Chitu Constantin

A fost adus in dicutie, la disecat cum se zice, de dl Doru M. Ionescu, un subiect interesant: banii. Pretentia de a trata exhaustiv o astfel de problema mi se parea ridicola, ca sa pot spune, emfatic, ca am epuizat subiectul in trei pagini de format A4. Imi propun doar sa ridic, in masura in care pot fi limpede in exprimari, valul ce acopera acest aspect al vietii noastre. Aceasta problema, a banilor, e mult prea opaca pentru multi dintre noi. Banii, ca si marfa, reprezinta un fetis. Ce e un fetis ? Un fetis e un obiect pe care-l avem in fata si spunem despre el ca, iata, asta e realitatea. Daca eu am in fata o icoana, si cand mai uit la ea nu vad decat icoana, atunci acest obiect de cult se numeste un fetis. Daca, dimpotriva, asa cum intelege si Biserica, privind icoana vad ( sau inteleg) sfantul de dincolo de icoana, atunci icoana nu mai e un fetis, ci un mijlocitor care ma lumineaza sa vad o realitate pe care simturile mele nu o percep. Sunt lucruri care pot fi intelese imediat, nemijlocite de un ceva anume (cum e icoana), pe cand altele au nevoie de un mijlocitor, deci mediate de un ceva anume, pentru a fi intelese. Din pacate, multi dintre noi, cand privim obiectul nu vedem ce-i dincolo de obiect, ci ramanem cantonati intr-o aparenta, contempland fetisul, si fara putinta de a sparge opacitatea obiectului ce ne impiedica sa vedem ce-i dincolo de simbol, dincolo de fetis. Asa e si in cazul banilor.

Banul, “ochiul dracului”, promite, nerusinat si ostentativ, orice placere lumeasca. Dincolo de bani, resortul interior care ne face sa ni-l dorim cu atata ardoare, sunt de fapt nevoile noastre firesti; unele nevoi fundamentale ale existentei trupesti, altele mofturi cu care vrem sa ne impodobim viata pentru a ne crea o iluzie de fericire. Din punct de vedere psihologic, banul, ca obiect de adoratie, reprezinta nevoile, poftele, trebuintele, aspiratiile noastre materiale. Din punct de vedere economic, explicarea categoriei economice numita “bani” este mult mai delicata si mai dificila. Banul este o unitate de masura a valorii, un echivalent universal al valorii. Asa cum metrul masoara intinderea (lungimea), kg masoara greutatea (sau masa, cum mai zic fizicienii), joule masoara cantitiv energia s.a.m.d., tot asa si banul masoara ceva: masoara valoarea. Dar valoarea ce e ? Ca sa intelegm ce este banul, trebuie mai intai se intelegem ce e valoarea.

Valoarea (conceptul de valoare) e cel mai bine elucidata in teoria marxista a valorii. Putini stiu ca Marx, pus la stalpul infamiei pentru vina de a fi devoalat si a fi condamnat anumite practici spoliatoare ale unei minoritatii (oligarhice) asupra majoritatii (poporul), a facut o adevarata stiinta din economia politica. Mergand, in privinta valorii, pe filonul teoriei obiective a clasicilor liberali (William Petty, A Smith, D Ricardo etc), Marx a demonstrat cel mai bine ce e valoarea. Valoarea e un lucru abstract care reflecta munca (sociala) inglobata intr-un produs (energia ...

Recent am postat un comentariu, tot in Curierul National si tot la un articol al dlui Panaite, pe care, cu ingaduinta administratorului acestui site, vi-l ofer sa-l lecturati. Precizez, pentru a fi bine inteles, ca eu nu sunt un opozant liberal, ci un liberal care este nemultumit de racilele sociale ale abuzului de liberalism. Iata-l:

Si totusi banii “baltesc” pe undeva. Din ceea ce scrieti dvs, eu inteleg ca Isarescu (guvernatorul) distribuie populatiei “armament” monetar intr-un mod iresponsabil, cu riscul de a scapa preturile de sub control. Noi traim azi intr-o criza economica cronicizata ca un reumatism in corpul uman, criza care e un fenomen normal (e un caz tipic de anormalitate devenita normalitate; o normalitate a raului i-as zice eu) daca tinem seama de cine ne conduce, in numele caror oameni o fac si ale caror principii sunt dogmatizate pana la idolatrie. Traim asadar sub autoritatea unor valori liberale economice, pe care azi numai un “nebun” (cum sunt eu) le poate critica in principiile lor defectuoase si generatoare de inegalitate. Racilele sociale ale liberalismului dogmatic reprezinta un subiect tabuu. Liberalismul de azi este explicat opiniei publice intr-o limba de lemn (fara rezonanta) criptata. Liberalismul, megatendinta economica ce-a urmat feudalismului anacronic, este un sistem de idei (doctrine) avand la baza, din punct de vedere economic, proprietatea (in special cea de capital) si, din punct de vedere filosofic, a promovarii inegalitatii (in numele elitismului, zis si ideologie de “drepta”) sub aureola inselatoare a individualismului.

