15 zile de la data adoptării prezentei legi, va comunica unităţilor în cauză preţurile orientative ce urmează a fi aplicate diferitelor categorii de terenuri.
Art. 5. În termen de 15 zile de la primirea comunicării Ministerului de Finanţe, Agenţia Naţională de Privatizare va solicita Băncii Naţionale a României emiterea de titluri de proprietate (T.D.P.-uri), fiecare cu o valoare nominală de 1000 lei. Banca Naţională a României va pune TDP-urile emise la dispoziţia Agenţiei Naţionale de Privatizare în termen de 15 zile de la data primirii solicitării Agenţiei, conform aliniatului 1 de mai sus.
Capitolul III.
Atribuirea titlurilor de proprietate
Art. 6. Toţi cetăţenii români vor primi gratuit TDP-uri nominalizate, proporţional cu numărul anilor lucraţi, în perioada 1948 - 1989, în unităţi de stat şi cooperatiste, indiferent de domeniu, ramură, sector, funcţie, nivel de calificare.
Art. 7. În termen de 60 de zile de la data adoptării prezentei legi, Ministerul Muncii si Protecţiei Sociale va comunica la Agenţia Naţională de Privatizare lista tuturor angajaţilor la 22 decembrie 1989 şi a pensionarilor existenţi la data.de 22 decembrie 1989. Lista menţionată la aliniatul 1 va conţine numele şi prenumele celor în cauză, seria şi numărul buletinului de identitate, numărul de ani lucraţi, numele şi adresa unităţii unde cei în cauză lucrau la data de 22 decembrie 1989, sau de la care au ieşit la pensie la această dată.
Art. 8. Pentru cei care au lucrat în unităţi de stat sau cooperatiste în perioada 1948 - 1989 şi care au decedat înainte de 22 decembrie 1989, drepturile la TDP-uri vor fi stabilite de către Agenţia Naţională de Privatizare pe baza declaraţiilor personale ale primilor moştenitori ai celor decedaţi (soţ(ie), copilul cel mai în vârstă).În termen de 15 zile de la data prezentei legi, Agenţia Naţională de Privatizare va pune la dispoziţia celor interesaţi Declaraţia-tip pentru obţinerea de TDP-uri. Declaraţiile-tip, după completare şi semnare, vor fi depuse în termen de 45 de zile de la data adoptării prezentei legi.
Agenţia Naţională de Privatizare va rezolva cererile de TDP-uri pentru decedaţi în termen de 15 zile de la primirea lor. Eventualele litigii în această materie vor fi rezolvate de către tribunale. Repartizarea TDP-urilor primite de către primii moştenitori între toţi moştenitorii îndreptăţiţi se va face ulterior, pe baza înţelegerii dintre cei în cauză, în ultimă instanţă de către tribunal, în conformitate cu legile în vigoare privind drepturile de moştenire.
Art. 9. Pentru cei care deşi au lucrat în unităţi de stat şi cooperatiste în perioada 1948-1989, dintr-un motiv sau altul, la data de 22 decembrie 1989 nu erau nici angajaţi, nici membrii cooperatori, nici pensionari, drepturile la TDP-uri vor fi stabilite de către Agenţia Naţională de Privatizare pe baza aceleiaşi declaraţii-tip pentru, obţinerea de TDP-uri şi în aceleaşi condiţii menţionate la art. 8, în cazul acesta declaraţia fiind completată şi semnată de către cel în cauză;
Art. 10. Pe baza rezultatelor aplicării prevederilor art. 6-9, din prezenta lege, Agenţia Naţională de Privatizare, prin filialele sale, va începe distribuirea către populaţie a TDP-urilor, această acţiune urmând a fi încheiată în 20 de zile de la data începerii ei.
Capitolul IV.
