Dr. Constantin COJOCARU - CRIMA NUMITĂ PRIVATIZARE - PRIVATIZARE PRIN TRĂDARE - PRIVATIZAREA STATULUI ROMÂN - DECONSPIRAREA “REFORMEI” POSTDECEMBRISTE [art. 2006-p-3]

[SIZE=3][FONT=arial][B]CRIMA NUMITĂ PRIVATIZARE [/B][[B]Bucureşti 2008[/B]][B] ARTICOLE PUBLICATE ÎN CURSUL ANULUI 2006 (p3)

Constantin Cojocaru : [I]PRAFUL DE PE TOBA … BCR-ULUI[/I][/B]

[I][B]“[U][COLOR=#b22222]Cea mai mare privatizare din România[/COLOR][/U]”. “[U][COLOR=#b22222]Cea mai reuşită privatizare a tranziţiei româneşti[/COLOR][/U]”[/B][/I]. [B]Cu astfel de fraze triumfaliste au fost anunţaţi românii că cea mai bună şi cea mai mare bancă a lor a fost trecută în proprietatea străinilor, respectiv a austriecilor de la Erste Bank.[/B] Din paginile ziarelor, de pe undele posturilor de radio şi de pe sticla tuturor televizoarelor, românii au aflat cu mândrie patriotică faptul că [B][COLOR=#000000][I]BCR-ul a fost vândut[/I][/COLOR][COLOR=#b22222][I] cu “imensa” sumă de 3,75 miliarde de euro[/I][/COLOR][/B]. O sumă extraordinară, ne-au spus făcătorii de ştiri, amintindu-ne că SIDEX-ul se vânduse cu 75 de milioane de dolari, iar IMGB-ul cu 500 de mii de dolari. [U]Suma de 3,75 miliarde de euro a fost raportată ca investiţie străină directă pentru anul 2005[/U], acesta devenind, de departe, anul cu cele mai mari investiţii străine directe din istoria României. [U]Ulterior, suma a fost ... reportată şi re-raportată ca investiţie străină directă şi pentru anul 2006[/U], deşi, până la această oră, statul român nu a încasat nici un euro de la Erste Bank. [B]După toată această vâlvă, recent, românilor li s-a adus la cunoştinţă că în cel mai bun contract de privatizare din toate timpurile[/B] [U][COLOR=#b22222]este prevăzută o clauză[/COLOR][/U] care condiţionează plata preţului de 3,75 miliarde de euro [U][I][COLOR=#b22222]de achitarea de către Guvernul României a tuturor datoriilor preluate de BCR de la BANCOREX[/COLOR][/I][/U]. Pentru bună regulă, [B]Guvernul a şi emis o ordonanţă de urgenţă prin care se obligă să plătească toate datoriile preluate de BCR de la BANCOREX[/B], care ar putea fi pretinse până în anul 2013, în limita sumei de 1,8 miliarde de euro.

[B]Să facem o mică şi simplă socoteală, pentru a înţelege dimensiunile cacealmalei numită privatizarea BCR![/B] Erste Bank s-a angajat să plătească suma de 3,75 miliarde de euro pentru a deveni proprietar asupra a 61,88% din capitalul BCR. Din cele 61,88 de procente, 25 sunt deţinute de Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare şi International Finance Corporation, care, evident, îşi vor însuşi partea ce li se cuvine din cele 3,75 miliarde de euro, adică suma de 1,52 miliarde de euro, [U]pentru partea română rămânând disponibilă diferenţa, adică suma de 2,23 miliarde de euro[/U]. [B]Dacă din această sumă scădem[/B] cele [U]1,8 miliarde de euro pe care urmează să le plătească statul român creditorilor BANCOREX[/U], [U]care acum sunt creditori ai BCR[/U], ajungem la concluzia că [B]din marea privatizare a[/B] [COLOR=#b22222][B]BCR[/B][/COLOR], [B]statul român se va alege[/B], în final, [U][COLOR=#b22222]cu suma de 430 milioane de euro[/COLOR][/U], deci [COLOR=#006400][B]cu ... praful de pe tobă[/B][/COLOR]. Cele 430 de milioane de euro, a căror încasare nu este deloc sigură, [U][COLOR=#b22222]nu reprezintă nici 5% din valoarea reală a BCR-ului[/COLOR][/U].[B] Iată ce se ascunde în spatele celei mai mari şi mai reuşite “privatizări” făcută de statul român postdecembrist![/B] Să ne amintim că [B]la această mare reuşită de politică economică şi-au adus contribuţia parlamentari şi membri ai Guvernului[/B], care au încasat sute de mii de euro ca membri ai comisiei de privatizare a BCR. Să ne amintim şi de [U][I]contribuţia marilor “consultanţi” internaţionali, care şi-au încasat şi ei onorariile de milioane de euro[/I][/U]. Oare printre aceşti indivizi există şi unii cărora, dacă nu le este frică, le este puţină ruşine de cele 6 milioane de familii de români pe care le-au tras pe sfoară cu marea “privatizare” a BCR-ului?

[Bursa, 07.08.2006]
***„_ “---”_“***


[B]Constantin Cojocaru : [I]MAI NUANŢAT, DOMNULE CĂRTĂRESCU![/I][/B]

Citesc, destul de des, editorialele politice semnate de domnul [COLOR=#b22222][B]Cărtărescu[/B][/COLOR]. Cele mai multe sunt, realmente, interesante, scrise cu vădită măiestrie. [B]Articolul [COLOR=#b22222][I]“Un avertisment”[/I][/COLOR], publicat, recent, în [/B][I][B]Jurnalul Naţional[/B][/I], [B]îmi agresează, însă, şi cunoştinţele pe care le-am căpătat de-a lungul vieţii şi sentimentele pe care îmi permit să le port faţă de concetăţenii mei[/B]. [B]În acest articol, domnul Cărtărescu îşi propune să ne avertizeze asupra pericolului pe care îl reprezintă pentru noi, naţiunea română, [I]“[U][COLOR=#b22222]formarea în Parlament a coaliţiei anti-Băsescu[/COLOR][/U]”[/I].[/B] Pericolul în cauză nu este altul decât venirea la putere a lui [B]Vadim Tudor[/B] şi a partidului politic condus de acesta - PRM. Este dreptul domnului Cărtărescu să-şi exprime opiniile, să vadă pericolele din viaţa noastră politică şi să ne atragă atenţia asupra lor. Problema mea - şi scriu aceste rânduri deoarece cred că nu este numai a mea - este aceea că, de data aceasta, în susţinerea opiniilor sale, domnul Cărtărescu sare de la [I][COLOR=#b22222]“paisajele”[/COLOR][/I] politice la cele economice, oferindu-ne [COLOR=#b22222][I]“imagini”[/I][/COLOR] care nu au nimic de-a face cu realităţile româneşti actuale. [B]Invitându-ne să[/B] “[U][COLOR=#b22222]stăm strâmb şi să judecăm drept[/COLOR][/U]”, [B]domnul scriitor ne spune că [COLOR=#b22222]Traian Băsescu[/COLOR][/B], câştigând alegerile din 2004, [I]“[U][COLOR=#b22222]a schimbat de unul singur cursul istoriei noastre recente[/COLOR][/U], care se îndrepta, aparent de neoprit, către un sistem mafiot gen America de Sud, în care partidul-stat ar fi controlat întreaga avuţie naţională şi şi-ar fi îmbogăţit fără limite baronii”[/I].

[B]Chiar aşa, domnule Cărtărescu?[/B] [B]Chiar nu ştiţi că, la data alegerilor din 2004, la care faceţi referire, 80% din avuţia naţională productivă a României trecuse, deja, în proprietatea străinilor?[/B] Chiar nu ştiţi că, până la acea dată, trecuseră sub controlul străinilor marele combinat siderurgic gălăţean, ca şi cea mai mare parte a întregii industrii siderurgice, PETROM-ul, împreună cu cea mai mare parte a industriei petroliere şi petrochimice, a celei contractoare de maşini, a celei textile, ş.a.m.d.? [I][B]Cum să mai controleze partidul-stat “întreaga avuţie naţională”[/B][/I]?[B] În anul 2004, economia românească[/B] nu se îndrepta [I]“către un sistem mafiot gen America de Sud”[/I]. Ea [B]era de mult mafiotizată[/B], dar într-o formă deosebită de cea sud-americană. În ţările Americii de Sud, străinii au preluat "controlul” - prin cumpărare, sau concesionare, la preţuri de nimic - asupra resurselor naturale. La data preluării [I]“controlului”[/I] de către străini, acele ţări nu aveau industrie, nu acumulaseră avuţie productivă, capital real. Până în 1989, naţiunea română, în pofida regimului dictatorial comunist, dar cu multe eforturi şi privaţiuni, a creat o puternică industrie naţională, competitivă pe plan internaţional. Dovada cea mai concretă este aceea că industria creată de români până în 1989 face, astăzi, exporturi de 20 de miliarde de euro pe an. După 16 ani în care nu s-a mai investit aproape nimic pentru dezvoltarea ei. Sud-americanii fuseseră deposedaţi, temporar, de resursele lor naturale. [B]Românii au fost deposedaţi, definitiv, şi de capitalul real creat de ei de-a lungul istoriei[/B].

Clasa politică românească postdecembristă, care îl dezgustă pe domnul Cărtărescu, ca şi pe mine, [U]nu a preluat[/U] [I]“controlul” asupra “întregii avuţii naţionale”[/I]. Această clasă politică este mult mai nemernică decât i se pare domnului scriitor. Ea a “vândut” pe nimic străinilor cea mai mare parte a avuţiei naţionale, pentru a se alege şi ea cu firimituri din această avuţie. [COLOR=#000000][B]Această clasă politică [/B][/COLOR][COLOR=#b22222][B]şi-a creat propriul stat[/B][/COLOR][B][COLOR=#000000] pe care l-a folosit ca instrument de deposedare a cetăţenilor şi pentru propria îmbogăţire[/COLOR][/B]. Din această clasă politică fac parte nu numai cei care au pierdut alegerile din anul 2004, ci şi cei care le-au câştigat. În 2004, economia românească era, şi a rămas, o economie oligarhică, parazitară, în care prosperitatea se câştigă prin hoţie şi înşelăciune, prin corupţie şi minciună, nu prin muncă, inovaţie şi economisire.[B] Domnul Traian Băsescu[/B] [I][U][COLOR=#b22222]nu a schimbat[/COLOR][/U][/I] [I]“[U][COLOR=#b22222]cursul istoriei noastre recente[/COLOR][/U]”[/I], nu a oprit intrarea noastră în prăpastie, în economia oligarhică. La alegerea domniei sale ca Preşedinte al României, noi eram, de mult timp, acolo, în prăpastie.

Problema care se pune este, deci, alta. [B]Ce face domnul Traian Băsescu pentru a ne ajuta să ieşim din prăpastie?[/B] Sau, altfel spus: conflictul dintre preşedinte şi aşa-numita coaliţie anti-preşedinte are ca motiv ieşirea noastră din prăpastie, transformarea economiei oligarhice, mafiotizate, neproductive şi parazitare, întruna democratică, performantă şi competitivă?[B] Până în prezent, eu, unul, nu am cunoştinţă de vreun demers al domnului Traian Băsescu în direcţia schimbării economiei, fără de care nu pot fi schimbate, cu adevărat, nici clasa politică, nici valorile morale şi spirituale ale societăţii româneşti.[/B] [B]O economie oligarhică nu va genera, niciodată, o clasă politică devotată intereselor ţării şi cetăţenilor acesteia, un stat cu adevărat democratic, un sistem de educaţie care să crească tânăra generaţie în respect faţă de semeni, faţă de lege, faţă de muncă, de creaţie, de cinste, etc.[/B]
[B]
Nu pot să închei înainte de a-i spune domnului Cărtărescu şi celorlalţi ca el că [COLOR=#006400]naţiunea română nu este[/COLOR] un [COLOR=#b22222][I]“popor vegetal”[/I][/COLOR] şi că [COLOR=#006400]această naţiune nu a fost şi nu este[/COLOR] [COLOR=#b22222][I]“reprezentată”[/I][/COLOR] de membrii parlamentelor şi guvernelor postdecembriste. [COLOR=#b22222]Hoţul nu îl reprezintă pe păgubaş.[/COLOR] [/B][COLOR=#b22222][B][B]Nici criminalul pe vic[/B]timă[/B][/COLOR]

[Bursa, 16.08.2006]
***„_ “---”_“***


[B]Constantin Cojocaru : [I]ECONOMIA DEMOCRATIC[/I]Ă [/B]

[B]În ultimul timp, mai mulţi cititori ai acestui colţ de ziar m-au contactat solicitându-mi să explic ce înţeleg prin conceptul de economie democratică, concept pe care îl folosesc destul de des în opiniile pe care le exprim, pe o cale sau alta.[/B][B] Am să mă explic[/B]. Economia democratică funcţionează în cele mai multe dintre ţările avansate ale lumii: cele nord-americane, vest-europene şi multe ţări sud-est-asiatice. [B]Această economie are următoarele caracteristici fundamentale[/B]:

[B]a[/B]) [I][B]capitalul se află în proprietatea privată a cetăţenilor[/B][/I];
[B]b[/B]) [I][B]cea mai mare parte a capitalului se află în proprietatea privată a marii majorităţi a cetăţenilor[/B][/I];
[B]c[/B]) [I][B]există o pătură foarte subţire de cetăţeni care deţin în proprietate mari capitaluri - de regulă mari inovatori - şi o alta, tot subţire, care nu deţin de fel capital în proprietate - de regulă cei leneşi, care nu vor să muncească[/B][/I];
[B]d[/B]) [I][B]salariile deţin o pondere ridicată în valoarea nou creată în economie (PIB), ceea ce face ca nivelul salariilor să fie atât de ridicat încât să permită economisirea unei părţi importante a acestuia şi transformarea ei în capital[/B][/I];
[B]e[/B]) [I][B]cea mai mare parte a cetăţenilor obţin venituri atât din muncă - salarii - cât şi din capital - dobânzi, dividende, etc.[/B][/I];
[B]f[/B]) [I][B]caracterul democratic al proprietăţii asupra capitalului determină desfăşurarea activităţii economice pe baze concurenţiale, ceea ce favorizează alocarea eficientă a resurselor, inovaţia, creşterea continuă a productivităţii şi a veniturilor[/B][/I].

[B]Economia democratică îşi pune amprenta asupra tuturor componentelor societăţii în care funcţionează.[/B] [B]Într-o astfel de societate[/B], [B]statul[/B] este unul cu adevărat democratic, el [B]reprezentând interesele marii majorităţi, ale clasei mijlocii, formată din cei care sunt proprietari asupra celei mai mari părţi a capitalului utilizat în economie[/B]. Valorile morale şi spirituale promovate de societăţile în care funcţionează economiile democratice sunt specifice clasei mijlocii, printre aceste valori numărându-se: munca, inovaţia, economisirea, cinstea, responsabilitatea civică, solidaritatea socială şi naţională, etc.

[B]Construcţia economiei democratice a început în a doua jumătate a secolului al XlX-lea[/B], [U][I][COLOR=#b22222]atunci când, la orizontul omenirii a apărut ... stafia comunismului[/COLOR][/I][/U]. [B]Capitalismul sălbatic ajunsese la apogeu, adică la concentrarea aberantă a proprietăţii asupra capitalului, prin împărţirea inechitabilă a valorii nou create, în defavoarea salariului.[/B] [U][COLOR=#b22222][I]Capitalismul devenise inuman[/I][/COLOR][/U]. [B]Trebuia schimbat sau înlocuit[/B].[B] Într-o importantă parte a omenirii, capitalismul sălbatic, oligarhic, a fost înlocuit cu comunismul, respectiv cu proprietatea comună, a întregului popor, asupra capitalului, dreptul de proprietate fiind, în realitate, exercitat de către clicile instalate la conducerea partidelor-stat[/B]. [U][COLOR=#b22222]Comunismul a însemnat, de fapt, forma ultimă, absolută, pură, a capitalismului oligarhic[/COLOR][/U].[B] Ţările ferite de invazia comunistă, sub ameninţarea acesteia, au schimbat capitalismul oligarhic într-unul democratic[/B].[B] Acest lucru s-a realizat prin creşterea treptată a ponderii salariului în valoarea nou creată în economie şi a nivelului absolut al acestora[/B]. Salariile au devenit suficient de mari ca să asigure un nivel de trai din ce în ce mai ridicat, ca şi posibilitatea economisirii unei părţi din ce în ce mai mari din ele şi de investire a acesteia, de transformare a ei în capital. Aşa s-a ajuns ca proprietarii marii majorităţi a coloşilor industriali, comerciali şi financiari ridicaţi în [I][COLOR=#b22222]“[U]lumea liberă[/U]”[/COLOR][/I] a secolului XX să fie milioanele de salariaţi şi nu cei câţiva milionari sau miliardari existenţi într-o ţară sau în alta. Aşa s-a ajuns la economiile democratice care funcţionează în ţările menţionate la începutul acestui articol. Evident, nu peste noapte, ci printr-un proces care durează de peste un secol şi care continuă.

[B]Prăbuşirea comunismului a creat condiţii ca ţările foste socialiste să treacă direct, într-o perioadă scurtă, de la economia comunistă, la o economie democratică, prin transformarea [COLOR=#b22222][I]proprietăţii[/I][/COLOR] [I][COLOR=#b22222]“comune”[/COLOR][/I], a tuturor cetăţenilor, asupra capitalului, [I][COLOR=#006400]în proprietate privată, tot a tuturor[/COLOR][/I], dar, de data aceasta, reală, nu pe hârtie[/B]. Din nefericire, în unele din aceste ţări, printre care şi România, guvernanţii post-comunişti şi-au înşelat concetăţenii, i-au deposedat pe aceştia de capitalul acumulat sub regimul comunist, şi-au însuşit capitalul, au construit o economie capitalistă oligarhică, aruncând popoarele acestor ţări, înapoi, în istorie, cu mai bine de un secol. [U][COLOR=#b22222]Economia capitalistă oligarhică este contrară naturii umane, ca şi forma ei superioară, comunismul[/COLOR][/U]. [B]Naţiunile care au fost obligate să schimbe jugul comunist cu cel oligarhic nu au altă alternativă decât să reia procesul de construire a economiei democratice[/B]. Apartenenţa la UE va ajuta, cu siguranţă, la scurtarea substanţială a acestui proces.

