Constantin Cojocaru
Raspuns la dezbaterea: Mugur Isarescu si invitatii sai
by , 14-07-12 at 11:49 AM (2444 Views)
…Mugur Isărescu a simţit că se tulbură serios apele în politica românească şi a ieşit, încă o dată, la vânat. La vânarea funcţiei de Preşedinte al României. Văzând el că cele două tabere ale “clasei poltice” se fac tot mai mult de râs în faţa electoratului că, practic, nici una dintre ele nu este în stare să prezinte candidaţi credidibili pentru Palatul Cotroceni, că se mănâcă între ele, în timp ce traiul românului devine tot mai insuportabil, a hotărât să iasă la bătaie şi să le arate românilor că există cineva care ŞTIE, care cunoaşte problemele reale ale ţării, problemele economice, care este preocupat de creşterea economică, a numărului locurilor de muncă, de investiţii, de productivitate, de stabilitatea leului, nu de lupte politice păguboase pentru ţară. Aşa că a organizat o dezbatere, evident, ultraştiinţifică, intitulată „Mugur Isărescu şi invitaţii săi”, la care a invitat toate massmedia din România, care să aducă la cunoştinţa poporului ideile salvatoare ale guvernatorui Băncii Naţionale a României.
Redau, cu ghilimele, enunturi din textul declaraţiei făcute, cu acest prilej, de guvernator(VEZI LINK de redirectionare spre textul, integral in finalul analizei).
***
1.) Deci, domnul guvernator începe prin a ne spune nişte abc-uri ale ştiinţei economice, anume că România are nevoie de creştere economică, că nu putem avea creştere economică decât dacă avem creşterea locurilor de muncă şi a productivităţii muncii, iar acestea două nu pot fi obţinute fără investiţii. Până aici, este în regulă.
2.) Mai departe, domnul guvernator ocoleşte adevărul, şi pe cel al ştiinţei economice şi pe cel al economiei româneşti actuale. Domnul guvernator spune că “E clar ca Romania are o lipsa a economisirii si ne trebuie capital strain”.
Prima parte a frazei este corectă. Întradevăr, “România are o lipsă a economisirii”. Aceasta nu înseamnă, automat, că “ne trebuie capital străin”. Aici, domnul academician încurcă lucrurile, conceptele. El vrea să ne spună că neavând economii interne, făcute de cetăţenii români, trebuie să facem apel le economii făcute de străini, pe care aceştia să le investească, adică să le transforme în capital, în România.
Ştiindu-se cu musca pe căciulă, guvernatorul ne spune că “Bineinteles ca am vrea sa fie capital romanesc, dar acest capital romanesc din pacate a disparut.” Ştiu că nu îi face plăcere, dar îi reamintesc domnului academician că acest capital românesc nu adispărut, pur şi simplu. O parte din el a fost transformat în bunuri de lux, vile, jeepuri, iahturi etc, o altă parte în depozite bancare şi cea mai mare parte a fost transferată în proprietatea străinilor, prin aşa-zisa privatizare. Nu îi face plăcere să-i reamintesc aceste lucruri, fiindcă „dispariţia” capitalului românesc ar fi fost imposibilă fără inflaţia din perioada 1990-2000, declanşată şi întreţinută de BNR, cu ajutorul tiparniţei de bani.
3.) Domnul academician doreşte să-i convingă pe români că aceştia nu au altă soluţie decât …capitalul străin, mai pe şleau, trebuie să accepte starea de sclavi ai străinilor. El spune că “Investitiile interne sunt limitate si nu avem mecanisme de a stimula prea mult economisirea sau acumularea.” Iar, mai jos, un pic, concluzia, implacabilă: “Tara depinde in continuare de investitii externe”.
Acesta este, de fapt, mesajul pe care domnul Isărescu doreşte să-l transmită poporului român, în aceste momente deosebit de grele pentru el: “Nu aveţi altă soluţie decât investiţiile străine, iar eu sunt omul care vi le poate aduce.”
Trebuie să-l liniştim şi pe domnul guvernator şi pe cei dispuşi să se lase păcăliţi de domnia sa. Aşa cum, din păcate, au făcut-o, de multe ori, în ultimii 23 de ani. Avem “macanismul” prin care putem stimula economisirea, sau acumularea. Avem “mecanismul” prin care ţara să nu mai depindă, în continuare, de investiţiile străine. Acest “mechanism” se numeşte LEGEA COJOCARU.
Prin Legea Cojocaru, în următorii 10 ani, vom economisi 400 de miliarde de euro, adică, în medie, 40 miliarde de euro pe an, de 10 ori mai mult decât am putea primi de la UE, cu 100% procent de absorbţie. Aceşti bani există. Ei sunt realizaţi de români, dar sunt însuşiţi de cei care au devenit proprietari pe capitalul românesc, “dispărut”, prin privatizare. Sunt însuţiţi şi CONSUMAŢI, sau transferaţi în afara ţării. Nu sunt ECONOMISIŢI, nu sunt INVESTIŢI, în România. Aceşti bani vor fi economisiţi printr-un impozit progresiv pe marile averi şi vor fi investiţi de cetăţenii României, vor fi transformaţi în CAPITAL PRIVAT ROMÂNESC.
Mă opresc aici, deocamdată.
Constantin Cojocaru
Mugur Isarescu: E clar ca Romania are o lipsa a economisirii si ne trebuie capital strain. Bineinteles ca am vrea sa fie capital romanesc, dar acest capital romanesc din pacate a disparut. : http://economie.hotnews.ro/stiri-finante_banci-12777185-live-text-mugur-isarescu-mod-cert-crestere-economica-trebuie-creezi-locuri-munca-iti-creasca-productivitatea.htm
Motto _ Patria este norodul, nu tagma jefuitorilor ! TUDOR VLADIMIRESCU
Arhiva de lucrari: Index de lucrari publicate( repertoriu ) Prezentare: C.V. Manifest : GATA PDF : Grafice de evaluare PDF : Tabele de comparatie Website_01: Varianta COJOCARU Website_02: Eurosansa Contact: via E-mail(aici)


