Aurora Gheorghiulescu

Ca şi recentele alegeri locale, turnesolul cazului Năstase scoate in evidenţă degradarea socială şi intelectuală, reeducarea realizată în Tranziţia Criminală, printr-un proces îndelungat de compromitere în lanţ, de tip "Piteşti".

Marii moştenitori ai securicomuniştilor au orchestrat distrugerea economiei, aservirea colonială a ţării şi evoluţia patologică a societăţii, ca să evite pedeapsa şi să-şi poată împărţi prada. Victimele lor intoxicate sînt pseudo-cetăţenii pe care au încercat sau vor încerca aiuriţii să îi provoace la reformă sau revoluţie. Ar fi fost bine dacă realizam, după 1990, că puţinii români însetaţi de emanciparea condiţiei umane au de înfruntat- şi nu de convins- o majoritate complice. Cei care "s-au descurcat" şi în aceşti 22 de ani (aşa cum au făcut-o şi înainte) au recurs, de voie de nevoie, la mijloace necinstite, estompîndu-şi eventualele aspiraţii morale (bine, adevăr, dreptate, cinste, merit, curaj, demnitate etc.)- inadecvate supravieţuirii într-un muşuroi de furtişaguri şi înşelătorii. S-au integrat într-un sistem social secătuit de scrupule, în care animalica luptă pentru interesele individuale se combină patologic cu încadrarea în uriaşa structură mafiotă rămasă la putere. In spatele inflaţiei de vorbe goale se află conştiinţe plămădite de vînătoarea chilipirurilor: de la hoţul de lemne (teren, fier vechi, utilaje, recolte, prundiş, etc) pînă la parazitul din administraţie (justiţie, educaţie, cercetare, etc.)- acoperit cu diplome bidon, bazate pe plagiat (Ponta fiind doar un caz, din milionul de "experţi" produşi în mocirlă).

Credeţi că această masă demoralizată, imoralizată si amoralizantă mai poate simţi o revoltă curată în faţa făcăturilor uzurpatorilor, care au alienat-o sau domesticit-o? Priviţi atunci reacţia publicului in faţa cazului Năstase, atitudinea aparent paradoxală a majorităţii în faţa accidentului prin care unul dintre marii responsabili pentru genocidul postdecembrist a fost- un pic- condamnat. Ar fi trebuit ca victimele, văzînd că se creează un precedent pentru pedepsirea vinovaţilor de distrugerea ţării, să se bucure, să se trezească la viaţă, să ceară pătimaş continuarea procesului purificator, deschiderea largă a uşii- descuiate după 22 de ani. Poate că unii s-au bucurat (din pură răutate) de imaginatele suferinţe ale lui Năstase, dar această satisfacţie nu are legătură cu sentinţa morală, pe care un om (de)căzut nu o mai poate pronunţa. Ba chiar, micul hoţ bine adpatat se poate simţi ameninţat de vestea întemniţării unuia mai mare: cine ştie unde ar ajunge un val de justiţiarism, dacă ar cuprinde România… De aceea el va fi precaut, evitînd poziţiile publice tranşante, arătîndu-se tolerant, împăciuitor, concesiv, uman, inţelegator făţă de "suferinţele" unui detronat. Sau va tace, cufundat în pasivitatea generală.

Inţelegînd şi exploatînd aceste trăiri (pentru că ei le-au cultivat), ...