[Bursa, 21.08.2006]
***„_ “---”_“***

[B]Constantin Cojocaru : [I]SAPARD-UL ROMÂNESC[/I][/B]

Recent, domnul [COLOR=#000000][B]Gheorghe Flutur[/B][/COLOR],[B] ministrul Agriculturii[/B], ne-a anunţat că [B][COLOR=#b22222]a[/COLOR][/B] [I]“[U][COLOR=#b22222]stabilit cu Ministerul Finanţelor să se continue finanţarea pentru 1700 de proiecte, care au fost declarate eligibile în programul SAPARD, însă nu au mai putut fi finanţate din bani europeni[/COLOR][/U]”[/I]. Prin programul SAPARD, pe lângă proiecte de dezvoltare a infrastructurii rurale – drumuri, alimentări cu apă şi canalizări – au fost finanţate, în principal, investiţii în agricultură şi industria alimentară. Proiectele de investiţii declarate ca fiind eligibile au fost finanţate cu fonduri nerambursabile (gratuite) acordate de la bugetul Uniunii Europene şi de la bugetul de stat, [U][COLOR=#b22222]şi cu fonduri proprii ale beneficiarilor investiţiilor[/COLOR][/U]. Fondurile nerambursabile participă, de regulă, cu 50% din valoarea investiţiei, restul de 50% trebuind să fie acoperit din fonduri proprii. [B]Aici, în asigurarea finanţării cu fonduri proprii a 50% din valoarea proiectelor, s-a ridicat cea mai importantă piedică în accesarea de către micii agricultori români a fondurilor SAPARD[/B]. [B]Marea majoritate a agenţilor economici din agricultura românească[/B] – ca şi cei din celelalte ramuri şi sectoare ale economiei naţionale – [B]nu au banii necesari pentru finanţarea a 50% din valoarea proiectelor şi nici garanţiile cerute de bănci pentru obţinerea de credite[/B]. [B]Din această cauză, programul SAPARD nu a generat constituirea şi dezvoltarea unui număr important de întreprinderi mici şi mijlocii prospere în agricultură şi în industria alimentară românească.[/B] [B]Cea mai mare parte a fondurilor SAPARD a fost însuşită de câteva zeci de mari arendaşi şi investitori “strategici”. Banii europeni au intrat tot în buzunarul celor care s-au îmbogăţit prin participarea la ospăţul “privatizării”.[/B]

Pe parcursul derulării programului SAPARD, proces început în anul 2002, [B]s-a făcut mare tărăboi despre incapacitatea agenţilor noştri economici de a[/B] [COLOR=#b22222][I]“absorbi”[/I][/COLOR] [U][COLOR=#b22222][I]banii oferiţi în mod gratuit de UE[/I][/COLOR][/U]. Ba că s-a întârziat cu înfiinţarea Agenţiei SAPARD, ba că nu avem consultanţi, ba că agenţii economici nu au [I]“management”[/I] corespunzător. Iată că, la încheierea programului, se constată că românii şi-au făcut şi [I]“management”[/I] şi consultanţi şi au prezentat proiecte eligibile într-un număr aproape dublu faţă de cel cerut pentru absorbţia integrală a fondurilor puse la dispoziţie de UE. [B]Domnul ministru Flutur ne spune că mai sunt 1700 de proiecte eligibile [U][COLOR=#b22222]pentru care, însă, nu mai sunt fonduri UE[/COLOR][/U][/B]. Valoarea totală a acestor proiecte este de circa un miliard de euro, din care 50%,adică 500 de milioane de euro, ar urma să fie puse la dispoziţie, în mod gratuit, de către guvern, de la bugetul de stat. Rămâne, în continuare, nerezolvată problema restului de 50% din valoarea proiectelor care trebuie acoperită de către promotorii proiectelor. [B]Este cât se poate de lăudabilă hotărârea actualului ministru al agriculturii de a continua sprijinirea finanţării proiectelor de investiţii din agricultură şi industria alimentară, prin finanţarea gratuită de la bugetul de stat a unor astfel de proiecte, finanţare pentru care se şi propune denumirea de [/B][I][COLOR=#b22222][B]“SAPARD românesc”[/B][/COLOR][/I].

De mai mulţi ani, inclusiv în acest colţ de ziar, am propus instituirea unui astfel de [I][COLOR=#006400][B]“SAPARD românesc”[/B][/COLOR][/I], adică a unui program de finanţare gratuită a proiectelor de investiţii iniţiate de către agenţii economici cu capital privat românesc. [B]Am, însă, mai multe amendamente faţă de propunerea făcută de domnul ministru Flutur[/B].

În primul rând, cred că programul de finanţare gratuită trebuie să cuprindă toate ramurile economiei naţionale, nu numai agricultura şi industria alimentară. Naţiunea română nu poate fi condamnată să trăiască numai din agricultură şi industrie alimentară. Ea a dovedit că poate crea şi dezvolta o multitudine de industrii şi servicii. Şi-a câştigat dreptul de a investi şi în aceste domenii. [B]Este nevoie, în al doilea rând, ca SAPARD-ul românesc să finanţeze integral valoarea eligibilă a proiectului de investiţii, nu numai 50% din aceasta[/B]. Cu excepţia celor câteva sute de mii de [U][COLOR=#b22222][I]familii îmbogăţite prin “privatizare”[/I][/COLOR][/U], cele 6 milioane de familii de români nu au nici un fel de capital. Nu au bani să acopere 50% din valoarea investiţiilor şi nu au nici active cu care să garanteze eventualele credite luate de la bănci pentru acest scop. Aceasta deoarece guvernanţii români postdecembrişti şi-au deposedat concetăţenii de întregul capital acumulat din veniturile lor de-a lungul istoriei. [B]În loc să finanţăm, într-un an, 1700 de proiecte, cu 50% fonduri gratuite, mai bine finanţăm 850 de proiecte, cu 100% fonduri gratuite[/B]. Numai aşa, SAPARD-ul românesc va putea determina modernizarea economiei naţionale, crearea unei clase mijlocii numeroase şi înstărite, cu toate consecinţele pozitive care decurg de aici. În al treilea rând, [B]trebuie ca sursele constituirii fondului de finanţare a acestor investiţii să fie mult mai mari şi să fie clar definite şi delimitate de veniturile curente ale bugetului de stat. Ele ar trebui să provină, cu prioritate, din capitalul care a făcut obiectul “privatizărilor”[/B]. De exemplu, pe lângă încasările obţinute din “privatizări”, aici ar putea fi inclus şi un impozit progresiv pe terenuri şi construcţii. Realizarea unui astfel de program ar determina, pe termen mediu şi lung, înlocuirea actualei economii oligarhice, parazitare, cu o economie democratică, performantă şi competitivă, compatibilă cu economiile existente în ţările dezvoltate ale Europei şi ale lumii, ar putea produce schimbări fundamentale în toate componentele societăţii româneşti.

[Bursa, 28.08.2006]
***„_ “---”_“***


[B]Constantin Cojocaru : [I]DECONSPIRAREA [COLOR=#b22222]“REFORMEI”[/COLOR] POSTDECEMBRISTE[/I][/B]

Sunt câteva săptămâni bune de când [B]asistăm la spectacolul deconspirării informatorilor fostei[/B] [I][B][COLOR=#ff0000]“[/COLOR][/B][U][COLOR=#b22222]Securităţi[/COLOR][/U][COLOR=#ff0000][B]”[/B][/COLOR][/I], adică [B]demascarea celor care au pârât la serviciile secrete ale statului comunist[/B].

[COLOR=#000000][B]Mass-media româneşti[/B][/COLOR], [B]ca şi opinia publică[/B], se pare că au uitat şi de integrarea noastră în Uniunea Europeană, şi de corupţie, şi de nivelul batjocoritor al salariilor şi pensiilor românilor, şi de sutele de mii de copii abandonaţi în jungla tranziţiei de părinţii lor care au luat drumul pribegiei pentru a nu muri de foame, şi de milioanele de tineri români care nu mai au nici o şansă să se realizeze ca oameni în ţara în care s-au născut. Toată atenţia este concentrată asupra [I][COLOR=#ff0000]“[/COLOR][U][COLOR=#b22222]turnătorilor[/COLOR][/U][COLOR=#ff0000]”[/COLOR][/I]. [B]Întreaga naţie, mai exact ce a mai rămas acasă din ea[/B], este invitată să urmărească, zi de zi şi seară de seară, noi şi noi episoade al serialului multimedia [B]declanşat de hotărârea[/B] actualului [B]Consiliu Superior de Apărare a Ţării[/B], condus de preşedintele Traian Băsescu, de a [I]“[/I][U][I][COLOR=#b22222]desecretiza[/COLOR][/I][/U][I]”[/I] [U]unele dosare de informatori ai fostei Securităţi[/U]. [U]Este vorba de cei care i-au pârât pe străin[/U]i. [B]Puşi în faţa angajamentelor şi notelor informative, deconspiraţii îşi recunosc semnăturile[/B], [U][COLOR=#b22222]dar neagă cu vehemenţă că au făcut poliţie politică[/COLOR][/U] şi că au făcut rău concetăţenilor lor. [B]Corul aşa-zişilor reprezentanţi ai societăţii civile, condus de [I][COLOR=#b22222]“[U]dirijorul[/U]”[/COLOR][/I][/B] [B]Gabriel Liiceanu[/B], care, în ultimii 17 ani, nu a ridicat un deget împotriva procesului de distrugere şi jefuire a economiei româneşti de către guvernanţii postdecembrişti ai ţării, tună şi fulgeră, îşi exprimă dezgustul şi scârba, [B]cere punerea [I]“[U][COLOR=#b22222]lichelelor[/COLOR][/U]”[/I] informatoare [U][COLOR=#b22222]la stâlpul infamiei[/COLOR][/U][/B].

[B]Ceea ce mă intrigă pe mine, ca economist, şi mă determină să scriu aceste rânduri, este faptul că domnul Liiceanu, împreună cu întreaga sa echipă inchizitorială, nu sunt revoltaţi de starea actuală a naţiunii române[/B]. Ei nu sunt revoltaţi nici de ce au făcut Mona Muscă & co. înainte de 1989, nici de ce au făcut după 1989, ci numai pentru că [U][I][COLOR=#b22222]au “ascuns” activitatea lor[/COLOR][/I][/U] de [U][COLOR=#b22222]informatori ai “Securităţii[/COLOR][/U][COLOR=#b22222]”[/COLOR]. Dacă [B]Mona Muscă[/B] s-ar fi auto-deconspirat, ne [B]spune domnul Liiceanu[/B],[I] atunci [/I][U][COLOR=#b22222][I]s-ar fi urcat[/I][/COLOR][/U] [COLOR=#ff0000][I]“[/I][/COLOR][U][COLOR=#b22222][I]pe suprema treaptă de moralitate la care poate să acceadă un român: să spună de bunăvoie şi în gura mare că a fost turnător[/I][/COLOR][/U][COLOR=#ff0000][I]”[/I][/COLOR][COLOR=#b22222][I].[/I][/COLOR][B] Nu, domnule Liiceanu. Nu ai dreptate! [COLOR=#b22222]Ion Iliescu[/COLOR][/B] şi întreaga haită de activişti comunişti, aflaţi în imediata lui apropiere, în FSN, dar şi mai la distanţă, infiltraţi în celelalte partide, s-au deconspirat încă din 1989, [I][B]au spus “de bunăvoie şi în gura mare” că au fost nomenclaturişti de rang înalt ai partidului comunist[/B][/I]. Această auto-deconspirare nu i-a împiedicat să câştige toate alegerile postdecembriste, toate fraudate prin manipularea opiniei publice, nu i-a împiedicat să se îmbogăţească prin deposedarea cetăţenilor României de întreaga avuţie productivă acumulată de aceşti cetăţeni de-a lungul istoriei, prin aducerea la sapă de lemn a celor 6 milioane de familii de români care au refuzat să participe la ospăţul “reformei”, [U][COLOR=#b22222]al hoţiei legalizate[/COLOR][/U]. S-ar fi schimbat această stare de lucruri dacă Mona Muscă & co. s-ar fi auto-deconspirat în 1990? Nu. Categoric, nu! [B]Ce a determinat dezastrul economic, social şi spiritual al societăţii româneşti postdecembriste?[/B] Activitatea de informatoare desfăşurată de Mona Muscă înainte de 1989, ascunderea acestei activităţi, sau activitatea de parlamentară desfăşurată după 1989?

Este neîndoielnic faptul că fosta [I][COLOR=#b22222]“Securitate”[/COLOR][/I], inclusiv informatorii acesteia, [U][COLOR=#b22222][I]şi-a adus, din plin, “contribuţia” la lovitura de stat din decembrie 1989[/I][/COLOR][/U], [U][I]la “construcţia” statului român postdecembrist[/I][/U], [U][I]la realizarea “reformei” care ne-a adus în actuala prăpastie[/I][/U].[B] Va veni o vreme când vom putea calcula cu precizie această “contribuţie”[/B]. Până atunci, îmi permit să fac două precizări. În primul rând, [U]nu foştii securişti şi informatorii lor au deţinut ponderea principală în parlamentele şi guvernele României postdecembriste[/U], [U]ci nomenclaturiştii partidului comunist[/U]. În al doilea rând, actuala situaţie a naţiunii române nu a fost determinată de activitatea desfăşurată de nomenclaturişti şi securişti înainte de 1989, ci [B]de activitatea desfăşurată de aceste două haite după 1989[/B]. Să fiu bine înţeles! Ei au făcut rău şi înainte de 1989. Fără ei, România ar fi fost mult mai aproape de ţările avansate ale lumii. În ciuda faptului că i-a avut în cârcă, naţiunea română a mers, totuşi, înainte. [B][COLOR=#b22222]După 1989, când[/COLOR][/B] [U][COLOR=#b22222]ei au reuşit să ne fure capitalul naţional[/COLOR][/U], [COLOR=#006400][B]în loc să mergem înainte, am fost împinşi înapoi, cu mai bine de un secol[/B][/COLOR]. Dar nu datorită notelor informative date de Mona Muscă & co. în anii '70, ci [B]datorită “reformei”, adică legilor adoptate de parlamentele României postdecembriste[/B].

[B]Să nu ne facem iluzii![/B] [U]Deconspirarea informatorilor fostei[/U] [I][COLOR=#b22222]“Securităţi”[/COLOR][/I] nu ne va garanta ieşirea din mizeria materială şi spirituală în care ne aflăm. [COLOR=#000000]Nici aşa-zisa[/COLOR][COLOR=#b22222] [B]lustraţie[/B][/COLOR], [U]adică eliminarea din viaţa publică a foştilor nomenclaturişti şi securişti[/U]. Aceste acţiuni sunt necesare, dar nu şi suficiente. [B]Trebuie făcută şi deconspirarea crimelor prezentate naţiunii române sub numele de “reformă” şi de “privatizare”. Trebuie înlăturaţi din viaţa publică şi autorii acestor crime, indiferent de faptul că au fost sau nu nomenclaturişti sau securişti comunişti.[/B] De-abia după aceea ne vom afla la capătul tunelului, adică vom putea începe resurecţia economiei şi societăţii româneşti, adevărata noastră integrare europeană.

[Bursa, 11.09.2006]
***„_ “---”_“***


[B]Dr. Constantin COJOCARU : [I]VICECAMPIONI MONDIALI LA REFORME[/I][/B]

Recent a fost dat publicităţii un [B]studiu al Băncii Mondiale intitulat[/B] [COLOR=#b22222][I][B]“Doing business 2007 - How to reform”[/B][/I][/COLOR], în traducere [I][B]“Desfăşurarea activităţii economice 2007 - Cum să facem reforme”[/B][/I]. Studiul reprezintă o analiză a reglementărilor adoptate de diferite state ale lumii în domeniul economic, legi şi norme care afectează pozitiv, sau negativ, activitatea agenţilor economici. Experţii Băncii Mondiale elaborează în fiecare an o astfel de trecere în revistă a cadrului normativ în care se desfăşoară activitatea economică a lumii noastre. Studiul la care ne referim, deşi cuprinde în titlul său anul 2007, [U]analizează situaţia cadrului normativ la un anumit moment[/U], adică jumătatea anului 2006[U] şi modificările aduse acestui cadru normativ[/U] în cursul anului 2005 şi în prima jumătate a anului 2006. Autorii studiului au introdus anul 2007 în titlul lucrării lor, considerând că legile şi normele adoptate până la jumătatea anului 2006 îşi vor pune amprenta asupra activităţii economice desfăşurate în cursul celei de-a doua jumătăţi a anului în curs şi în anul următor acestuia.

[B]Mass-media româneasca[/B] au adus la cunoştinţa publicului concluziile studiului elaborat de experţii Băncii Mondiale [U][COLOR=#b22222]cu titluri dintre cele mai zgomotoase[/COLOR][/U], cum ar fi: [COLOR=#b22222][I]“vicecampioni mondiali la reforme”, “mediul de afaceri din România la cele mai înalte standarde” ş.a.m.d.[/I][/COLOR]

[B]Cred că este mai sănătos să fim ceva mai reţinuţi şi mai zgârciţi în formularea unor astfel de aprecieri. Iată de ce![/B] Autorii studiului împart multitudinea de reglementări referitoare la activitatea economică în 10 sectoare, sau domenii, după cum urmează: 1 - [B][I]înfiinţarea agenţilor economici[/I][/B]; 2 - [I][B]obţinerea de autorizaţii şi licenţe[/B][/I]; 3 - [I][B]angajarea de lucrători[/B][/I]; 4 - [I][B]înregistrarea drepturilor de proprietate[/B][/I]; 5 - [I][B]obţinerea de credite bancare[/B][/I]; 6 - [I][B]protejarea investitorilor[/B][/I]; 7 - [I][B]plata de taxe şi impozite[/B][/I]; 8 - [I][B]efectuarea de operaţiuni de comerţ exterior[/B][/I]; 9 - [I][B]impunerea respectării clauzelor contractuale[/B][/I]; 10 - [I][B]desfiinţarea agenţilor economici [/B]([B]instituţia falimentului[/B])[/I]. [U]Pentru fiecare din cele 10 domenii, experţii Băncii Mondiale au constituit baze de date care le permit să calculeze indicatori care măsoară [/U][/FONT][/SIZE][U][SIZE=3][FONT=arial]“[/FONT][/SIZE][/U][SIZE=3][FONT=arial][U]calitatea” reglementărilor din domeniul respectiv[/U], cum ar fi: numărul de zile necesar pentru înfiinţarea unui agent economic (societate comercială), cheltuielile ce trebuie efectuate pentru înfiinţarea agentului economic, ş.a.m.d. [U]Prin însumarea valorii indicatorilor calculaţi pentru toate cele 10 domenii de reglementări se stabileşte “valoarea” indicatorului calităţii cadrului normativ în care se desfăşoară activitatea economică[/U] în fiecare din cele 175 de state ale lumii cuprinse în studiu. În clasamentul construit pe baza valorii acestui indicator, la jumătatea anului 2006, România ocupa locul 49 (din totalul de 175). Erau înaintea României ţări ca Georgia (locul 37), Namibia (42), Mongolia (45), Kuweit (46), sau Botswana (48). Erau după România ţări ca Slovenia (61), Ungaria (66), Polonia (75), Italia(82), China (93), India(143).

[B]Aceste cifre[/B], respectiv, clasamentul întocmit de experţii Băncii Mondiale, [B]trebuie privite cu toată circumspecţia[/B]. Este greu să acceptăm că în Namibia, ori în Botswana, calitatea cadrului normativ în care se desfăşoară activitatea agenţilor economici este superioară celei din ţări ca Italia, sau Polonia, sau China, sau India. De altfel, chiar autorii studiului atrag atenţia că [U]există cel puţin alte 5 domenii de reglementări pe care nu le-au luat în considerare până în prezent[/U]. Ele vor fi abordate şi luate în calcul în ediţiile viitoare ale studiului. Aceste domenii ar fi următoarele: 1 - serviciile de infrastructură; 2 - apărarea proprietăţii împotriva furtului; 3 - transparenţa achiziţiilor publice; 4 - condiţiile macroeconomice; 5- autoritatea instituţiilor. [B]Calcularea corectă a impactului negativ pe care îl au reglementările în domeniul apărării proprietăţii, al achiziţiilor publice, al condiţiilor macroeconomice (inflaţia, povara datoriei externe,etc.), al autorităţii instituţiilor statului ar fi aşezat România mult mai spre coada clasamentului[/B] celor 175 de state luate în studiu. Clasamentul “reformatorilor” a fost construit prin luarea în considerare a numărului de domenii în care s-au făcut îmbunătăţiri în perioada 1 ianuarie 2005 - 30 aprilie 2006 (România şi Georgia au îmbunătăţit reglementările în 6 din cele 10 domenii, alte ţări în numai patru, sau trei domenii) şi prin îmbunătăţirea locului ocupat de state în clasamentul general faţă de cel avut în studiul anterior (Georgia a urcat 75 de locuri, de pa locul 112 pe locul 37; România a urcat 22 de locuri, de pe locul 71 pe locul 49). De aici titlurile de “campioni" şi “vicecampioni la reforme", cu care mass-media din România au gratulat cele două state.

