Chitu Constantin

Lung mai e drumul Golgotei separarii Basarabiei de Romania. Doua sute de ani, cu o mica intrerupere intre 1918 si 1939, marea familie romaneasca a fost si este nevoita sa suporte drama despartirii dupa bunul plac si interes al marilor imperii. Ce sunt popoarele mici daca nu niste simpli pioni pe tabla de sah a celor mari ? Pentru Napoleon Bonaparte, provinciile romanesti erau un fel de moneda de schimb pe care le promitea, dupa pofta inimii lui, celor obedienti Frantei imperiale. Tarile romanesti constituiau un fel de compensatie intru compromisurile marilor popoare. Ele reprezentau un fel de as pe maneca al imparatilor pe care-l scoteau, la nevoie, la jocul diplomatiei si negocierilor. Iti dau cutare provincie, daca-mi lasi mie cutare teritoriu. O intamplare nefericita a facut ca o informatie de maxima importanta sa nu-i parvina sultanului la momentul oportun. Daca Imperiul Otoman ar fi aflat la timp de intentiile lui Napoleon de a ataca Imperiul tarist, cu siguranta ca n-ar fi cedat Basarabia.

O banala nesincronizare a informatiilor a facut ca Basarabia sa fie condamnata la un prizonierat rusesc pe termen nelimitat. Destinul dramatic al lui Napoleon, invins la Waterloo de coalitia europeana, a compromis iremediabil integritatea Moldovei, pecetluind definitiv drama Basarabiei. Victoria coalitiei europene impotriva trupelor imperiale napoleoniene, avea sa arunce Basarabia definitiv in bratele ursului de la rasarit.

Istoria politica a lumii, privita in general ca o succesiune de batalii si de intrigi diplomatice, inteleasa ca niste margele razboinice puse una langa alta pe siragul timpului, este o eterna lupta pentru putere, pentru coagularea puterii. Ratiunea insa i-a facut pe cei mari, mai ales in momentele de rascruce ale istoriei, sa caute echilibrul politic; insa pana la urma, acest echilibru politic s-a facut numai in interesul catorva popoare devenite, prin forta armelor si forta imprejurarilor, imperii. Instinctul animalic de dominatie a omului de catre om, a popoarelor de alte popoare, este proritar culturii; cultura care slefuieste, intr-un anume fel si numai limitat, materia bruta a animalului din om, a omului ghidat de instinctul animalic de dominatie. Si nici azi nu e altfel, intr-un prezent ce se pretinde, teoretic, secol al civilizatiei materiale si spirituale; si asta in ciuda afisarii unor principii pompoase, dar golite de continut; al obscenitatii globalismului si europensimului afisat de cei ce si-au vazut magarul legat de gard.

Popoarele sunt ca niste familii mai mari. Liantul care face posibila familia numita popor si-o consolideaza este sentimentul. Dar sentimentul pe ce fundament sta ? El sta pe unitatea de limba, cultura (in special cultura religioasa) si istorie. Poporul este pana la urma definit ca o unitate de limba, cultura si istorie. Si totusi, desi marile popoare accepta ca lumea politica sa fie conditionata si alcatuita in functie de principii, in realitate ele se ...