Chitu Constantin

Lung mai e drumul Golgotei separarii Basarabiei de Romania. Doua sute de ani, cu o mica intrerupere intre 1918 si 1939, marea familie romaneasca a fost si este nevoita sa suporte drama despartirii dupa bunul plac si interes al marilor imperii. Ce sunt popoarele mici daca nu niste simpli pioni pe tabla de sah a celor mari ? Pentru Napoleon Bonaparte, provinciile romanesti erau un fel de moneda de schimb pe care le promitea, dupa pofta inimii lui, celor obedienti Frantei imperiale. Tarile romanesti constituiau un fel de compensatie intru compromisurile marilor popoare. Ele reprezentau un fel de as pe maneca al imparatilor pe care-l scoteau, la nevoie, la jocul diplomatiei si negocierilor. Iti dau cutare provincie, daca-mi lasi mie cutare teritoriu. O intamplare nefericita a facut ca o informatie de maxima importanta sa nu-i parvina sultanului la momentul oportun. Daca Imperiul Otoman ar fi aflat la timp de intentiile lui Napoleon de a ataca Imperiul tarist, cu siguranta ca n-ar fi cedat Basarabia.

O banala nesincronizare a informatiilor a facut ca Basarabia sa fie condamnata la un prizonierat rusesc pe termen nelimitat. Destinul dramatic al lui Napoleon, invins la Waterloo de coalitia europeana, a compromis iremediabil integritatea Moldovei, pecetluind definitiv drama Basarabiei. Victoria coalitiei europene impotriva trupelor imperiale napoleoniene, avea sa arunce Basarabia definitiv in bratele ursului de la rasarit.

Istoria politica a lumii, privita in general ca o succesiune de batalii si de intrigi diplomatice, inteleasa ca niste margele razboinice puse una langa alta pe siragul timpului, este o eterna lupta pentru putere, pentru coagularea puterii. Ratiunea insa i-a facut pe cei mari, mai ales in momentele de rascruce ale istoriei, sa caute echilibrul politic; insa pana la urma, acest echilibru politic s-a facut numai in interesul catorva popoare devenite, prin forta armelor si forta imprejurarilor, imperii. Instinctul animalic de dominatie a omului de catre om, a popoarelor de alte popoare, este proritar culturii; cultura care slefuieste, intr-un anume fel si numai limitat, materia bruta a animalului din om, a omului ghidat de instinctul animalic de dominatie. Si nici azi nu e altfel, intr-un prezent ce se pretinde, teoretic, secol al civilizatiei materiale si spirituale; si asta in ciuda afisarii unor principii pompoase, dar golite de continut; al obscenitatii globalismului si europensimului afisat de cei ce si-au vazut magarul legat de gard.

Popoarele sunt ca niste familii mai mari. Liantul care face posibila familia numita popor si-o consolideaza este sentimentul. Dar sentimentul pe ce fundament sta ? El sta pe unitatea de limba, cultura (in special cultura religioasa) si istorie. Poporul este pana la urma definit ca o unitate de limba, cultura si istorie. Si totusi, desi marile popoare accepta ca lumea politica sa fie conditionata si alcatuita in functie de principii, in realitate ele se eschiveaza de la respectarea acestor principii recunoscute doar teoretic.

Politica consecventa a puterii de la Moscova de deznationalizare a basarabenilor, imprastiindu-i pe basarabeni in tot imperiul si aducand rusi in locul lor, a ingreunat si mai mult revenirea Basarabiei la patria mama, la matca ei etnica, geografica, istorica si culturala. Cu toate ingerintele abuzive, arbitrare, ale puterii de la Moscova in privinta modificarii structurii entice a populatiei basarabene, romanii au continuat sa ramana, sfidand vointa trufasa a rusilor, majoritari intre Prut si Nistru. Popoarele, ca si omul, sunt ca un pom care, o data ce a prins radacini intr-un loc, nu-l mai poti muta in alta parte si sa mai si rodeasca. Pamantul natal este pantecul ce-a zamislit popoarele. El ne plasmuieste, si tot in el vrem sa ne traim odihna cea vesnica, ce de dupa. Cine-si iubeste pamantul natal, isi iubeste la fel de mult si mama care l-a nascut. Obsedati de grijile marunte, stresante si de cele mai multe ori meschine, individuale si egoiste, uitam ca existam sub forma unui “noi”; un “noi” pe care-l numim popor. Si nu e deloc bine ca uitam.