[B]Nu pot să închei înainte de a menţiona două întâmplări care ar trebui să ne îndemne la şi mai multă prudenţă în citirea clasamentelor experţilor Băncii Mondiale[/B]. [B][COLOR=#000000]La numai câteva zile de la publicarea acestor clasamente, agenţiile de ştiri ne-au adus la cunoştinţă că[/COLOR][/B][COLOR=#b22222] [U]preşedintele Georgiei şi-a asmuţit justiţia sa “reformatoare” într-o razie în care au fost arestaţi toţi şefii partidelor politice din opoziţie[/U][/COLOR]. Aceleaşi agenţii de ştiri ne-au prezentat şi [B][I]raportul Economic Freedom of the World[/I][/B] (Libertatea Economică în Lume), realizat de faimosul Fraser Institute. Conform datelor furnizate de acest raport, din punct de vedere al libertăţilor economice, în anul 1985, România s-ar fi aflat pe locul 79, a coborât pe locul 84, în anul 1990, şi pe locul 95, în anul 2004!

[B]Iată de ce este bine să fim prudenţi şi să avem mei multe surse de informaţie[/B], atunci când discutăm despre “campionii reformelor”!

[Bursa-18.09.2006]
***„_ “---”_“***


[B]Dr. Constantin COJOCARU : [I]MUNCĂ ŞI CAPITAL[/I][/B]
[COLOR=#006400][B]
Realităţile reprezentate de cei doi termeni din titlul acestui articol constituie pilonii fundamentali ai economiei moderne[/B][/COLOR]. [B]Studiind atitudinea faţă de aceşti termeni a [COLOR=#b22222]“formatorilor” de opinii şi politici economice[/COLOR], vom putea să înţelegem mai bine atât drumul parcurs de economia românească în ultimii 17 ani, cât şi adevăratele probleme cu care urmează să se confrunte această economie în procesul integrării ei în economia europeană. [/B]Unul dintre [I][COLOR=#b22222]“formatorii”[/COLOR][/I] de opinie, domnul [B]Adrian Vasilescu[/B], [U]consilier al guvernatorului Băncii Naţionale a României[/U], [B][COLOR=#000000][I]scria, recent, că[/I][/COLOR][/B][COLOR=#b22222][I] [B]“munca în sine nu are valoare”[/B][/I][/COLOR]. [B]Ca să ne arate că ne-a pus în faţa adevărului absolut, domnul Vasilescu ne invită să răspundem la întrebarea[/B]: [COLOR=#000000][B][I]“Cui i-ar folosi câţiva munţi de produse, rod al unei munci îndârjite, dacă aceste produse nu-şi găsesc, pe piaţă, nevoi certe şi preţuri bune?”[/I][/B]. [/COLOR]

[B]Sigur, pentru cei cărora le plac mai mult cuvintele decât realităţile, întrebarea domnului consilier are un singur răspuns: nimănui[/B]. În realitate, oamenii nu muncesc de dragul muncii, nu produc de dragul producţiei. Prin muncă, oamenii realizează produse de care au nevoie, pe care doresc să le consume, direct, sau pe care doresc să le vândă, pentru a încasa bani cu care să cumpere produse pe care să le consume, ş.a.m.d. Pe piaţă, [U]prin mecanismul legii cererii şi ofertei, produsele realizate cu aceeaşi cantitate de muncă pot avea preţuri diferite şi, deci, valori diferite[/U].[B] Asta nu înseamnă că munca nu are valoare, ci numai că aceeaşi cantitate de muncă poate avea valori diferite. Atât.[/B] [B]La fel stau lucrurile şi cu capitalurile. Cui i-ar folosi câteva camioane pline cu dolari, parcate în curtea Băncii Naţionale a României? Ar produce acei bani vreo valoare, zăcând în camioane sigilate?[/B] [U][COLOR=#b22222]Evident, nu ar produce nici o valoare.[/COLOR][/U] La fel cum nu ar produce nici o valoare Combinatul Siderurgic de la Galaţi, atâta timp cât porţile lui ar fi sigilate şi utilajele şi echipamentele n-ar fi puse în mişcare de către muncitori.

Mai mult chiar. [COLOR=#006400][B]Munca poate, singură, fără prezenţa capitalului, să producă valoare[/B][/COLOR]. Exemplu: un individ culege fructe din pădure pe care le vinde le piaţă, încasând o sumă de bani, o valoare. [B]Capitalul singur, fără prezenţa muncii, nu poate produce nici un “gram” de valoare[/B]. [B]În plus, nu există capital real - construcţii, echipamente, utilaje, etc. - la realizarea căruia să nu fi participat munca[/B]. [COLOR=#b22222][B]În ştiinţa economică, dilema oului şi a găinii a fost demult şi definitiv rezolvată în favoarea găinii, a muncii[/B][/COLOR]. [B]În ştiinţa economică, nu însă şi în politica economică românească postdecembristă.[/B] [B]Aici, munca a fost devalorizată, dispreţuită şi batjocorită, în asemenea hal, încât cea mai mare parte a forţei de muncă a fost trimisă la pensie sau aruncată peste graniţe.[/B]

În schimb, [B]a fost ridicat în slăvi[/B], fiind prezentat ca înger salvator al naţiunii, [U][COLOR=#b22222]capitalul bănesc[/COLOR][/U], dar numai cel de altă naţionalitate decât cea românească. “Infuzia” de capital bănesc străin a devenit obsesia politicii economice româneşti. Formatorii de opinie în domeniu au stabilit, mai întâi, că tot capitalul real românesc acumulat până în 1989 - construcţii, uzine, fabrici, utilaje, echipamente, etc. - reprezintă [COLOR=#b22222][I]“mormane de fiare vechi”[/I][/COLOR], care nu pot fi [COLOR=#b22222][I]“revitalizate”[/I][/COLOR] decât printr-o masivă [I][COLOR=#b22222]“infuzie”[/COLOR][/I] de capital bănesc străin. La început, românilor li s-a spus că, [U][COLOR=#b22222]prin această “infuzie”[/COLOR][/U], fabricile vor fi modernizate şi retehnologizate, adică va creşte valoarea capitalului real utilizat în România. Până la urmă, infimele sume băneşti încasate de statul român prin înstrăinarea capitalului real au fost cheltuite pentru plata salariilor şi dobânzilor. [COLOR=#b22222]“[/COLOR][U][COLOR=#b22222]Infuzia" de capital bănesc străin s-a metamorfozat în fond de consum, evaporându-se complet[/COLOR][/U]. După ce au fost vândute pe nimic, cele mai multe [I]“mormane de fiare vechi"[/I] au devenit foarte profitabile pentru noii lor proprietari. Altele, în loc să fie modernizate şi retehnologizate, au fost demolate şi vândute ca fier vechi şi materiale de construcţie.

[B][COLOR=#006400]Devalorizarea şi dispreţuirea muncii s-a răzbunat[/COLOR] în pierderea capitalului, prin distrugere şi înstrăinare.[/B] [B][COLOR=#006400]Sinteza celor două procese[/COLOR][/B]: [COLOR=#b22222][B]aruncarea naţiunii române în prăpastia sărăciei[/B][/COLOR]. O naţiune care se pregăteşte să intre în hora surorilor ei europene [U][COLOR=#b22222]după ce a fost adusă în situaţia de a avea[/COLOR][/U]: [B]6 milioane de pensionari; 4 milioane de salariaţi; 3 milioane de dezrădăcinaţi[/B]; [B]o datorie externă[/B] [U]de aproape[/U] [U][COLOR=#b22222]30 miliarde de euro[/COLOR][/U]; [U][COLOR=#b22222]80% din capitalul naţional trecut în proprietatea străinilor[/COLOR][/U]; corespunzător, [U][COLOR=#b22222]80% din PIB-ul anual transformat în profit pentru noii proprietari ai capitalului[/COLOR][/U]; [I][B]88% din tânăra generaţie gata să-şi părăsească ţara[/B][/I] [I][B]în cătarea unui loc mai propice pentru viaţa lor pământească[/B][/I].

[Bursa-25.09.2006]
***„_ “---”_“***


[B]Dr. Constantin COJOCARU : [I]CALIFICATIVE ÎNŞELĂTOARE[/I][/B]

[B]Într-un articol publicat, recent, şi intitulat[/B] [I]«[COLOR=#b22222][B]România a intrat în clasa [/B][/COLOR][COLOR=#000000][B]“[/B][/COLOR][COLOR=#ff0000][B]A[/B][/COLOR][COLOR=#000000][B]”[/B][/COLOR][COLOR=#b22222][B] - începe post-tranziţia[/B][/COLOR]», domnul [B]Varujan Vosganian[/B], [B]preşedintele Comisiei de Buget-Finanţe a Senatului României[/B], [COLOR=#b22222][B]ne anunţă, triumfător[/B][/COLOR], [B]că agenţia Fitch Ratings apreciază că economia românească a devenit mai puţin riscantă pentru investitori, motiv pentru care ne-a săltat în clasament, de la calificativul [COLOR=#b22222]“BBB”[/COLOR][/B] la cel de [COLOR=#ff0000][B]“A[/B][/COLOR] [B]minus[COLOR=#ff0000]”[/COLOR][/B].[/I] Agenţia Fitch Rating acordă economiilor naţionale de pe planetă note de la “[B]D[/B]” (nu de la “[B]C[/B]”, cum, eronat, spune domnul senator în articolul menţionat), care desemnează gradul cel mai mare de risc, pentru ţări destabilizate, aflate în conflict armat sau război civil, până la [COLOR=#b22222][I][B]calificativul AAA[/B][/I][/COLOR] - gradul cel mai mic de risc, în această categorie intrând, de regulă, economii naţionale ca cele din SUA, Marea Britanie, Germania, Canada, Elveţia, etc. Între cele două extreme există mai multe trepte - [I][B]“DD”[/B][/I], [I][B]“DDD”, “C”, “CC”, “CCC”, “B”, “BB”, “BBB”, “A”,“AA”[/B][/I] - fiecare cu subtreptele “minus” şi “plus”.[B] Domnul Vosganian este aşa de impresionat de calificativul acordat[/B] de agenţia Fitch, [B]încât îşi încheie articolul scriind că[/B] [B]intrarea noastră în clasa “A” ne arată că[/B], în România, [B][COLOR=#b22222][I]“cel puţin în ceea ce priveşte dimensiunea economică, tranziţia s-a încheiat”.[/I][/COLOR][/B]

Aş vrea să-l temperez puţin pe domnul preşedinte al comisiei senatoriale, amintindu-i că şeful său, [B]domnul Călin Popescu Tăriceanu, a stabilit că, în România, tranziţia s-a încheiat acum aproape doi ani, odată cu investirea domniei sale în funcţia de prim-ministru. În toate “dimensiunile”, nu numai în cea “economică”.[/B] [U][COLOR=#b22222]A se revedea discursul rostit cu acea ocazie de domnul Tăriceanu[/COLOR][/U]. Un al doilea motiv de temperare a reacţiilor noastre în faţa clasamentelor agenţiei Fitch poate fi şi acela că, în prima jumătate a deceniului trecut, economiile naţionale ale [B][I]“tigrilor asiatici”[/I][/B] intraseră, de mult, în clasa [B]“A”[/B] a acestor clasamente. Ceea ce nu le-a ferit de criza financiară care s-a abătut asupra lor în a doua jumătate a acelui deceniu. Ungaria a intrat în clasa [B]“A”[/B] încă din anul 2001. Ceea ce nu a împiedicat-o să ajungă la o datorie externă de aproape 70 de miliarde de euro şi la criza în care se află acum.

[B]Urmăresc, de mulţi ani, clasamentele întocmite de agenţia Fitch Ratings, ca şi cele elaborate de multe alte agenţii de specialitate în domeniu.[/B] Aceste clasamente sunt interesante şi utile. Atât pentru investitori, cât şi pentru analişti. Ele sunt foarte utile pentru investitorii şi analiştii prudenţi şi dăunătoare pentru neavizaţi. Utilitatea calificativelor acordate de Fitch Ratings este limitată atât de competenţa specialiştilor agenţiei, cât şi de calitatea informaţiilor pe care aceşti specialişti le primesc de la diferite state ale lumii. Personal, [B]citesc cu multă circumspecţie astfel de clasamente, mai ales când se referă la economiile fostelor state comuniste[/B]. După opinia mea, [B][COLOR=#b22222]specialiştii de la Fitch Ratings subestimează două particularităţi fundamentale ale multora dintre economiile acestor ţări[/COLOR][/B]:- [I][B]caracterul oligarhic al proprietăţii asupra capitalului, rezultat din aşa-zisa privatizare post-comunistă, şi gradul înalt de dependenţă al acestor economii faţă de capitalul străin speculativ. [/B][/I][B]Mai devreme sau mai târziu, aceste particularităţi vor determina apariţia de crize financiare, cu grave consecinţe sociale.[/B]


[B]În cazul României, de exemplu, specialiştii de la Fitch Ratings, ne spune domnul senator Vosganian, ne-au acordat [U]calificativul de[/U] [/B][/FONT][/SIZE][B][SIZE=3][FONT=arial][COLOR=#000000]“[/COLOR][COLOR=#ff0000]A[/COLOR][COLOR=#000000]”[/COLOR][/FONT][/SIZE][/B][SIZE=3][FONT=arial][B], ca urmare a luării în considerare a următorilor trei factori[/B]:
1 - [B][I]creşterea economică din ultimii ani, într-un ritm mediu anual de 5,7%, în perioada 2001-2005[/I][/B];
2 - [I][B]volumul masiv de investiţii străine directe, care, în aceeaşi perioadă, ar fi fost de 4,7% din PIB[/B][/I];
3 - [I][B]gradul de îndatorare relativ redus, sub 20% din PIB, la sfârşitul anului 2005[/B][/I].

[B]La o privire mai atentă, observăm că toate cele 3 cifre menţionate de domnul senator sunt aşezate pe o temelie de ... nisip[/B].[B][COLOR=#b22222] Creşterea anuală medie de 5,7% vine după ce, în 1999, coborâsem la nivelul anului 1980[/COLOR][/B]. [B]Când copilului îi creşte al doilea dinte, spunem că numărul dinţilor a crescut într-un ritm de 100%.[/B] Mai departe: [COLOR=#b22222][B]creşterea PIB-ului s-a realizat prin creşterea datoriei externe[/B][/COLOR]. În perioada 2001-2005, valoarea medie anuală a serviciului datoriei externe - ratele de rambursare a datoriei plus dobânda aferentă - a fost aproape egală cu creşterea anuală a PIB-ului. [B]Ce am creat în plus, am dat la străini[/B].

[B]Investiţiile străine directe sunt... pe hârtie. În baza unei prevederi legale aberante, sunt înregistrate ca investiţii străine directe toate tranzacţiile prin care străinii cumpără capital financiar (acţiuni) de la statul român[/B]. În urma acestor tranzacţii, valoarea capitalului real (investiţii directe) nu creşte cu nici un cent. [U][COLOR=#b22222]Interesant de remarcat este faptul că acţiunile cumpărate de aceiaşi străini de la persoane fizice şi juridice private române nu sunt considerate investiţii străine directe, ci investiţii speculative[/COLOR][/U]. Între timp, datoria noastră externă, publică şi privată, a ajuns la aproape 30 de miliarde de euro, iar deficitul contului curent la o valoare de 5 miliarde de euro. [B]Ne apropiem cu mare viteză de momentul în care vom produce mai mult pentru a acoperi serviciul datoriei externe decât pentru propriile noastre nevoi de consum şi investiţii[/B]. Ori, este foarte posibil ca, chiar mai devreme, atraşi de diverse alte oportunităţi, străinii să-şi retragă banii investiţi în valori mobiliare şi imobiliare, cursul de schimb şi preţurile să o ia razna, iar salariile şi pensiile să se înjumătăţească, din nou. Cum s-a mai întâmplat. Şi în America Latină. Şi în Asia de Sud-Est.

[Bursa, 02.10.2006]
***„_ “---”_“***


[B]Dr. Constantin COJOCARU : [I]COSTUL UNIRII[/I][/B]

[B]Un profesor de contabilitate de la Universitatea din Chicago mi-a spus, într-o zi[/B]: [I][B]“Mulţi oameni cred că rezultatele muncii unui contabil se bazează 100% pe cifre. Greşesc. Rezultatele muncii unui adevărat contabil se bazează 5% pe cifre şi [COLOR=#006400]95% pe ideile sale.[/COLOR]”[/B][/I]

[B]Au trecut ani buni ca să înţeleg cât de mare dreptate avea profesorul american. Mi-am amintit de el, recent, citind dezbaterea iniţiată de ziarul[/B] [I][B]“Cotidianul”[/B][/I] - [B]deschisă cu studiul intitulat [/B][COLOR=#b22222][I][B]“Câţi bani ne-ar costa unirea cu Basarabia?”[/B][/I][/COLOR]. Rezultatul cifric final al studiului este acela că unirea cu Basarabia, în primii 5 ani de la “fuzionare”, [U][COLOR=#b22222]ne-ar costa, nici mai mult, nici mai puţin decât 35,47 miliarde de euro[/COLOR][/U], adică jumătate din PIB-ul pe care l-a creat România în anul 2005. [U][COLOR=#b22222]O cifră care sperie[/COLOR][/U]. [B]Deşi calculele prin care s-a ajuns la acest rezultat par a fi aritmetic exacte, rezultatul lor este total eronat, în ciuda faptului că şi “cifrele” introduse în calcul par a fi exacte[/B]. [COLOR=#006400][B]Eroarea îşi are originea în ideile greşite care stau la baza întregii construcţii[/B][/COLOR].

[B]Să mă explic.[/B] [B]Cele 35,47 miliarde de euro se compun din[/B]: - 836 milioane de euro - cheltuieli de suveranitate; - 30,0 miliarde de euro - cheltuieli de convergenţă economică; - 4,634 miliarde de euro - cheltuieli de compatibilizare.

