Chitu Constantin
Dominarea unei majoritati-turma, de cate o minoritate cu comportament de haita
by , 30-09-12 at 05:14 PM (1669 Views)
Interesant punctul de vedere al dlui Doru M. Ionescu. Conceptul acesta de democratie, mult prea fetisizat dupa parerea mea, devenit mai mult un sofism, pare a fi castigat teren in competitia cu alte modele de societate in care puterea era mult mai ierarhizata, mai verticalizata. Ce spune (sau pretinde) democratia ? Ea pretinde (un cuvant mai potrivit decat “spune”) ca poporul detine puterea. Cuvantul democratie isi are orginea in Grecia Antica: demos (popor) + kratos (putere) = demos-kratos (demo-cratie). Aceasta idée, preluata de la greci, este implementata ca o grefa pe comunitatile istoriei moderne europene, natiunile. Cum natiunile moderne erau compuse din milioane, zeci de milioane, si chiar sute de milioane, modelul de democratie directa (si autentica), cu izvorul in antichitatea greceasca, este o solutie imposibila, insolvabila. In cetatile grecesti, intr-adevar, poporul delibera, hotara si executa. E de precizat ca, la greci, poporul nu era, asa, fiestecine, orice sarantoc, ci doar o elita (si acolo aveau elite) definita, ca si acum, de/prin proprietate. De la categoria “elitelor”(deci din popor) erau exclusi sclavii si femeile. Dar, asa eterogeni cum erau ei, totusi elitele, intr-adevar, detineau puterea, conduceau direct adica.
Democratia de azi nu mai e una directa ca in vremea grecilor, ci una reprezentativa, ceea ce dilueaza puterea, o pulverizeaza in mici cuante de putere, cuante ce, ulterior alegerilor, se insumeaza si se coaguleaza in mana unei minoritati ce-o numim clasa politica sau elita politica. Elita politica e un fel de a spune, fiindca, dupa cum ne-am convins de vreo 22 de ani, eu i-as considera, pe cei ce ne-au guvernat si ne guverneaza, mai curand non-elite, non-valori (umane, morale si intelectuale).
Cu alte cuvinte, pe calea domocratiei politice, cea la care facem noi referire cand vorbim de democratie, “produsul politic” al optiunilor (clasa politica, care detine teoretic puterea) a fost si este un produs de cea mai proasta calitate, un rebut uman.
Daca in procesul democratiei rezulta un astfel de produs de proasta calitate umana, atunci ar trebui sa ne intrebam care e rostul elogierii acestui model de societate de tip occidental. De ce ni-l dorim cu atat ardoare ? Ce ne aduce el daca, de la an la an, de la ciclu electoral la ciclu electoral, calitatea oamenilor ce ne reprezinta e tot mai indoielnica ? Sa fi devenit omul, din fiinta biologica si spirituala de altadata, o fiinta prin excelenta politica (cum zicea si Arisiotel) sau prin excelenta libertate (dupa filosofia lui Rousseau) ? Ce-i este specific omului pana la urma ? Libertatea ? Politica (puterea) ? Existenta biologica si perpetuarea speciei ? Existenta spirituala (intru Dumnzeu) ? Noi, romanii, constatam ca, pe masura ce democratia numara tot mai multi ani de existenta, pe masura ce trece de la minorat la maturitate, o ducem tot mai rau, saracim de la an la an, devenim o comunitate paupera ce tinde sa intre in disolutie. Romanii devin tot mai mult populatie si tot mai putin popor.
Proiectul dlui Cojocaru eu nu l-as numi (asemeni dlui Doru M. Ionescu) o extensie a democratiei, ci chiar democratia insasi. De ce spun asta ? O spun pentru ca puterea (la care face referire democratia) nu se manifesta decat prin proprietate, puterea e proprietate. In timp ce puterea economica, conferita de titlul de proprietate, este o putere reala, palpabila, concreta, puterea oferita de votul popular e una abstracta, teoretica si volatila. Acest gen de existenta a comunitatilor politice de azi, a popoarelor, de factura exclusiv occidentala, de democratie reprezentativa, inventata de filosofii iluminismului european, e un model ce face posibila dominarea unei majoritati (cu comportament de turma) de cate o minoritate (cu comportament de haita). Asta e rezultatul democratiei romanesti, o societate de saraci dominata de o categorie minora de bogati (oligarhii). Perversitate sau coruptia generata de acest model de societate este mai mult decat evidenta atunci cat alesii isi castiga dreptul de a reprezenta pe alegatori cumparandu-i cu flecustete marunte. O societate unde totul e de vanzare, inclusiv votul. Iata unde s-a ajuns, la ce grad de perversitate, democratia a devenit o negustorie.
Adevarata democratie, si asta am mai spus-o, este o societate de proprietari, mai ales de proprietari de capital; exact ceea ce-si propune sa faca proiectul economic, social si politic al dlui Cojocaru. Numai ca, vedeti dvs dle Doru M. Ionescu, ca sa treci dintr-un model de democratie corupt in altul virtuos, din cel actual si ticalosit in cel propus de dl Cojocaru, ai nevoie de votul oamenilor. Cineva spunea cam asa: un popor de oi merita sa aiba guvern de lupi (de haite, adaug eu).
Exista o intrebare: de ce aceasta populatie romaneasca este asa de rezervata fata de ceea ce le propune dl Cojocaru ? Nu intelege ? Nu-i intereseaza ? N-au vocatie de stapani ? de proprietari ? Cu oameni care se misca intr-un perimetru strict individual, cel mult familial, nu poti aspira la mai mult. E nevoie sa intelegi intai interesul national, daca vrei sa-ti castigi dreptul de a trai in demnitate si bunastare. Noi traim azi intr-un paradox pe care nu vrem sa-l recunoastem; paradoxul contradictiei intre cetatean si individ. Asa cum contradictia intre trup si suflet (ca si cea dintre producator si consumator) a creat dilema manturirii, tot asa si contradictia individ/cetaten creaza dilema pozitionarii raportului eu/noi.