Utilizarea titlurilor de proprietate
Art. 11. În termen de 30 de zile de la data adoptării prezentei legi, pe baza comunicării Ministerului de Finanţe privind valoarea totală a capitalului regiilor autonome, Banca Naţionala a României va emite obligaţiuni, fiecare cu o valoare nominală de 1000 lei, acoperind întreaga valoare a capitalului regiilor autonome. Obligaţiunile astfel emise de Banca Naţională a României vor avea o scadenţă de 20 de ani şi o dobândă fixă de 2 la sută, calculată anual. Obligaţiunile vor fi date în gestiunea Agenţia Naţională de Privatizare, care le va pune în vânzare numai contra TDP-uri. Agenţia Naţională de Privatizare va repartiza numărul total de obligaţiuni pe regii autonome, proporţional cu valoarea capitalului regiilor respective. Obligaţiunile repartizate fiecărei regii vor fi oferite spre vânzare, contra TDP-uri, la valoare nominală, cu prioritate, celor angajaţi la data de 22 decembrie 1989 si celor ieşiţi la pensie din unitatea a cărei succesoare este, regia respectivă. În cazul în care cererea de obligaţiuni astfel determinată este mai mică decât valoarea obligaţiunilor repartizate regiei respective, restul obligaţiunilor vor fi oferite spre vânzare de către Agenţia Naţională de Privatizare, altor deţinători de TDP-uri. În cazul în care cererea de obligaţiuni determinată ca mai sus este mai mare decât valoarea obligaţiunilor repartizate regiei respective, repartizarea obligaţiunilor la care este îndreptăţit fiecare se va face proporţional cu valoarea TDP-urilor oferite de fiecare pentru a fi schimbate pe obligaţiuni. TDP-urile schimbate pe obligaţiuni vor fi anulate şi retrase din circulaţie.
Art. 12. În termen de 30 de zile de la data adoptării prezentei legi, toate societăţile comerciale constituite în conformitate cu art. 3 din prezenta lege, vor emite acţiuni, fiecare cu o valoare de 1000 lei, acoperind întreaga valoare a capitalului lor, aceeaşi valoare comunicată de către Ministerul de Finanţe, conform art. 4 din prezenta lege, şi le vor depune la filialele Agenţiei Naţionale de Privatizare.
Art 13. Membrii cooperativelor meşteşugăreşti şi de consum vor schimba în mod obligatoriu un număr de TDP-uri contra acţiuni ale noii societăţi provenite din fosta cooperativă la nivelul valorii părţilor lor sociale în fosta cooperativă. Restul acţiunilor vor fi oferite, cu prioritate, tot membrilor cooperatori.
Art. 14. Acţiunile societăţilor provenite din cooperative agricole de producţie vor fi oferite spre vânzare, contra TDP-uri, la valoare nominală, întro primă prioritate, celor care s-au înscris în C.A.P. Restul acţiunilor societăţilor provenite din C.A.P.-uri vor fi oferite spre vânzare, contra TDP-uri, cu prioritate, la valoarea nominală, celor ce aveau calitatea de membrii cooperatori sau pensionari ai C.A.P.-ului respectiv la data de 22 decembrie 1989.
Art. 15. Prevederile aliniatelor 3,4,5 şi 6 ale art. 11 se aplică şi acţiunilor emise de către societăţile pe acţiuni provenite din fostele unităţi economice de stat şi cooperative - meşteşugăreşti, de consum şi agricole.
Art. 16. Posesorii de TDP-uri vor putea utiliza TDP-urile drept activ financiar pentru constituirea de noi întreprinderi - personale, asociaţii, societăţi pe acţiuni - în orice domeniu de activitate, conform prevederilor legale în vigoare.
Art. 17. TDP-urile vor putea fi utilizate ca mijloc de plată pentru cumpărarea de active (mijloace de producţie) din patrimoniul regiilor autonome şi societăţilor pe acţiuni din fostele unităţi economice de stat şi cooperatiste. Vânzarea de active contra TDP-uri de către unităţile menţionate în aliniatul precedent, se va face numai prin licitaţie publică, cu respectarea prevederilor legale privind organizarea licitaţiilor publice.
Art. 18. TDP-urile încasate de către regiile autonome prin vânzarea de active către populaţie vor fi depuse la Banca Naţională a României, unde vor fi anulate, cu valoarea lor nominală mărindu-se contul statului în care vor fi acumulate fondurile băneşti pentru răscumărarea obligaţiunilor emise de stat pentru patrimoniul regiilor autonome.