[B]Să luăm fiecare capitol în parte[/B]. [I][B]Cheltuielile de “suveranitate”[/B][/I], în sumă de 836 milioane de euro, s-ar compune din: - 532 milioane de euro - actuala datorie externă a Republicii Moldova; - 298 milioane de euro - securizarea frontierelor; - 6 milioane de euro - înlocuirea leului moldovenesc cu cel românesc. Dacă ţinem seama că datoria externă a României este de 29 de miliarde de euro, rezultă că adăugarea celor 532 de milioane de euro ale Basarabiei [B]ar determina nu o creştere, ci o reducere a datoriei externe pe cap de român[/B]. Acum, românii au o datorie de 1343 euro/ cap de locuitor (29.000 : 21,6). După unire, ei ar avea 1143 euro/ cap de locuitor (29.000+532) : (21,6+4,22). Numai în luna august, 2006, în România,[U][COLOR=#b22222] BNR a sporit masa monetară cu 2,9%[/COLOR][/U], ceea ce, în valoare absolută, înseamnă 238 milioane de euro. [B]Or[/B], [U][COLOR=#b22222]asta înseamnă inflaţie[/COLOR][/U]. N-ar fi decât spre binele nostru, al tuturor, dacă din aceşti bani, echivalentul a 6 milioane de euro ar fi folosiţi pentru înlocuirea leului moldovenesc cu cel românesc. În ceea ce piveşte cheltuielile de securizare a frontierelor, în sumă de 298 milioane de euro, este uşor de observat că lungimea graniţei de est a României după unire ar fi cam tot cât este şi acum. Oricum, rămân destui bani disponibili de la reducerea masei monetare, adică a principalei surse a inflaţiei. [B]Iată, deci, că, la capitolul cheltuieli de suveranitate, “nota de plată” se reduce la zero[/B].
[B]
Capitolul următor, cheltuieli de convergenţă economică[/B], de 30 de miliarde de euro, s-ar compune din: -[I][B] investiţii directe[/B][/I] - 12 miliarde de euro ; - [I][B]cheltuieli bugetare[/B][/I] - 18 miliarde de euro. [B]Cum ajung[/B] [I][COLOR=#b22222][B]“cotidienii”[/B][/COLOR][/I] [B]noştri la aceste cifre?[/B] Foarte simplu. [B]Îl iau ca “punct de spijin”[/B] pe domnul [B][COLOR=#b22222]profesor Daniel Dăianu[/COLOR][/B] [B]care le-a spus că în economia modernă, în medie, trei unităţi de capital produc, anual, o unitate de PIB. [/B]Pentru ca PIB-ul pe cap de locuitor al Republicii Moldova să ajungă la cel al României, ar trebui ca valoarea PIB-ului total al Basarabiei să crească cu 4 milarde de euro, deci şi valoarea capitalului utilizat pe teritoriul basarabean ar trebui să crească cu 12 miliarde de euro. [COLOR=#006400][B]Aici, analiştii noştri fac o gravă eroare de concepţie[/B][/COLOR]. [B]Investiţiile nu sunt costuri, tot aşa cum vara nu-i ca iarna[/B]. [U][COLOR=#b22222]Noţiunea de cost defineşte renunţarea la o sumă de bani în schimbul unui bun, sau serviciu.[/COLOR][/U] [B][COLOR=#b22222][I]Pentru a putea vorbi de costuri, ar trebui ca cineva - statul român, cetăţenii României - să renunţe la cele 12 miliarde de euro, adică să le plătească cuiva - românilor din Basarabia, Ucrainei, Rusiei, ONU, etc. - în schimbul unirii Basarabiei cu România[/I][/COLOR][/B]. [B]Or, nu despre asta este vorba[/B]. [B]Cele 12 miliarde de euro reprezintă capital bănesc privat - care ar putea să provină de la statul român, de la cetăţenii României, ai Europei, ai lumii - care trebuie “investit”, adică transformat în capital real - uzine, fabrici, etc. - cu care să fie produse cele 4 miliarde de PIB. Cele 12 miliarde de euro capital real rămân tot în proprietatea celui care a avut capitalul bănesc de 12 miliarde. Acest proprietar nu suportă nici un “cost”, nu renunţă la nimic.[/B] [B]Îşi schimbă numai forma de existenţă a capitalului aflat în proprietatea sa[/B]. [B]Tăiem, deci, de pe “[U][COLOR=#b22222]nota de plată” a unirii[/COLOR][/U] şi aceste 12 miliarde de euro. [/B]

[B]Următorul subcapitol este intitulat[/B] [I][B]“[COLOR=#b22222]cheltuieli de convergenţă bugetară[/COLOR]”[/B][/I] şi se ridică la suma de 18 miliarde de euro. S-a ajuns aici pornindu-se de la nivelul actual al cheltuielilor bugetare pe cap de locuitor în România şi Republica Moldova. În dreapta Prutului, aceste cheltuieli sunt egale cu suma de 972 de euro, iar în partea stângă ele sunt de 118 euro. [B]Aici[/B], [I][B]“[COLOR=#b22222]cotidienii[/COLOR]” introduc o “[COLOR=#ff0000]şopârlă[/COLOR]”[/B][/I]. Pentru acoperirea diferenţei dintre 972 şi 118, deci pentru a aduce nivelul cheltuielilor bugetare ale basarabenilor la nivelul celor din România, ar trebui ca statul român, sau cetăţenii acestui stat, să scoată din pungă 3,58 miliarde de euro anual, sau [COLOR=#b22222][B]18 miliarde de euro în cei cinci ani, cât ar dura “procesul de unificare”[/B][/COLOR]. Se pare că [U][COLOR=#b22222]atunci când au făcut calculul pentru acest subcapitol, analiştii noştri au fost loviţi de o puternică amnezie[/COLOR][/U]. [B]Păi, dacă domnul Dăianu are dreptate - şi eu spun că are[/B] - [B]atunci când afirmă că trei unităţi de capital produc, anual, o unitate de PIB, atunci rezultă că cele 12 miliarde de euro de la subcapitolul precedent produc, anual, suplimentar, un PIB de 4 miliarde de euro, deci 20 de miliarde, în cei 5 ani ai “procesului de unificare”[/B]. [B]Suficient, după ce scădem profitul, pentru egalizarea veniturilor şi cheltuielilor bugetare ale Basarabiei şi României. [/B][B]Tăiem şi aceste 18 miliarde de euro. [/B]

[B]Mai rămâne capitolul al treilea, intitulat cheltuieli de compatibilizare[/B], în valoare totală de 4,634 miliarde de euro, în care sunt incluse: - 2,58 miliarde de euro, necesare pentru schimbarea ecartamentului de cale ferată din Basarabia; - 2,0 miliarde de euro pentru construcţia unei centrale electrice şi 54 de milioane de euro pentru aducerea gradului de dotare cu calculatoare a românilor din Basarabia la nivelul celor din România. Se observă, cu uşurinţă, că toate aceste cheltuieli de compatibilizare nu sunt costuri, ci investiţii, ca şi cele de la capitalul anterior.

[B][COLOR=#006400]Concluzia este clară: unirea Basarabiei cu România nu “costă" nimic[/COLOR]. În locul “costului", care nu există, pe “nota de plată" a unirii trebuie înscris, cu litere de aur, sentimentul de imensă bucurie pe care acest eveniment l-ar putea provoca în sufletele milioanelor de români din dreapta şi din stânga Prutului, ca şi avantajele care ar rezulta din existenţa unui stat român puternic[/B] [B]la graniţa de est a Uniunii Europene[/B].

[Bursa, 09.10.2006]
***„_ “---”_“***


[B]Dr. Constantin COJOCARU : [I]DESPĂGUBIRI FĂRĂ DISCRIMINĂRI[/I][/B]

[B][COLOR=#b22222]Mass-media româneşti[/COLOR] s-au întrecut în a aduce la cunoştinţa clienţilor lor vestea că moştenitorii a doi dintre marii capitalişti ai României antebelice au fost despăgubiţi de statul român postdecembrist pentru capitalurile de care cei în cauză fuseseră deposedaţi de statul român condus de comunişti. [/B]Este vorba de [B]Nicolae Malaxa[/B] şi [B]Max Auschnit[/B], proprietari, printre altele, ai cunoscutelor întreprinderi bucureştene[I][B] “23 August”[/B][/I], rebotezată [I][B]“FAUR S.A.”[/B][/I] şi [I][B]“Republica”[/B][/I], precum şi [I][B]Combinatul Siderurgic Reşiţa[/B][/I]. Am aflat, astfel, că moştenitorii lui Malaxa au primit despăgubiri în valoare de 308,6 milioane de euro, iar cei ai lui Auschnit de 10,5 milioane de euro. [B]Deocamdată, deoarece cererile de despăgubire sunt mult mai mari.[/B]

[B]Despăgubirile s-au acordat în conformitate cu prevederile[/B] [B][COLOR=#b22222]Legii nr. 247/2005[/COLOR][/B].[B] Prin această lege a fost creat[/B] [B][I][COLOR=#b22222]“Fondul Proprietatea”[/COLOR][/I][/B], [COLOR=#000000][B]o societate de investiţii, al cărei capital este constituit din acţiuni la societăţile comerciale create prin legea 15/1990 - din fostele întreprinderi socialiste de stat[/B][/COLOR]. [B]Cei ale căror capitaluri, sau alte bunuri, au fost naţionalizate de statul comunist şi, din diverse motive, nu mai pot primi acele bunuri în natură, primesc [I][COLOR=#b22222]“titluri de despăgubire”[/COLOR][/I], care urmează a fi schimbate pe [I][COLOR=#b22222]“acţiuni”[/COLOR][/I] emise de Fond.[/B]

Sincer, mă aşteptam ca evenimentul la care mă refer să genereze o avalanşă de intervenţii din partea politicienilor, analiştilor şi comentatorilor noştri. Din păcate, în afară de ştiri şi câteva interviuri, n-am putut remarca decât două luări de poziţie mai de substanţă. Este vorba de articolul [I][B]“[COLOR=#b22222]AVAS, la puşcărie![/COLOR]” [/B][/I][[B]Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului[/B] ([COLOR=#b22222]AVAS[/COLOR])] [B]publicat de ziarul Bursa[/B], în ediţia sa din 6 octombrie a.c. şi de editorialul [COLOR=#b22222][I][B]“Paradoxurile retrocedării”[/B][/I][/COLOR] [B]semnat de Ion Cristoiu[/B] în ediţia din 4 octombrie a.c. a cotidianului [I][B]“Jurnalul Naţional”[/B][/I]. Specialiştii de la [B][I]“Bursa”[/I][/B] constată, şocaţi, că în anii 2003 şi 2004, [I][U][COLOR=#b22222]statul român, prin AVAS, a “privatizat[/COLOR][/U][COLOR=#b22222]”[/COLOR][/I], adică [B][I]a vândut cele trei mari uzine contra sumei de ... 2,3 milioane de euro[/I][/B]. Acum, în anul 2006, [COLOR=#b22222][U][I]tot statul român, tot prin AVAS, acordă despăgubiri moştenitorilor lui Malaxa şi Auschnit, tot pentru cele trei uzine, în valoare de 319 milioane de euro[/I][/U][/COLOR]. [B]Negăsind nici o altă explicaţie logică pentru uriaşa diferenţă dintre cele două sume, cei doi semnatari ai articolului din „Bursa” ajung la concluzia că nu rămâne în picioare decât ... şpaga, motiv pentru care cer aplicarea sentinţei din titlul articolului lor[/B]: [I][COLOR=#b22222][B]AVAS, la puşcărie![/B][/COLOR][/I]

[B]Sentinţă cu care nu pot fi decât de acord. Cu două precizări, sau adăugiri.[/B] În primul rând, trebuie subliniat faptul că suma de 319 milioane de euro pretinsă de moştenitorii foştilor proprietari se referă la valoarea pe care cele trei uzine o aveau în anul 1948, la data raptului comunist, când capitalul în cauză a fost trecut, samavolnic, din proprietatea privată a familiilor Malaxa şi Auschnit în [I]“[U][COLOR=#b22222]proprietatea comună[/COLOR][/U]”[/I] a cetăţenilor României. [U][COLOR=#b22222]Pe hârtie[/COLOR][/U]. În realitate, drepturile de proprietate n-au fost exercitate de cetăţenii României, ci de clica de nomenclaturişti comunişti instalată la conducerea statului român de tancurile sovietice. În anul 1990, [U][COLOR=#b22222]la data raptului postdecembrist[/COLOR][/U], [B]când capitalul celor trei uzine a fost trecut din proprietatea comună a cetăţenilor României, în proprietatea privată a statului român, valoarea acestui capital era de peste un miliard de euro[/B]. [COLOR=#006400][B]Diferenţa provine din veniturile create de cele şase milioane de familii de români în perioada 1948-1989, investite în cele trei uzine.[/B][/COLOR]

[B]Paguba nu este de numai 316,8 milioane de euro, ci mult mai mare.[/B] [B]La nivelul întregii economii naţionale, paguba, adică raportul între valoarea capitalului naţional “privatizat” prin legea 15/1990 şi preţul la care acest capital a fost vândut este uriaşă[/B]. [U][COLOR=#b22222]Am dat peste 400 de miliarde de euro şi am luat 14 miliarde[/COLOR][/U]. [COLOR=#006400][B]Datele se găsesc în Anuarele Statistice ale României şi în rapoartele ARIS[/B][/COLOR].

[B]În al doilea rând, vom trăi şi vom vedea[/B]... [B]că[/B] [U][COLOR=#b22222]AVAS-ul, cu sau fără şpagă, a acţionat conform legii[/COLOR][/U]. Şi atunci când a evaluat despăgubirile, şi atunci când a stabilit valoarea “de piaţă” a celor trei uzine la suma de 2,3 milioane de euro. Cu ajutorul legilor, al inflaţiei şi al administratorilor iresponsabili, cele trei uzine au fost “aduse” în situaţia de a nu mai produce, de a nu mai avea “valoare de piaţă”. [COLOR=#b22222][B]Adevăraţii mari vinovaţi trebuie căutaţi în altă parte.[/B][/COLOR] [B][COLOR=#000000]Funcţionarii de la AVAS au acţionat ca simpli ciocli[/COLOR][/B]. [B][COLOR=#b22222]Criminalii au grade mult mai înalte[/COLOR]. Locurile lor de muncă trebuie căutate prin [I][COLOR=#b22222]marile “palate” ale statului nostru postdecembrist[/COLOR][/I]:[/B] [I][COLOR=#b22222][B]Palatul Cotroceni, Palatul Parlamentului, Palatul Victoria, Palatul BNR.[/B][/COLOR][/I]

Citând rapoarte confidenţiale ale Ambasadei Regatului Unit la Bucureşti, din perioada interbelică, domnul Cristoiu ne reaminteşte că Nicolae Malaxa şi-a clădit imensa avere prin “afaceri” nu tocmai curate făcute cu statul român, prin corupţie. La aflarea veştii despre despăgubirile primite de moştenitorii lui Malaxa, [B]Ion Cristoiu se întreabă dacă mai are vreun rost să ne gândim la o eventuală confiscare a averilor acumulate[/B] [COLOR=#b22222][I]“în stilul lui Malaxa” de către “rechinii postdecembrişti”[/I][/COLOR]. [U][COLOR=#b22222]Cândva, moştenitorii lor vor pretinde despăgubiri.[/COLOR][/U] [COLOR=#000000]Vor avea un precedent.[/COLOR][B] Aş vrea să-l asigur pe domnul Cristoiu, şi pe alţii ca el, că există o soluţie care elimină o astfel de perspectivă. [I][COLOR=#b22222]Nu este neapărat necesar ca “rechinii” postdecembrişti să fie arestaţi şi să li se confişte averile obţinute prin “privatizare”[/COLOR][/I]. [/B]

[B][COLOR=#006400]Există o soluţie mai “aristocratică"[/COLOR]. Ea constă în redistribuire, prin sistemul de impozitare. Sistem care rămâne sub autoritatea statului român şi după integrarea în UE. [/B][B]Printr-un impozit progresiv pe avere, “rechinii" pot fi puşi să muncească, iar o parte din veniturile realizate de ei cu capitalul “privatizat" poate fi folosită pentru despăgubirea milioanelor de familii de români deposedate prin “privatizare"[/B]. [B]Despăgubirea moştenitorilor lui Malaxa şi Auschnit este corectă şi necesară.[/B] [B]La fel de corectă şi necesară este, însă, şi despăgubirea moştenitorilor milioanelor de Ion şi Gheorghe, care au muncit o jumătate de secol pentru a acumula avuţia “privatizată" de “rechinii" postdecembrişti. Despăgubiri da, dar fără discriminări.[/B]

[Bursa, 16.10.2006]
***„_ “---”_“***


[B]Dr. Constantin COJOCARU : [I]INVITAŢIE LA DECENŢĂ[/I][/B]

[B]În articolul intitulat[/B] [COLOR=#b22222][I][B]“Creşte bugetul. Să ne bucurăm?”[/B][/I][/COLOR], publicat în ediţia din 17 octombrie a.c. a ziarului [B][I]“Evenimentul Zilei”[/I][/B], domnul [COLOR=#b22222][B]Sorin Ioniţă[/B][/COLOR] scrie, negru pe alb: [B][I]“Ei, uite că am ajuns şi aici: la 4000 de euro pe cap de locuitor ca PIB în 2007 ., intrăm şi noi în categoria ţărilor mediu dezvoltate, parcurgând, astfel în doar un deceniu şi ceva un drum pe care multe ţări din America Latină l-au făcut într-un secol”. [/I][/B]Şi, mai departe: [COLOR=#b22222][I]“PIB-ul în euro va fi de două ori mai mare decât în 2002-2003 şi triplu faţă de anii 1997-99, când începeau şi la noi reformele adevărate şi grele”.[/I][/COLOR]

Domnul [B][COLOR=#b22222]Sorin Ioniţă[/COLOR][/B] este director în [B]Societatea Academică din România[/B] ([COLOR=#b22222]SAR[/COLOR]), o [U][COLOR=#b22222]organizaţie nonguvernamentală care-şi propune, printre altele[/COLOR][/U], [B][COLOR=#b22222][I]“să contribuie la reconstrucţia socială, economică şi politică a României, după 50 de ani de comunism”. [/I][/COLOR]L-am urmărit pe [I]domnul “academician”[/I] participând la mai multe dezbateri televizate ca şi în multe intervenţii în presa scrisă. Domnul Ioniţă se lasă prezentat şi se auto-prezintă ca un [I]“[COLOR=#b22222]formator de opinie[/COLOR]”[/I][/B], [I][B]cu alte cuvinte ca un profesionist de înaltă calificare, care ştie multe, care a pătruns, adânc, în tainele ştiinţei, care înţelege legităţile acesteia şi poate, apoi, să le coboare, cu un limbaj adecvat, la nivelul de înţelegere al semenilor săi, mai puţin dotaţi, mai puţin informaţi.[/B][/I] Este dreptul domnului Ioniţă, ca şi al tuturor colegilor săi, să vadă dublu, sau chiar triplu. Dar dacă are acest drept, atunci are şi obligaţia să ţină numai pentru sine viziunile sale multiplicatoare. Livrate către semeni, [U][COLOR=#b22222]aceste viziuni se transformă în instrumente de manipulare[/COLOR][/U], care nu au permis de intrare, nici de şedere, în nici o instituţie care se vrea cât de cât serioasă, cu atât mai mult “academică”.[B] Îl invit pe domnul Ioniţă, ca şi pe cei dispuşi să-l mai citească, sau să-l vadă pe sticla televizoarelor, să-şi facă timp şi să intre în sala de lectură a Academiei Române. Să parcurgă, cu puţină răbdare, datele înscrise în Anuarele Statistice ale României, ca şi în cele ale Uniunii Europene[/B].
[B]
Cei care îmi vor urma sfatul vor vedea cu ochii lor, negru pe alb, că, în anul 2003,[/B] [B]PIB-ul României în echivalent euro actual era egal cu suma de 84,3 miliarde[/B], [B]în timp ce PIB-ul la care se referă domnul Ioniţă pentru 2007 va fi egal cu suma de 108,3 miliarde euro. Ce matematică o fi folosit domnul “academician” ca să afle că 108,3 împărţit la 84,3 dă cifra 2? [/B]Bănuim că aceeaşi matematică “originală” pe care a folosit-o şi atunci când a calculat că PIB-ul României în anul 2007 va fi triplul celui realizat în 1997, egal cu echivalentul a 75,1 miliarde euro. Cu matematica utilizată de noi, muritorii de rând, 108,3 împărţit la 75,1 nu dă, în ruptul capului, cifra 3. Dă 1,4. Atât. Îmi permit să sesizez, pe această cale, Academia României, căreia îi propun să ia în discuţie “invenţia” matematică a domnului Sorin Ioniţă şi să analizeze dacă nu este cazul ca autorul acestei invenţii să fie promovat în rândurile “nemuritorilor”. Mai am, cel puţin, încă un argument în susţinerea propunerii mele. Domnul Ioniţă ne spune că, ajungând să producem 4000 de euro pe cap de locuitor “[B][COLOR=#b22222]ca PIB[/COLOR][/B]”, intrăm şi noi în categoria ţărilor mediu dezvoltate. O concluzie bazată pe aceeaşi ciudăţenie matematică. Ţările mediu dezvoltate produc în jur de 20.000 de euro pe cap de locuitor (Spania - 20.000; Italia - 23.000). Tot o matematică inaccesibilă nouă poate explica egalitatea dintre 4.000 şi 20.000.

