Constantin Cojocaru

  1. Noua Constitutie a Romaniei - Un stat de drept, necesita/implica controlul poporului!

    Propuneri/ 1. Forma de guvernământ. / Guvernanţii ne-au anunţat că vor să modifice Constituţia ţării, chiar în cursul acestui an, 2013. Actuala Constituţie a fost adoptată cu exact 10 ani în urmă, în anul 2003. Principalele modificări făcute, atunci, în 2003, în textul Constituţiei României au vizat articolul 136, referitor la PROPRIETATE. Noile prevederi constituţionale au permis guvernanţilor să treacă în proprietatea PRIVATĂ a statului hălci mari din avuţia PUBLICĂ, ca să le poată vinde străinilor, prin aşa-numita privatizare, să accelereze, astfel, procesul de deposedare a poporului român de avuţia productivă acumulată până în 1989 şi de resursele naturale ale ţării. Obiectiv pe care l-au realizat cu vârf şi îndesat. Nu ştim, încă, ce modificări concrete vor să facă în Constituţie, acum, în 2013. Le vom cunoaşte atunci când vor hotărî ei să ni le aducă la cunoştinţă. Cum la guvernare sunt tot cei care au modificat Constituţia în 2003, este de aşteptat că modificările pe care le vor propune acum vor fi o continuare firească a celor făcute în 2003.

    Constituţia României trebuie, realmente, modificată, revizuită. Este o Constituţie care nu apără libertăţile şi drepturile fundamentale ale cetăţenilor, ci privilegiile guvernanţilor, cei care au acaparat statul român prin lovitura de stat din decembrie 1989. Este o Constituţie prin care poporul nu controlează statul, ci statul controlează poporul.

    În anul 2013, poporul român are şansa să-şi voteze o nouă Constituţie, care să-l facă stăpân în propria lui ţară, România, să creeze un stat care să-l slujească, cu competenţă şi devotament, să-i apere libertăţile şi drepturile, să-l scoată din sărăcie şi umilinţă. Pentru a fi votată, o astfel de Constituţie trebuie să existe, să fie redactată. În 2013, poporul român nu trebuie să se mai lase înşelat de politicienii care îl vor pune în situaţia să voteze, prin DA, ori NU, o singură variantă de Constituţie, aceea redactată de ei, de guvernanţi, care să le apere privilegiile. Poporul român are dreptul, SUVERAN, să poată ALEGE, între varianta constituţională propusă de guvernanţi şi varianta constituţională propusă de noi, cei care ne-am opus, constant, începând cu anul 1990, celor instalaţi la conducerea statului român, prin lovitura de stat din decembrie 1989.

    Invit, deci, pe toţi românii interesaţi de soarta ţării şi a neamului lor, care nu au participat la guvernarea ţării, care nu au ocupat funcţii de conducere în statul român, să ni se alăturte, mai întâi, în efortul de a elabora un PROIECT de Constituţie a României care să apere libertăţile şi drepturile românilor, iar, apoi, să creem condiţiile care să ofere poporului şansa de a-şi alege Constituţia pe care şi-o doreşte. Aşa cum vom vedea, actuala Constituţie a României trebuie schimbată aproape complet.

    Prima modificare priveşte chiar forma de guvernământ. Actuala Constituţie, la art. 1, alin. (2), prevede că „Forma de guvernământ a statului
    ...
  2. Mugur Isarescu la vanat - BNR are doua scopuri: financiar si politic

    Cu ceva timp în urmă, atrăgeam atenţia asupra faptului că Mugur Isărescu a ieşit la vânat, respectiv, la vânarea funcţiei de Preşedinte al României (AICI). La mai puţin de o lună de la acea manifestare, în care ne transmitea mesajul că România nu are altă soluţie decât să apeleze la capitalul străin, sugerând că el este „trimisul” care ne poate aduce această nouă „infuzie” de lapte şi miere, de data aceasta, Guvernatorul BNR lansează un atac direct şi total împotriva scandalului politic din România, de care se „delimitează”, scandal care, în opinia sa, se face vinovat de deteriorarea situaţiei economice a ţării, exprimată, direct, de deprecierea monedei naţionale.

    Iată, câteva extrase publicate de Hotnews.ro, pe data de 6.08.2012, din această rafală de focuri trase asupra clasei politice de vânătorul funcţiei prezidenţiale.

    "Insist", “subliniez”, "avertizez”. Rareori Mugur Isarescu foloseste asemenea cuvinte in discursurile sale, insa luni expresiile respective au abundat. Fara menajamente prea multe, Isarescu a avertizat ca a venit momentul ca politicieniii sa puna capat scandalurilor care deja au afectat si vor mai afecta si lunile urmatoare evolutia leului in fata euro”.

    “1.) Politicienii sa se aseze la masa discutiilor si sa gaseasca solutii. Politica este arta dialogului, nu? Cine nu ştie să dialogheze poate să meargă acasă nu să ne scoată pe noi din casă”.