Art. 19. Societăţile pe acţiuni provenite din fostele unităţi economice de stat si cooperatiste vor putea vinde active din patrimoniul lor, contra TDPuri, prin licitaţie, numai în limita valorii nominale a acţiunilor deţinute de către stat, respectiv, cele nevândute populaţiei contra TDP-uri. TDP-urile încasate de către societăţile pe acţiuni din vânzarea de active, conform aliniatului precedent, vor fi anulate şi retrase din circulaţie. Concomitent, vor fi anulate şi acţiuni ale statului, în valoare nominală egală cu aceea a TDP-urilor încasate din vânzarea activelor, cu aceeaşi valoare reducându-se şi contul de capital al statului la societatea respectivă.
Art. 20. TDP-urile vor putea fi utilizate şi pentru cumpărarea de produse de natura mijloacelor de producţie - materiale, clădiri, maşini, utilaje, echipa-mente.etc. Tranzacţiile prevăzute la aliniatul precedent vor fi efectuate numai pe bază de contracte scrise, în care se va stipula expres că produsele respective vor fi utilizate numai pentru producţie şi nu pentru comercializare, încălcarea acestor prevederi atrăgând confiscarea produselor în cauză sau a contravalorii acestora. Contractele prevăzute în aliniatul precedent vor fi avizate, înaintea executării lor, de către reprezentanţii autorizaţi ai Băncii Naţionale a României şi, pe baza acestui aviz, aprobate de către reprezentantul autorizat al Agenţiei Naţionale de Privatizare. TDP-urile încasate de către vânzători pentru tranzacţiile prevăzute la aliniatul 1, însoţite de o copie a contractului menţionat la aliniatul 2 şi una a facturii comerciale a vânzătorului vor fi depuse, pentru a fi schimbate în lei, la filiala Băncii Naţionale a României, care a avizat favorabil contractul în cauză şi care va transfera suma respectivă de bani în contul curent al vânzătorului la banca unde acest cont este ţinut de către vânzător. TDP-urile schimbate pe lei de către Banca Naţională a României, în urma tranzacţiilor menţionate în aliniatul precedent, vor fi anulate şi retrase din circulaţie.
Capitolul V.
Dispoziţii finale şi tranzitorii
Art. 21. TDP-urile nu pot face obiectul unor tranzacţii, pe lei, pe piaţa liberă.
Art. 22. Operaţiunile privind atribuirea şi utilizarea TDP-urilor se vor încheia cel mai târziu la 31 dececmbrie 1992. TDP-urile neutilizate până la expirarea acestui termen îşi pierd valabilitatea. Până la aceeaşi dată, acţiunile deţinute de către stat sau cooperatiste, nu vor putea fi schimbate decât contra TDP-uri. De asemenea, în acelaşi interval de timp, obligaţiunile emise, în baza acestei legi, în contul patrimoniului regiilor autonome, nu vor putea fi schimbate decât contra TDP-uri. Atât obligaţiunile, cât şi acţiunile statului emise pe baza prezentei legi şi neschimbate pe TDP-uri până la data 31 decembrie 1992, după această dată, vor putea fi oferite spre vânzare, contra lei. După data de 31 decembrie 1992, Guvernul României va putea răscumpăra obligaţiuni emise pe baza prezentei legi din proprie iniţiativă, în orice moment, în serii complete, la valoarea lor nominală. Toate obligaţiunile şi acţiunile emise în baza prezentei legi vor putea fi transferate liber, contra lei sau alte active financiare sau reale imediat după intrarea lor în proprietatea populaţiei.
Art. 23. Litigiile privind atribuirea şi utilizarea TDP-urilor sunt de competenţa Agenţiei Naţionale de Privatizare si/sau a tribunalelor, după caz.
Art. 24. Statul Român garantează fiecărui cetăţean dreptul de proprietate dobândit, prin intermediul TDP-urilor, în condiţiile prezentei legi.
Art. 25 Se abrogă art. 23 din Legea privind reorganizarea unităţilor economice de stat ca regii autonome şi societăţi comerciale, precum şi orice alte dispoziţii contrare prevederilor prezentei legi.
Art. 26. Prezenta lege intră în vigoare la data publicării ei în Monitorul Oficial al României.