Dincolo de cifrele şi expresiile triumfaliste ale domnului Ioniţă se ascunde adevărul că [I][COLOR=#b22222]“reformele adevărate şi grele”[/COLOR][/I] adoptate în economia românească după 1989 [U][I]nu ne-au apropiat, ci ne-au îndepărtat cu multe decenii de “ţările mediu dezvoltate”[/I][/U]. Noi producem acum, în 2006, aproape tot atât cât produceam în 1989, în timp ce “ţările mediu dezvoltate” produc, în multe cazuri, aproape dublu faţă de cât produceau în 1989. Pentru a relua şi a accelera procesul de reducere a decalajelor care ne despart de aceste ţări trebuie să renunţăm la “reformele grele” şi să aplicăm o politică economică serioasă, cu adevărat folositoare naţiunii române.

[Bursa, 23.10.2006]
***„_ “---”_“***


[B]Dr. Constantin COJOCARU : [I]CREŞTERE ECONOMICĂ MALIGNĂ[/I][/B]

În data de 19 octombrie a.c., [B]domnul Varujan Vosganian, Preşedintele Comisiei buget-finanţe-bănci din Senatul României[/B] ne-a adus la cunoştinţă că [I][B]“potrivit rezultatelor financiare de care dispunem, creşterea economică din acest an ar putea trece de 8%, ceea ce ar însemna un nivel record al acestui indicator de la Revoluţie încoace”[/B][/I].

Înainte de toate, se impune precizarea că “potrivit” datelor furnizate de Institutul Naţional de Statistică, în anul 2004, creşterea economică a fost de 8,3%. De aici rezultă că, pentru a înregistra un nivel record “de la Revoluţie încoace”, creşterea anului 2006 ar trebui să treacă nu de 8%, ci de 8,3%. Problema de fond pe care o ridică declaraţia domnului senator Vosganian este aceea că, deşi în ultimii 6 ani PIB-ul nostru a crescut continuu, această creştere nu s-a reflectat, în mod corespunzător, în creşterea veniturilor majorităţii cetăţenilor ţării. Dimpotrivă, creşterea noastră economică se realizează prin punerea în pericol a veniturilor populaţiei. Este o creştere malignă, bolnăvicioasă, care pune în primejdie sănătatea sistemului productiv al ţării. Nu este o creştere bazată pe o “nutriţie” naturală, ci una bazată pe “droguri”. Nu este o creştere bazată pe investiţii, pe sporirea cantitativă şi calitativă a capitalului real şi a forţei de muncă, ci una bazată pe sporirea consumului alimentat nu cu venituri interne, ci cu împrumuturi externe.

Chiar şi cu o creştere de 8%, [B]PIB-ul realizat de România în acest an este aproape egal cu cel realizat de aceeaşi ţară în anul 1989[/B]. Diferenţa este aceea că,[COLOR=#006400][B] în anul 1989, datoria noastră externă era egală cu zero[/B][/COLOR], în timp ce, în anul 2006, ea depăşeşte 29 de miliarde de euro, ceea ce înseamnă aproape o treime din PIB. [U]Ritmul de creştere al datoriei externe este mult mai accelerat decât cel al PIB-ului[/U]. În acest an, deficitul de cont curent va creşte nu cu 8%, ci cu peste 40%, în timp ce datoria externă va creşte cu aproape 20% faţă de anul 2005. [B]Plăţile efectuate de statul român şi de cetăţenii români în contul datoriei externe - rambursări de credite plus dobânzi - sunt aproape egale cu sporul de PIB obţinut de la un an la altul. Producem mai mult, dar rămânem la fel de săraci.[/B]

[B]Răul este mult mai profund[/B]. [B]Plusurile de PIB din ultimii ani reprezintă ultimele picături stoarse din capitalul acumulat de români până în anul 1989. Începând cu anul 1990, până în anul 1999, PIB-ul României a scăzut, ajungând, în 1999, la sub 70% faţă de cel realizat în anul 1989[/B]. [B]Această scădere dramatică a valorii producţiei naţionale, nemaiîntâlnită în condiţii de pace, îşi are cauza în “reformă”, în împingerea unităţilor economice în stare de faliment, de “găuri negre”, astfel încât să poată fi “privatizate”, adică vândute la preţuri de sute de ori sub valoarea lor reală. [/B]După “privatizare”, fostele societăţi comerciale de stat - cele care n-au fost demolate şi valorificate ca materiale de construcţii - au “înviat”, începând să realizeze profituri, fără ca în ele să se investească mai mult decât fondul de amortizare. Pur şi simplu, au început să fie utilizate la capacitate. La capacitatea pentru care fuseseră create înainte de 1990. În întreaga perioadă 1990-2005, investiţiile cu adevărat “directe” efectuate în România nu au reprezentat, în nici un an, mai mult de 15% din valoarea PIB-ului. Cu astfel de investiţii, n-am realizat decât [B]“reproducţia simplă" a capitalului, adică menţinerea valorii acestuia, prin mecanismul amortizării[/B]. Dovada o reprezintă faptul că valoarea PIB-ului în anul 2005 a egalat-o pe aceea din anul 1989. Ceea ce înseamnă că şi valoarea capitalului în anul 2005 era egală cu aceea din anul 1989. Sunt numeroase întreprinderi în care, după “privatizare”, nu s-a mai investit nimic. În curând, după ce vor fi complet stoarse, complet uzate fizic şi moral, ele vor fi închise şi vândute ca fier vechi.

[B]Pentru a spera că, cel puţin, actuala generaţie de tineri români va avea şansa să cunoască un nivel de trai apropiat de cel al fraţilor lor europeni, avem nevoie de un ritm de creştere de 8-10% pe an. Plus alte două condiţii. Prima o reprezintă stoparea imediată a creşterii datoriei externe. Şi publice şi private. A doua condiţie o reprezintă dublarea ratei de economisire şi de investiţii, astfel încât aceasta să ajungă în apropiere de 30%.[/B] Procent practicat de toate ţările care şi-au propus - şi au reuşit - să reducă decalajele faţă de cele dezvoltate din punct de vedere economic. Din nefericire, [B]ne va fi foarte greu să realizăm această condiţie în situaţia în care profiturile reprezintă 80% din PIB, iar 80% din acestea intra în buzunarele străinilor[/B]. [B][COLOR=#b22222]Cum putem să economisim şi să investim o treime din PIB-ul pe care îl producem, dacă celelalte două treimi nu ne mai aparţin?[/COLOR][/B] Voi încerca să răspund la această întrebare într-un articol viitor.

[Bursa, 30.10.2006]
***„_ “---”_“***


[B]Dr. Constantin COJOCARU : [I]STATUL ŞI AFACERILE[/I][/B]

Domnul [B]Bogdan Popescu[/B], [U]vicepremier al Guvernului României[/U], ne-a anunţat, recent, hotărârea domniei sale de a propune înfiinţarea unei noi componente în stufoasa structură organizatorică a executivului român. Este vorba de [U][I][COLOR=#b22222]Agenţia pentru Mediul de Afaceri[/COLOR][/I][/U], [U]unitate care s-ar adăuga la celelalte aproape o sută de agenţii, autorităţi, inspectorate şi institute[/U] aflate în subordinea Guvernului sau a şefului acestuia. Noua agenţie, ne spune domnul ministru de stat, [B][I]“va îngloba şi reconfigura Agenţia pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii, Agenţia pentru Investiţii Străine şi Direcţia pentru Mediul de Afaceri din cadrul Secretariatului General al Guvernului”[/I][/B].
[B]
Propunerea domnului vicepremier repune în discuţie problema mai veche a rolului statului în societate, în general, şi în economie, în special.[/B]

[COLOR=#006400][B]Raţiunea de a fi a statului este aceea de a apăra libertăţile individuale ale cetăţenilor săi.[/B][/COLOR] [B]În acest sens, statul este împuternicit de cetăţeni să adopte legi şi norme care să permită fiecăruia să acţioneze în deplină libertate în orice domeniu al vieţii, cu condiţia de a nu leza aceeaşi libertate de acţiune a celorlalţi. La fel şi în domeniul economic, cel producător de bunuri şi servicii destinate satisfacerii nevoilor de consum ale oamenilor.[/B] [B]Statul democratic nu este creat şi nu există[/B] [U][COLOR=#b22222]pentru a desfăşura activitate economică, producătoare de bunuri şi servicii[/COLOR][/U]. [B]În societatea democratică, activitatea economică este reţinută de cetăţeni. Nu este delegată statului[/B]. [B]Statul democratic işi face simţită prezenţa în activitatea economică numai prin legi şi norme care să asigure desfăşurarea acestei activităţi de către cetăţeni în deplină libertate, fără să fie împiedicaţi, într-o formă sau alta, [U][COLOR=#b22222]fără să fie furaţi şi înşelaţi de grupuri de cetăţeni[/COLOR][/U], mai mici, sau mai mari, mai organizate, sau mai puţin organizate.[/B]

În mod excepţional, atunci când statul nu şi-a îndeplinit rolul şi, din această cauză, cetăţenii au fost păgubiţi, într-un fel sau altul, statul democratic trebuie să intervină în procesul de distribuire şi redistribuire a avuţiei şi a veniturilor, pentru a restabili drepturile celor lezaţi de agresiunea statului sau a unor [I][COLOR=#b22222]“grupuri de interese”[/COLOR][/I], mai mult sau mai puţin mafiotizate. În statul democratic există un cod rutier şi o poliţie rutieră, care asigură respectarea de către cetăţeni a prevederilor codului. Există un cod fiscal şi o poliţie fiscală. La fel, ar trebui să existe un cod economic, care să cuprindă norme simple şi clare pentru desfăşurarea activităţii tuturor operatorilor economici, şi o poliţie economică cu rolul de a veghea la respectarea prevederilor codului economic. [COLOR=#006400][B]Atât şi nimic mai mult[/B][/COLOR].

Avem un minister al economiei care, în loc să acţioneze ca o adevărată poliţie economică, în serviciul cetăţenilor, [U]se ocupă cu administrarea şi “vânzarea” capitalului furat de statul român de la cetăţenii săi, în serviciul guvernanţilor[/U]. La fel şi AVAS-ul. La fel şi puzderia de agenţii şi autorităţi din subordinea guvernului, care nu fac altceva decât să devoreze hălci zdravene din bugetul de stat, să dea avize, acorduri şi facilităţi discriminatorii, să alimenteze corupţia şi degradarea moralei sociale.

[B]Statul democratic nu îşi exprimă democratismul transformându-se în stat asistenţial[/B], acordând subvenţii cetăţenilor leneşi, care nu vor să muncească, nici acordând facilităţi şi fonduri nerambursabile investitorilor “deştepţi”, cei care se îmbogăţesc prin “afaceri” cu statul. [B]Statul este democratic dacă şi numai dacă îi apără pe cei cinstiţi, în mod natural, majoritari, [COLOR=#b22222]de agresiunile celor necinstiţi, în mod natural, minoritari[/COLOR][/B].[B] Conform Dicţionarului Explicativ al Limbii Române, cuvântul [I][COLOR=#b22222]“afacere”[/COLOR][/I] defineşte o[/B] [COLOR=#b22222][B][I]“tranzacţie financiară, comercială sau industrială, bazată, de obicei, pe speculă, sau pe speculaţii”[/I][/B][/COLOR]. [B]De ce statul român ar trebui să-i asiste pe [I][COLOR=#b22222]“oamenii de afaceri”[/COLOR][/I], adică pe cei care se ocupă cu tranzacţii bazate pe speculă, sau pe speculaţii? [/B]Avem burse în care se pot desfăşura, într-un cadru reglementat, astfel de “tranzacţii". Avem o [B]Comisie Naţională a Valorilor Mobiliare[/B] ([COLOR=#b22222]CNVM[/COLOR]) care supraveghează bursele. În plus, [B]avem şi o[/B] [B]Asociaţie a Oamenilor de Afaceri din România[/B] ([COLOR=#b22222]AOAR[/COLOR]) destul de matură, astăzi, ca să-şi poată “promova” interesele membrilor săi. [B]Statul român are altceva de făcut. Nu afaceri.[/B]

[Bursa, 06.11.2006]
***„_ “---”_“***


[B]Dr. Constantin COJOCARU : [I]CIUDĂŢENII BUGETARE[/I][/B]

Şi premierul şi ministrul finanţelor au ţinut să ne asigure, zilele trecute, că, [U]deşi la finalul primelor zece luni ale anului bugetul consolidat al statului înregistrează un excedent[/U], până la sfârşitul anului [U]vom îndeplini sarcina asumată[/U] acum câteva luni, aceea de a încheia exerciţiul bugetar pe 2006 [U][COLOR=#b22222]cu un deficit de 2,5%[/COLOR][/U] “[B][COLOR=#b22222]din PIB[/COLOR][/B]”.

[B]Am folosit ghilimelele, în fraza anterioară, pentru a scoate în evidenţă o ciudăţenie a limbajului folosit[/B] de politicienii noştri în descrierea realităţilor bugetare. Studenţii economişti învaţă, încă de la primele contacte cu disciplinele ştiinţifice financiare, că [B]excedentul bugetar [/B][U]este diferenţa dintre veniturile bugetului[/U], [U]mai mari, şi cheltuielile bugetului, mai mici[/U]. Invers, [B]deficitul bugetar[/B] [U]este diferenţa dintre cheltuieli, mai mari, şi venituri, mai mici[/U]. Atât excedentul, cât şi deficitul pot fi exprimate atât în valori monetare - lei, euro, dolari - cât şi procentual, ca raport între valoarea excedentului şi aceea a cheltuielilor, respectiv ca raport între valoarea deficitului şi aceea a veniturilor. [B]Raţiunea de a fi a indicatorilor economici “excedent” şi “deficit” este aceea de a ne ajuta să cunoaştem cât de bine sau cât de rău şi-a îndeplinit atribuţiile administratorul bugetului[/B], adică ministerul finanţelor publice. [U]Cu cât excedentul este mai mare, cu atât este mai bine. Cu cât deficitul este mai mare, cu atât mai rău[/U]. Deoarece în ultimii 16 ani cei care au fost instalaţi la conducerea finanţelor noastre publice au administrat de asemenea manieră bugetul consolidat al statului încât au obţinut numai deficite, [B]au găsit soluţia[/B], ca şi ceilalţi colegi ai lor, [U][COLOR=#b22222]să “reformeze” modul de calcul şi de prezentare a indicatorilor economici[/COLOR][/U], aici al deficitelor bugetare.

[B]Aşa au ajuns ca, în loc să calculeze deficitul prin raportarea acestuia la veniturile bugetare, ei raportează deficitul la PIB[/B]. La nivelul anului 2006, de exemplu, valoarea PIB-ului este estimată la circa 108,3 miliarde de euro, acea a veniturilor bugetare la suma de 34,0 miliarde de euro, iar a cheltuielilor bugetare la suma de 36,7 miliarde de euro. [B]În valoare absolută, deficitul este egal cu suma de 2,7 miliarde euro - diferenţa între cheltuieli şi venituri.[/B] [B]Procentual, deficitul corect se calculează ca raport între valoarea deficitului (2,7 miliarde euro) şi valoarea veniturilor (34,0 miliarde euro) şi este egal cu 7,9%. [/B]

[B]Calculând, aşa cum face domnul ministru Vlădescu[/B], deficitul, ca raport între valoarea deficitului (2,7) şi valoarea PIB-ului (108,3), atunci nu mai avem un deficit de 7,9%, ci unul de 2,5% “din PIB”. Una este ca cetăţenii să afle că deficitul bugetar este de numai două procente şi ceva şi alta este să afle că el este aproape de zece procente. [B]Iată ce înseamnă să faci “reformă”! Nu este singura ciudăţenie legată de bugetul consolidat al statului nostru pe anul în curs[/B]. Până la sfârşitul lunii octombrie a.c., în acest buget se înregistrează venituri egale cu suma de 21,7 miliarde euro şi cheltuieli egale cu suma de 20,1 miliarde euro. Avem, deci, un excedent de 1,6 miliarde euro. Exprimat procentual, excedentul este de 7,96% (1,6:20,1x100). Deşi nu ne spune suma exactă, domnul ministru ne precizează că şi luna octombrie s-a încheiat cu excedent. Dacă aşa stau lucrurile, pentru a se ajunge de la excedentul de 1,6 miliarde de euro, la un deficit de 2,7 miliarde euro, înseamnă că, în lunile noiembrie şi decembrie, trebuie să cheltuim, în medie, 7,3 miliarde de euro pe lună. Faţă de 2,2 miliarde euro, cât am cheltuit, lunar, în medie, în perioada ianuarie-octombrie a.c. De 3,3 ori mai mult.

[B]Oare în ultimele două luni ale acestui an salariile bugetarilor vor fi de 3,3 ori mai mari decât în primele zece luni? Imposibil. La fel şi pensiile.[/B] Vor primi salariaţii bugetari câte trei calculatoare, în loc de unul, câte trei birouri? [B]Greu de crezut! Vor primi cetăţenii ţării mai multe servicii gratuite de la stat? De 3,3 ori mai multe medicamente compensate? Cu siguranţă, nu.[/B] [U][COLOR=#b22222]Cele peste 10 miliarde suplimentare, obţinute prin creşterea datoriei publice, nu vor ajunge în casele cetăţenilor, ci în buzunarele guvernanţilor[/COLOR][/U]. Există două capitole în structura cheltuielilor bugetului consolidat al statului care înghit bani în cantităţi nelimitate, fără să aibă vreo legătură cu bunăstarea cetăţenilor. Este vorba de banii cheltuiţi pentru “dotarea” autorităţilor statului (vezi sutele de Logan-uri care zac nefolosite în faţa secţiilor de poliţie) şi pentru “lucrările” de reparaţii ale străzilor şi şoselelor - betoane, asfalturi, borduri, etc. (vezi străzile sparte de-a lungul şi de-a latul Capitalei). Aici vor poposi cele 10 miliarde de euro. Aceste cheltuieli nu sunt făcute de dragul deficitului, sau al risipei, ci de dragul ... şpăgii. La “dotări” şi “lucrări”, banii bugetari se împart, pe şest, între costuri şi comisioane. Spre deosebire de salarii şi pensii, mai puţin receptive la mită. Din nefericire, rezultanta ciudăţeniilor bugetare este aceea că deficitul de 2,7 miliarde de euro va spori datoria statului, diminuând, astfel, cantitatea şi calitatea serviciilor publice pe care statul român ar putea să le ofere cetăţenilor săi.

