Journal

Ceea ce mai rămăsese din România întregită, după ciopârtirea de Hitler şi Stalin, dacă nu ajunsese o republica sovietică, a fost transformata până în 1964 într-o mare închisoare. Paralel cu "reeducarea" adică îngenuncherea deţinuţilor ce nu acceptaseră sistemul diabolic, încă din 1960, adică odată cu deschiderea către lumea capitalistă, România trecuse la împânzirea ţării cu informatori, începând din casă, la serviciu şi peste tot pe unde oamenii erau nevoiţi să meargă să se aprovizioneze sau să-şi câştige existenta lor şi a familiilor. Daca în 1960 existau 29.515 agenţi, în 1961 numărul lor a crescut la 56.556, iar în 1963 s-a mărit la 78.124 de agenţi cu angajament şi întâlniri de 2 ori pe lună cu ofiţerii de securitate. Aşa că, la eliberare, erai predat în supravegherea directa a securităţii care, prin agenţi, te supraveghea pas cu pas şi în familie. In multe cazuri securitatea a constatat ca angajamentele luate în închisoare nu mai erau respectate, trecându-se la şantajare sau compromitere. Membrii de partid şi ofiţerii armatei erau şi ei antrenaţi în aceasta "munca" de supraveghere.

Serviciul K

Prin ordinul MAI nr. 87/23 Oct.1962 s-a instutuit serviciul ''K ", având ca şef pe col. Petruc Mihai care se ocupa de recrutarea agenţilor în toate sectoarele vieţii şi cu precădere pe teritoriul unde se găseau penitenciare, unde se practica reeducarea, pentru transformarea deţinuţilor în delatori. In acest păienjeniş, informatorii racolaţi puteau fi trimişi în orice regiune unde aveau nevoie pentru depistarea foştilor "contra - revolutionari. ''

"Painjenisul" era format la vârf cu neoameni de mâna forte precum: Doicaru Nicolae ( dirija reg.Braşov; era n.1922 la Dalhăuti-Galaţi şi a fost unul din marii criminali); Negrea Vasile (ajuns subsecretar de Stat, călău renumit în torturarea ţăranilor, în care a tras cu tunuri. Se ocupa de reg. Bucureşti); Dinulescu Ştefan (se ocupa de reg.Argeş); Dănescu Alexandrul, ( col. n. 1927 din com. Hodoresa-Gorj, adjunct al Ministrului de interne, se ocupa de reg.Banat); Tanase Evghenie (se ocupa de reg.Bacău); Peteşan Ion (dirija reg.Cluj); Lintiu Ion (răspundea de Crişana); Enoiu Gheorghe (alt călău binecunoscut, dirija Dobrogea până în 1968, când a început decăderea); Stan Nicolae (răspundea de reg. Galaţi), Diaconescu Ovidiu (era delegat cu regiunea Hunedoara), Rusu Emanoil (se ocupa de reg. Iaşi); Vasilescu Traian (răspundea de reg. Mureş-Autonomă Maghiară); Ioana Constantin (avea Maramureşul), Dumitru Ion (răspundea de Oltenia), Cosma Neagu -de Ploieşti iar Dragoi Victor- de reg. Suceava.

Scopul pervertirii conştiinţei deţinuţilor înainte de eliberare, de care se face vinovată conducerea de partid comunistă reiese clar din Referatul (strict secret) prezentat de col. Petruc Mihai (şeful Serviciukui "K" pe ţară), din 8 Nov.1963:

"...Datorita muncii de reeducare dusă cu deţinuţii contrarevoluţionari, s-a ajuns la situaţia când, cu ocazia ţinerii unor conferinţe sau alte activităţi, în care sunt pe de o parte, arătate realizările regimului nostru, iar pe de alta parte se demasca activi*tatea trădătoare a fostelor partide şi grupări politice din trecut, unii deţinuţi contrarevoluţionari, "din proprie iniţiativă" - în astfel de ocazii -, cer cuvântul şi-si manifesta deschis admiraţia faţă de regimul nostru şi realizările sale, iau atitudine faţa de gruparea politică din care au făcut parte şi dezaproba acţiunile duşmănoase întreprinse de ei. De ademenea datorită muncii indivi*duale, dusă cu unii deţinuţi contrarevoluţionari de la penitenciarele JILAVA şi BOTOŞANI, care au deţinut funcţii în vechile partide "istorice", s-a reuşit ca unii dintre ei sa părăsească poziţiile reacţionare, să ia atitudine şi să demaşte propria activitate duşmănoasă, a lor şi a grupării politice din care au făcut parte, să se desolidarizeze de vechile concepţii, să recunoască trăinicia regimului democrat popular din ţara noastră şi să se încadreze necondiţi*onat în noua orânduire de stat. Unii dintre aceştia au fost recrutaţi ca agenţi, graţiaţi de restul pedepsei şi puşi în libertate."