Dr. Constantin Cojocaru, August 1990
***___***[*1] Proiect de lege privind împroprietărirea populaţiei României, publicat, pentru prima dată, în ziarul Adevărul din data de 14 August 1990. Cu mici modificări, acest proiect de lege a fost introdus in Parlamentul României, ca iniţiativă legislativă a 7 senatori FSN, în luna decembrie 1990, dar nu a fost luat în dezbatere si n-a fost adoptat. Cu alte mici modificări, acelaşi proiect de lege, a fost insuşit, în luna iulie 1991, sub semnătura preşedinţilor, sau a reprezentanţilor acestora, de aproape toate partidele opoziţiei parlamentare: PNL, PNTCD, PSDR, etc. Din nefericire, după ce au semnat proiectul de lege, conducerile acestor partide n-au avut curajul să-l promoveze în Parlament, mulţumindu-se să se “opună” proiectului de lege al “reformiştilor” care, având controlul asupra majorităţii parlamentare, şi-au votat propria lege - Legea 58/1991 - netezindu-şi drumul către realizarea obiectivelor finale ale “reformei” lor.
6. Preşedinţii României... surzi în faţa interesului naţional
Domnului Ion Iliescu, Preşedintele României [*1]
Domnule Preşedinte,
Am luat hotărârea să vă scriu aceste rânduri fiind determinat de împlinirea, de curând, a 5 ani de la publicarea studiului intitulat "Restructurarea economiei româneşti", care a intrat în opinia publică sub denumirea de "Varianta Cojocaru"; vizita recentă în România a ministrului ceh al privatizării; iminenta adoptare de către Camera Deputaţilor a proiectului de lege privind aşa-zisa accelerare a privatizării societăţilor comerciale. Vă este cunoscut; domnule Preşedinte că, începând cu data publicării studiului menţionat, urmat de altele, peste 100 la număr, atât în plan ştiinţific, cât şi în plan politic am făcut tot ce mi-a stat în putinţă pentru a
ajuta naţiunea noastră să iasă cât mai repede din comunism şi să treacă la construcţia unei societăţi democratice prospere.
Din nefericire, prin "reforma" pusă în aplicare de guvernele postrevoluţionare, naţiunea română a fost târâtă pe drumul capitalismului oligarhic, o societate neproductivă, ineficientă şi, implacabil, săracă, datorită faptului că averea este concentrată în mâinile unui grup minuscul de îmbogăţiţi fără merit, în timp ce majoritatea populaţiei este transformată în salariaţi şi şomeri, fără acces la proprietatea asupra capitalului şi la profitul rezultat din valorificarea acestuia. Acum după 5 ani de "ample dezbateri" ale economiştilor, de toate nuanteleşi naţionalităţile, şi de "multiple" experienţe "reformiste", realizate în ţările ieşite din comunism, rezultă clar că TOT ceea ce era important de spus referitor la OBIECTIVUL pe care trebuiau să-l aibă reformele economice în fostele ţări comuniste şi MECANISMUL de atingere a acestui obiectiv a fost spus, în februarie, 1990, în studiul "Restructurarea economiei româneşti", mai sus menţionat.
Obiectivul a fost, este şi rămâne următorul: nu economia de piaţa, în general, ci capitalismul democratic, o societate bazată pe proprietatea privată asupra capitalului, larg difuzată în rândul populaţiei, administrata prin instituţii financiare moderne, conduse de profesionişti responsabili faţa de proprietari, care să protejeze atât interesele capitalului cât şi cele ale forţei de muncă. Mecanismul ieşirii, din comunism şi construirii capitalismului democratic împroprietărirea cetăţenilor cu capitalul acumulat în administrarea fostului stat comunist, prin intermediul titlurilor de proprietate (cupoane, vaucere taloane, bonuri, certificate etc), concomitent cu crearea legilor şi instituţiilor financiare - societăţi de investiţii, de intermediere de valori mobiliare fonduri mutuale etc. - necesare pentru administrarea şi protejarea capitalului - acţiuni, obligaţiuni, bani lichizi, active, clădiri, maşini etc. -intrat în proprietatea privată a cetăţenilor.