[Bursa, 13.11.2006]
***„_ “---”_“***


[B]Dr. Constantin COJOCARU : [I]DECEBAL ANTE PORTAS[/I][/B]

[B]După oficializarea aderării României la Uniunea Europeană, la data de [U][COLOR=#b22222]1 ianuarie 2007[/COLOR][/U][/B], [I][B]mass media româneşti se întrec în a ne atrage atenţia asupra marilor "probleme" cu care vom fi confruntaţi în procesul "integrării" noastre în familia europeană[/B][/I]. Se insistă, îndeosebi, asupra lipsei de competitivitate a operatorilor noştri economici, din care cauză mulţi ar urma să-şi închidă porţile, şi asupra dificultăţilor pe care le vor întâmpina românii în ocuparea de locuri de muncă în afara statului lor, adică pe teritoriul altor state ale Uniunii.

În ce priveşte competitivitatea mărfurilor produse de operatorii economici din România, aş vrea să amintesc faptul că, în prezent, în anul 2006, aceşti operatori exportă mărfuri în valoare de aproape 20 miliarde de euro, de două ori mai mult decât în 1989. Două treimi din aceste exporturi îşi găsesc cumpărători în ţările Uniunii Europene, de patru ori mai mult decât în 1989. Din 1989 până în prezent, exigenţele cumpărătorilor exporturilor româneşti nu au scăzut, ci au crescut. La fel şi concurenţa pe piaţa europeană. Este cât se poate de limpede: competitivitatea mărfurilor româneşti pe această piaţă nu a scăzut, ci a crescut. De ce ar scădea, brusc, după 1 ianuarie 2007? La fel de nejustificate mi se par şi văicărelile referitoare la "restricţiile" cu care se vor confrunta românii în găsirea unui loc de muncă în alte state europene. [U]În ultimii ani, aproape 3 milioane de români şi-au găsit loc de muncă în aceste state[/U], în ciuda unor "restricţii" mult mai dure decât cele ce vor opera după 1 ianuarie 2007.

[B]Altele sunt adevăratele "probleme" cu care românii se prezintă la porţile Europei.[/B] [B][I]În plan economic, desluşesc trei uriaşe pietre de moară care ne vor face foarte anevoios drumul integrării. Ele privesc toţi cei trei factori de producţie: [COLOR=#006400]capitalul, forţa de muncă şi resursele naturale ale ţării[/COLOR][/I].[/B] Capitalul real, deci capacităţile de producţie cu care sunt realizate mărfurile exportate de România în celelalte state ale Uniunii Europene, în valoare de 12-13 miliarde de euro pe an, este un capital învechit, îmbătrânit, uzat din punct de vedere fizic şi moral. Acest capital a fost acumulat şi pus în funcţiune înainte de 1990. Cea mai importantă componentă a lui - utilaje, echipamente, instalaţii, etc. - are o durată de funcţionare normală (şi legală) mai mică de 15 ani. Deci, chiar dacă, fizic, mai funcţionează, astăzi, în anul 2006, acest capital este uzat complet din punct de vedere moral. În următorii ani, exploatarea lui va deveni tot mai nerentabilă. După ce vor fi stoarse complet, multe fabrici şi uzine, care au făcut obiectul "privatizărilor de succes", vor fi închise, demolate şi vândute ca materiale de construcţie. [U]Dacă statul român va continua actuala sa politică economică, nu există nici o şansă să putem obţine o sporire masivă a economiilor şi investiţiilor, care să înlocuiască şi să sporească avuţia productivă autohtonă, capitalul naţional. [/U]

Cât timp [U][COLOR=#b22222]80% din capital se află în proprietate străină iar 80% din PIB se transformă în profit[/COLOR][/U], [U]care, firesc, intră şi el în proprietate străină[/U], este greu de sperat că România va mai deveni, vreodată, dacă nu Grădina Maicii Domnului, cel puţin un stat european, în care să se poată trăi decent. În cei 17 ani de „reformă", [U]forţa noastră de muncă a urmat soarta capitalului[/U]. S-a devalorizat, s-a subţiat, a îmbătrânit. Avem peste 6 milioane de pensionari, aproape dublu faţă de 1989. Avem 3 milioane de români care lucrează în afara graniţelor ţării. Au plecat cei mai tineri şi cei mai calificaţi. Mai avem patru milioane şi ceva de salariaţi, adică jumătate din cât aveam în 1989. Tânăra generaţie de români este educată în cultul descurcărelii şi al şpăgii. Creşte cu visul părăsirii ţării, în căutarea unui mediu mai prielnic vieţii sale. [B]Schimbarea radicală a acestei mentalităţi nu poate fi generată decât prin schimbarea prealabilă, la fel de radicală, a relaţiilor de proprietate, a modului de însuşire a avuţiei, în prezent complet nefavorabil marii majorităţi a cetăţenilor statului român. [/B]

[B]Resursele naturale ale României sunt trecute, sau sunt în curs de a fi trecute, în proprietatea străinilor[/B]. Având caracter de monopol, exploatarea acestor resurse se realizează, implacabil, cu practicarea de preţuri arbitrare, care erodează, continuu, puterea de cumpărare a veniturilor aceleiaşi mari majorităţi a cetăţenilor ţării. [B][I]Iată, în opinia mea, adevăratele mari probleme cu care se confruntă urmaşii lui Decebal în faţa porţilor noii Rome - Uniunea Europeană[/I][/B]. Noua Romă şi-a deschis porţile pentru români, le va face şi daruri, dar [B]bunăstarea şi demnitatea trebuie să şi le câştige singuri. [/B]

[Bursa, 20.11.2006]
***„_ “---”_“***


[B]Dr. Constantin COJOCARU : [I]ECONOMIA CIOCOIASCĂ [/I][/B]

[B]Îmi aduc bine aminte că, în cursul anului 1989[/B], [B]ziarele americane îşi anunţau cititorii lor, cu titluri de-o şchioapă, că, în urma revoluţiilor, mai mult sau mai puţin catifelate[/B], [B]în toate ţările fostului bloc comunist urma să fie construite societăţi noi, democratice, bazate pe economii de piaţă liberă [/B]([U][I]free market economies[/I][/U]). [B]Principalele caracteristici ale unor astfel de economii, explicau ziarele menţionate, ar fi fost acelea că [COLOR=#006400]avuţia productivă a societăţii, capitalul, se află nu în proprietatea statului ci în proprietatea privată a cetăţenilor, care dispun, în deplină libertate, de avuţia lor, statului revenindu-i numai rolul de a da legi care să asigure libera concurenţă între agenţii economici[/COLOR]. Într-o astfel de economie, se îmbogăţesc cei care inovează, care aduc pe piaţă produse noi, sau produc mai ieftin decât ceilalţi concurenţi.[/B]

Iată că astăzi, în anul 2006, după aproape 17 ani de "reformă", în România funcţionează o economie care este orice [U][I][COLOR=#b22222]numai nu "free market economy[/COLOR][/I][/U][I][COLOR=#b22222]"[/COLOR][/I]. Au fost şi sunt folosite tot felul de epitete pentru caracterizarea originalei economii construite în România postdecembristă: [U][COLOR=#b22222]economie socială de piaţă, economie funcţională de piaţă, economie oligarhică, economie mafiotizată[/COLOR][/U][COLOR=#b22222]. [/COLOR]Primele două epitete sunt destul de ambigue, ultimele ceva mai apropiate de realitate.

Este imposibil să negăm prezenţa mafiilor, a grupurilor organizate pentru însuşirea de avuţie prin eludarea legii. Este la fel de greu să negăm gradul înalt de oligarhizare, de concentrare a capitalului în proprietatea unui procent minuscul din numărul total al cetăţenilor ţării. Oligarhi şi mafioţi mai există şi la alţii. Şi în ţări mai apropiate nouă, şi în ţări mai îndepărtate. [U]Mie mi se pare că trăsătura specifică şi cea mai accentuată a actualei economii româneşti este ciocoismul[/U]. Cuvântul [I][COLOR=#b22222]"[/COLOR][/I][U][I][COLOR=#b22222]ciocoi[/COLOR][/I][/U][I][COLOR=#b22222]"[/COLOR][/I], greu dacă nu imposibil de tradus în alte limbi, defineşte, la români, persoana care, fiind angajată, ca slugă, pentru a veghea şi a administra averea stăpânului, se îmbogăţeşte înşelându-şi stăpânul şi furându-i acestuia averea. [U][COLOR=#b22222]Ciocoiul nu munceşte, nu creează avuţie[/COLOR][/U]. Prin viclenie şi şiretenie, el câştigă, într-un fel sau altul, încrederea stăpânului şi accede, astfel, la poziţia de administrator al avuţiei creată de stăpân, pe care şi-o însuşeşte, apoi, prin hoţie şi înşelăciune. Devenind bogat, material, el nu capătă, însă, niciodată, mentalităţi aristocratice, proprii celor care s-au îmbogăţit cu respectarea legilor şi a bunelor moravuri. [U][COLOR=#b22222]Ciocoiul rămâne o slugă hoaţă, neruşinată, arogantă, prost-crescută[/COLOR][/U]. Aşa îşi educă şi copii şi nepoţii.

[B]După ce şi-au trădat şi omorât stăpânul dictator comunist[/B], [U][COLOR=#b22222]slugile securisto-nomenclaturiste[/COLOR][/U] [B]s-au declarat, imediat[/B], [U][COLOR=#b22222]slugi loiale ale noului stăpân[/COLOR][/U] scos la lumină de revolta anticomunistă din decembrie 1989, adică poporul român. Minţindu-şi noul stăpân cu televizorul şi celelalte mass media, pe care le-au subordonat complet şi definitiv, [U][COLOR=#b22222]fostele slugi comuniste s-au metamorfozat în stat de drept[/COLOR][/U] [B]şi au jurat faţă de naţiune să-i administreze toate cele, inclusiv întreaga avuţie productivă acumulată de aceasta de-a lungul istoriei sale[/B]. Puşi pe treabă, administratorii ciocoi au adoptat în grabă legea prin care fostele întreprinderi socialiste de stat au fost [COLOR=#b22222][I]„reorganizate"[/I][/COLOR] ca [COLOR=#b22222][I]„societăţi comerciale"[/I][/COLOR] şi [COLOR=#b22222][I]„regii autonome"[/I][/COLOR]. Au [COLOR=#b22222][I]„băgat" [/I][/COLOR]la televizor că, [U]deocamdată, cetăţenii, adică stăpânii, vor primi în proprietate privată 30% din[/U] [I][COLOR=#b22222]„întreaga avuţie naţională"[/COLOR][/I], [U]lăsând să se înţeleagă că restul îl vor primi ulterior[/U].

[U][COLOR=#b22222]Mişeleşte[/COLOR][/U], î[U]n legea amintită au prevăzut că procentul de 30% se aplică numai la capitalul inclus în patrimoniul societăţilor comerciale[/U], nu şi în cel al regiilor autonome. [U][COLOR=#b22222]Au lăsat la latitudinea guvernului să hotărască ce[/COLOR][/U] [I][COLOR=#b22222]„reorganizează"[/COLOR][/I] ca societăţi comerciale şi regii autonome. Guvernul a[COLOR=#b22222][I] „reorganizat"[/I][/COLOR] în aşa fel încât 48% din capitalul naţional a ajuns în societăţi comerciale şi 52% în regii autonome. Procentul de 30% s-a aplicat la 48%, astfel că [I][B]„stăpânul"[/B][/I] a primit, pe hârtie, [B]14% din ceea ce era al lui[/B].

Prin marea manipulare numită [I][COLOR=#b22222]„cuponiadă"[/COLOR][/I], [B]administratorii ciocoi[/B] au [I][COLOR=#b22222]„organizat"[/COLOR][/I] schimbul de cupoane în acţiuni în aşa fel încât, [B]în final, cetăţenii au primit în proprietate privată mai puţin de 5% din ceea ce era al lor[/B]. [COLOR=#b22222][I][B]Restul de 95% a trecut în proprietatea „privată" a statului.[/B][/I][/COLOR] [B]A statului constituit din fostele slugi securisto-nomenclaturiste[/B]. [B][I][COLOR=#b22222]Slugile[/COLOR][/I] [U][I]au descoperit că averea cu care s-au trezit în braţe era prea mare pentru a şi-o trece pur şi simplu în proprietate privată, proprie[/I][/U]. [I][U][COLOR=#b22222]Au început să „privatizeze[/COLOR][/U][COLOR=#b22222]"[/COLOR] capitalul aflat în proprietatea „privată" a statului român, adică să vândă acest capital străinilor la preţuri de zeci şi sute de ori sub valoare[/I][/B][I].[/I] S-au ales şi ei cu firimiturile. Cu comisioanele. Suficiente pentru a-i face milionari, sau chiar miliardari. În dolari, apoi în euro. Nu s-au mulţumit să se îmbogăţească vânzând, în pierdere, averea stăpânului, contra „comisioane". Au învăţat să se îmbogăţească şi cumpărând bunuri, pentru acelaşi stăpân, din banii bugetului, tot în pierdere. Şi tot [COLOR=#b22222][I]contra „comisioane"[/I][/COLOR]. Mai recent, au descoperit că procentul veniturilor bugetare în PIB, de aproape o treime, este prea mic. Trebuie sporit. Lăcomia ciocoilor este nelimitată. La fel şi capacitatea lor de a înşela, de a fura. Ciocoii cei mari, îmbogăţiţi prin jefuirea stăpânului cel mare, poporul, se văd, la rândul lor, jefuiţi de ciocoii mai mici, propriile slugi. Din această cauză, o bună parte din PIB-ul ţării este reprezentat de . salariile sutelor de mii de paznici şi bodyguarzi, plătiţi să apere averile ciocoilor. Din economie, ciocoismul a pătruns în toate fibrele societăţii româneşti. [U][I][COLOR=#b22222]Românii intră în politică nu pentru a se pune în slujba cetăţenilor ci pentru a se îmbogăţi prin jefuirea bugetului public[/COLOR][/I][/U]. „Modelele" tinerei generaţii de români nu sunt mari inventatori şi întreprinzători, mari creatori de cultură şi civilizaţie, ci ciocoi îmbogăţiţi peste noapte, din „afaceri" şi „tranzacţii" cu statul. Cu cât mai inculţi, mai agramaţi, mai aroganţi, cu atât mai adulaţi.

[B]Ciocoismul ne asfixiază. El este peste tot: în economie, în politică, în mass media, în educaţie, în cultură, în sport. Peste tot.[/B]

[Bursa, 27.11.2006]
***„_ “---”_“***


[B]Dr. Constantin COJOCARU : [I]PRIVATIZARE PRIN TRĂDARE[/I][/B]

[B]În 1990, susţinând necesitatea privatizării capitalului românesc, ca o acţiune absolut necesară pentru construirea unei economii concurenţiale şi performante, [COLOR=#0000cd]arătam că acest proces nu poate fi realizat decât în două “variante”[/COLOR]: fie [COLOR=#006400]privatizare [I]“prin împroprietărire”[/I], adică prin trecerea capitalului acumulat sub regimul comunist din proprietatea “comună” a tuturor cetăţenilor ţării în proprietatea privată a aceloraşi cetăţeni[/COLOR], fie [COLOR=#b22222]privatizare [I]“prin vânzare”[/I], adică, mai întâi, trecerea capitalului din proprietatea comună a cetăţenilor în proprietatea statului, urmată, apoi, de vânzarea capitalului către persoane private, fizice sau juridice[/COLOR].[/B] [B]Am demonstrat, atunci, consecinţele fiecăreia dintre cele două “variante” de privatizare. Pe termen scurt, mediu şi lung. Acum se văd cu ochiul liber.[/B] [B][COLOR=#006400]Privatizarea “prin împroprietărire” a fost propusă de mine în februarie 1990[/COLOR], susţinută, public, de economistul american Milton Friedman, laureat la Premiului Nobel, în septembrie 1990, şi pusă în practică de către guvernul ceh în anul 1992.[/B][B][COLOR=#b22222] Guvernanţii români postdecembrişti au adoptat varianta privatizării “prin vânzare”[/COLOR][/B]. [B]Mai întâi i-au deposedat pe cetăţeni de capitalul creat în perioada 1948-1989. Au trecut acest capital [U][I][COLOR=#b22222]în proprietatea “privată” a statului[/COLOR][/I][/U] şi, apoi, l-au scos la vânzare. Au vândut. [U][I][COLOR=#b22222]Banii încasaţi nu au fost reinvestiţi, ci “păpaţi[/COLOR][/I][/U][I][COLOR=#b22222]”[/COLOR][/I] pentru plăţi de salarii şi alte cheltuieli curente ale bugetului de stat. Deoarece le-a fost teamă că vor fi linşaţi de cetăţeni, guvernanţii au “vândut” către ei înşişi numai o mică parte a capitalului “[COLOR=#b22222][I]privatizat[/I][/COLOR][COLOR=#000000][I]”[/I][/COLOR]. Cea mai mare parte a capitalului a fost vândută străinilor, cu preţuri mici şi comisioane mari, [I][COLOR=#b22222]pentru “consultanţi”[/COLOR][/I].[/B]

Iată că, recent, procurorii statului român au descoperit că în procesul vânzării capitalului românesc [B]a apărut o a treia variantă de privatizare[/B]. Una pe care nici eu, nici Milton Friedman nu am prevăzut-o în 1990. [B]Este vorba de [COLOR=#b22222][I][U]privatizarea[/U] “[U]prin trădare[/U]”[/I][/COLOR][/B]. [B]Procurorii noştri adună probe şi fac arestări încercând să ne convingă[/B] [B]de faptul că [U][COLOR=#b22222][I]“privatizarea” PETROM-ului[/I][/COLOR][/U] s-a făcut prin acte de trădare şi spionaj[/B]. [I]Un oarecare Mucea, funcţionar al statului român, ar fi “trădat” România[/I] furnizând informaţii referitoare la procesul de vânzare a capitalului investit de români în PETROM, informaţii pe care le-ar fi primit un spion bulgar. [COLOR=#b22222][I][U]Statul român l-a angajat pe spion în calitate de “consultant[/U]”. [U]Statul român a avut nevoie de sfaturile spionului pentru a vinde străinilor capitalul furat de la cetăţenii săi[/U].[/I][/COLOR] Românii nu puteau să-şi vândă ei înşişi capitalul la bursă. Trebuia ca statul să li-l vândă la investitori “strategici”, sfătuit de spioni “consultanţi”.

