Chitu Constantin

Nu cred deloc ca-s niste lunatici acesti “privatizatori” post-decembristi. Privatizarile nu-s niste halucinatii, nu-s niste decizii luate la intamplare si intr-o stare de semiconstienta somnambula. Clasa politica stie destul de bine ce face. A stiut si stie. Daca ne uitam in istorie, vom vedea ca multi indivizi insurubati in jiltul puterii au facut jocurile stapanirilor vremelnice ale imperiilor ce ne aserveau tara. Omul politic isi face din tradare o profesie, si inca o profesie “banoasa”. Deosebirea, intre ce era inainte si ce e acum, e ca vantul asupritor venea atunci de la rasarit, pe cand acum vine dinspre apus. Ceea ce-i specific si comun politicienilor, cu care ne-am capatuit dupa anii ’89, e tradarea, tradarea neamului romanesc, a intereselor lui. Dar asta nu e o noutate daca urmarim sirul de evenimente istorice. Si inca tradarea s-a facut (si se mai face inca) la presiunea inconstienta a masselor ignorante, a ceea ce romanii din opera lui Plutarh (inainte de a fi devenit imperiu) numeau “plebea”. A fi Om, a fi un adevarat patriot, se numeste atunci cand ai curajul sa sfidezi pofta nesabuita a celor pe care-i conduci, cand te opui dorintelor imposibil de indeplinit ale celor multi si sa faci ceea ce trebuie sa faci in interesele lor, nu in dorintele lor.

Dupa anii ’89, in perioada halucinantelor democratii devastatoare, in care tot romanul isi alegea directorul de fabrica, alegeri mediatizate de niste sindicate in formare, am avut ocazia sa inteleg perversiunea gandirii celor multi si despre care se pretinde ca detin puterea politica (democrata). La vremea respectiva, salariatii, dupa ce-si inscaunau directorii prefereti, pretentiile lor erau ca acestia sa le mareasca salariile si, in masura in care se putea, sa presteze o munca cat mai mica pentru salariile primite. Dar treaba asta nu merge la infinit, iar firma respectiva a inceput sa scartaie din articulatiile ei financiare. Atunci, la o intrunire a “poporului” (alegator), directorul le-a reprosat muncitorilor ca, la insistentele lor, a luat niste decizii proaste si ca, din aceasta cauza, fabrica se afla in aceasta situatia fara iesire. Atunci unul dintre “alegatori”, adica un “democrat” cu mai mult tupeu, i-a spus cam asa directorului: Dle director, eu recunosc ca noi am fost niste prosti cand v-am cerut ce v-am cerut, dar dv. ati gresit atunci cand v-ati luat dupa capul nostru. Interesant raspuns (replica), nu ? “Democratii”, astfel, cum se vede, se auto-exonerau de orice raspundere vis-a-vis de ceea ce se intampla cu fabrica lor.

O sa va intrebati de ce-am dat acest exemplu ? Nu l-am dat intamplator. Am luat acest exemplu, fiindca acest exemplu e o macheta, in miniatura, a ceea ce s-a intamplat la scara nationala. Clasa politica, populata de tribuni mincinosi, de demagogi ce vroiau sa dea satisfactie unei populatii de oameni frustrati de politica de austeritate a lui Ceausescu, n-a facut decat sa vina in intampinarea unor dorinte (irealizabile ...