Am scris şi v-am spus şi direct, în cursul întrevederilor pe care le-am avut în cursul anilor 1990 şi 1991, domnule Preşedinte, că adoptarea altei "variante" altui "obiectiv" şi a altui "mecanism" de ieşire din comunism, va avea ca efecte: distrugerea unei importante părţi a potenţialului productiv al ţării; transformarea în şomeri a milioane de români; sărăcirea marii majorităţi a populaţiei, concomitent cu îmbogăţirea necuvenită a câtorva; îndatorarea ţarii faţă de străinătate; crearea unui comportament social bolnav, bazat pe corupţie şi criminalitate, economică, în care energia naţiunii este deturnată de la muncă şi inovaţie şi orientată către îmbogăţirea prin înşelăciune; punerea în primejdie a securităţii sociale, a integrităţii şi suveranităţii naţionale.
Am arătat, în 1990, că toate aceste nenorociri puteau fi evitate prin aplicarea "variantei". Cehii, care au realizat "reforma" cea mai apropiată de "variantă", au "sărit" peste o bună parte din nenorocirile menţionate şi se află, astăzi, nu numai cu mult înaintea noastră, dar şi pe un drum diferit de al nostru - ei se află pe drumul capitalismului democratic şi prosper, noi, ca şi ruşii, şi alţii, pe cel al capitalismului oligarhic şi mizer. După 5 ani de "reformă", la cehi Produsul Intern Brut este aproape egal cu cel din 1989, rata şomajului este de 3%, salariul real a crescut şi ţara nu s-a îndatorat, practic, cu nici un dolar în această perioadă: la noi, Produsul Intern Brut şi salariul real a scăzut cu mai mult de o treime, rata şomajului a depăşit 10% şi creşte continuu, iar între timp, am acumulat şi o datorie externă, de peste 4 miliarde dolari, care, de asemenea, şi din păcate, creşte continuu.
Schimbarea de drum este încă posibilă şi timpul pierdut poate fi recuperat.
Acesta este motivul pentru care vă scriu.
În calitate de Preşedinte al Românilor, aveţi puterea şi datoria să vă opuneţi "reformei care distruge" şi să susţineţi "reforma care construieşte"; să vă opuneţi atât celor care fac "experimente" pe seama destinului neamului românesc, cât şi celor care şi-au propus să se îmbogăţească, fără merit, cu preţul înrobirii acestui neam.
Puteţi să începeţi astfel: respingeţi promulgarea legii aşa-zisei accelerări a privatizării societăţilor comerciale, care nu este decât o cârpeală a Legii 58/1991 şi care va avea ca efect multiplicarea fenomenelor negative menţionate mai sus şi organizaţi, în conformitate cu prevederile Art. 90 din Constituţia României, un REFERENDUM, prin care să oferiţi poporului român posibilitatea, legitimă şi constituţională, de a-şi axprima VOINŢA SUVERANĂ, să aleagă între "legea" adoptată de Parlament şi "legea" pe care o anexez la prezenta.
Bucureşti, 24 Februarie 1995 Cu încredere şi speranţă,
Dr. Constantin COJOCARU
P.S. Pentru bună regulă, vă remit, anexat, câteva extrase, semnificative, din cele ce am scris în anul 1990.
[*1] Şi această intervenţie, ca şi multe altele, făcute anterior, a rămas fără răspuns din partea domnului Ion Iliescu. Legea nr. 55/1995, privind “accelerarea” privatizării societăţilor comerciale a fost promulgată, iar aplicarea ei a avut ca efect “împroprietărirea” cetăţenilor României cu 6% din capitalul societăţilor comerciale şi regiilor autonome create prin Legea nr. 15/1990. Prin Legea nr. 15/1990, cetăţenilor ţării li se recunoscuse dreptul la 30%, din capitalul societăţilor comerciale, adică 15% din totalul capitalului întreprinderilor de stat “reorganizate” prin Legea 15/1990. În final, prin aplicarea prevederilor Legii 55/1995, ca urmare a faptului că o parte dintre cetăţeni nu şi-au ridicat cupoanele, altă parte nu şi le-au preschimbat pe certificate de acţionar, iar o altă parte au “suprasubscris” - toate acestea nu din vina cetăţenilor, ci din cauza modului defectuos, premeditat, în care a fost concepută şi aplicată legea -, cetăţenii ţării s-au ales cu 6% din capitalul fostelor întreprinderi de stat. Restul capitalului naţional a fost, este, sau va fi “vândut” de către FPS, astfel încât să nu mai rămână nimic din el, nici la stat, nici la cei care l-au creat - cetăţenii României.