[B]Iată că, după ce am fost expuşi la mineriade, cuponiade, dosariade, ni se serveşte o nouă formă de manipulare, o nouă încercare de mistificare a crimei numită “privatizare”. [/B]Noul patent poartă denumirea de spionită. Vine după coruptită. S-au găsit, astfel, vinovaţii pentru preţurile insuportabile pe care românii trebuie să le plătească pentru energie în lunile imediat următoare şi mulţi ani de acum înainte. Vinovaţi sunt [U][COLOR=#b22222][I]“trădătorul” Mucea[/I][/COLOR][/U], [U][COLOR=#b22222][I]“spionul” Stancev[/I][/COLOR][/U], precum [U][COLOR=#b22222][I]şi alţi câţiva “guşteri”[/I][/COLOR][/U] din imediata lor apropiere. Printr-o mică [I][B]“extrapolare”[/B][/I], Mucea şi Stancev devin “vinovaţi” pentru toate nenorocirile pricinuite românilor de către guvernanţii postdecembrişti, pentru salariile şi pensiile de mizerie pe care le primesc românii, pentru sutele de mii de bătrâni şi nou-născuţi morţi cu zile din lipsă de medicamente, pentru milioanele de copii de români aruncaţi în “piaţa” drogurilor prin plecarea în bejenie a părinţilor, ş.a.m.d.

[B][COLOR=#000000]Noua[/COLOR][COLOR=#b22222][I]“invenţie” [U]de mistificare[/U][/I][/COLOR] conţine cel puţin trei componente care merită a fi evidenţiate.[/B]

[B]În primul rând[/B],[COLOR=#b22222] [B][U]domnii procurori restrâng în mod inadmisibil dimensiunile faptei incriminate[/U][/B][/COLOR][B]. Deşi considerabilă, valoarea capitalului PETROM-ului nu reprezintă decât [U][I][COLOR=#b22222]un procent minor, sub 1%[/COLOR][/I][/U], din [U][I][COLOR=#b22222]valoarea capitalului furat de statul român de la cetăţeni şi “privatizat[/COLOR][/I][/U][I][COLOR=#b22222]”, apoi, prin vânzare la preţuri de nimic, cu sau fără acte de trădare sau spionaj[/COLOR][/I]. [I][COLOR=#b22222]Trebuie cercetate şi celelalte 99 procente aflate în industrie, comerţ, bănci, etc[/COLOR][/I]. [/B]

[B]În al doilea rând[/B], [B]nu ca urmare a actelor de trădare sau spionaj ale lui Mucea şi Stancev au rămas românii fără capital[/B],[B] au fost aduşi la sapă de lemn, obligaţi să lucreze pe salarii de mizerie, în ţară, sau în afară. Mucea şi Stancev nu ar fi avut nici ce trăda, nici ce spiona dacă întregul capital ar fi fost trecut în proprietatea cetăţenilor şi ar fi fost administrat nu de 5, ci de 500 de SIF-uri.[/B] [COLOR=#b22222][I][B]De ce nu sunt acte de trădare sau de spionaj la “vânzările” de capitaluri administrate de SIF-uri?[/B] [/I][/COLOR][B][COLOR=#b22222][I]De ce valoarea capitalului trecut, gratuit, în proprietatea privată a cetăţenilor, capital administrat de SIF-uri, a crescut şi creşte continuu[/I][/COLOR], [I][COLOR=#b22222]în timp ce valoarea capitalului trecut în proprietatea “privată" a statului s-a evaporat complet?[/COLOR] [/I]Nu Mucea şi Stancev au adoptat legile şi au generat inflaţia prin care întreprinderile “statului” au fost aduse în starea de a avea valoarea egală cu un ... euro, de a-şi închide porţile şi a arunca milioane de români în armata şomerilor şi în aceea a pribegilor lumii moderne.[/B][B] [I][COLOR=#b22222]Lista suspecţilor trebuie extinsă mult, dincolo şi deasupra armatelor de funcţionari şi “consultanţi”[/COLOR][/I][/B][I][COLOR=#b22222]. [B]În această listă lărgită trebuie incluşi şi mulţi dintre cei care, în perioada “tranziţiei”, au figurat pe listele parlamentelor, guvernelor, consiliilor de administratie ale BNR, înaltelor curţi constituţionale şi de justiţie.[/B][/COLOR][/I]

[B]În sfârşit, procurorii care lucrează la [COLOR=#b22222][I]“dosarul privatizărilor”[/I][/COLOR] ar trebui să extindă şi numărul articolelor din Codul Penal la care ar putea fi încadrate faptele celor implicaţi în acest proces.[/B] [COLOR=#006400][B]Mă gândesc, de exemplu, că cele mai multe fapte şi cei mai mulţi făptaşi şi-ar găsi locul la Articolul 165 - Subminarea Economiei Naţionale, la Articolul 167 - Complotul, dar şi la Articolul 357 - Genocidul.[/B][/COLOR]

[Bursa, 04.12.2006]
***„_ “---”_“***


[B]Dr. Constantin COJOCARU : [I]UE ŞI “PRIVATIZĂRILE” ROMÂNEŞTI[/I][/B]

[B]Intervenind în dezbaterea organizată de ziarul Bursa intitulat[/B]ă [COLOR=#b22222][I][B]“Contractul de privatizare Petrom - sfatul înţelepţilor”[/B][/I][/COLOR], [B]domnul [COLOR=#0000cd]Radu Sârbu[/COLOR], fost şef al [COLOR=#b22222]FPS[/COLOR][/B] [Fondul Proprietăţii de Stat 1992-2001] [B]în guvernarea CDR-istă, declară că[/B]: [COLOR=#b22222][B][I]“România nu ar fi obţinut statutul de economie de piaţă funcţională şi nu ar fi fost acceptată de Uniunea Europeană dacă nu ar fi privatizat băncile, Petrom şi distribuţiile de energie electrică şi gaz”. [/I][/B][/COLOR][B]Domnul[/B] [COLOR=#0000cd][B]Ilie Şerbănescu[/B][/COLOR], [B]fost ministru al reformelor şi privatizărilor, în aceeaşi guvernare[/B], îşi intitulează un articol publicat, recent, în Jurnalul Naţional, astfel: [B][I][COLOR=#b22222]“Creşterile de preţuri la gaze nu vin de la OMV, ci de la UE!”[/COLOR][/I][/B]. [B]Am citat exact. Semnul exclamării îi aparţine domnului fost ministru[/B].

Nu sunt singurii [COLOR=#b22222][I]“specialişti”[/I][/COLOR] care vor să ne bage în cap ideea că vinovaţi de neajunsurile care s-au abătut asupra cetăţenilor României ca urmare a [COLOR=#b22222][I]“privatizărilor”[/I][/COLOR] postdecembriste [U][I]sunt miniştrii (comisarii) Uniunii Europene, care ne-au[/I][/U] [COLOR=#b22222][I]“cerut să privatizăm”[/I][/COLOR]. Datorită acestor [COLOR=#b22222][I]“presiuni”[/I][/COLOR], ne sugerează domnii specialişti, [U][I]în contractele de privatizare[/I][/U] [COLOR=#ff0000][I]s-au “strecurat”[/I][/COLOR] [U][COLOR=#b22222][I]clauze nefavorabile pentru români[/I][/COLOR][/U], cum ar fi cele referitoare la preţurile ridicole cu care au fost vândute întreprinderile româneşti, ştergerea unor imense datorii către statul român, libertatea acordată cumpărătorilor de a practica preţuri de monopol înrobitoare pentru consumatorii noştri.

[B]Ca unul care cunoaşte, destul de bine, politica economică a Uniunii Europene, îmi permit să fac următoarele precizări[/B]: Miniştrii (comisarii) Uniunii Europene nu ne-au cerut să vindem străinilor capitalul nostru naţional, la preţuri de nimic, cu clauze contractuale înrobitoare pentru români. [U]Ne-au cerut să privatizăm, adică să trecem capitalul din proprietatea statului în proprietatea privată[/U] a unor persoane fizice, sau juridice, formate, la rândul lor, tot din persoane fizice. Nu de dragul privatizării, ci pentru că numai o economie bazată pe proprietatea privată este una competitivă, performantă. Cu condiţia ca proprietatea să aibă caracter democratic, nu oligarhic, sau monopolist. Miniştrii europeni au dorit şi doresc ca economia Uniunii, inclusiv a României, să fie una competitivă, performantă.

[B]Miniştrii europeni, ca şi cetăţenii României, au fost duşi în eroare de guvernanţii români postdecembrişti. [I][COLOR=#b22222]Nici unii, nici alţii n-au ştiut şi nu ştiu nici acum că statul român a privatizat întregul capital românesc încă din 1990, prin trecerea acestuia din proprietatea comună a cetăţenilor ţării în proprietatea “privată” a statului român[/COLOR][/I]. [/B]De 16 ani, [U][COLOR=#b22222]statul român îşi “privatizează” propria proprietate privată[/COLOR][/U]. Aceasta [B]pentru a ascunde - şi cetăţenilor români, şi miniştrilor europeni - adevărul: acela că el[/B], [B]statul român, vinde capitalul furat de la proprii lui cetăţeni[/B]. Dacă în 1990 am fi trecut capitalul din proprietatea comună a cetăţenilor în proprietatea lor privată, aşa cum am propus eu la acea dată, n-ar mai fi fost nevoie ca miniştrii europeni să ne ceară [I][COLOR=#b22222]să[/COLOR] “[U][COLOR=#b22222]privatizăm băncile, Petrom-ul şi distribuţiile de energie electrică şi gaz[/COLOR][/U]”[/I]. Toate ar fi fost demult privatizate - de-adevăratelea - la momentul când am făcut cererea de aderare la UE. Nu miniştri sau parlamentarii europeni ne-au cerut să nu vindem capitalul naţional la bursă, prin licitaţie. [B]Parlamentarii şi miniştrii români au fost cei care[/B] [COLOR=#b22222][I][U]au hotărât să vândă capitalul prin “negocieri directe” către “investitori strategici[/U]”[/I][/COLOR]. Aşa s-a ajuns ca economia românească să fie controlată de structuri monopoliste şi oligarhice, economie care este numai cu numele una funcţională, concurenţială. Aşa am ajuns [U][I][COLOR=#b22222]să angajăm “consultanţi” cărora le-am plătit comisioane valorând mai mult decât am încasat noi pe avuţia înstrăinată prin “privatizări”[/COLOR][/I][/U]. Miniştrii şi parlamentarii UE nu au cerut, niciodată, nimic care să fie împotriva intereselor cetăţenilor României. Dimpotrivă. În deplină concordanţă cu valorile milenare ale civilizaţiei europene - printre care solidaritatea ocupă un loc primordial - UE a acceptat primirea noastră ca membru cu drepturi depline în interiorul marii ei familii. În ciuda faptului că, din 1990 încoace, în loc să ne apropiem, noi ne-am îndepărtat de valorile europene, ne-am afundat în mizerie materială şi spirituală, UE ne pune la dispoziţie, gratuit, importante fonduri, care să ne ajute să eliminăm cât mai repede uriaşa noastră rămânere în urmă.

[B]De vină pentru efectele dezastruoase ale “privatizărilor”, ale politicii economice postdecembriste, nu sunt nici miniştrii şi parlamentarii Uniunii Europene, nici cetăţenii României. Vinovaţii sunt guvernanţii români postdecembrişti. parlamentari, miniştri, înalţi magistraţi. [U][COLOR=#b22222]Ciocoirea statală post-comunistă[/COLOR][/U].[/B]

[Bursa, 07.12.2006]
***„_ “---”_“***


[B]Dr. Constantin COJOCARU : [I]AJUTORUL UE[/I][/B]

[B]Crearea şi dezvoltarea Uniunii Europene reprezintă, neîndoielnic, cel mai curajos şi mai grandios proces al istoriei universale. Mai grandios decât imperiul lui Alexandru cel Mare, decât Imperiul Roman, cel al lui Napoleon Bonaparte, sau cel al lui George Washington. Nu este un proces de cuceriri, cu învinşi şi învingători, ci unul care nu are decât învingători - toţi participanţii la proces. Nu este un proces de distrugere şi acaparare, ci unul constructiv, creator de cultură materială şi spirituală. Nu este un proces al realizării ambiţiilor de glorie şi îmbogăţire, ci un proces al realizării la scară planetară a sentimentului definitoriu pentru specia umană - [COLOR=#006400]sentimentul solidarităţii[/COLOR]. Naţiunile Europei, care, în ultimele două milenii, s-au sfâşiat între ele în cele mai cumplite războaie cunoscute de omenire, înaintează, [U]implacabil, pe drumul unificării lor politice, economice, sociale, spirituale[/U]. Procesul construirii Uniunii Europene a început cu o jumătate de secol în urmă şi va fi, în mare parte, împlinit în următoarea jumătate de secol. O perioadă lungă dacă o raportăm la scara vieţii noastre pământene. O perioadă foarte scurtă dacă ne raportăm la scara istoriei lumii şi a istoriei noastre, ca naţiune.[/B]

[B]De la 1 ianuarie 2007, Statul Român va fi Stat Membru, iar noi, românii, vom fi cetăţeni ai Uniunii Europene[/B]. Căpătarea acestor calităţi nu înseamnă numai încununarea unor eforturi, ci şi angajarea noastră, ca popor şi ca indivizi, în procesul construcţiei europene, în plan politic, economic, social, cultural. [U][COLOR=#b22222]Intrăm în acest proces într-un moment deosebit de dificil al istoriei noastre[/COLOR][/U]. Din cauza politicii economice criminale la care ne-au supus guvernanţii postdecembrişti, în acest moment, [U][COLOR=#b22222]suntem naţiunea europeană cea mai năpăstuită[/COLOR][/U]. Producem astăzi cât produceam şi cu 17 ani în urmă. N-am putut economisi, n-am investit, n-am acumulat, n-am sporit capitalul naţional. Cea mai mare parte a capitalului, acumulat până în 1989, a fost trecută, prin “privatizări”, în proprietatea străinilor. Au fost distruse aproape 4 milioane de locuri de muncă. Trei milioane de români lucrează în străinătate. Salariile românilor sunt înrobitoare.

[B]În perioada 2007-2013, în conformitate cu principiile sale de politică regională[/B], [B]de reducere a decalajelor între nivelurile de dezvoltare economică ale statelor sale membre[/B], [B]Uniunea Europeană va pune la dispoziţia României aproape 30 de miliarde de euro[/B]. Aceşti bani provin din taxe şi impozite plătite de ceilalţi cetăţeni ai Uniunii: nemţi, francezi, englezi etc. Din solidaritate, din dorinţa de a realiza grandioasa construcţie europeană, de a face din Europa un loc în care copiii şi nepoţii lor să trăiască în siguranţă şi bunăstare. Conform prognozelor optimiste ale actualilor noştri guvernanţi, în perioada 2007-2013, PIB-ul nostru ar urma să crească într-un ritm mediu anual de 6-7%. Aceasta înseamnă că, în perioada respectivă, vom crea un PIB egal cu circa 1000 de miliarde de euro. În medie, circa 140 miliarde de euro pe an. De la Uniunea Europeană vom primi, în medie, 4,3 miliarde de euro pe an (30:7), adică 3% din PIB-ul nostru anual. În prezent, PIB-ul nostru este de 7.000 de euro pe cap de locuitor. Media europeană este de 22.000 de euro pe cap de locuitor. Deci, PIB-ul nostru reprezintă mai puţin de o treime faţă de media europeană. [B]În 1989, PIB-ul nostru reprezenta mai mult de jumătate din media europeană. [U][COLOR=#b22222]Exact acolo vom fi, dacă vom mai fi, în 2013[/COLOR][/U].[/B]

După toate probabilităţile, vom încheia anul 2006 cu un PIB în valoare de 110 miliarde de euro. Cu o creştere anuală de 6,5%, în anul 2007 ar trebui să realizăm un PIB egal cu suma de 117 mil euro. [U][B]Pentru a produce o unitate de PIB ne trebuie 3 unităţi de capital[/B][/U]. Pentru a produce, în 2007, un PIB cu 7 miliarde de euro mai mare decât în 2006, trebuie să creştem capitalul cu 21 miliarde de euro (7x3). Adică, [U][COLOR=#b22222][B]în loc să avem un capital de 330 miliarde de euro[/B][/COLOR][/U], cât avem, acum, în 2006, în 2007 va trebui să avem un capital egal cu suma de 351 miliarde de euro. [U][COLOR=#b22222][B]Capitalul utilizat în 2006, în valoare de 330 miliarde de euro, s-a uzat[/B][/COLOR][/U], însă, în medie, cu cel puţin 5%. Capitalul uzat trebuie înlocuit. Investiţia de înlocuire (reproducţia simplă a capitalului) este egală cu 16,5 miliarde de euro. [B]Valoarea totală a investiţiilor pe care ar trebui să le facem în 2007, pentru a obţine o creştere a PIB-ului cu 6,5%, faţă de anul precedent, ar trebui să fie egală cu suma de 37,5 miliarde de euro (21+16,5).[/B] [U][COLOR=#b22222]UE ne sprijină cu 4,3 miliarde de euro. Restul de 33,2 miliarde de euro trebuie să-l facem prin noi înşine, prin economisire[/COLOR][/U]. [B]Din nefericire, din PIB-ul de 117 miliarde de euro pe care îl vom produce în anul 2007, [U]numai circa 20% reprezintă salarii şi pensii, adică 23 miliarde de euro[/U],[COLOR=#b22222] restul de 80%[/COLOR], [U][COLOR=#b22222]adică 94 miliarde de euro, este format din profituri[/COLOR][/U]. Aici este hiba.[/B] Aici este marea problemă a integrării României în Uniunea Europeană. [COLOR=#b22222][B]Cum putem să investim 33 de miliarde dacă, din PIB-ul creat de noi, în buzunarele noastre intră numai 23 de miliarde?[/B][/COLOR] [B]UE trebuie să ne ajute nu numai cu cele 4,3 miliarde de euro pe an, ci şi, mai ales, să ne ajute să ne recăpătăm drepturile de proprietate asupra capitalului naţional şi asupra veniturilor create cu acest capital.[/B]

[Bursa-11.12.2006]
***„_ “---”_“***

[B]
Dr. Constantin COJOCARU : [I]FANTEZII ŞI REALITĂŢI[/I][/B]

[B]Programul Naţional de Dezvoltare[/B] ([B][COLOR=#b22222]PND[/COLOR][/B]) [B]pentru perioada 2007-2013, program aprobat de Guvernul României în decembrie 2005 şi prezentat la Comisia Europeană în vederea obţinerii ajutorului financiar pentru reducerea decalajelor economice şi sociale ce ne despart de celelalte ţări membre ale Uniunii Europene,[/B] [B]conţine prevederi mai mult decât ambiţioase[/B]. [U][COLOR=#b22222][B]Adevărate fantezii[/B][/COLOR][/U]. Conform acestui program, în anul 2013 ar trebui ca PIB-ul nostru să ajungă la 40-41% din media europeană, faţă de 32%, cât este în prezent. Aceasta înseamnă [U][COLOR=#b22222]o creştere medie anuală a PIB-ului de 6-7%[/COLOR][/U].