Acest Mars pro-Basarabia, ce revendica revenirea ei la sanul patriei mama, ne mai trezeste din somnul spiritual, din lancezeala pragmatismului individual al eficientei. Astfel de manifestari, pasnice si ferme, ale unor romani entuziasti si deopotriva iubitori de neam, atasati prin spirit entitatii nationale, ne aduc aminte, celor ce-am uitat pentru o vreme sau am neglijat din neatentie, ca viata nu insemna numai consum, iar societatea nu este, in mod exclusivist si fatal, doar “societate de consum”. Spiritul din om isi revendica, prin acesti oameni minunati, drepturile pe care trupul i le contesta. Iubirea in general, si iubirea de neam in special, nu sta pe soclul trupesc, ci pe temelia solida a spiritului. Trupul ne duce implacabil inspre individuatie , iar spiritul scoate trupul pieritor din individuatie si-l readuce in iubire si comuniune sufleteasca; fie ea religioasa, fie ea etnica. Omul dominat de trup e omul consumului, sclavul exclusiv al placerilor consumatoriste, pe cand omul dominat de spirit e omul iubirii si solidaritatii, al iubirii de Dumnezeu, al iubirii de neam, al iubirii de semen, de mama, de copii, de frate, de sora s.a.m.d. Cand trupul e stapanul sufletului, atunci ne pierdem iremediabil in haosul placerilor frivole si efemere. Doar spiritul din noi ne da forta si taria sa luptam pentru idealuri.

Istoria omenirii este vointa spiritelor marilor oameni. Azi, cei mai multi dintre noi, am devenit prea hedonisti, prizonierii poftelor trupesti, ceea ce face ca astfel de manifestatii, cu iz national, sa para iesite din tiparele vremurilor in care ne ducem si noi veacul. Multi spun ca impreuna (referindu-se la destinul comun al tuturor romanilor) ne va fi mai greu, ca daca Basarabia revine la patria mama vom suporta un recul al bunastari materiale. Si chiar de-ar fi asa, ce ? Mantuirea nu este, la randul ei, conditionata de suferinta ? Cine vrea sa se mantuiasca, trebuie sa accepte trecerea prin infernul suferintei. Eu nu stiu daca din punct de vedere material ne va fi mai bine sau mai rau, dar stiu ca idealul unirii cu Basarabia trebuie infaptuit cu orice prêt. Si de-ar fi sa ne fie mai rau, oricat de convinsi am fi ca ne va fi mai rau, in sensul hedonist al raului, si flacara Unirii tot nu trebuie lasata sa se stinga; fie si macar doar sa palpaie ca o festila in negura noptii, atat cat sa nu ne ratacim unii de altii si sa putem preda stafeta, mai departe, generatiilor ce vor veni.

Cand nu vom mai avea idealuri, vom fi ca niste vii morti. Fara sa visezi si sa speri ca visul va devenii aievea, fara sa crezi si sa lupti pentru credinta ta, omul nu e decat un biet rumegator. Religia si idealul national, ce se adreseaza spiritului omului, scot omul din starea lui inertiala, o inertie ce-si are ca izvor insasi dogma liberala a individualismului de azi. Am spus – si vreau sa fiu bine inteles – de azi, nu cel de ieri. Am spus liberalismul prezentului, nu al trecutului, fiindca liberalismul trecutului era un liberalism national. In liberalismul lui Bratianu, drepturile individului se implineau intr-un cadru national, nu intr-un confuz sistem economic globalist, ca cel de azi.