***_-_***
Domnului Emil Constantinescu, [*2] Preşedintele României
Domnule Preşedinte,
Îmi revine îndatorirea de a vă aduce la cunoştinţă că Legea referitoare la aprobarea "Ordonanţei de urgenţă nr. 88/1997, privind privatizarea societăţilor comerciale", adoptată de către Parlamentul României, reunit în sesiunea extraordinară a celor două Camere - sesiune convocată în data de 21.01.1997 - ca urmare a asumării răspunderii Guvernului, este neconstituţională întrucât, în drept, ea încalcă prevederile art. 135, alin. 2,3 şi 4 ale Constituţiei României/1991, coroborate cu prevederile art. 5, 20 şi 21 din Legea 15/1990, precum şi art. 15, 17, 18 şi 19 din Decizia Plenului Curţii Constituţionale a României nr. 1/07.09.1993, articole care stabilesc că:
Art. 15. "trebuie subliniat şi faptul că bunurile regiilor autonome şi ale societăţilor comerciale nu constituie proprietate de stat, ci proprietate privată, chiar dacă statul deţine la societăţile comerciale majoritatea capitalului social";
Art. 17. "Art. 20 alin. 2 din această lege (este vorba de Legea nr. 15/1990, n.n.) prevede, de asemenea, că "Bunurile din patrimoniul societăţii comerciale sunt proprietatea acesteia";
Art. 18. "Art. 35 din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale arată că "bunurile constituite ca aport în societate devin proprietatea acesteia" şi
Art. 19. "Faţă de cele arătate, este clar că bunurile regiilor autonome şi ale societăţilor comerciale sunt proprietate privată şi nu proprietate publică".
Faţă de cele arătate mai sus, rezultă, în mod limpede, că societăţile comerciale, constituite în baza legii 15/1990, - societăţi ce fac obiectul Legii referitoare la aprobarea Ordonanţei 88/1996 privind privatizarea societăţilor comerciale - nu pot fi "privatizate", întrucât ele se află deja în proprietatea privată a statului român, iar "privatizarea", adică trecerea unui bun în proprietate privată, în condiţiile stabilite de art. 135, alin. 2, 3 şi 4 ale Constituţiei României din 1991, se poate face doar în situaţia în care el se află în proprietate publică.
Drept urmare, vă solicit domnule Preşedinte, ca, în baza prevederilor art. 77, alin. 2 din Constituţia României/1991, să constataţi neconstituţionalitatea Legii referitoare la aprobarea "Ordonanţei nr. 88/1997 privind privatizarea societăţilor comerciale" şi să trimiteţi textul acestui act spre reexaminare Parlamentului României.
Totodată, vă fac cunoscut că Legea referitoare la aprobarea Ordonanţei de urgenţă nr. 88/1997, privind privatizarea societăţilor comerciale, adoptată de către Parlamentul României reunit în sesiunea extraordinară din 21 - 27 ianuarie 1998, conţine, în fapt, numeroase prevederi de natură să aducă grave prejudicii economiei româneşti - în măsură să pună în pericol inclusiv siguranţa naţională a ţării.
Datorită celor înfăţişate prin prezenta şi în,vederea clarificării tuturor aspectelor legate de problema în speţă, înainte de a promulga Legea referitoare la adoptarea Ordonanţei 88/1997, vă cer, domnule Preşedinte, să aveţi îngăduinţa de a-mi acorda o întrevedere la o dată cât mai apropiată cu putinţă.