[I][B]În istoria sa de peste trei secole, [U]economia capitalistă nu a cunoscut, încă, o altă pârghie de creştere a PIB-ului în afara creşterii valorii capitalului utilizat în producţia de bunuri şi servicii[/U]. Şi nu a cunoscut nici o altă pârghie de creştere a valorii capitalului în afara investiţiei, a transformării în capital a unei părţi din PIB. Cu cât această “parte” este ai mare, cu atât creşterea PIB-ului este mai mare, ceea ce înseamnă şi creşterea corespunzătoare a veniturilor, adică a salariilor şi profiturilor.[/B][/I]

[B]Ca să obţinem o creştere anuală a PIB-ului [U][COLOR=#ff0000]de 6-7%[/COLOR][/U], [U][COLOR=#b22222]ar trebui ca, anual, să investim circa 25% din PIB-ul produs[/COLOR][/U], adică, [U][COLOR=#b22222]în medie, anual, cel puţin 35 miliarde de euro[/COLOR][/U]. UE ne sprijină, în medie, anual, cu 4,3 miliarde de euro. [U][COLOR=#b22222]De unde luăm restul, de 31,7 miliarde?[/COLOR][/U][/B][B] În ultimii 17 ani am investit, în medie, 10 miliarde de euro pe an. Va fi foarte greu să sărim de a 10 la 30 de miliarde. Realitatea este cu totul alta decât [I][COLOR=#b22222]“viziunile strategice”[/COLOR][/I] ale domnilor guvernanţi.[/B] Veniturile salariaţilor şi pensionarilor au ajuns să fie atât de mici încât, practic, beneficiarilor lor le este foarte greu, dacă nu imposibil, să economisească o parte din aceste venituri şi s-o investească, s-o transforme în capital. Salariile şi pensiile reprezintă mai puţin de 20% din PIB. [U][I][COLOR=#b22222]Chiar dacă, prin absurd, salariaţii şi pensionarii ar economisi 25% din veniturile lor, asta ar însemna cel mult 6-7 miliarde de euro pe an[/COLOR][/I][/U]. Ca urmare a inflaţiei şi a slăbiciunii mişcării sindicale, în ultimii 17 ani raportul dintre salarii şi profituri sa deteriorat continuu, [I][U][COLOR=#b22222]profiturile ajungând să înghită 80% din PIB[/COLOR][/U][/I]. Din nefericire, aceste profituri intră în buzunarele unor [U][I][COLOR=#b22222]proprietari care nu prea au “înclinaţii” spre economisire şi investire în economia românească[/COLOR][/I][/U]. Avem, pe de o parte, marii proprietari autohtoni de capitaluri, care au căpătat această calitate nu economisind şi investind, ci [U][I][COLOR=#b22222]dând “ţepe[/COLOR][/I][/U][I][COLOR=#b22222]”[/COLOR][/I], adică [U][COLOR=#b22222]furând de la stat şi de la cetăţeni[/COLOR][/U]. Ei nu transformă profiturile în capital, ci în vile şi autoturisme de lux. Ei vor continua să aplice metoda care i-a îmbogăţit pe ei, nu aceea care îmbogăţeşte ţara. Avem, pe de altă parte, [U][COLOR=#b22222][I]marii “investitori strategici[/I][/COLOR][/U][COLOR=#b22222][I]”[/I][/COLOR] străini, care [U][COLOR=#b22222]au devenit proprietari peste capitalul românesc, cumpărându-l la preţuri de zeci şi sute de ori sub valoarea lui[/COLOR][/U]. Ei ştiu că nu au fost cumpărători de bună-credinţă, ştiu că au cumpărat de la hoţ, au cumpărat capitalul care fusese furat de statul român de la cetăţenii săi. Ei ştiu că, [COLOR=#006400][B]mai devreme sau mai târziu, păgubiţii îşi vor cere înapoi lucrul furat.[/B][/COLOR] Din acest motiv, este de prevăzut că, după ce-şi vor îndeplini obligaţiile de investiţii asumate prin contractele de “privatizare”, investind nu din propriul buzunar, ci din profitul realizat cu capitalul “privatizat”, străinii îşi vor transfera cât mai repede şi cât mai departe profiturile obţinute prin exploatarea capitalului românesc.
[COLOR=#006400][B]
Personal, nu văd decât o singură soluţie pentru a ieşi din acest impas.[/B][/COLOR] [B]Această soluţie constă în instituirea unui impozit progresiv pe avere, în speţă pe terenuri şi construcţii, prin care să se preia la un Fond Naţional de Investiţii 15-16% din PIB, şi care să fie folosit exclusiv pentru sporirea capitalului naţional, pentru creşterea competitivităţii economiei româneşti. [/B][U][COLOR=#b22222]În prezent, statul român preia la bugetul consolidat al statului 30-31% din PIB[/COLOR][/U]. [U][COLOR=#b22222]În multe ţări ale Uniunii Europene, bugetul preia 50% sau chiar mai mult din PIB[/COLOR][/U]. Legislaţia UE nu impune nici un fel de restricţie statelor membre în ceea ce priveşte fiscalitatea. Dimpotrivă, prin politica sa regională, Uniunea sprijină eforturile pe care statele cu economii mai puţin dezvoltate le fac pentru reducerea decalajelor ce le despart de cele mai avansate. [B]Prin instituirea unui astfel de impozit am rezolva foarte multe probleme. Am face ca cifrele înscrise în Planul Naţional de Dezvoltare să se transforme din fantezii în realităţi, să capete substanţă. [/B][B][COLOR=#006400]Am putea să despăgubim cele 6 milioane de familii de români pentru capitalul de care au fost deposedaţi prin privatizare. [/COLOR]Am înlocui economia oligarhică parazitară cu una democratică, competitivă, performantă. Am putea dubla nivelul salariilor şi pensiilor. Am putea crea suficiente locuri de muncă pentru a-i readuce pe "căpşunari" în mijlocul familiilor lor, etc. Las cititorul să continue lista.[/B]

[Bursa, 14.12.2006]
***„_ “---”_“***


[B]Dr. Constantin COJOCARU : [I]JOS LABELE DE PE CEC![/I][/B]

[B]În ediţia din 20 februarie 2006 a acestei rubrici, din acest ziar, am publicat articolul[/B] [B][COLOR=#b22222][I]“Ce facem cu CEC-ul”[/I][/COLOR][/B]. [B]Am transmis acel articol, prin e-mail, Guvernului României şi Preşedintelui României. Nu am primit vreo reacţie de la unul sau de la celălalt.[/B]

[B]În articolul menţionat evidenţiam următoarele[/B]:

[B]Este greşit să se vorbească de “privatizarea” CEC-ului[/B]. [U][COLOR=#b22222]Prin Legea 66/1996[/COLOR][/U], [U][COLOR=#b22222]bunurile aflate în patrimoniul CEC-ului au fost trecute din proprietatea publică a statului român în proprietatea privată a aceluiaşi stat[/COLOR][/U]. [B]Nu poţi privatiza ceva care este privat[/B]. [U][COLOR=#b22222]Actualii guvernanţi, aceiaşi care au iniţiat, adoptat şi aplicat Legea 66/1996[/COLOR][/U], [U][COLOR=#b22222]nu vor să săvârşească “privatizarea” CEC-ului, ci vânzarea lui[/COLOR][/U]. [U][COLOR=#b22222]Ei continuă, cu neruşinare, să mintă, să ducă în eroare cetăţenii ţării[/COLOR][/U], [U][COLOR=#b22222]în speranţa că noi, românii, nu înţelegem marile lor “tranzacţii”[/COLOR][/U]. [B]Prin[/B] [U][COLOR=#b22222]Legea 66/1996[/COLOR][/U], [B]statul român, în mod abuziv şi nelegitim, a transformat CEC-ul din instituţie publică în agent economic, cu scopul mârşav, nedeclarat dar evident, de a scoate la mezat bunurile aflate în patrimoniul acestei instituţii, bunuri construite sau achiziţionate, integral, cu bani proveniţi din taxe şi impozite plătite de cetăţenii României.[/B]

[B]Timp de peste 140 de ani, de la înfiinţarea sa, în anul 1864, şi până la adoptarea Legii 66/1996, CEC-ul, sub diverse denumiri şi organizări, a fost şi a rămas o instituţie publică a statului român, o instituţie care a jucat un rol fundamental în crearea şi consolidarea capitalului românesc, în susţinerea independenţei şi suveranităţii statului român, în emanciparea naţiunii române.[/B] [U][COLOR=#b22222]Băncile comerciale sunt operatori (agenţi) economici care lucrează pentru profit[/COLOR][/U]. Ele produc marfă, adică furnizează servicii bancare, pe piaţa bancară, pentru care încasează venituri, urmărind ca acestea, veniturile, să fie mai mari decât costurile, astfel încât să rezulte un profit care să recompenseze capitalul utilizat pentru furnizarea serviciilor în cauză. [U][COLOR=#b22222]Piaţa bancară este cea mai sensibilă şi cea mai expusă acţiunilor de tip speculativ, de manipulare a preţurilor[/COLOR][/U]. [B]Acesta este motivul pentru care[/B] [B]statele moderne intervin pe pieţele bancare, inclusiv prin crearea de instituţii care să stimuleze şi să dea siguranţă şi stabilitate procesului de economisire şi de investiţii, de acumulare de capital, singura pârghie economică autentică pentru dezvoltarea economică durabilă a unei ţări[/B]. Acesta a fost motivul pentru care [B][COLOR=#006400]marii oameni de stat Alexandru Ioan Cuza şi Mihail Kogălniceanu au înfiinţat CEC-ul[/COLOR][/B]. Acesta a fost motivul pentru care [B]alţi oameni de stat pe care i-am avut în ultimii 150 de ani nu au îndrăznit să distrugă CEC-ul, să-l vândă străinilor[/B].

[B][COLOR=#006400]În concluzie, ceream ca CEC-ul să redevină instituţie publică, cu misiunea pentru care a fost creată, urmând ca patrimoniul său să fie sporit, dacă este nevoie, cu bani de la statul român, sau de la cetăţenii români. CEC-ul nu a fost înfiinţat şi nu a funcţionat pentru a produce profit, ci pentru a proteja capitalul românilor.[/COLOR][/B]

[B][COLOR=#b22222]Guvernul român nu a vrut să audă nici de intervenţia mea, nici de intervenţiile altor specialişti. Îşi urmăreşte, implacabil, obiectivul: vânzarea CEC-ului la străini, pentru un pumn de arginţi[/COLOR][/B], pe care să-i ofere ca pomană electoratului, sub formă de ajutoare pentru căldură şi alte asemenea. [B]Domnul [COLOR=#b22222]Călin Popescu Tăriceanu[/COLOR][/B], încă, sper, pentru scurtă vreme, prim-ministru al României, [U][COLOR=#b22222]îşi permite să afirme că cei care ne opunem vânzării CEC-ului către străini[/COLOR][/U][COLOR=#ff0000][B] îi amintim[/B][/COLOR] [I][COLOR=#006400][B]“de sloganurile din anii '90 care spuneau să nu ne vindem ţara[/B][/COLOR][/I][/FONT][/SIZE][I][COLOR=#006400][B][SIZE=3][FONT=arial]”[/FONT][/SIZE][/B][/COLOR][/I][SIZE=3][FONT=arial]. [B]Păi, acele sloganuri au fost înfiinţate şi utilizate chiar [COLOR=#b22222][I]de “vânzători”[/I][/COLOR]. De [I][COLOR=#b22222]hoţii care strigă “prindeţi hoţii![/COLOR][/I]”. [/B][B]În ultimele zile, Serviciul Român de Informaţii pune la dispoziţia presei date care dovedesc faptul că membri marcanţi ai guvernului condus de domnul Călin Popescu Tăriceanu au fost implicaţi în acte de trădare, în unele dintre “privatizările” postdecembriste. [COLOR=#006400]După opinia mea, nu numai “unii” guvernanţi au făptuit acte de trădare în “unele privatizări”, ci întreaga clasă politică postdecembristă a participat la infracţiunea de înaltă trădare naţională, pentru care se foloseşte, mistificator, noţiunea de “privatizare”.[/COLOR][/B][COLOR=#006400][B] Vânzarea CEC-ului este numai o părticică a acestei [/B][/COLOR][U][COLOR=#ff0000][B]crime de leznaţiune[/B][/COLOR][/U].

[Bursa, 18.12.2006]
***„_ “---”_“***


[B]Dr. Constantin COJOCARU : [I]PRIVATIZAREA STATULUI ROMÂN[/I][/B]

[B]Pentru a mai strânge ceva bani la buget cu care să mai mituiască o parte a electoratului, [I][COLOR=#b22222]statul român a transformat una dintre cele mai importante instituţii publice ale sale - [/COLOR][COLOR=#ff0000]CEC[/COLOR][COLOR=#b22222]-ul[/COLOR][/I] [/B]- [I][B][COLOR=#b22222]în societate comercială bancară şi a oferit-o, apoi, spre vânzare[/COLOR][/B][/I]. [COLOR=#b22222][B]Încercând să-şi “motiveze” fapta[/B][/COLOR], [B]domnul [COLOR=#b22222]Călin Popescu Tăriceanu[/COLOR] ne spune că numai aşa, prin vânzarea CEC-ului, [I][COLOR=#b22222]se stârpesc “căpuşele”[/COLOR][/I] care trăiesc cu banii, deci cu sângele bietei noastre instituţii de stat. Numai aşa, transformând instituţiile de stat în societăţi comerciale şi scoţându-le pe acestea la vânzare, luptăm, cu adevărat, împotriva corupţiei. Asta deoarece, ne asigură domnul prim ministru, [COLOR=#b22222][I]“în sistemul privat nu există corupţie”[/I][/COLOR].[/B] Cu o astfel de concepţie economică, nu va trebui să fim surprinşi când domnul Tăriceanu va semna ordonanţele de urgenţă pentru transformarea în societăţi comerciale şi scoaterea la vânzare a Casei Naţionale de Pensii, a Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, a Autorităţii Naţionale de Administrare Fiscală, a tuturor agenţiilor, autorităţilor, instituţiilor statului român. Pentru a reduce şi consumul de hârtie şi consumul de timp necesar pentru motivarea şi adoptarea câtorva sute de ordonanţe de urgenţă, urmate de tot atâtea legi pentru aprobarea urgenţelor, pentru a accelera şi eficientiza la maximum lupta împotriva corupţiei, îi propun domnului Tăriceanu, tuturor guvernanţilor noştri, să purceadă la [COLOR=#b22222][I]“privatizarea”[/I][/COLOR] imediată şi completă a statului român. Printr-o ordonanţă de urgenţă, sau, direct, printr-o lege, care ar fi adoptată cu o majoritate covârşitoare a actualilor senatori şi deputaţi, ar putea fi înfiinţată Societatea Comercială [COLOR=#b22222][I][B]“STAT PRIVATIZAT” S.A.[/B][/I][/COLOR]

[B]Obiectul de activitate principal al[/B] [U][I][COLOR=#b22222]S.C. “STAT PRIVATIZAT” S.A[/COLOR][/I][/U]. [B][COLOR=#b22222][I]va consta în exercitarea puterilor statale: legislativă, executivă şi judecătorească[/I][/COLOR][/B]. Să ne imaginăm ce economie de personal şi de salarii am realiza prin “disponibilizarea” tuturor senatorilor, deputaţilor, miniştrilor, magistraţilor, prefecţilor, primarilor, consilierilor şi funcţionarilor publici de toate gradele şi de toate categoriile. Toţi aceşti disponibilizaţi, de foarte înaltă calificare, îşi vor găsi locuri de muncă în celelalte state ale Uniunii Europene, vor aduce acasă sume uriaşe de euro, care vor face ca leul să devină cea mai puternică monedă de pe mapamond. În plus vom scăpa, complet şi definitiv, de corupţie, deoarece S.C. “STAT PRIVATIZAT” S.A. va avea capital privat şi “în sistemul privat nu există corupţie”. În patrimoniul, respectiv în capitalul social al S.C. “STAT PRIVATIZAT” S.A., vor fi incluse terenurile, clădirile şi toate celelalte “active” aflate, în prezent, în proprietatea publică şi “privată” a statului român.

[B][I][COLOR=#b22222]Pentru a face cât se poate de “atractivă” şi “de succes”, această acţiune de “privatizare”[/COLOR][/I][/B], în capitalul S.C. “STAT PRIVATIZAT” S.A. vor fi incluse: Palatul Parlamentului (Casa Poporului), Palatul Cotroceni, Palatul Victoria, palatele ministerelor, autorităţilor, agenţiilor şi ale celorlalte instituţii publice, inclusiv palatele prefecturilor şi ale tuturor primăriilor ţării. Ar putea intra aici şi toate bogăţiile subsolului românesc, toate apele şi tot spaţiul aerian al ţării. S-ar strânge un capital considerabil. Mai mare decât sprijinul pe care-l vom primi de la UE în următorii 7 ani. Am putea renunţa, astfel, şi la împrumutul de peste 30 miliarde de euro spre care ne tot îndeamnă domnul preşedinte Traian Băsescu.[B] La o acţiune de “privatizare” de o asemenea dimensiune, trebuie, neapărat, găsit un “consultant” pe măsură. Un consultant ai cărui specialişti să aibă o îndelungată şi strălucită experienţă în cadrul celor mai puternice servicii de spionaj ale lumii moderne. Ei vor trebui să-i sfătuiască pe “privatizatorii” noştri cum să ne vândă statul şi să ne convingă şi pe noi de nemaipomenitele binefaceri pe care această “tranzacţie” ni le va aduce nouă şi urmaşilor noştri.[/B] Având în vedere rolul extraordinar pe care consultantul îl va avea în selectarea [COLOR=#b22222][I][B]“investitorului strategic” pentru S.C. “STAT PRIVATIZAT” S.A[/B][/I][/COLOR]., poate fi luată în considerare ideea ca onorariul ce va trebui plătit consultantului să fie chiar mai mare decât suma pe care o vom încasa noi din această “privatizare”. S-ar putea lua în calcul angajarea unei datorii faţă de consultant, datorie care să-i fie plătită în următorii 10-15 ani din taxele şi impozitele pe care S.C. “STAT PRIVATIZAT” S.A. le va încasa de la noi.

Dat fiind că obiectul de activitate al S.C. “STAT PRIVATIZAT” S.A. va fi acela de a ne guverna pe noi, românii, este de la sine înţeles că investitorul strategic în această “privatizare” nu poate fi decât o entitate care are experienţă în domeniu, adică un stat existent. N-ar fi o noutate, dacă ne amintim că multe din “privatizările” făcute de statul român postdecembrist au constat, de fapt, în vânzarea, pe nimic, a avuţiei noastre naţionale către alte state, nu către entităţi private. Este de prevăzut că echipa de consultanţi-spioni care se va angaja în ducerea la bun sfârşit a acestui proiect să întâmpine unele dificultăţi în identificarea celui mai potrivit investitor strategic. Statele cu adevărat democratice, responsabile faţă de proprii cetăţeni, nu îşi vor permite să cheltuiască banii bugetelor lor pentru o astfel de “investiţie”. Trebuie găsit un stat care nu dă socoteală cetăţenilor pentru banii pe care îi are la dispoziţie. Adică un stat dictatorial. Astfel de state există astăzi în lume şi s-ar putea găsi unul dintre ele care să plătească o sumă mică de bani pentru a prelua întregul pachet de acţiuni de la S.C. “STAT PRIVATIZAT” S.A. şi să se angajeze că “va investi” în viitor multe miliarde, pe care le va încasa, de fapt, prin taxele şi impozitele plătite de noi. N-ar fi exclus ca domnii consultanţi-spioni să decidă că cel mai indicat investitor strategic pentru S.C. “STAT PRIVATIZAT” S.A. să fie chiar statul Zimbabwe. Este un stat cu o apreciabilă experienţă dictatorială, are bani, deci ar putea îndeplini principalele “criterii” de selecţie stabilite de consultanţi.

[Bursa, 27.12.2006]
*[COLOR=#006400][B]**[/B][/COLOR]„_ “---”_[COLOR=#ff0000][B]“**[/B][/COLOR]*[/FONT][/SIZE]