Cine crede ca nationalismul si-a pierdut forta si taria, se inseala. Chiar daca bejenia romanilor de azi submineaza coeziunea sociala, mai devreme sau mai tarziu toti cei plecati acum in cautarea de munca vor revenii pe plaiul natal. Nationalismul sta pe un duh comun, cel al sentimentelor oamenilor. Cand spiritele oamenilor, cand starile lor sufletesti se coaguleaza si devin un intreg, abia atunci populatia devine popor; iar cand populatia devine popor, atunci e cu adevarat puternica. Nu putem fi puternici decat atunci cand invatam sa fim impreuna. Nu vom izbutii niciodata fiecare pe cont propriu. Politica lui “fiecare pentru el” e o politica falimentara. Avem nevoie sa ne simtim legati unul de altul, printr-un imaginar cordon omblical spiritual, tot asa cum ne simtim legati sufleteste de copii, de parinti, de bunici, de prieteni s.a.m.d. Nu pot decat sa ma inclin, cu un profund si sincer respect, in fata celor ce-au participat la acest Mars al reintregirii neamului romanesc sub aceeasi umbrala statala. Atata timp cat credem, totul e posibil. Asa cum religia sta pe credinta si iubire de Dumnezeu, tot asa si idealul national sta pe fundamental sentimentelor si credintelor noastre.

De la mass-media romaneasca nu trebuie sa ne asteptam decat la ceea ce-am vazut: o tacere lasa, rusinoasa si condamnabila. Nici nu ma surprinde atitudinea concertata a unei mass-medii aservite unor interese ce n-au nimic de-a face cu interesele neamului romanesc. Mass-media nu reprezinta interesele celor multi si obiditi, si cu atat mai putin interesele nationale. Totul in mass-media este tarat de mercantilism si de mercenariat jurnalistic. Mass-media reprezinta exclusiv interesele oligarhiei. Mogulii presei, asemeni unor haite, ce si-au construit trusturi media, n-au facut-o ca sa informeze publicul, ci pentru ca sa poata manipula opinia publica si pentru ca, din aceasta indeletnicire, sa obtina oarece profit. Ei vad in mass-media o remorca anexata interesului lor individual sau de grup. Isi cunosc foare bine interesul.

Ei n-au nevoie ca noi sa fim uniti in cuget si simtiri, sa fim un popor. Ei ne vor divizati, izolati, disipati, disperati, dezorientati. Ei ne vor cu capul sub securea fricii de ziua de maine. Ei nu ne doresc ca popor, ci ca o populatie, ca pe o suma de indivizi, asemeni unei turme de oi pe care ei sa le tunda si sa le mulga. Tot ce ei numesc (in special la televizor ) “eveniment”, nu este decat un banal fapt divers. Ei denumesc lumea romaneasca a faptului divers, a banalului si insignifiantului, a derizoriului, o lume a evenimentelor pentru ca lor nu le place sa vorbeasca poporului, ci indivizilor. Prin prezentarea faptului divers ca eveniment,ei vor sa coboare interesul ascultatorului la nivelul cel mai de jos, cel al individului tarat de egoism.
***

A-ti iubi neamul tau nu inseamna deloc, ca o consecinta a acestui atasament fata de tara ta, a te dusmani cu alte etnii sau confesiuni in acest spatiu geografic, un spatiu marginit de Prut si Nistru, ce delimiteaza granitele naturale ale Romaniei. Noi nu suntem si nici nu trebuie sa fim xenofobi sau fanatici religiosi, exaltati religiosi, intoleranti fata de credinta altuia. Purificarile etnice si religioase apartin unui trecut ireversibil.

Aici nu e vorba de asa ceva, de excludere etnica sau religioasa. Probabil ca Eminescu, acuzat de xenofobie de contemporanii lui, si asta din rea-credinta, anume pentru a-i stirbi imaginea publica, a considerat necesar sa-si precizeze acest punct de vedere ce vizeaza planul moralitatii, al tolerantei religioase si etnice a poporului roman in mod concret. Azi, cu atat mai mult, cum de altfel era si in vremea lui Eminescu, in plin intinerariu ideologic al omului inspre idealul de varf Umanitatii, nu se poate pune problema excluderii etnice si religioase. Astfel de manifestatii, izvorate din trairi si atitudini ale omului in general, nu-si mai gasesc locul si nici momentul.