Bucureşti, 2 februarie 1998 Al Dumneavoastră, Dr. Constantin COJOCARU
[*2] Nici domnul Emil Constantinescu nu a dat curs solicitărilor din această scrisoare, a promulgat legea de aprobare a Ordonanţei nr. 88/1998, astfel încât domnul Sorin Dimitriu, “scăpat” de controlul Curţii de Conturi şi “liber” să vândă capitalul de stat “la preţul pieţii”, “scăpat” şi de urmărirea presei, care se ocupă de “crize politice” şi de scandaluri de “contrabandă”, “semnează”, zilnic, trecerea, fără echivalent, a unor capitaluri de sute de miliarde de lei, din proprietatea statului român în proprietatea “investitorilor strategici”, care “pun jos” 1000 de dolari şi “promit” că vor mai investi, la calendele greceşti, alte câteva sute de milioane. Cea mai mare distrugere de avuţie şi cel mai mare jaf din istorie continuă, nestinglierite, la lumina zilei, în timp ce Preşedintele României “mediază”, Parlamentul României “analizează”, Justiţia Română “anchetează”, iar Presa Română “mediatizează” “crizele” şi “scandalurile” “regizate”, cu tupeu şi “profesionalism”, de “reformişti”, distrăgându-se, astfel, atenţia naţiunii de la marea distrugere şi de la marele jaf.***_-Ω*- _***
IV. NOTA BIOGRAFICĂ DR. CONSTANTIN COJOCARII
Născut în satul BECIU, judeţul TELEORMAN, România, la 3 mai 1942
EDUCAŢIA
• 1949-1956: învaţă la şcoala generală din satul natal. Trăieşte, alături de tată şi bunic, drama dezmoştenirii ţăranului român, prin colectivizarea comunistă, dramă care îi va marca şi îi va orienta întreaga viaţă.
• 1956-1960: Elev la Colegiul Naţional "SFÂNTUL SAVA" din Bucureşti (pe atunci Liceul "Nicolae Bălcescu").
• 1960-1965: Student la A.S.E. - Academia de Studii Economice - din Bucureşti (pe atunci Institutul de Studii Economice şi Planificare).
ACTIVITATEA PROFESIONALĂ
• 1965-1967: Economist la întreprinderea de Construcţii Hidroenergetice - Corbeni, Argeş.
• 1967-1976: Redactor şi şef de secţie la "VIAŢA ECONOMICĂ" şi "REVISTA ECONOMICĂ"; cadru didactic asociaţia Catedra de "Conducere şi Organizare a Unităţilor Economice" din A.S.E. - Bucureşti. Creează o secţiune nouă în revista "VIA ŢA ECONOMICĂ", intitulată "Conducere şi Organizare ", în care, prin articole proprii şi colaborări, încearcă să promoveze, în România, metodele moderne de management şi marketing. Este preocupat, în mod deosebit, de rolul inovaţiei în economie. Pe această temă îşi pregăteşte şi teza de doctorat (1972-1976) a cărei sinteză este publicată de către Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică din Bucureşti, sub titlul "CREATIVITATE ŞI INOVAŢIE".
În 1976, obţine titlul de doctor în economie, specialitatea: Conducerea şi Organizarea Unităţilor Economice (astăzi Management)
Începând cu anul 1972, intră în conflict deschis cu regimul comunist. Este declarat " fără nivel politic" şi i se interzice să lucreze în presă şi în învăţământ.
• 1976-1984: Economist şi şef de birou la întreprinderile ROMCONSULT, ROMSIT, ARCOM - toate cu profil de comerţ exterior.
• 1984-1985: Refugiat politic, Cairo, Egipt.
• 1985-1990: Refugiat politic, Chicago, S.U.A.; Analist şi director financiar la companiile IB DIFFUSION, OMT CORPORATION şi ABACO INTERNATIONAL.
În ianuarie 1990, scrie studiul "Restructurarea economiei româneşti", publicat în ziarul ADEVĂRUL din 13-14 februarie, 1990, actul de naştere a ceea ce mai târziu se va structura în programul de reformă economică, cunoscut sub numele de "VARIANTA COJOCARU".
• 1990-1992: Se repatriaza în aprilie 1990. Consilier economic la Cartelul Sindical "ALFA ". Publică peste 200 de studii şi articole pe probleme economice şi financiare, precum şi lucrarea "PRIVATIZAREA. DE CE? CUM? PENTRU CINE? " Elaborează un proiect de lege a împroprietăririi cetăţenilor României, publicat în ziarul ADEVĂRUL din 14 august 1990, introdus în Senatul României la 10 decembrie 1990, neluat în dezbatere.
