Chitu Constantin

Nu cred deloc ca-s niste lunatici acesti “privatizatori” post-decembristi. Privatizarile nu-s niste halucinatii, nu-s niste decizii luate la intamplare si intr-o stare de semiconstienta somnambula. Clasa politica stie destul de bine ce face. A stiut si stie. Daca ne uitam in istorie, vom vedea ca multi indivizi insurubati in jiltul puterii au facut jocurile stapanirilor vremelnice ale imperiilor ce ne aserveau tara. Omul politic isi face din tradare o profesie, si inca o profesie “banoasa”. Deosebirea, intre ce era inainte si ce e acum, e ca vantul asupritor venea atunci de la rasarit, pe cand acum vine dinspre apus. Ceea ce-i specific si comun politicienilor, cu care ne-am capatuit dupa anii ’89, e tradarea, tradarea neamului romanesc, a intereselor lui. Dar asta nu e o noutate daca urmarim sirul de evenimente istorice. Si inca tradarea s-a facut (si se mai face inca) la presiunea inconstienta a masselor ignorante, a ceea ce romanii din opera lui Plutarh (inainte de a fi devenit imperiu) numeau “plebea”. A fi Om, a fi un adevarat patriot, se numeste atunci cand ai curajul sa sfidezi pofta nesabuita a celor pe care-i conduci, cand te opui dorintelor imposibil de indeplinit ale celor multi si sa faci ceea ce trebuie sa faci in interesele lor, nu in dorintele lor.

Dupa anii ’89, in perioada halucinantelor democratii devastatoare, in care tot romanul isi alegea directorul de fabrica, alegeri mediatizate de niste sindicate in formare, am avut ocazia sa inteleg perversiunea gandirii celor multi si despre care se pretinde ca detin puterea politica (democrata). La vremea respectiva, salariatii, dupa ce-si inscaunau directorii prefereti, pretentiile lor erau ca acestia sa le mareasca salariile si, in masura in care se putea, sa presteze o munca cat mai mica pentru salariile primite. Dar treaba asta nu merge la infinit, iar firma respectiva a inceput sa scartaie din articulatiile ei financiare. Atunci, la o intrunire a “poporului” (alegator), directorul le-a reprosat muncitorilor ca, la insistentele lor, a luat niste decizii proaste si ca, din aceasta cauza, fabrica se afla in aceasta situatia fara iesire. Atunci unul dintre “alegatori”, adica un “democrat” cu mai mult tupeu, i-a spus cam asa directorului: Dle director, eu recunosc ca noi am fost niste prosti cand v-am cerut ce v-am cerut, dar dv. ati gresit atunci cand v-ati luat dupa capul nostru. Interesant raspuns (replica), nu ? “Democratii”, astfel, cum se vede, se auto-exonerau de orice raspundere vis-a-vis de ceea ce se intampla cu fabrica lor.

O sa va intrebati de ce-am dat acest exemplu ? Nu l-am dat intamplator. Am luat acest exemplu, fiindca acest exemplu e o macheta, in miniatura, a ceea ce s-a intamplat la scara nationala. Clasa politica, populata de tribuni mincinosi, de demagogi ce vroiau sa dea satisfactie unei populatii de oameni frustrati de politica de austeritate a lui Ceausescu, n-a facut decat sa vina in intampinarea unor dorinte (irealizabile de altfel) ale celor de care vorbim. Privatizarile s-au facut asa cum s-au facut, ca sa intru in subiectul propriu-zis, din doua motive: pentru ca populatia isi dorea cu ardoare un trai pe “picior european”, ceea ce presupunea ca ei sa poata sa munceasca in tarile Apusului, si, pe de alta parte, de cei care, facand parte din sistem, din gasca mai bine zis, doreau sa se imbogateasca de pe urma valorificarii, in avantaj personal desigur, a ceea ce poporul roman a acumulat, cu mari privatiuni si sacrificii, prin efort intelectual si fizic, pe parcursul celor aproxiamtiv 50 de ani de regim comunist.

Massele largi de oameni, dornici sa munceasca in Occident, puneau presiune pe clasa politica in ideea de a se face totul ca ei sa fie acceptati sa munceasca in tarile occidentale (cum se face si acum). Asta insa, pentru a le da satisfactie, presupunea niste compromisuri politice din parte celor ce conduceau Romania la vremea respectiva, compromisuri care erau tot atatea lovituri sub centura date economiei romanesti. Totul se face sub masca ingénua a reformelor. Cuvantul “reforma”, ca si cel de “progres”, are o conotatie semantica pozitiva, e un fel de eufemism bun la toate argumentatiile logice cu scop de manipulare. Reforma parea (si pare inca), asa, un panaceu economic capabil sa vindece Romania de saracie, un fel de racheta ideatica, purtatoare de solutii economice capabile sa lanseze Romania in cercul orbital de astri al marilor puteri economice.

