Chitu Constantin

Si totusi, ar fi bine sa ne intrebam ( eventual sa ne si raspundem) cine e aceasta Mare Finanta (cum o numea St. Zeletin), ce planeaza peste economia lumii ca uliul in vazduhul ce pare fara sfarsit si care-a devenit stapana peste tot si peste toate ? Si unde vor sa ajunga imprumutand asa, la nesfarsit ? Daca atatea sute de miloane de oameni si atatea zeci de state le sunt debitoare, pe ce sta puterea acestei Mari Finante de-si inchipuiesc ei ca vor primii banii de credit inapoi. Cum se vor returna aceste zeci de trilioane de dolari (si/sau euro) daca oamenii planetei muncesc tot mai putin si pe salarii tot mai mici, sau daca economiile statelor intra la apa continuu, asemeni tesaturii de bumbac la fiecare spalare ? Cum se vor restitui sumele uriase imprumutate in conditiile in care crizele (in special recesiunile) sunt tot mai frecvente si tot mai profunde ? Sau cum mai ramane cu superioritatea societatilor (zis si democrate) care pretind ca garanteaza libertati si drepturi ? Omul inglotat in datorii, datorii echivalente cu zeci de ani de munca si economii, se mai poate numi el, oare, in astfel de conditii, un om liber ? Dar libertatea ce e ? Faptul ca eu ma misc liber, de o parte si de alta a planetei Pamant, asta numim noi libertate ? Sau poate ca libertate se numeste ca eu ma pot gandii si exprima liber ?

Kant spunea, cu doua secole in urma, ca omul a iesit din minorat (copilarie) si-a devenit major (adult); ca omul, emancipat definitiv, ireversibil si irevocabil de sub autoritatea Bisericii, nu mai are nevoie de tutela nimanui si, de aici inainte, se incredinteaza propriei lui Ratiuni. Pana acum omul – déjà intrat de ceva timp in “majoratul” varstei preconizata de Kant, de vreo doua secole – , prin asta, de cand e autonom si stapan pe soarta lui, n-a dovedit ca e si mai intelept. Dupa multe secole de sclavie si, mai tarziu, de robie, secole in care omul (sclavul) devenise animalul de munca al omului (seniorului feudal), s-a anticipat ca omul nu va ma fi niciodata sclavul omului; altfel spus, ca omul nu va mai exploata omul. In locul exploatarii omului, credeau ilustri filosofi in naivitatea lor, va fi exploatata Natura. Biata Natura, habar n-avea ce-i urzea mintea omului in secolele urmatoare. De unde sa stie, biata de ea, ce i se pregateste. Are dreptate dna Marinescu (la al carei articol n-am putut, fiind luat cu alte treburi, face un comentariu pe masura importantei subiectului domniei sale) ca Natura este maltratata fara mila si fara discernamat.

Hegel zicea ca traiectoria istoriei arata ca o spirala. Daca ne imaginam o axa a timpului, si o curba a evolutiei omului in functie de aceasta variabila (timpul), atunci, e adevarat, cel mai repede ne vine in minte o spirala. O spirala a devenirii universului este si o curba a evolutiei, dar si o repetare (pe un alt plan; unii zic un plan superior) a istoriei. Cand mergi in spirala (pe o scara de exemplu), ajungi de multe ori in acelasi loc de pe o generatoare imaginara (de tot atatea ori in funtie de cate spirale are scara); dar intotdeauna intr-un punct superior celui prin care ai mai trecut. Ajungi mereu pe aceeasi generatoare, dar mereu deasupra punctului de pe generatoare prin care ai trecut data trecuta; iar asta numesc adeptii materialismului (dialectic si istoric) “evolutie”. Eu n-as numi-o “evolutie”, ci pur si simplu o schimbare. O evolutie (sau revolutie) e un concept ce presupune un salt inainte, insa faptul ca ceva se schimba nu e o garantie ca se si schimba in bine.

Cam asa e si cu neo-sclavia bancara de acum, sclavia moderna. Sclavia contemporana difera de sclavia de acum cateva milenii doar prin aceea ca cea de acum, cea moderna, contemporana, e mult mai sofisticata si mai insidioasa. In sclavia “veche”, omul era injugat la plug, cum ai injuga pe Florean sau pe Plavan, si pus sa are parcela de pamant (in folosul stapanului). Deosebirea e doar ca, in sclavia “noua”, omul trage la un alt fel de “plug”: plugul datoriilor. Noii sclavi, moderni, nu mai provin de pe urma prazilor umane de razboi si-a silniciilor la care erau supusi cei invinsi, ci in urma semnarii unui contract cu banca. Sclavul modern este partas, pe propria semnatura, la propria-i sclavie, nu samavolnic si silnic ca altadata. Nu exista om mai docil si mai obedient decat datornicul la banca. Daca vrei sa faci dintr-un om liber si mandru unul supus, atunci convinge-l sa imprumute bani de la banca pe termen lung. Nu-mi inchipui deloc cum mai poate omul de azi, omul modern, sa fie liber sub povara datoriilor prelungite chiar si pe zeci de ani. Un om strivit de povara datoriilor este departe de a mai gandii si actiona ca un om liber si stapan pe soarta lui. Un om indatorat bancii este un om aservit altuia. Contractul de imprumut, asa de inofensiv la prima vedere, eu il vad ca pe un zbilt al hingherilor bancari; sau ca pe niste catuse pe care politistii le pun infractorilor periculosi. Inainte de a semna un contract de imprumut, erai un om (sau stat) relativ liber.