Liberalismul poate fi si o stiinta (cu conditia sa raspunda unui interes national), dupa cum poate, la fel de bine, fi si o ideologie (a proprietarilor de capital, burghezia in speta) ce promoveaza interesul unei caste bogate in detrimentul altor categorii sociale paupere. Si comunismul era tot o ideologie: ideologia clasei muncitoare indreptata impotriva burgheziei si-a proprietatii de capital. Sistemul legislativ in care traim este sistemul care garanteaza proprietatea asupra capitalului (considerata sacra si inviolabila), iar proprietatea asupra capitalului da puterea administrarii acestui capital in intersul acestei minoritati egoiste si lacome de putere si avere.

Dar sa revin la problema monetara. Economia planetara, si mai ales cea romaneasca, e ca un motor care nu se mai alimenetaza cu carburant. Carburantul este masa monetara capabila sa se converteasca in venituri salariale. De fapt si de drept, noi trebuie, pentru a intelege lucrurile si mai bine, sa plecam de la repartitia valorii adaugate, a venitului net, acolo unde liberalismul, ca ordine naturala in economie, este cel mai deficitar. Liberalismul s-a dovedit intotdeuna corigent la capitolul repartizarii venitului net ce se face intre casta patronilor si masa salariala. Crizele de supraproductie isi au la baza tot aceasta cauza: repartitia. Goana dupa profit a proprietarului ...

Si totusi, ar fi bine sa ne intrebam ( eventual sa ne si raspundem) cine e aceasta Mare Finanta (cum o numea St. Zeletin), ce planeaza peste economia lumii ca uliul in vazduhul ce pare fara sfarsit si care-a devenit stapana peste tot si peste toate ? Si unde vor sa ajunga imprumutand asa, la nesfarsit ? Daca atatea sute de miloane de oameni si atatea zeci de state le sunt debitoare, pe ce sta puterea acestei Mari Finante de-si inchipuiesc ei ca vor primii banii de credit inapoi. Cum se vor returna aceste zeci de trilioane de dolari (si/sau euro) daca oamenii planetei muncesc tot mai putin si pe salarii tot mai mici, sau daca economiile statelor intra la apa continuu, asemeni tesaturii de bumbac la fiecare spalare ? Cum se vor restitui sumele uriase imprumutate in conditiile in care crizele (in special recesiunile) sunt tot mai frecvente si tot mai profunde ? Sau cum mai ramane cu superioritatea societatilor (zis si democrate) care pretind ca garanteaza libertati si drepturi ? Omul inglotat in datorii, datorii echivalente cu zeci de ani de munca si economii, se mai poate numi el, oare, in astfel de conditii, un om liber ? Dar libertatea ce e ? Faptul ca eu ma misc liber, de o parte si de alta a planetei Pamant, asta numim noi libertate ? Sau poate ca libertate se numeste ca eu ma pot gandii si exprima liber ?

Kant spunea, cu doua secole in urma, ca omul a iesit din minorat (copilarie) si-a devenit major (adult); ca omul, emancipat definitiv, ireversibil si irevocabil de sub autoritatea Bisericii, nu mai are nevoie de tutela nimanui si, de aici inainte, se incredinteaza propriei lui Ratiuni. Pana acum omul – déjà intrat de ceva timp in “majoratul” varstei preconizata de Kant, de vreo doua secole – , prin asta, de cand e autonom si stapan pe soarta lui, n-a dovedit ca e si mai intelept. Dupa multe secole de sclavie si, mai tarziu, de robie, secole in care omul (sclavul) devenise animalul de munca al omului (seniorului feudal), s-a anticipat ca omul nu va ma fi niciodata sclavul omului; altfel spus, ca omul nu va mai exploata omul. In locul exploatarii omului, credeau ilustri filosofi in naivitatea lor, va fi exploatata Natura. Biata Natura, habar n-avea ce-i urzea mintea omului in secolele urmatoare. De unde sa stie, biata de ea, ce i se pregateste. Are dreptate dna Marinescu (la al carei articol n-am putut, fiind luat cu alte treburi, face un comentariu pe masura importantei subiectului domniei sale) ca Natura este maltratata fara mila si fara discernamat.

Hegel zicea ca traiectoria istoriei arata ca o spirala. Daca ne imaginam o axa a timpului, si o curba a evolutiei omului in functie de aceasta variabila (timpul), atunci, e adevarat, cel mai repede ne vine in minte o spirala. O spirala a devenirii universului este si o curba a evolutiei, dar si o repetare (pe un alt plan; unii zic un plan superior) a istoriei. Cand mergi in spirala (pe o scara de exemplu), ajungi de multe ori in acelasi loc de pe o generatoare ...