    Deci, politicienii, adică cei care conduc, astăzi, România, sunt invitaţi să meargă acasă, să nu ne scoată pe “noi” din casă. Altfel spus, Mugur Isărescu, nu face parte dintre politicienii, care “nu ştiu să dialogheze”. El face parte dintre “noi”. El nu a fost prim-ministru, în perioada în care s-au pus bazele vânzării, către străini, a capitalului românesc, inclusiv ale celui bancar, el nu conduce, de peste două decenii, BNR, componentă a statului român, care a generat şi întreţinut inflaţia, prin care capitalul românesc a fost pus pe butuci, gata să fie cumpărat, pe nimic, de străini şi de guvernanţii autohtoni, în mijlocul cărora s-a aflat tot timpul. El face parte dintre “noi”, noi cei pe care politicienii, colegi ai domnului Guvernator, ne-au “scos” din fabricile, uzinele, hotelurile şi băncile noastre, pe care le-am construit cu sudoare şi cu multe privaţiuni.

    “2.) Scandalul politic depreciaza leul. Tensiunile interne s-au vazut in mod cert asupra evolutiei leului”.

    Nu, domnule Guvernator. Nu scandalul politic depreciază leul. Pe termen lung, leul este depreciat din cauza deficitelor balanţei comerţului exterior al ţării, deficite determinate, la rândul lor, în principal, de trecerea capitalului naţional în proprietatea străinilor, Pe termen scurt, leul este depreciat, sau apreciat, ca urmare a intervenţiilor BNR pe piaţa valutară, prin care aceasta cumpără şi vinde lei, sau valute, prin care influenţează cursul de schimb, cu dublu scop:

    a), financiar, să umfle
    ...
  3. Raspuns la dezbaterea: Mugur Isarescu si invitatii sai

    …Mugur Isărescu a simţit că se tulbură serios apele în politica românească şi a ieşit, încă o dată, la vânat. La vânarea funcţiei de Preşedinte al României. Văzând el că cele două tabere ale “clasei poltice” se fac tot mai mult de râs în faţa electoratului că, practic, nici una dintre ele nu este în stare să prezinte candidaţi credidibili pentru Palatul Cotroceni, că se mănâcă între ele, în timp ce traiul românului devine tot mai insuportabil, a hotărât să iasă la bătaie şi să le arate românilor că există cineva care ŞTIE, care cunoaşte problemele reale ale ţării, problemele economice, care este preocupat de creşterea economică, a numărului locurilor de muncă, de investiţii, de productivitate, de stabilitatea leului, nu de lupte politice păguboase pentru ţară. Aşa că a organizat o dezbatere, evident, ultraştiinţifică, intitulată „Mugur Isărescu şi invitaţii săi”, la care a invitat toate massmedia din România, care să aducă la cunoştinţa poporului ideile salvatoare ale guvernatorui Băncii Naţionale a României.

    Redau, cu ghilimele, enunturi din textul declaraţiei făcute, cu acest prilej, de guvernator(VEZI LINK de redirectionare spre textul, integral in finalul analizei).
    ***
    1.) Deci, domnul guvernator începe prin a ne spune nişte abc-uri ale ştiinţei economice, anume că România are nevoie de creştere economică, că nu putem avea creştere economică decât dacă avem creşterea locurilor de muncă şi a productivităţii muncii, iar acestea două nu pot fi obţinute fără investiţii. Până aici, este în regulă.


    2.) Mai departe, domnul guvernator ocoleşte adevărul, şi pe cel al ştiinţei economice şi pe cel al economiei româneşti actuale. Domnul guvernator spune că “E clar ca Romania are o lipsa a economisirii si ne trebuie capital strain”.

    Prima parte a frazei este corectă. Întradevăr, “România are o lipsă a economisirii”. Aceasta nu înseamnă, automat, că “ne trebuie capital străin”. Aici, domnul academician încurcă lucrurile, conceptele. El vrea să ne spună că neavând economii interne, făcute de cetăţenii români, trebuie să facem apel le economii făcute de străini, pe care aceştia să le investească, adică să le transforme în capital, în România.

    Ştiindu-se cu musca pe căciulă, guvernatorul ne spune că “Bineinteles ca am vrea sa fie capital romanesc, dar acest capital romanesc din pacate a disparut.” Ştiu că nu îi face plăcere, dar îi reamintesc domnului academician că acest capital românesc nu adispărut, pur şi simplu. O parte din el a fost transformat în bunuri de lux, vile, jeepuri, iahturi etc, o altă parte în depozite bancare şi cea mai mare parte a fost transferată în proprietatea străinilor, prin aşa-zisa privatizare. Nu îi face plăcere să-i reamintesc aceste lucruri, fiindcă „dispariţia” capitalului românesc ar fi fost imposibilă fără inflaţia din perioada 1990-2000, declanşată şi întreţinută de BNR, cu ajutorul tiparniţei de bani.

    3.) Domnul academician
    ...