Rousseau spunea cam asa: esti liber sa optezi, dar in momentul in care ai optat (pentru un imprumut in cazul nostru) libertatea ti se anuleaza de facto. Cand ai semnat contractul de imprumut, deja ai intrat in categoria datornicilor si-a sclaviilor moderni. Sunt oameni cu datorii mult peste ceea ce pot ei returna de pe urma veniturilor. Ti-e si groaza sa te gandesti cand mai poate iesii un stat, cum e Grecia de exemplu, cu o datorie de doua sau trei ori mai mare decat PIB-ul propriu, din aceasta incurcatura financiara. Daca la datoriile comune, ale statelor, asa-zis suverane, mai adaugam si datoriile individuale, viitorului pare a fi si mai apocaliptic. Cand afirmam ca un stat are o datorie ce echivaleaza cu dublul PIB-lui din tara respectiva, multi oameni nici nu realizeaza ce inseamna acest lucru. O datorie de doua ori mai mare decat PIB-ul unei tari (adica o datorie de 200% din PIB), inseamna, grosso-modo, aproximativ, bugetul unei tari pe sase ani. Asta inseamna ca statul nu trebuie sa mai cheltuiasca niciun sfant pe o perioada de sase ani ca sa-si onoreze imprumuturile la termenul scadent. Acest lucru este o imposibilitate.

Ma intreb, institutiile financiare, care au cumparat astfel de “bonduri” de stat, mai spera ele sa-si recupereze integral sumele respective ? Daca stam bine si ne gandim, debitele si creditele sunt un raport intre institutii si/sau oameni. Dac-ar venii o amnistie planetara care sa exonereze de obligatii pe debitori fata de creditori ? Debitele sunt egale cu creditele. Ce am eu de dat, are altul de primit; e ca intr-o balanta contabila. Deci totul in meterie de credit si de debit e un raport, o relatie sau raport intre oameni si/sau institutii. Si daca, sa zicem, le anulam, le facem tabula-rasa ? Ce s-ar intampla atunci ? Daca debitele si creditele, la un moment dat, s-ar anula unul pe altul, s-ar prescrie cum se mai zice, si eu (datornicul) nu mai am nicio obligatie fata de creditor ? Sunt sigur ca, intr-o astfel de situatie, oamenii ar lua-o de la cap. Am curaj sa pariez ca, in cativa ani, lumea va fi divizata tot in creditori si debitori. Ar ajunge tot aici unde suntem acum, la imprumutati si imprumutatori. E clar, nu-i nimic de facut.

Potrivit teoreticienilor in materie, aparitia datornicilor este cauzata de dominatia trupului asupra spiritului. Trupul pofteste, dar daca spiritul nu-l domoleste, atunci trupul atrage in sclavie si spiritul. Unde spiritul omului este prea slab ca sa se opuna patimilor trupesti ale consumului , acolo nu e nimic de facut. Nimeni nu poate face un rau mai mare omului decat si-o poate face el singur, cu mana si cu mintea lui. Cum se ajunge totusi ca omul sa se condamne singur la sclavia moderna, sclavia bancara ? Economisti priceputi in psihologie spun ca omul care pretuieste mai mult prezentul decat viitorul, acela e, cu siguranta, viitorul datornic, viitorul sclav al bancii. Am avut, cu ani in urma, o salariata, pe care am diponibilizat-o din lipsa de comenzi, care s-a imprumutat la vreo trei banci. Din curiozitate, am intrebat-o cati bani a luat si cat mai are de dat. Raspunsul ei m-a ingrozit. Am luat (zicea ea) 6.000 de lei (60 milioane adica). Dupa ce-a achitat biata femeie dobanzile vreme de 2 ani (ca bancile te obliga sa achiti intai dobanzile; cele ce se metamorfozeaza, la sfarsit de an, ca profituri in bilanturile contabile ale bancilor), i-a mai ramas de returnat inca 12.000 lei (120 miloane). Interesant, nu ? Debitul, dupa doi ani de plata, a crescut in loc sa scada.

Par niste paradoxuri ce sfideaza logica si bunul simt al omului, dar asa e. Cum am putea sa numim noi aceasta crunta spoliere a omului daca nu o sfidare a bunului-simt si a omeniei elementare ? Ce fel de stat mai e si acela care permite acestor haite de lupi (am numit bancile) sa decimeze in asemenea hal si fara niciun fel scrupule “mioarele” turmei umane ? Si ce fel de legi mai sunt acelea care fac posibil acest lucru ?

A! uitasem, traim intr-un stat liberal si “civilizat”; un stat care e o “copie la indigo” (fidela) a lumii junglei, o lume a salbaticiunilor unde pradatorii (banci, speculanti s.a.) misuna nestingheriti printre victime (mioarele umane).

Chitu Constantin
***