Ca sa existe democratie, e nevoie de cetateni (de “noi”). Da, dar noi afirmam individul (adica pe “eu”), inclusiv atunci cand peroram pe ideea drepturilor omului (individuale; doar ale mele si impotriva celor ale noastre). Nu vorbim niciodata de drepturile popoarelor, ci exclusiv trambitam pe cele ale individului. Pe mine nu ma va convinge nimeni ca poti fi si individ si cetatean, in acelasi timp si in acelasi loc, tot asa cum nu poti sa te lasi in desfranarile trupesti si sa ai si sufletul mantuit in lumea de dincolo, lumea fara timp si fara spatiu, lumea absolutului si fericirii eterne. Cu cat devii mai individ, cu atat esti mai putin cetatean.
Democratia pretinde ca reprezinta individul, dar promovarea democratiei sta pe fundamental cetatenesc. Avem nevoie, asadar, de cetatean ca sa promovam democratia, iar beneficiarul democratiei este individul. Cu alte cuvinte, ca sa devi individ cu drepturi, ai nevoie mai intai sa fi cetatean, iar individul exclude cetateanul din ecuatia sociala.
Mai faceti o afirmatie, la sfarsitul comentariului, cum ca somajul nu e un fenomen natural, ci unul creat de structurile acestei societati. Va referiti, desigur, daca inteleg eu bine, la structurile societatii democrate, nu ? Eu v-as contrazice si-as spune ca somajul, privit la scara planetara (nu la scara nationala), e chiar un fenomen natural. Exista in ecuatia gandirii economice un trinom ce defineste nuantele doctrinare economice: om/natura/capital. Multa vreme s-a spus, si se mai spune si acum, ca omul trece, de la exploatarea omului de catre om, la exploatarea naturii de catre om si in folosul omului. Nu este posibil asa ceva fara desfigurarea naturii; mama Natura. In general, nevoile omului, in calitatea lui de consumator (suveran), sunt limitate de doua conditii: de veniturile personale si de nevoile reale. Progresul tehnic are menirea sa imbunatateasca performantele exploatarii naturii in folosul omului; descoperind-i secretele prin intermediul stiintei si exploatata prin intrumentarul tehnologic. Da, dar progresul tehnic este si generator de somaj. Ce insemna, concret, in plan uman si economic, progres tehnic ? Inseamna ca patronul, care dispune de capital, achizitioneaza un utilaj sau masini unelte care fac posibila reducerea costului cu salariile (asa-zisa crestere a productivitatii muncii), adica trimite oamenii acasa, in somaj. Asta ce insemna mai departe ? Inseamna ca fostii salariati devin someri si, in concluzie, vor fi salariati din ce in ce mai putini; implicit consumatori mai putini si care consuma din ce in ce mai putin din cauza reducerii salariilor; reducere salariala generata de raportul cerere/oferta de locuri de munca. Asta e valabil daca privim problema la scara planetara, globala. Vasazica, somajul este o natura intrinseca a societatii ce traieste sub imperativul Progresului; deci una naturala (conditionata de resurse), culturala (cultura progresului) si absolut obiectiva (independent de vointa subiectului).
Privita la scara nationala, problema difera fundamental. Piata, cel putin intr-o lume superglobalizata, este o piata unica si comuna; sau tinde sa devina asa. Da, e o piata unica si comuna, dar, suplimentar, mai e si o piata limitata. Si cum orice lucru limitat genereaza competitie si lupta pe viata si pe moarte, atunci si societatea occidentala, in care ne-am integrat, este o societate a concurentei acerbe pentru piata, pentru desfacerea debuseelor industriale in mod special. Cine catiga si cine pierde din acest gen de organizare a pietelor de desfacere ? E mai mult decat evident ca vor castiga cei ce detin capital si tehnologie; adica Occidentul. Cu alte cuvinte, piata de desfacere (unica si comunitara) e din ce in ce mai mult acaparata de cei cu tehnologie, lasand-i pe cei din tarile “emergente” (cum suntem noi) fara munca si cu somaj ridicat. Prin globalizarea pietei, tarile industrializate (cu traditie) isi iau o “portie” din ce in ce mai mare din piata. Piata e ca atunci cand, ca sa dau un exemplu plastic, o scroafa ar avea 8 mameloane si 12 purcei. Cand ii “alapteaza”, numai 8 purcei pot suge de la mameloane (de la piata de desfacere, in cazul nostru), ceilalti purcelusi (patru, mai slabuti) risca sa moara de inanitie. Pe masura ce cei opt sug mai mult, devin mai puternici; devenind mai puternici, ii dau pe cei slabi la o parte si mananca ei mai mult; si tot asa. Mancand, devii mai puternic; fiind mai puternic, manaci mai mult. Puterea si bogatia se potenteaza reciproc una pe alta. Asa e si aici, in economie. Popoarele occidentale nu sunt dezvoltate pentru ca sunt mai democrate, ci din considerente tehnologice si de capital. Democratia nu duce la dezvoltare, dupa cum nici dezvoltarea nu duce la democratie. E o falsa teorie cea conditionarii bunastarii de democratie.
O societate democrata autentica (nu una a iluziilor) e acea societate in care capitalul este distribuit cumpatat si echilibrat; ceea ce si vrea dl Cojocaru sa faca. Ma opresc aici deocamdata.
Chitu Constantin
***


