I. Observaţii privind situaţia dosarului propus cercetării penale
Cicerone Ioniţoiu, solidar cu co-reclamanţii din dosarul procuraturii, cere anularea tuturor deciziilor de NUP prin care a fost oprită cercetarea în dosarul 35/P/2006, deschis (vezi vol.2 din lucrarea în 49 de volume) prin plîngerele penale individuale depuse de Cicerone Ioniţoiu (pag.1), Gh. Jijie (pag.9) şi Grigore Caraza (pag.12) la 29.06.2006 şi de Ioan Roşca la 31.07.2006 (pag.2), întărite cu memoriul lui Cicerone Ioniţoiu "Genocidul din România plîngere în procesul comunismului" (pag.17), urmate de memoriile colective depuse la 31.07.2006 (pag.6) şi 4.08.2006 (pag.14), semnate de Cicerone Ioniţoiu, Ioan Roşca - mandatat de Comitetul de Reprezentare al Victimelor Comunismului-CRVC, Jijie Gheorghe, Tudoraş Liviu, Pârâianu Răzvan, Daniş Ionel, Boroneanţ Vasile, Grigore Caraza. Ulterior, plîngerea tip redată mai jos fiind semnată de multi alţi reclamanţi (Gavril Vatamaniuc-vol.9 pag.102, Mircea Şerban vol.3-pag35, listele cu 86 de semnatari din CRVC de la pag. 36 a vol.7, alţi 63 de semnatari la pag. 71 vol.9, etc). S-au adăugat dosarului 35/P/2006 alte plîngeri legate de crimele comunismului , inclusiv cele propuse de IICC: Vasile Paraschiv, Ion Bugan-vol.8, Tolea Stelea- vol.1 pag.86, Chira Augustin-vol.1 pag.114, Mircea Morărescu-vol.1 pag.94, Păvălan Ctin-vol.1 pag.98, Vişinoiu-vol.8 pag.212, Pică N Dorin-vol.27 pag.47, Liubovia Buşe-vol.27 pag.218, Mica Anton pag.323, Gaşpar Partenie, etc..
Dosarul a fost conexat, prin ordonanţa Voinea din 09.10.2007 (vezi vol.1, pag.7) cu dosarele 68/P/2006 şi 82/P-2007.
Plîngerile care au folosit un text comun, au avut două mari capete, corelate:
1. Crimele în masă (genocidare) savîrşite de regimul comunist asupra poporului român
2. Infracţiunile regimului postcomunist- de protejare a vinovaţilor pentru crimele comuniste
Procuratura unui regim care a condamnat formal comunismul trebuia să facă eforturi adecvate, pentru a reabilita ideea de justiţie, ţinînd cont de importanţa uriaşă a cauzei, de vîrsta părţilor vătămate (care au supravieţuit terorii regimului comunist şi batjocorii celor două decenii de tranziţie anti-justiţiară). În loc să-şi facă datoria cu celeritate, clarificînd faptele şi responsabilităţile, încît victimele să mai apuce satisfacţia inculpării unor vinovaţi, procurorii implicaţi au dovedit crasă incompetenţă, rea voinţă şi slugărnicie politică, continuînd crima protejării celor care au distrus România, devenind la rîndul lor inculpabili (încadrabili în capătul 2 al plîngerii).
...