Prin această reeducare, regimul comunist căuta să infil*treze România, care devenise o închisoare mai mare, cu noi elemente recrutate prin şantaj şi minciuni. Şi nu numai atât, sistemul informativ era perfecţionat şi extins peste hotare. Ministrul de interne (Alex. Dragici), prin referatul strict secret din 8 Ianuarie 1964, preciza:
"...Românii ajunşi în străinătate să fie luaţi în evidenţa oficiilor noastre diplomatice, pentru a se ţine o permanenta legătura cu ei...această legătura creează avantajul oficiilor noastre diplo*matice să organizeze pe aceşti cetăţeni în colonii, pentru a-i pu*tea avea sub influenţa politica a statului nostru; prin diferite activităţi culturale, informarea acestora continuă despre realiză*rile din R.P.R., difuzarea de ziare, reviste, etc; oficiile noastre diplomatice, prin contactul pe care-l vor avea cu cetăţenii români din aceste colonii, vor putea cunoaşte mai bine situaţia politico-economica din ţările respective..." Deci adevărat şi curat spionaj, pe care românii îl desfăşurau în subordonare ruseasca.
...

Cand vine vorba de schimbari si indeosebi de schimbari mai semnificative cum sunt si schimbarile organizationale si sociale, lumea e adeseori sceptica, tematoare ori idealista si prea rareori pragmatica. De ce se intampla astfel? Se intampla astfel pentru ca la schimbari de mare amploare intervin o multime de variabile care rar sunt controlate de un singur om. In conditiile in care oamenii considera ca nu pot influenta un rezultat, tot ce le ramane de facut este sa creada ca e prea complex pentru a se putea intampla sau, sa creada ca se va intampla intr-o directie care poate va corespunde sau nu cu nevoile lor. Cativa oameni (David Gleicher, Richard Beckhard, Reuben T. Harris si Kathie Dannemiller) au elaborat si rafinat o “formula a schimbarii”. Desi e departe de a raspunde la toate aspectele concrete pe care le presupune o schimbare, este un pas inainte deoarece reuseste sa dea o idee asupra mecanismelor schimbarii.


Nemultumirea este factorul cel mai des intalnit, uneori chiar fara a fi insotit de ceilalti doi (viziunea si planul de actiune). Insa, nu orice nemultumire este suficienta, pentru a fi eficienta in aceasta formula ea trebuie sa fie cristalizata, sa fie intelese sursele ei si sa existe un sentiment de urgenta/necesitate asupra nevoii de a lua masuri pentru a remedia situatia. Pentru ca o schimbare sa poata avea loc este nevoie de a identifica o viziune care sa ii capteze pe cei nemultumiti. Ea trebuie formulata avand in vedere nevoile, expectatiile si aspiratiile celor nemultumiti

De asemenea, este nevoie sa fie identificati si acei primi pasi esentiali care pot antrena oamenii in urmarirea viziunii pe care o au. Planul care se construieste trebuie sa fie clar si sa indice cum se va trece de la lipsa de satisfactie din prezent la starea de bine prefigurata de viziiunea schimbarii. Rezistenta este un factor normal in orice proces de transformare. Ea poate lua forme diverse de aceea este necesar sa fie analizata. Odata evaluata se pot lua masuri pentru reducerea ei.

Scrisa in acest fel, formula sugereaza ca primii trei factori se multiplica astfel ca daca unul dintre ei este la un nivel scazut sau absent atunci produsul va fi mai mic decat valoare rezistentei. Acesti trei factori nu se compenseaza intre ei in cazul in care unul e foarte scazut, toti trei factorii trebuie sa aiba o marime considerabila pentru ca produsul lor sa depaseasca factorul rezistentei.


Daca nemultumirea nu este cristalizata, daca viziunea oferita este neclara sau daca planul este vag conturat atunci schimbarea nu are destula forta sa depaseasca rezistenta manifestata fata de ea.

Materialul este o sinteza a informatiei din aceste surse:
http://en.wikipedia.org/wiki/Formula_for_Change
http://www.super-business.net/Knowle...ement/852.html
http://www.slideboom.com/presentatio...Change-Formula

Cu ce incepem?

Mare intrebare mare…E greu de multumit toata lumea si nici o varianta nu garanteaza ca nu va fi un grup de critici care va toca orice initiativa. Pana acum doua tendinte mari s-au conturat in ceea ce priveste initiativele reformiste.

Unii fac programe si documente, creaza foarte bine “organizatia” dar structura creata fie nu e inteleasa fie nu e atractiva majoritatii.

O alta abordare pleaca la drum cu un simplu slogan si o multime care empatizeaza cu respectivul mesaj. Undeva la capat se pare ca sclipeste o luminita si toti se avanta catre ea dar cam atat.

Prima varianta nu castiga pentru ca nu reuseste sa adune oameni, a doua varianta nu castiga pentru ca pana la urma lipsa de structura nu poate fi compensata la infinit prin entuziasm. Undeva intre cele doua abordari, presupunand o mixtura a lor, se poate gasi si o cale care sa aiba atat structura cat si capital de entuziasm. Avand ambele ingrediente, aceasta cale se poate consolida suficient de mult pentru ca oamenii sa fie interesati sa o ia in calcul ca o varianta realizabila.
...