Actualitatea Românească

Nu e nici usor si nici simplu de raspuns la intrebarea dlui Nicu Dorus. Domnia-sa pune intrebarea, daca inteleg eu bine, cam asa: cum se face ca cei multi ca numar, ce constituie o majoritate covarsitoare, poate si de peste 90% din totalul votantilor, nu-si impun propriul lor interes, partidul care i-ar reprezenta cel mai bine.

Pana acum politologii si filosofii ne-au facut capul mare cu separatiile puterilor (cum ar fi separatia dintre stat si societatea civila, dintre Biserica si stat, dintre executiv si legislativ etc). Dar nimeni nu s-a intrebat daca nu e cazul sa mai facem inca o separatie: separatia din interiorul societatii civile.

Societatea civila e privita asa, ca un monolit, ca o entitate bine sudata, unde membrii societatii traiesc intr-o desavarsita armonie, ca o famile mai mare si al carei inamic ar fi Statul (care trebuie minimalizat), ca potentiala institutie tiranica in devenire. In urma cu cateva secole, aceeasi societate, dar la vremea respective era “aliata” cu statul laic (lumea profana in general), lupta impotriva “dusmanului” comun al emanciparii omului de sub autoritatea si chiar tirania religioasa: Biserica.

Separatiile, cum spuneam, s-au oprit la granita societatii civile. Societatea civila insa nu numai ca nu e o unitate, o entitate, o comunitate de oameni care traiesc pe “civitas diaboli’ ca in “civitas dei” imaginata de Sfantul Augustin, sau in Empireul imaginat de Dante in “Divina Comedia”. Societatea civila e cat se poate de eterogenta . Aici, in cadrul societatii civile, intra, de-a valma, bogati si saraci. Sigur ca in cadrul societatii civile exista o multitudine de diversitati, dar ma voi opri la aceasta diversitate, cea dintre bogati si saraci, ca sa pot gasi un raspuns la intrebarea pusa de dl Nicu Dorus.

Daca societatea civila se grupeaza pe astfel categorii, diferentiate de avere (ca marime) sau de venituri, cum se face ca cei putini si bogati isi impun propriile lor interese, si asta in ciuda adevarului, mai mult decat evident, ca cei saraci si umili sunt zdrobitor de majoritari si ca, in aceste conditii, votul fiind egal, majoritatea ar putea sa-si impuna propriul ei interes. Ca cei putini si bogati isi impun propria vointa si propriul interes, este de netagaduit. Dovada cea mai vie este repartitia valorii nou create (a venitului net) la nivelul unei societati, cum ar fi PIB, ca instrument statistic, care exprima economic ceea ce numim noi valoarea adaugata. Cum se face deci ca, de vreme ce cei obiditi, cei umili si saraci, detin puterea (cel putin virtuala), ce le-o confera numarul, ca majoritate absoluta, PIB-ul sa fie repartizat atat de nedrept si in favoarea unei minoritati: oligarhia.

PIB-ul, in mare, arata cam asa: doua treimi profit (in folosul oligarhiei) si o treime salarii (partea ce revine celor pe care-i categorisesc ca saraci; sau, daca nu saraci, in orice caz cu venituri modeste si insuficiente). Cu alte ...