Fortele distructive din interior, dornice de imbogatire rapida (si fara munca), erau in fruntea acestor reformisti pusi pe chiverniseala de pe urma distrugerii economiei romanesti. Occidentul, ce statea ca un motan la panda, bucuros ca are acest prilej de a da ultima lovitura, decisiva, comunismului, pe care-l ura de moarte, lucra din umbra, cum se zice. Occidentul e, sau cel putin asa pare, sau pretinde el, cu “mainile curate”. Nu stiu de ce, insa cea mai mare parte a romanilor au o incredere oarba in acest “Iago” planetar. Nu se implicau direct, ci bagau la inaintare institutiile financiare, pe care le patroneaza. Deci, nici macar nu se implicau direct in aceasta opera globala prin care ne obligau la auto-distrugere. Ei se foloseau de instiutiile finaciare pentru a face acest munca murdara.

Oamenii (carora li se mai spune si popor uneori), atinsi de molima epicuriana a traiului, vroiau sa munceasca in Occident si sa traiasca ca ei (in sens material desigur). Cei ramasi aici vroiau acelasi lucru, insa pentru asta era nevoie (ca si azi) de valuta, de bani cu circulatie mondiala. Pentru a satisface aceste dorinte ale romanilor, cei ramasi ca si cei plecati, ce erau peste putintele lor daca ar fi sa judecam rezonabil, care putinte erau si sunt limitate de capacitatea competitiva la export, era nevoie de valuta. FMI, de exemplu, spunea ca-ti acorda un imprumut (in mai multe transe), insa pentru asta te intreba daca ai “privatizat” cutare si cutare intreprindere, daca ai “liberalizat” cutare si cutare sursa de energie, conform conventiei anterioare, facuta cu ocazia altui imprumut precedent. Cu alte cuvinte spunea cam asa: iti acord aceasta “transa” de imprumt, dar cu conditia sa-ti fi facut bine lectiile, adica sa-ti fi facut “planul”, planul reformelor (adica planul autodistrugerii propriei economii).

Economia romaneasca era una centralizata, una organica as zice, una in care totul era gandit ca un intreg in sine, ca o entitate indisolubila. Cand cadea una dintre ele, era tot asa cum sunt cartile intr-o biblioteca, adica se tinea una pe alta in picioare, mai cadeau vreo cateva din “raftul” (domeniul) respectiv. Daca cei ce ne-au condus nu ne-ar fi tradat, primul lucru la care trebuia sa se gandeasca era sa gaseasca o formula, cat de cat stiintifica si realista, prin care o economie centralizata sa treaca la o economie de piata cu cat mai putine pierderi posibile. Ei ar fi trebuit sa se gandesca, dac-ar fi fost niste patrioti adevarati si daca s-ar fi iubit poporul, cum sa se faca aceasta trecere, aceasta tranzitie, in folosul Romaniei si nu impotriva interesului ei.

Ce-au facut ei in fond ? Ei au fost niste simpli executanti ai ordinelor venite de sus, de la marile puteri, dar prin intermediul institutiilor financiare, institutii care, chipurile, negociau cu noi. Deci, clasa politica era si este un amalgam pestrit de cozi de topor, cu care “toporul occidental” (puterile Apusului) a defrisat padurea (economia romaneasca) culcand la pamant toti “copacii” din Romania (a se citii intreprinderile). Vinovatul moral (si principal) de ceea ce a devenit azi Romania este, desigur, aceasta cutra viclena, Occidentul. Nu ca tradatorii nostri n-ar avea nicio vina, insa ei au fost doar niste executanti docili ce-au facut o crima (prin privatizare) la comanda, ei au fost cei care au luat la tinta intreprinderile, economia romaneasca, si au apasat nemilos pe tragaci. Daca un individ comanda o crima, de exemplu, dar nu o executa el, asta nu inseamna ca el e nevinovat si ca numai criminalul care executa crima poarta toata vina. Nu, la fel de vinovat e si initiatorul, autorul moral, adica cel care a comandat “crima”. “Crima” in Romania se numeste privatizarea care a doborat la pamant economia romaneasca.

Nu doresc, si nici nu e cazul, sa explic tactica prin care s-a facut acest lucru, cert e ca s-a facut, iar asta o percepem, cu totii, prin aceea ca in Romania, din 20 de milioane, nu mai muncesc decat maxim 3 milioane in sfera productiva (fata de 8 milioane inainte de ’89), alti 1,3 milioane in sectorul bugetar, alte 6 milioane sunt pensionati, circa 3 sau 4 miloane ca iloti ai Occidentului si alte milioane de romani care nici macar nu intra in statistica somajului. Asta e adevarul. Crima numita privatizare sta la baza dezastrului de azi al Romaniei.

Acum stam si fluieram a paguba si nu stim de ce sa ne apucam ca sa castigam si noi un ban cinstit; cinstit insemnand un ban castigat din munca. E trist ca s-a intamplat asa. Fara sa fac apologia comunismului, e de retinut ca oamenii astia, comunistii, asa tirani sau satrapi cum au fost, au facut multe lucruri bune pentru tara, realizari practice pe care noi le-am distrus din prostie si din dorinta unora de a se imbogatii pe spezele tarii.

Chitu Constantin