• 1992-1996: Consilier economic, şef de departament şi director general la Primăria Municipiului Bucureşti. Iniţiază şi apoi începe să aplice mai multe hotărâri (legi municipale), menite să valorifice mai eficient patrimoniul Municipiului Bucureşti, în beneficiul oraşului. Aplicarea acestor hotărâri - privind utilizarea spaţiilor comerciale, organizarea pieţelor şi a comerţului stradal, refacerea imobilelor vechi şi avariate, transformarea terenurilor virane în spaţii Verzi - benefică pentru municipalitate, afectează "interesele" celor ce profitau de patrimoniul oraşului, interese "susţinute" de un grup numeros de consilieri ai primăriei, care reuşesc să blocheze aplicarea hotărârilor în cauză, după ce le aprobaseră. Numai prin blocarea aplicării prevederilor hotărârii privind mai buna utilizare a spaţiilor comerciale, Primăria Municipiului Bucureşti pierde, anual, peste 50 milioane dolari SUA. Urmare a acestei situaţii, în luna martie 1995, îşi dă demisia din funcţia de şef al Departamentului Economic al Capitalei.
În septembrie 1995, scrie broşura "ACŢIUNEA CARE APĂRĂ NAŢIUNEA ", în care explică efectele negative ale "Programului de Privatizare în Masa".
• 1993-1996: Membru în Consiliul de Administraţie al R.A.T.B. (Regia Autonomă de Transport Bucureşti)
• 1994-1996: Membru în Consiliul de Administraţie al S.C. SIND ROMÂNIA SRL
• 1996-1997: Preşedinte - Director General al S, C. ROMFINS.A. - societate de valori mobiliare. Societatea şi-a început, practic, activitatea în septembrie, 1996, cu un capital social de 100.000.000. lei. La începutul lui septembrie 1997, societatea efectua 10% din volumul tranzacţiilor la BURSA DE VALORI BUCUREŞTI şi la RASDAQ, dispunea de un capital propriu cu o valoare de 6,2 miliarde lei, reuşind să realizeze lunar, în medie, un volum de venituri nete de peste 4 miliarde lei şi un profit net de un miliard lei, asigurând locuri de muncă la peste 1000 de persoane.
În luna februarie, 1997, întocmeşte o NOTĂ privind unele aspecte ale pieţei româneşti de valori mobiliare, în care evidenţiază organizarea defectuoasă a acestei pieţe de către Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare (C.N.V.M.), prin monopolizarea pieţei şi crearea de condiţii favorabile pentru manipularea preţurilor, în defavoarea cetăţenilor, notă pe care o remite Preşedintelui României, Parlamentului şi Guvernului României. Nu primeşte nici un răspuns, în schimb S.C. ROMFIN S.A. devine ţinta "represaliilor" C.N.V.M. care, în urma unui "control" efectuat la S.C. ROMFIN SA, în cursul lunilor iulie-august, 1997, întocmeşte un proces verbal de control, în care nu este menţionat niciodată numele preşedintelui societăţii şi nici vreo neregulă în sarcina sa. Pe baza acestui proces verbal de control, conducerea C.N.V.M. emite ordonanţa nr. 19/1997 prin care preşedintelui ROMFIN S.A. i se interzice pe o perioadă de 5 ani să ocupe funcţii sau să desfăşoare orice activităţi aflate sub incidenţa Legii 52/1994 privind valorile mobiliare şi bursele de valori.
Prin sentinţa civilă nr. 446/23.04.1998, CURTEA DE APEL BUCUREŞTI, SECŢIA DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV, în numele legii, a anulat ordonanţa C.N.V.M. nr. 19/1997, un abuz cras, dovedit ca atare în justiţie. Între timp, S.C. ROMFIN S.A. şi-a redus de patru ori volumul de activitate şi numărul locurilor de muncă, a pierdut aproape integral cele 5 miliarde lei profit realizate până la 30 septembrie 1997, iar piaţa românească de capital a devenit o...batjocură naţională.
Ω****---***
Reply With Quote