Faptul ca Basarabia ramane in afara granitelor firesti ale Romaniei, nu isi are cauza in temerea Rusiei ca noi, poporul roman, ii vom persecuta pe rusii basarabeni. Nici vorba de asa ceva. Eu, cel putin in ceea ce ma priveste exclusiv pe mine, am un mare respect si simpatie pentru poporul rus; desi stiu ca rusofilia provoaca o suspiciune a multor concetateni, suspiciuni ce-si au radacini de-a dreptul atavice.

Aici, in cazul Basarabiei, e vorba de putere si de strategii geo-politice. E vorba de impartirea planetei Pamant, din punct de vedere politic, dupa gustul si interesele marilor puteri politice care, sub masca sau pretextul diferendelor ideologice, isi satisfac pofta neostoita de putere.

Despre asta e vorba in cazul Basarabiei. Basarabia, prizoniera a puterii politice de la rasarit, face parte dintr-un “targ” (asa cum se intampla de vecuri) intre marile puteri politice; puteri ce incep sa se polarizeze inca o data, pentru ca istoria se repeta, pe masura ce Rusia isi revendica locul si rolul ei politic in lume. Asta e al meu, asta e al tau; asta e logica impartirii planetei si a lumii din punct de vedere politic.

Din punct de vedere economic, interferentele sunt inevitabile si necesare. Fluxurile marfurilor si cele monetare sunt precum apele curgatoare, care nu tin seama de vointa si calculele politice si geo-strategice ale omului politic. Europa are nevoie de gazul rusesc in masura in care si Rusia are nevoie de tehnologia europeana. Din punct de vedere politic insa, lucrurile difera. Iar noi revendicam Basarabia din punct de vedere politic si in baza unor principii de auto-determinare, ca popor sau ca natiune; principii cu un caracter general si recunoscute de marile puteri; recunoscute inclusiv de Rusia. Asta e miza, o miza politica, nicidecum una a moralitatii si tolerantei manifeste a majoritarilor (etnic si confesional) in raport cu minoritarii.

Nu trebuie sa ne scuzam, sa ne justificam si sa dam explicatii. E o vorba: cine se scuza, se acuza.

N-avem motive a ne dovedi toleranta in fata unor ipocriti, fiindca toleranta noastra este evidenta prin ea insasi, asa cum e lumina Soarelui. Poporul roman n-a fost intolerant niciodata, in toata zbuciumata lui istorie. Presupusa (dar nedovedita) persecutie a evreilor din vremea lui Antonescu, este urmare a presiunii naziste (a lui Hitler) asupra generalului roman. Putem sa-l acuzam pe Antonescu de prea multa obedienta fata de Hitler in cel mai rau caz, dar nu de xenofobie.

Chitu Constantin
***

Text preluat de pe Varianta COJOCARU
***
***

Marşul Unirii - Basarabia e România (21.10.2012) : http://www.youtube.com/watch?feature...&v=f5dylEAnrsU

Detalii video pe canale alternative: http://www.reporterntv.ro/stire/basa...i-din-capitala

munteanu dumitru spune (…) In acest an se implinesc 200 de ani de la rapirea Basarabiei. Am vazut astazi cat de”independente”sunt televiziunile noastre. Toate subiectele, incepand cu cele libertine si terminand cu cele mai insignifiante stiri. Nici macar pe banda de stiri din josul ecranului. De “Breaking News”, nici vorba.(era ocupat cu accidentul unei avionete, o tragedie pana la urma, dar punctuala; marea tragedie a neamului romanesc, rapirea Basarabiei, de la care se implinesc 200 de ani, in acest an si pentru care tineretul roman, studenti si alte categorii, dar mai ales tineret, au dat o lectie de patriotism clasei politice “ocupata” cu rafuielile lor “strategice”).

Unde au fost televiziunile “de informatii” si care “bat” record dupa record de audienta, prezentand orice alt subiect in afara de acesta si a acestei manifestatii a unor tineri entuziasti. Am urmarit pe TV online: privesc.eu si curaj.tv,(basarabene), transmisii din Bucuresti, cu unele intreruperi (probabil deranjeaza). Pe site-urile respective citim si comentariile telespectatorilor basarabeni, care isi puneau intrebari similare cu ale mele. Televiziunile noastre CAPTIVE, mare deziluzie! Halal!
***